Acesta a trait pe vremea imparatului Aurelian (270-275), fiind din cetatea Iconiei si din tara Licaoniei, unde Sfantul stralucea in dreapta credinta, ca cel mai bun intre crestini.
        Deci, fiind adus inaintea judecatorului si marturisind cu indrazneala ca zeii paganilor sunt diavoli, iar Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori, fara crutare; si atat l-au batut, incat carnea cade de pe oase, iar sangele se varsa ca un rau. Si, vazand ca era de-abia viu, incetara de a-l mai bate si, temandu-se ca degraba va muri, l-au dus la temnita, ca abia sufla. Si l-a intarit Dumnezeu si l-a facut sanatos. Deci, a doua oara l-au scos la judecata. Iar el, aceleasi marturisind, cu si mai mare manie s-a pornit judecatorul, poruncind sa-i arda trupul cu faclii si l-au fript ca pe niste carne de mancare. Si, iarasi, in temnita il aruncara.
        Deci, murind Aurelian imparatul si prigonirile incetand, se vesti porunca pretutindeni, ca toti crestinii sa fie slobozi. Si era mare bucurie intre crestini. Atunci, a fost slobozit sanatos si Sfantul Hariton. Insa ostasul lui Hristos cel insemnat cu rani, s-a lepadat de lume si, alegand calea cea aspra, s-a facut pustnic. Si, mergand odata pe cale, fiind aproape de Ierusalim, a cazut in mainile talharilor, care, neavand ce sa ia de la dansul, l-au luat pe el, cu gandul sa ia un pret bun, vanzandu-l ca rob, si l-au dus la pestera lor. Dar el s-a izbavit de ei, intr-un chip ca acesta: un sarpe veninos, venind si intrand in vasul in care aveau talharii vin, si-a varsat otrava in vin, din care, band talharii, toti au murit. Iar Sfantul, facand pestera biserica, a strans acolo multime de calugari si cu aurul gasit la talhari a facut o manastire si ii invata pe frati calea cea mantuitoare a muncii si a rugaciunii. Si asa a intemeiat el trei manastiri, pasind din pustie, in mai mare pustie.
        Si multi credinciosi veneau la dansul sa-i povatuiasca sa sa ia binecuvantare, deprinzand de la el curata vietuire crestineasca si necurmata slujire a lui Hristos. Deci, scotand dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratandu-se tamaduitor a tot felul de boli, la adanci batraneti a adormit in Domnul. Dumnezeului nostru, slava!
 

        Un oarecare om de bun neam a sadit vie si a ingradit-o pe ea cu gard. Si, ducandu-se la casa tatalui sau, a zis: "Pe cine voi face strajer la mostenirea mea? Ca, de voi lasa inaintestatatori dintre ai mei, apoi, imi vor pierde osteneala. Insa asa voi face: voi pune langa poarta un orb si un olog si, de va voi cineva din vrajmasii mei sa-mi fure via mea, orbul va auzi, iar ologul va vedea. Sau daca dintre acestia doi, ar voi vreunul sa o fure, ologul, adica, nu are picioare ca sa mearga acolo, iar orbul, de va si merge, apoi in prapastie va cadea". Si i-a pus pe ei langa poarta si s-a dus.
        Iar dupa ce au stat ei multa vreme, a zis orbul ologului: "Oare ce este aceasta buna mirosire, ce se invaluieste pe dinafara de poarte?" A raspuns ologul: "Multe bunatati ale stapanului nostru sunt inlauntru, al caror gust este negrait. Ci, de vreme ce stapanul este mai intelept decat noi, pentru aceea te-a pus pe tine orb, iar pe mine olog si nu putem nicidecum sa mergem la acele bunatati si sa ne saturam". A raspuns orbul ologului, zicand: "Pentru ce nu mi-ai spus mie de aceasta mai inainte, ca n-am fi ramas numai cu dorinta si cu lipsa? Ca macar ca eu sunt orb, insa picioare am si puternic sunt ca sa te port pe tine; ia cosnita si te aseaza in spatele meu si eu te voi duce pe tine, iar tu sa-mi spui mie calea si toate bunatatile stapanului nostru le vom culege. Iar cand va veni stapanul nostru, vom ascunde de dansul lucrul nostru. Ca de ma va intreba pe mine, eu voi zice: Tu stii ca eu sunt orb. Sau de te va intreba pe tine si tu sa zici: Eu sunt olog. Si asa, mult mai intelepti vom fi decat stapanul nostru".
        Deci, sezand ologul deasupra orbului si mergand, au furat poamele domnului lor. Iar, dupa o vreme, a venit stapanul viei aceleia si, vazand-o pe ea furata, a poruncit sa aduca pe orb si i-a zis: "Au nu te-am facut pe tine bun strajer la via mea, apoi, pentru ce ai furat-o pe ea?" A raspuns orbul: "Stapane, tu stii ca eu sunt orb, ca chiar de as fi voit, insa nu vad pe unde sa merg, ci a furat-o ologul, nu eu". Atunci a poruncit domnul sa pazeasca pe orb, pana ce va veni ologul si, venind, au si inceput singuri a se sfadi ei. Ologul, adica, zicea orbului: "De nu m-ai fi purtat tu pe mine, n-as fi putut merge nicidecum, de vreme ce eu sunt olog". Iar orbul zicea: "De nu mi-ai fi aratat tu calea, cum as fi mers eu acolo?" Atunci domnul, sezand la judecata, a inceput a-i judeca pe ei. Si le-a zis lor: "Precum ati furat, asa sa stea ologul pe orb". Deci, sezand ologul pe orb, a poruncit sa-i bata pe ei fara de nici o mila. Sa intelegeti puterea pildei acesteia: Omul cel de bun neam este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Iar via este pamantul si lumea aceasta. Iar gardul, Legea si poruncile. Slugile, care sunt cu dansul, sunt Ingerii. Ologul este trupul omenesc, iar orbul este sufletul. Ca au fost pusi langa poarte, arata ca adica i-a dat omului in stapanire toate cele pamantesti. Iar, calcand ei poruncile lui Dumnezeu, pentru aceea cu moarte s-au osandit. Iar cand va veni sa innoiasca pamantul si sa invieze mortii, precum graieste Pavel, atunci toti cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si vor invia, si vor iesi cei ce au facut bine, intru invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, intru invierea osandirii. Ca atunci sufletele, iarasi, vor intra in trupuri si vor lua rasplatire dupa fapte. Si se vor trimite pacatosii intru intunericul cel mai dinafara, unde va fi plans si scrasnirea dintilor, iar dreptii intru viata vesnica. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.