Sa aveti instiintare, fratilor, ca intru aceasta zi este Inaintepraznuirea Nasterii Preasfintei si de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria. Sa va adunati deci in biserici la rugaciune, pentru ca in aceasta zi este inceputul mantuirii noastre. Ca intru aceasta zi, pe noi cei ce am calcat poruncile lui Dumnezeu si am cazut in adancul rautatilor si ne-am facut robi patimilor, Domnului Dumnezeul nostru, vrand sa ne izbaveasca din aceasta robie si sa Se pogoare spre izbavirea noastra si cu o noua zidire sa ne innoiasca pe noi, a trimis pe ingerul Sau si a binevestit dreptilor Ioachim si Ana nasterea Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, adica pe aceea care este, dupa trup, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

    Drept aceea, acum si noi, fratilor, cu bucurie ajungand la aceasta zi, sa ne sarguim spre lucruri bune si sa ne luminam candele noastre cu milostenie, cu credinta si cu dragoste, ca prin aceasta sufletul si trupul se lumineaza, precum si Apostolul graieste: "Credinta fara de fapte moarta este". (Iacob, 2, 26). Drept aceea, se cuvine sa castigam langa credinta milostenia cu dragoste, pentru ca aceasta inalta la cer si usile Imparatiei le deschide. Ca, "cela ce miluieste pe saraci, imprumut da lui Dumnezeu". Si iarasi zice: "Mila voiesc, iar nu jertfa". Drept aceea, dar, va rog, sa nu trecem altaturi de ce ne este de folos, adica nici de cel flamand, nici de cel gol, nici de strain, ci sa-i primim pe ei ca pe Insusi Hristos, ca sa ne primeasca si pe noi Hristos Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile acelora, si vesnica Imparatie sa ne daruiasca, pe care a gatit-o celor ce-L iubesc pe El.
 

    Mucenicul Sozont a fost din tara Licaoniei si era pastor de oi. Purtandu-si turma prin singuratati si ferit de valmasagul lumii pagane, tanarul pastor a avut fericirea de a crede in Dumnezeul cel viu, in Hristos, si umbla cugetand cu dragoste la legea Domnului, ziua si noaptea. Ca, unde era el cu oile, se adunau si ceilalti pastori, copii si barbati, si el ii invata sa cunoasca pe unul Dumnezeu cel adevarat, povatuind in acest fel si turma cea cuvantatoare la pasunea cea buna. Si darul Domnului era cu dansul, ca pe multi pagani i-a adus la Sfantul Botez.

    Deci, ajungand o data cu turma langa un stejar mare, unde era si un izvor de apa, a atipit intr-un somn dulce si a vazut o dumnezeiasca vedenie, care il chema pe el la nevointa muceniceasca, aratand apoi ca si locul unde se afla el acum, avea sa fie de folos multora, ca multi vor afla mantuire printr-insul, proslavind pe Dumnezeu. Drept aceea, sculandu-se el, a incredintat oile si a lasat la locul acela arcul sau si trei sageti, spre pomenirea lui, iar el a intrat in cetatea Pompeiopol, unde, vazand multimea paganilor si putina crestinatate, l-a durut inima de aceasta. Si, intrand intr-o capiste idoleasca, a luat mana cea de aur a idolului, pe care a sfaramat-o si a dat-o saracilor. Deci, cautand paganii mana idolului, n-o gaseau si au inceput a da la chinuri pe altii. Atunci, Sfantul Sozont, nerabdand sa vada oameni nevinovati chinuiti in locul sau, venind, a marturisit singur dregatorului Maximian fapta sa. Si a marturisit pe Hristos Dumnezeul nostru si Facatorul si Purtatorul de grija a toate.

    Deci, intrebat fiind pentru ce a indraznit a face un lucru ca acesta, el a raspuns: "Am facut aceasta ca sa va incredintati ca idolul vostru, de ar fi fost Dumnezeu adevarat si viu, s-ar fi impotrivit si nu m-ar fi lasat sa fac rau, iar acum aurul l-am dat celor ce aveau trebuinta de el. Acestea auzind dregatorul, si-a varsat asupra lui Sozont toata furia caznelor sale. A fost batut cumplit si i s-au frant mainile si picioarele. Sozont a indurat toata cruzimea cu credinta tare. Dar in acele cazne si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
 

    Ne spunea noua monahul Atanasie: "Mi-a venit mie odata un gand, zicandu-mi: Oare ce va fi celor ce se nevoiesc aici? Si m-a rapit pe mine Domnul. Si a venit cineva zicandu-mi: Sa vii in urma mea. Si m-a dus la oarecare loc plin de lumina si m-a pus pe mine langa insesi usile a caror vedere nu este cu putinta a o spune. Si am auzit, ca si cum ar fi inlauntru multime fara numar, din cei ce lauda pe Dumnezeu. Si, batand noi in usa, ne-a raspuns cineva din launtru, zicand: Ce voiti acum? I-a grait lui cel ce ma purta pe mine. Sa intram aici, voim. Iar el a raspuns, zicand: Aici nu intra nimeni care petrece in lenevire. Iar, daca voiti sa intrati, mergeti si va nevoiti, socotind nimic toate ce sunt in lumea aceasta trecatoare".
 

    Ava Polihronie, preotul, mi-a spus, graind: "Sezand eu odata in manastirea ce se cheama Perghie, langa Iordan, am vazut acolo un oarecare frate lenevindu-se si nicidecum savarsind slujbele sfintei Duminici. Iar dupa putine zile, pe acelasi frate l-am vazut praznuind sfanta slujba cu toata sarguinta si osardia, petrecand toata pravila de la inceput pana la sfarsit. Atunci i-am zis lui: Iata, frate, acum bine faci, ia aminte la tine insuti si de mantuirea sufletului tau. Iar el mi-a zis mie: "Stapane parinte, eu acum o sa mor. Si dupa trei zile a raposat." Iarasi, acel Polihronie mi-a spus mie, graind: "Raposand un frate din aceeasi manastire, mi-a zis mie iconomul: Cu dragoste, mergi sa aduci vasele fratelui, in chilia mea. Si incepand noi a le aduce, am vazut pe iconom plangand, caruia i-am zis: Pentru ce plangi asa, rogu-te parinte? Iar el a zis: Astazi vasele fratelui meu le aduc, iar dupa doua zile, altii vor aduce pe ale mele. Si asa, a treia zi a raposat si acela, precum a proorocit".
 

    Un batran schitean petrecea in muntele ce se numeste Paisie si i-au adus lui un indracit si l-a tamaduit. Iar acela i-a adus lui un saculet plin de bani si batranul nu vrea sa-i primeasca. Deci, vazandu-l pe dansul mahnit, batranul a oprit saculetul desert si i-a zis lui: "Aurul da-l de pomana saracilo!" Si a facut batranul din saculet un pieptar, ca era din par si era aspru. Si multa vreme l-a purtat ca sa roada lui trupul.