Acest Sfant Ioan Teologul era din Betsaida Galileii, fiu al lui Zevedei, care era pescar. Deci, pescuind el, odata, pesti la marea Tiberiadei cu fiii sai, a venit Iisus si, stand pe tarm, a chemat pe fiii lui Zevedei, zicand: "Iacob si Ioan, veniti dupa mine si va voi face pe voi pescar de oameni". Deci, lasand ei pe tatal lor in corabie, au mers dupa Iisus si mult i-a iubit pe dansii.
        Acest Ioan a fost, mai intai, ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul si invatase de la acesta sa creada in Iisus, ca el este Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii, si asa, cunoscandu-L pe Iisus, impreuna cu Andrei, au vorbit amandoi, pentru prima data cu Domnul. Sfantul Ioan Evanghelistul a fost insa unul din cei doisprezece Apostoli, alesi de Iisus, si era cel mai tanar din ceata Sfintilor Apostoli, drept aceea, si traditia Bisericii arata ca el a trait pana aproape de sfarsitul veacului apostolic (adica pana aproape de anul o suta). Sfantul Ioan era, apoi, unul din Apostoli cei mai apropiati ai Domnului Iisus, incat, in Evanghelia sa, el se numeste "ucenicul pe care il iubea Iisus (Ioan, 21, 20), negresit pentru fecioria si darurile lui. Este ucenicul care la Cina s-a rezemat pe pieptul Domnului si asa s-a adapat din Tainele lui Hristos. Este ucenicul caruia Domnul, cand era rastignit pe Cruce, i-a incredintat pe Preacurata Sa Maica, iar, dupa Inaltarea Domnului la Cer, Ioan era unul din stalpii Bisericii lui Hristos, impreuna cu Sfantul Petru si Iacov, ruda Domnului.
        La randul ei, Traditia Bisericii ne da stirea ca, dupa moartea Maicii Domnului, Sfantul Apostol Ioan a mers la Efes, in Asia, propovaduind credinta lui Iisus. Aceeasi Traditie mai spune ca, din porunca lui Domitian imparatul (81-96), "Apostolul dragostei" a fost surghiunit in insula Patmos si ca acolo a vietuit el multa vreme. Tot acolo a scris el si Evanghelia sa, cele trei Epistole si cartea Apocalipsei. Deci, murind Domitian si venind imparat Nerva (96-98) Sfantul Ioan s-a intors la Efes si, asezand episcopi si preoti, i-a invatat sa pazeasca toate cate le-au auzit de la dansul si sa aduca pe oameni la Hristos.
        Sfantul Ieronim istoriseste ca sfantul Ioan, ajuns la adanci batraneti, la varsta neputintelor, cerea sa fie dus la adunarile crestinilor si, in loc de lungi cuvantari, se multumea sa repete mereu: "Fiilor, iubiti-va unii pe altii". Ascultatorii il intrebau de ce repeta el mereu aceleasi indemnuri. Iar el raspundea, zicand: "Aceasta este porunca Domnului. Impliniti-o si este de-ajuns". Sfantul Ioan a murit in pace, la Efes, in alt treilea an al imparatiei lui Traian (98-117), dupa ce a iesit nevatamat dintr-un cazan cu undelemn in ferbere, la Roma (Tertullian).
        El este singurul Apostol, care a mers cu Iisus pana la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a 4-a si al Apocalipsei.
