Pe vremea lui Auirelian imparatul (270-275) crestinii erau siliti sa jertfeasca idolilor. Si era in cetatea Gangra un barbat, om ales din sfatul cetatii, anume Teodot si avea sotie pe Rufina. Si de vreme ce nu au jertfit idolilor, au fost trimisi in Cezareea Capadochiei, la dregatorul Faustus. Si au fost aruncati de acesta in temnita. Si Rufina era insarcinata. Deci, stiindu-si neputinta trupului sau si cruzimea chinurilor, Teodot se ruga cu osardie Domnului ca mai bine sa moara inainte de chinuri, decat sa se lepede cumva de credinta din pricina lor. Si a fost auzit de Dumnezeu si a murit, iar Rufina, urmand pe sotul ei, dupa ce a nascut pruncul, a murit si ea. Si instiintandu-se de aceasta o femeie, de bun neam, Amia, din cetate, mergand la temnita, a ingropat trupurile Sfintilor, iar pe prunc l-a luat ca fiu al ei ca ii era si drag, macar ca cinci ani n-a vorbit. Iar  dupa aceea, multa vreme zicea numai mama in limba siriana; de aceea s-a si numit Mamant.

    Deci, ajungand el in varsta, dupa moartea mamei sale Amia, a fost silit si el sa jerfeasca idolilor, dar nesupunandu-se, a fost dat la chinuri. Si a fost rapit de ingeri in munte, unde, cu porunca lui Dumnezeu, mulgea ciutele salbatice si, facand branza o impartea saracilor. L-au prins insa si l-au chinuit si la fiare l-au dat, dar a ramas neatins. Iar la sfarsit, cu sulita l-au strapuns. Si curgand sangele din el ca apa, s-a asezat intr-o pestera, afara din cetate, ca sa se odihneasca. Si acolo si-a dat duhul, cu bucurie, in mainile Domnului.
 

    Acest intre Sfinti, Parintele nostru Ioan a trait pe vremea imparatilor Justin (565-578), Tiberiu (578-582) si Mauriciu (582-602) si s-a nascut in Constantinopol. Si a fost mai intai lucrator in aur, om evlavios, iubitor de saraci si temator de Dumnezeu. Deci, pentru multele lui fapte bune si pentru milosteniile ce facea, dupa sfatul patriarhului de atunci, Eutihie cel Invatat, a intrat in tagma calugareasca si, dupa putin timp, a fost sfintit diacon. Iar dupa treisprezece ani de pastorie, patriarhul Eutihie mutandu-se din lumea aceasta, Cuviosul Ioan a fost silit, nevrand el, de a primi scaunul patriarhiei Constantinopolului. Si, pe tron de patriarh fiind, nu se lepada de pustnicestile nevointe, postea, mancand o data pe saptamana, priveghea la rugaciune, dormind somn foarte putin si era foarte milostiv, tata sarmanilor, izbavitor napastuitilor si ravnitor catre urmarea Evangheliei Domnului, de la Care si darul facerii de minuni a primit.

    Sfantul Ioan Pustnicul este si cel dintai patriarh de Constantinopol, care a luat numele de patriarh ecumenic, adica primul patriarh din imparatia Bizantului. Si asa, petrecand in nevointe si in viata cinstita si facand multe minuni in viata sa, Cuviosul patriarh s-a numarat cu Sfintii, mutandu-se la Domnul.
 

