Acest Sfant, tanar si frumos, a fost din Tesalonic, pe vremea imparatiei lui Maximian Galeriu (293-311) si era cunoscut cu Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, ca unul ce, de la dansul, invata sa creada in Hristos. Si s-a aratat credinta lui o data cu venirea Imparatului la Tesalonic.

    Deci, dupa ce Sfantul Dimitrie a fost pus sub paza in temnita, pentru Hristos, imparatul lua parte la luptele din stadion, care aveau loc in cinstea sa si se desfata foarte, privind la lupta voinicilor cu Lie, luptatorul imparatului. Si era Lie acesta ca un alt Goliat, de neam vandal, cu trup mai mare decat alti oameni, infricosator la cautatura, cu chip si narav de fiara. Puterea lui era nebiruita si nimeni nu-i putea sta impotriva. Si era foarte iubit de imparatul, pentru puterea si nesatiul lui de a ucide oameni. Ca pe cei invinsi ii arunca in sulite, puse cu ascutisul in sus, ca sa-i strapunga si sa-i omoare. Si au fost ucisi astfel si multi crestini, pusi sa se lupte cu Lie, fara voia lor. La aceasta priveliste fara de lege luand parte si Sfantul Nestor, s-a aprins sufletul lui de ravna sa se lupte cu Lie si sa-l biruiasca, ridicand astfel ocara aceasta de pe numele Domnului.

    Deci, a alergat la locul unde se afla Sfantul Dimitrie sub paza si, cazand la picioarele lui, i-a zis: "Robule al lui Dumnczeu, vreau sa ma lupt cu Lie. Ci, te roaga pentru mine, chemand numele Domnului Hristos." Iar Sfantul, insemnandu-l cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte si pe piept, i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi! ". Deci mergand acolo unde era pus podul de lupta, sub privirea lui Maximian si zicand: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-ma!", l-a apucat pe acel grozav ucigas Lie si, lovindu-l cu lovitura de moarte, drept in inima, l-a omorat. Si s-a tulburat imparatul in sufletul lui si a trimis indata ostasi de au omorat pe Sfantul Dimitrie, in temnita, cu sulitele, ca pe pricinuitorul junghierii lui Lie, iar Sfantului Nestor a poruncit de i-au taiat capul, cu insasi sabia lui, la 27 octombrie.
 

    Intr-un tarziu, s-a facut calugar la schitul ce se afla intr-o pestera, nu departe de satul Basarabi. Si aici, si-a dus viata lui ascunsa, tot in ascultarea de pastor la vitele manastirii, petrecand in post, in rugaciune, in privegheri si in nevointe. Inaltimea vetii lui in taina, lacrimile lui, vapaia rugaciunii, numai Dumnezeu, Cel ce vede toate le stia. A murit in pestera, pe lespedea de piatra pe care dormea totdeauna, in mijlocul vitelor, pe malul raului Lom. Dupa moarte, inchizandu-se cu pietre gura pesterii, aceasta s-a schimbat astfel din chilie in mormant.

    Deci, trecand multa vreme, a venit mare apa Lomului de a surpat copacii si pietrele dimprejurul apei. Atunci au cazut in apa si cele doua pietre dinauntrul pesterii, care cuprindea moastele Sfantului si multa vreme au stat acolo. Insa, de multe ori, la locul acela, juca peste apa o flacara de lumina, crezand oamenii ca este o comoara. Si, vrand Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat Sfantui in vis unei copile bolnave de duh necurat, careia i-a zis: "De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui." Si i-a aratat locul. Astfel, l-au gasit intreg si luminat si l-au pus in biserica satului si, din clipa aceea, prin moastele placutului sau Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumarate semne.

    Nu stim care domn al Tarii Romanesti a incercat, odata, sa aduca moastele Sfantului Dimitrie la biserica din Bucuresti, dar, neizbutind, a ridicat cu cheltuiala sa la Basarabi, peste moastele Sfantului, o preafrumoasa biserica. Intre anii 1769-1774, s-a pornit razboi intre rusi si turci. Ajungand armatele rusesti, in acel sat si, gandindu-se sa puna la adapost moastele Sfantului de prapadul razboiului, au voit sa le trimita in alta parte. Atunci un crestin din Bucuresti, Hagi Dimitrie, a cerut moastele Sfantului, ca sa le aduca in Tari Romaneasca.