 

        Marele Mucenic al lui Hristos, Ioan Evanghelistul, venind in cetatea Asiei (Efes), a aflat pe un tanar de bun neam, mare la trup si frumos la chip si voia sufletul lui sa fie credincios. Deci, invatandu-l din destul pe el poruncile lui Dumnezeu, mai pe urma l-a dus pe el la episcopul cetatii aceleia si i-a zis lui: "Episcope, pe acest tanar ti-l dau tie, martor fiindu-ne Sfantul Duh, ca sa-l pazesti pe el de tot lucrul rau." Si, acestea zicand, Ioan Apostolul s-a dus in alte parti, ca sa-i invete pe oameni a crede in Hristos. Iar episcopul luandu-l pe acel tanar, il invata si-l povatuia cu tot dinadinsul. Si, nu dupa multe zile, l-a botezat. Deci, socotind ca l-a intarit pentru totdeauna cu botezul pe tanar, episcopul dupa aceea nu-l mai povatuia pe el, ca la inceputul invataturii. Dar, nu dupa multa vreme, tanarul a slabit in credinta si s-a lipit de niste tineri, oameni fara de minte si a inceput impreuna cu dansii a umbla la ospete scumpe, la vin mult si la desfranari de toata noaptea, iar, dupa aceea, la talharit, incat mai pe urma l-au luat acei rai prieteni pana si in munte. Si, pentru ca era mare la trup, talharii si l-au pus vataf si cu totul nemilostiv l-au facut pe el si fara de Dumnezeu, amarnic si cumplit. Si, trecand un an, a venit Ioan la Efes si inaintea tuturor a zis episcopului: "O, episcope, sa-mi aduci mie datoria, care ti-am incredintat-o". Iar episcopul s-a mirat de acel cuvant, ca si cand Ioan il intreba pe el, despre lucruri scumpe sau despre aur. Si daca Ioan l-a vazut ca nu se pricepe, i-a zis: "Sa-mi aduci mie pe tanarul pe care ti l-am incredintat". Iar episcopul, auzind, a suspinat foarte si a zis catre Ioan: "A murit tanarul". Iar Ioan i-a zis: "Cum si in ce chip? Cu moarte sufleteasca sau trupeasca?" Si a zis episcopul: "Adevarat este, cu moarte sufleteasca. Ca foarte vrajmas s-a facut si, mai ales, talhar cumplit". Si a zis Ioan episcopului: "Au nu te pusesem pazitor sufletului tanarului acestuia si bun pastor la oaia lui Hristos? Deci acum sa-mi aduci mie un cal, ca sa incalec pe el, si voi merge la locul unde este talharul".
        Si, incalecand Ioan pe cal, a alergat degraba, cautand oaia cea pierduta a lui Hristos. Si, ajungand la munte, unde facea talharii, il prinsera strajile talharesti. Si se ruga Ioan, zicand: "Sa ma duceti pe mine la capetenia voastra". Si, luandu-l pe el, l-au dus. Iar el sta intrarmat. Si cum l-a vazut pe Ioan la sine venind, rusinandu-se, a fugit. Iar Ioan, utandu-si batranetile, alerga tare dupa tanar, zicand: "Pentru ce fugi de mine, o, fiule, al batranului tau? Si pentru ce-mi faci mie osteneala, fiule? Stai, miluieste-ma pe mine strainul, neputinciosul batran. Stai, nu te teme, ai nadejde de mantuire. Pentru tine voi raspunde eu inaintea lui Dumnezeu, pentru tine eu imi voi pune sufletul meu, precum Domnul Iisus Hristos pentru noi. Nu te teme, fiul meu, nu te inspaimanta. Hristos m-a trimis pe mine, ca sa-ti dau tie slobozire pacatelor. Eu voi patimi pentru tine: asupra mea sa fie sangele pe care tu l-ai varsat, pe grumajii mei sa fie sarcina pacatelor tale, fiul meu". Si aceasta, auzindu-le, a stat tanarul si-si arunca armele, tremurand foarte si plangand. Si s-a apropiat de Ioan, sarutandu-l pe el cu lacrimi, iar dreapta lui si-o ascundea, pentru ca era inca patata de sange. Deci, luandu-l pe el de la talharit, s-au intors in Efes si l-a dus pe el la Biserica, dandu-ne noua tuturor chip de pocainta adevarata, ca nimeni din noi, cazand in multe pacate, sa nu deznadajduim de a noastra mantuire, ci, la pocainta venind, sa castigam mila lui Dumnezeu. Ca El voieste sa ne mantuiasca pe noi si la cunostinta adevarului sa ne duca.

        Este o cetatuie mica, aproape de Constantinopol, si in aceea era un oarecare copil sarac, cu numele Gusar. Deci, avea el un obicei, ca se tocmea sa pazeasca gastele. Insa la portile cetatii aceleia era chipul Sfantului Ioan Teologul, facut cu vopsele. Si el, cand trecea cu gastele pe dinaintea portii, scria totdeauna cu degetul pe nisip, cautand la chipul Teologului si zicand: "Doamne, da-mi mie ca sa invat sa zugravesc doar chipul acesta, ca mult imi doreste sufletul meu." Si, uneori, nu-i potrivea mainile, ori capul, sau ochii, ori celelalte semne nu le izbutea. Si, iarasi stergand, scria. Si aceasta a facut-o el in trei ani.
        Deci, odata, scriind el, a venit la dansul chiar adevaratul Sfantul Ioan Teologul cu chipul carunt, cum era si zugravit pe portile cetatii, si i-a zis lui: "Ce este acesta, ce faci Gusar, scriind pe nisip?" Iar Gusar a zis: "Ma uit la poarta cetatii si vad chipul lui Ioan Teologul, ca aceasta invat de trei ani, scriindu-l pe nisip". Si, iarasi, i-a zis Sfantul Ioan: "Au, doara, voiesti sa zugravesti chipul icoanei?" Zis-a lui Gusar: "Asa, stapane, foarte mult doresc aceasta".
