Sfantul Mucenic Antim  fost episcop al Nicomidiei intre 284 si 303, traind in anii celei mai cumplite prigoane impotriva crestinilor, pe timpul imparatilor Diocletian si Maximian (284-305).

    In vremea aceasta credinta crestina crestea pe ascuns, pretutindeni, in toata imparatia. In anul 302 s-a dat porunca impotriva ei: se daramau biserici, se ardeau cartile sfinte, episcopii crestinilor erau prinsi, crestinii insisi erau supusi la chinuri, daca nu se lepadau de Hristos. In doua randuri, dusmanii crestinilor au pus foc palatului imparatesc, dand vina pe crestini.

    Furia prigoanei era fara margini. Crestinii au indurat chinuri de o cruzime nemainchipuita de mintea omeneasca. Insesi sotia si fiica imparatului, ingrozite, s-au lepadat de credinta in Hristos. A inceput o varsare de sange cum nu s-a mai vazut.

    Intre episcopii intemnitati atunci a fost si episcopul Antim al Nicomidiei, caruia astazi ii facem pomenirea. La inceputul prigoanei, el a stat o vreme ascuns in satul Seman, de unde intarea pe crestini prin trimisi si scrisori. Dar, venind si ceasul lui, s-a dat prins de buna voia lui pentru marturisirea lui Hristos. Intalnindu-se cu ostasii calari, trimisi sa-l prinda, si intrebat fiind unde se alfa Antim, invatatorul crestinesc, el a raspuns: "Va voi spune voua de Antim si-l voi da pe el in mainile voastre, numai sa va odihniti putin de cale". Si le-a pus inainte mancare si le-a facut lor ospat, dupa putere, cu dragoste cinstindu-i pe ei, apoi s-a aratat lor pe sine ca este Antim.

    Aceasta auzind-o, ostasii s-au mirat si se rusinau, vazand primirea cea cu dragoste si ospatarea cea facuta lor, si au zis: "Nu te vom lua cu noi, ci vom spune ca nu te-am intalnit." Iar el ii invata sa spuna adevarul, ca dorea sa moara pentru credinta, invatandu-i si pe ei sa creada in Hristos. Si ajungand la un rau s-au botezat.

    Deci, a stat inaintea lui Maximian imparatul, puse fiind inainte toate uneltele de chinuri. Si-l intreba, iar el cu indrazneala marturisea pe Hristos. Deci, i-au zdrobit toate oasele trupului si cu fiare arse l-au impuns, pe harburi l-au tras gol, cu toiage l-au batut si in incaltaminte de arama arsa l-au incaltat, de ostasi a fost gonit si la roata a fost legat, iar la sfarsit ii taiara capul. Dumnezeului nostru slava.
 

    Ne spunea noua Isaac monahul: "Mi s-a intamplat oarecand galceava cu un frate si aveam asupra lui manie. Deci, lucrandu-mi lucrul meu, imi aduceam aminte si ma scarbeam ca un smintit, si am petrecut toata ziua aceea in zadar, nestiind ce voi face. Si iata, un tanar a intrat la mine prin usa si, nefacand rugaciune, mi-a zis mie: "Te-ai smintit, da-te mie, ca sa te indreptez eu". Iar eu i-am zis lui: "Du-te de aicea si niciodata sa nu mai vii, ca tu nu esti de la Dumnezeu". Si mi-a zis mie: "Mi-e jale de tine ca iti pierzi lucrul tau, insa, iata, al meu esti". Iar eu i-am raspuns lui, iarasi: "Al lui Dumnezeu sunt si nu al tau, diavole". Si mi-a zis mie: "Cu adevarat, Dumnezeu ne-a dat noua pe cei ce tin manie si au pomenire de rau, iar tu ai trei saptamani de cand te-ai maniat si vrajmas esti aproapelui tau". Iar eu i-am zis lui: "Minti". Mi-a zis mie: "Sa stii ca gheena cea arzatoare ii are pe cei ce tin pomenirea de rau. Tu ai rautate catre dansul, iar eu sunt pus peste cei ce au pomenire de rau, si, iata, al meu esti". Si a pierit. Deci, dupa ce am auzit acestea, m-am dus la fratele acela si m-am inchinat lui si ne-am impacat. Si, intorcandu-ma, am aflat cele lucrate de mine cu mana si rogojina pe care ma inchinam arse de diavolul.
 

    "Sa fii de-aproape ravnitor celor ce vietuiesc drept, si faptele acestora sa le scrii in inima ta. Sa te socotesti a fi din cei putini, ca anevoie, zicea, va intra bogatul intru Imparatia Cerului; drept aceea, si cei ce intra intru dansa, putini sunt. Sa nu socotesti pe toti din manastire ca se mantuiesc. Ca multi vin la viata cea cu fapta buna, dar putini dintr-insii primesc juhul ei, ca a acelora ce se silesc este Imparatia Cerului si cei silitori o apuca pe ea. Silinta numeste cuvantul Evangheliei supunerea trupeasca, adica ascultarea de invatatura lui Hristos, cu lepadarea voilor si a odihnei spre paza poruncilor Domnului!"
 

    Era un pustnic in partile Iordanului, nevoindu-se de multi ani, care, fiind acoperit de Dumnezeu, nu primea asuprelile vrajmasului, ci, in scurt, nu era ispitit. Si, pentru aceasta, defaima pe satana si-l ocara catre toti cei ce veneau la el pentru folos, zicand ca nimic este si nimic nu poate fata de cei nevoitori, de nu va afla spurcati asemenea cu el, robiti de-a pururea pacatului, pe care ii slabanogeste. Iar acestea le zicea, nesimtind darul cel de sus, care nu ingaduia lui satana a-l asupri.

    Deci, apropiindu-se sfarsitul lui, prin slobozirea lui Dumnezeu, i s-a aratat lui diavolul la vederea ochilor si a zis catre dansul: "Ce am cu tine, ava? Ce ma ocarasti? Au te-am suparat cu ceva?" Iar el, scuipandu-l, cu aceleasi graiuri l-a ocarat: "Mergi inapoia mea satano, ca nu poti nimic fata de robii lui Hristos". Iar el a zis: "Asa, asa... Patruzeci de ani ai sa traiesti si in atatia ani, nu vei afla un ceas in care sa nu-ti pun piedici". Si acestea zicand, nevazut s-a facut.

    Iar calugarul a inceput indata a bate razboi cu gandurile. Si zicea intru sine: "Am, iata, atatia ani trudindu-ma aici si inca alti patruzeci de ani, daca mai voieste Dumnezeu sa traiesc. Deci, ma voi duce in lume si voi vedea pe cei de-aproape ai mei si voi fi impreuna cu dansii cativa ani. Si iarasi ma voi intoarce si ma voi tine de nevointa mea." Si asa cum i se parea lui in minte, implinea cu fapta. Si, iesind din chilie, se tinea de cale.

    Iar nu departe ducandu-se iubitorul de oameni Dumnezeu l-a miluit pe dansul, si nevoind a se pierde ostenelile lui, a trimis un inger spre ajutor. Si, intampinandu-l, ingerul i-a zis lui: "Unde mergi, ava?" Iar el a zis: "In cetate". Zis-a lui ingerul: "Intoarce-te in chilia ta. Si sa nu fie nimic intre tine si satana. Ca iata te-a batjocorit satana.". Iar el, venindu-si intru sine, s-a intors la chilia sa si, trecand trei zile, s-a savarsit. Dumnezeului nostru slava!