    Drept aceea, tot in acele zile, moastele Sfantului Dimitrie, intampinate cu mare alai, au ajuns in Bucuresti si au fost asezate in biserica cea mare a Mitropoliei, unde se afla si astazi, mitropolit al tarii fiind, pe acea vreme, Preasfintitul Grigorie.

    Si indata a simtit tot poporul ocrotirea Sfantului, ca nu numai razboiul dintre muscali si turci a incetat, ci si boala ciumii cea infricosata a contenit. Si mult ajutor si mare folos castiga toti cei ce, cu credinta, alearga catre dansul. Pentru ale carui rugaciuni, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 

    In zilele celui intru Sfinti, marele Constantin imparatul, o oarecare femeie a fost adusa roaba in Ivir. Aceasta cunoscuse din copilarie credinta si viata sihastreasca si, ajungand in robie, nu inceta a se osteni. Deci, ivirenii, fiind lipsiti cu totul de mestesugul doftoricesc, aveau obiceiul de a merge unii la alti, si a intreba de leacul bolii ce li se intampla. O femeie, avand un copil, care se ingreuia si se chinuia cu lovituri de cumplita boala, a mers la aceasta vrednica si minunata roaba, intreband-o ce sa faca. Iar roaba aceea, luand pruncul, l-a pus pe patul ei si s-a rugat lui Dumnezeu ca sa-l izbaveasca din boala. Si a auzit-o Cel ce cunoaste ascunsurile inimilor si, fara zabava, a dat sanatate copilului.

    De acest lucru a ajuns vestita acea minunata femeie, incat ceea ce s-a facut a mers si la urechile imparatesei, care indata trimise sa o ia, ca si dansa avea o boala rea. Iar femeia, smerindu-se, nu vroia sa mearga, socotind ca este nevrednica a merge la imparateasa. Deci, imparateasa, netinand seama nicidecum de maretia imparatiei, s-a pogorat de a mers ea la roaba. Si femeia, facand loc imparatesei sa se aseze pe patul ei cel sarac, unde sezuse si copilul, a adus rugaciunea, in loc de iarba de leac, pentru boli. Si, izbavindu-se imparateasa de boala, i-a daruit ei aur si argint si haine si alte daruri imparatesti, facand rasplatire celei ce, asa degraba, cu tot harul, a izbavit-o de suferinta. Iar acea minunata femeie a zis ca nu-i trebuie nici unele din acestea, ci socotea a fi plata mare cunostinta dreptei credinte. Si a rugat-o sa zideasca o biserica lui Dumnezeu, Celui ce a izbavit-o de acea boala si a mantuit-o. Auzind cuvintele acestea, imparateasa a facut pe imparatul de s-a minunat de acea tamaduire. Povestindu-i si in ce chip se adeverea ca Dumnezeul roabei, Acela este Dumnezeul cel adevarat, ii arata ca se cade, cat mai curand sa zideasca o biserica si sa intoarca pe tot poporul sau la inchinarea catre Dumnezeu.

    Deci, imparatul minunandu-se de acel lucru, nu a voit totusi sa zideasca biserica. Si peste catava vreme, iesind imparatul la vanat, ceilaiti toti faceau vanatoarea fara nici o piedica, iar imparatul ramasese singur, ca nu mai putea sa vada. Si, mirandu-se de ceea ce i se intamplase, si-a adus aminte de neascultare. Si, chemand in ajutor pe Dumnezeul roabei, s-a izbavit indata de intunecarea ochilor. Si, mergand la acea minunata femeie, o ruga ca sa-i arate chipul zidirii. Si ea insemna si inchipuia, iar mesterii zideau. Deci, daca s-a ispravit biserica si s-a acoperit, ramasese numai ca sa dobandeasca preoti. Si, femeia a aflat prilej pentru lucrul acesta, ca indupleca pe imparatul ivirilor sa trimita solie la imparatul romanilor, sa-l roage ca sa-i trimita invatatori de dreapta credinta. Si a facut imparatul dupa cererea ei si a trimis solia. Iar imparatul Constantin, primind solia prieteneste si cu cinste, a multumit lui Dumnezeu. Si a trimis cu multe daruri, pe un oarecare om cinstit si impodobit cu credinta, cu intelepciune si cu buna viata si vrednic arhiereu, sa propovaduiasca dumnezeiasca cunostinta la neamul acela. Acesta, mergand si aducandu-i pe toti, cu minuni si cu invataturi, spre adevarata credinta crestineasca, botezandu-i si zidindu-le multe biserici si facand preoti si intorcand toata tara ivirilor spre dumnezeiasca cunostinta, s-a mutat catre Domnul. Si intr-acest chip au cunoscut ivirii pe Dumnezeu.
 