        A luat atunci Ioan condei si cerneala si a scris o scrisoare asa: "Eu, Ioan Teologul, cel ce m-am rezemat de cinstitul piept al Domnului si am baut paharul cel de taina al Lui, am trimis la tine, Hinare, pe acest copilas, Gusar, sa-l inveti pe el sa zugraveasca icoane, mai bine decat tine". Si, pecetluind-o cu pecetea, a dat-o lui Gusar, zicandu-i: "Mergi la Constantinopol, ca este acolo un zugrav imparatesc, anume Hinar, care zugraveste in palatele imparatiei cele aurite si merge totdeauna la Utrenie, in Sfanta Sofia. Si, dupa ce va sosi el, sa-i dai lui scrisoarea aceasta si spune-i: Mi-a dat-o mie Ioan Blagoslovul; si sa mergi dupa el". Si acestea zicand el, s-a facut nevazut.
        Deci, a alergat Gusar degraba in cetate si, facandu-se dimineata, a vazut pe acel zugrav imparatesc, mergand de la Sfanta Sofia si i-a dat lui scrisoarea si a mers dupa dansul. Iar zugravul, citind scrisoarea, s-a minunat cum era scrisa. Deci, Gusar i-a spus lui toate cele ce i s-au intamplat, pe cand pastea gastele. Insa zavistia a cuprins inima zugravului, incat gandea de ar fi putut sa nu-l invete pe el.
        Iar intru acea vreme, un om imparatesc facuse o biserica de piatra si a dat zugravului sa-i zugraveasca o icoana din cele patru icoane mari, in numele Sfantului Ioan Teologul. Si, ducandu-se dupa unelte, i-a poruncit lui Gusar sa-i faca vopsele. Insa, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, acela a zabovit acolo la masa. Iar, pe cand ucenicul freca vopsele albe, a venit la dansul Ioan Teologul si i-a zis: "Ce faci, Gusar?" Iar Gusar a zis: "Frec vopsele, ca sa zugraveasca mesterul meu icoana lui Ioan Teologul". Iar Ioan i-a grait lui: "Scoala si scrie". Iar Gusar, tremurand, a zis: "Eu, Stapane, nici condei n-am luat, nici n-am invatat". Iar Ioan i-a zis: "Cauta la mine si scrie". Si luand condeiul si apucandu-l pe el la mana, scria chipul pe scandura. Si, dupa ce l-a zugravit, a iesit de la dansul si s-a luminat palatul de icoana, ca de soare. Iar Gusar a inceput a plange, gandind: "Ce-mi va fi mie de la mester?" Deci, venind zugravul, a inceput a se minuna de ceea ce s-a savarsit; ca indata Gusar s-a facut mai bun decat mesterul.
        Dupa aceea, s-a spus imparatului: "Este, la zugravul tau, un ucenic ce a venit sa invete, de trei zile, iar ieri a zugravit icoana lui Ioan Teologul, cat si palaturile s-au luminat de dansa, ca de soare si mintea omeneasca nu pricepe". Si, luand icoana, au dus-o la imparat. Si pe imparat l-a cuprins frica de stralucirea icoanei. Si s-a facut defaimare imparatescului zugrav de catre oamenii imparatesti, unii, adica, ziceau ca ucenicul este mai bun decat mesterul. Iar altii ziceau ca mesterul este mai bun. Deci, a zis imparatul: "Eu voi judeca drept, care este mai bun". Si a zis zugravilor: "Sa zugraviti doi vulturi in palatele mele si pe fiecare din vulturi sa-l puneti pe perete. Iar eu, luand corbul, il voi slobozi si pe al carul vultur va incepe corbul a-l apuca, acela va fi cel mai bun". Si toti au zis: "Drept ai grait, imparate". Deci, mergand degraba, au zugravit doi vulturi, fiecare pe al sau si toti se minunau, cautand la amandoi. Si priveau la zugraveala mesterului si ziceau: "Nu este ca acesta in lume". Iar, dupa ce veneau la al ucenicului, ca in uimire cadeau, ca-i vedeau zugraveala lui foarte vrednica de cinste. Iar imparatul, luand corbul, l-a slobozit, iar corbul a inceput a apuca pasarea dupa peretele ucenicului.
        Si, de atunci, a luat imparatul pe Gusar, la sine, sa zugraveasca palatele; si a fost pictura lui mai buna decat a lui Hilar dascalul. Iar icoana aceea, a Sfantului Ioan Teologul, a dus-o in Biserica unde o zugravise. Si au sfintit biserica cu hramul Sfantului Ioan Teologul si au praznuit cu bucurie, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia se cade slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.