    Sfantul Parintele nostru Ioan monahul, cel din Tebaida, ne-a spus aceasta: "A fost un tanar in cetate, care foarte mult rau facea si cumplit gresea, pradand mormintele. Iar dupa ce si-a adus aminte de judecata lui Dumnezeu, si primind frica in inima sa, s-a smerit pe sine foarte si s-a pocait de pacatele sale cele multe. Si venind la un mormant, cazand plangea cu fata la pamant pentru viata sa cea dinainte, neindraznind sa scoata glas; nici nu chema pe Dumnezeu, ca se vedea nevrednic, pentru viata lui trecuta. Si s-a inchis intr-un mormant mai inainte de moarte, deznadajduit de viata sa. Iar trecand o saptamana, deodata au navalit dracii asupra lui, chiuind si zicand asa: Unde este nebunul si spurcatul acela necurat care, de desfranari saturandu-se, acum intreg la minte se face si lui Dumnezeu se arata prieten si evlavios, el care nici crestin macar nu este, ca ce bunatati poti nadajdui umplandu-te de atatea rautati? Si de ce nu te scoli degraba de aici si la cele obisnuite cu noi sa mergi? Iata, te asteapta pe tine desfranatii si precupetii. De ce nu te duci degraba, ca sa te saturi de poftele tale? Iar de nu, apoi indata va veni asupra ta judecata. Ce te omori singur? Si ce te grabesti singur spre chinuri, ticalosule? Oare nu esti al nostru si au nu noua te-ai fagaduit? Si toata faradelegea ai facut-o si noua tuturor esti indatorat? Oare, indraznesti sa ne raspunzi noua?

    Si aceasta rautate si pacoste pricinuindu-i, petreceau dracii langa dansul. Iar tanarul se intarea cu ajutorul si cu puterea lui Dumnezeu si biruia neputincioasa lor putere, neraspunzandu-le lor. Iar dupa multa vreme, neplecand dracii de langa dansul, si nimic sporind, multe rele graindu-i, prinzandu-l cu sila si batandu-l cumplit, au iesit de la dansul, lasandu-l abia viu. Iar el, putin putand sa se miste, suspina ca si cand isi tragea sufletul intru sine. Iar cei de aproape ai sai, care-l cautatu pe el, aflandu-l, il intrebau din care pricina a ajuns la locul acesta, nestiind cele din inima lui. Si-l sileau ca sa-l duca la casa lui si foarte il indemnau sa mearga cu dansii, iar el nu i-a ascultat pe ei. Apoi zicea: Mai de folos imi este mie sa mor in mormintele acestea, decat intru niste pacate ca acestea sa vietuiesc in lume. Si s-au dus de la dansul ai sai, neinduplecandu-l.

    Si s-au dus de la dansul si dracii, strigand zi zicand asa: Ne-a biruit pe noi, cu darul lui Dumnezeu si cu a sa rabdare. Si n-a mai vazut rele de la draci si fara primejdie a vietuit in morminte, pana la sfarsitul vietii sale."
 
 

    Doi frati trupesti s-au lepadat de lume. Dintre ei, unul ce sedea in muntele Eleonului, infocandu-se la inima, intr-o zi de mare umilinta, s-a pogorat in Sfanta Cetate. Si mergand la dregator i-a marturisit lui pacatele sale, zicandu-i: "Pedepseste-ma dupa lege". Iar dregatorul, minunandu-se, a zis fratelui: "Cu adevarat, omule, pentru ca tu singur ai marturisit, eu nu indraznesc a te judeca pe tine mai inainte de judecata lui Dumnezeu, ca poate te-a si iertat." Deci, ducandu-se fratele, si-a pus fiare la picioare si la grumaji si s-a incuiat pe sine in chilie. Iar cand venea vreodata cineva, si-l intreba, zicand: "Cine ti-a pus tie, parinte, acest fel de fiare grele?", el raspundea: "Dregatorul".

    Deci, mai inainte de sfarsitul sau cu o zi, un inger, stand inainte lui, i-au cazut indata fiarele de la dansul. Si a doua zi, venind cel ce slujea lui si intrebandu-l cine a dezlegat fiarele de pe dansul, a raspuns: "Fratele, cel ce a dezlegat pacatele mele. Ca s-a aratat mie ieri, zicand: Iata, pentru rabdarea ta, s-au dezlegat toate pacatele tale. Si s-a atins cu degetul lui de fiare si indata au cazut de la mine". Si aceasta zicand, fratele a adormit numaidecat. Dumnezeului nostru slava!