Locul
de nastere al Sfantului Calistrat a fost Cartagina, din Africa, iar cu
slujba ostaseasca era la Roma, in zilele imparatului Diocletian (284-305)
si tinea de tabara caruntului dregator Persentin.
Deci, pe cand era el cu toata tabara lui la Roma, s-a facut cunoscuta crestineasca
lui dreapta credinta si, fiind prins de Persentin si marturisind ca Hristos
este Dumnezeu adevarat, a fost batut cumplit, de curgea sangele din ranile
lui, ca paraul. A fost, apoi, tarat cu trupul gol pe un loc cu harburi
ascutite, si, bagandu-l intr-un sac, slujitorii l-au aruncat in mare, dar,
rupandu-se sacul, Sfantul a iesit sanatos din valurile apei. Si, vazand
aceasta minune, cei patruzeci si cinci de slujitori care-l batusera au
crezut in Hristos. Si Persentin dregatorul a pus de i-a batut si pe acestia
si i-a bagat impreuna cu Calistrat in temnita. Si-i invata Sfantul Calistrat
in temnita, pe toti, despre Judecata, despre Inviere si despre suflet si
celelalte dogme ale credintei.
Iar cand i-a scos din temnita si-i ducea pe toti din nou la judecata, trecand
ei pe langa un templu pagan si facand rugaciune, toti idolii din templu
au cazut la pamant, sfaramandu-se ca de un cutremur. Cei de fata, 184 de
slujitori, vazand aceasta, au crezut si au marturisit si ei pe Hristos.
Deci, tuturor acestora, impreuna cu Sfantul Calistrat, li s-au taiat capetele,
in ziua de 27 septembrie. Dumnezeului nostru, slava!
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfantului Evagrie, despre faptul de a nu judeca pe aproapele.
Vezi vreun
pacat mai greu, decat a judeca pe aproapele? Ce, dar, este mai greu decat
acela? Ca asa il uraste Dumnezeu si se intoarce de la unul ca acela, precum
uraste cineva pe un vrajmas al sau. Deci, oare, nu suntem datori a ne cutremura
si a ne teme? Ca stiti ce s-a intamplat staretului aceluia care, auzind
de un frate de cazuse in desfranare, zisese: "O, rau a facut!". Oare, nu
stiti cat de infricosator graieste de dansul in Pateric? Ca a adus Ingerul
sufletul fretelui ce gresise si i-a zis lui: "Vezi, cel pe care l-ai osandit,
a adormit. Deci, unde poruncesti ca sa-l pun? Intru imparatie sau la osanda?"
Si, iarasi, a zis ingerul catre staretul acela: "De vreme ce tu esti judecator
dreptilor si pacatosilor, spune, ce poruncesti pentru acest smerit suflet?
Oare, il vei milui pe el sau chinurilor il vei da?" Si asa, acel staret
se minuna si se inspaimanta de o hotarare ingereasca, precum aceea. Si
si-a petrecut cu suspinuri si cu lacrimi cealalta vreme a vietii sale si
se ruga lui Dumnezeu cu multime de osteneli, ca sa-l miluiasca pentru pacatul
acela. Si a cazut el cu fata sa la picioarele Sfantului Inger si a luat
iertaciune. Si, iarasi, i-a zis lui Ingerul: "Iata, ti-a aratat tie Dumnezeu
ce este mai greu, adica, aceasta de a judeca pe fratele tau si niciodata,
iarasi, sa nu faci lucrul acesta. Iata, de acum iertat esti."
Si dintr-aceasta vreme, niciodata nu a incetat sufletul batranului dintr-un
plans ca acela, pana ce a murit. Apoi, ce vom lua noi, osandind pe aproapele?
Ce, ni se cade noua, fiecaruia, fratilor, a lua aminte de la noi insine
pentru ale noastre pacate. Ca, lui Dumnezeu unuia este cu putinta a indrepta
sau a osandi, Celui ce stie asezarea fiecaruia si puterea, precum Acela
singur stie. Ca in alt fel judeca pe episcop, intr-alt fel pe domn si pe
boier, in alt fel judeca pe egumen si in alt fel pe ucenic, in alt fel
pe batran si in alt fel pe tanar, in alt fel pe bolnav si in alt fel pe
cel sanatos. Si cine va putea sa stie acele judecati ale Lui, fara numai
El singur, Cel ce a facut toate si stie toate?
Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã al lui Grigorie monahul: sã nu ne lenevim la a noastrã mântuire.
Nu este de
cuviinta, fratilor, sa ne lenevim la a noastra mantuire, nici sa trecem
cu vederea vremea cea data noua spre pocainta, pe care, iarasi, a o mai
dobandi, nu vom putea. Ca foarte de primejdie lucru este, celor ce nu se
pocaiesc acum si aici. Sa ne pocaim, drept aceea, de pacatele noastre,
pana ce nu ne ajunge pe noi moartea. Ca de acolo nu ne vom putea intoarce,
de vreme ce nu este intoarcere de acolo, ci vom merge in pamantul cel intunecat
al intunericului celui vesnic, unde nu este lumina, nici viata pentru pacatosi.
Drept aceea, acum sa ne pocaim, o, fratilor, ca pe Dumnezeu milostiv sa-L
facem catre noi insine si, sa-I placem Lui prin fapte bune, prin post si
rugaciune, prin milostenie si prin smerenie, prin curatie si prin iubirea
de frati si prin pocainta, neindeletnicindu-ne cu desertaciunile veacului
acestuia. Sa ne lepadam de rautatile lumesti, sa nu ne imbracam, iarasi,
cu patimile trupesti, cu nesatiul si cu betia si cu pofta desfranarii,
stricandu-ne sufletul si trupul. Ca putina este vremea noastra aici. Pentru
aceasta, sa ne grijim de sufletele noastre si sa cautam mantuirea noastra,
sa ne ostenim spre Dumnezeu, pentru pacatele noastre. Si nu, adica, astazi
sa ne pocaim si sa ne smerim, iar maine sa facem mai rele fapte. Ca cel
ce se pocaieste de pacatele sale si, apoi, iarasi le face, ce sporeste
in pocainte sa, intorcandu-se de la dreptate la pacat? Sau cum va fi auzita
rugaciunea lui inaintea lui Dumnezeu? Ca Dumnezeu gateste asupra lui mania
Sa. Pentru ca, precum multa este mila Lui, asa sunt multe si certarile
Lui si pe fiecare, dupa faptele lui, il judeca si fiecare, dupa faptele
sale, afla. Fericit este omul cel ce poate face pacatul si nu-l face. Si
amar de inima care cugeta in doua parti si de pacatul care umbla in doua
cai. Ca Domnul pe cei cu un gand ii salasuieste in casa Sa.