    A zis batranul: "Vai de sufletul celui ce a pacatuit dupa Sfantul Botez, ca datoria lui este sa nu fie fara de grija pana la suflarea lui cea de pe urma. Ca, omul cade si se roaga Domnului, cersind mila, si plange si se mahneste ziua si noaptea, imboldindu-se cu amar de cugetul sau, asteptand singur sa iasa din temnita trupului si la Judecatorul sa mearga si nu stie ce-l ce va intampina pe el, pana la urma. Bietul calugar, ori de va fi facut slujba lui, ori rugaciune de va fi trimis catre Judecatorul, nu stie, insa, de sunt intoarse inapoi sau daca vor fi primite; drept aceca sa nadajduim la mila lui Dumnezeu. Ca nu stie omul cum va merge la Judecatorul Sau, pe Care L-a maniat si nici ce-l asteapta pe sufletul sau: Fara numai rani, rusine si osanda."

    Si, iarasi, zicea despre sine, dar mi se pare ca si pentru noi zicea: "Vai mie, ca ma numesc credincios si m-am facut mai rau decat necredinciosii. Ca aceia n-au cunoscut pe Dumnezeu nici nu s-au lepadat de El. Iar eu, cunoscandu-L pe El si luand de la Dansul dar duhovnicesc, m-am spurcat cu fapte rele si departe de la mine L-am gonit, iar bogatia cea data mie am risipit-o rau. Vai tie, suflete, ca, stiind, pacatuiesti! Amar tie, suflete, ca, pacatuind, inca mai adaogi! Amar tie, suflete, ca, adaugand, nu te rusinezi, ci inca si altele mai adaugi! Amar tie, suflete, ca, de cugetul tau te osandesti si credinta nu ai! Amar tie, suflete, de ori te fagaduiesti Domnului si iarasi faci rele! Vai de tine, suflete cum calci porunca lui dumnezeu si ca un netrebnic te amesteci intre calugari! Vai tie, suflete, ca, pacatuiesti cu trupul si, iarasi, faci placerea trupului! Vai de tine, suflete, ca, astepti moartea, dar limba nu-ti inchizi! Amar tie, suflete, ca, faptele Sfintilor nu le faci, dar pomenirea lor o serbezi, numai ca sa-ti saturi pantecele! Amar tie, suflete, ca praznicele lui Dumnezeu le cinstesti, si de mancari te ingrijesti, iar praznicele cele duhovnicesti nu le stii! Amar tie, suflete, ca nu-ti aduci aminte, nici ca de va pacatui cineva lui Dumnezeu, acela nu are praznic pe pamant, ci plangere totdeauna si sfaramare de inima! Vai tie, suflete, ca zi dupa zi amai si singur pe tine te amagesti zicand: Maine ma voi pocai; si nu stii, oare, vei ajunge ziua de maine, sau nu! Vai de tine, suflete, de cate ori te-a miluit pe tine Dumnezeu si iarasi te-ai trandavit, de cate ori te-a luminat si tu n-ai cunoscut, de cate ori te-a indulcit, iar tu nu te-ai ingrijit! De cate ori te-a mtarit, iar tu te-ai slabit! De cate ori te-a tamaduit, iar tu te-ai ranit! De cate ori te-a invatat, iar tu n-ai trait in acele invataturi! Oh, suflete, amar sotule al meu! Despre ce te vor intreba mai intai pe tine ingerii si pentru ce vei da raspuns mai intai? De care lucru vei raspunde? Din cele ce ai pacatuit? Adu-ti aminte, dar, de infricosatoarea judecata si de groaznica rasplatire pentru cele ce ai pacatuit, pentru poruncile Facatorului tau, pe care le-ai calcat cu cuvantul sau cu fapta, sau cu gandul, Adu-ti aminte si de frica ce va sa fie la strasnica judecata si de cea dupa judecata osandire in foc si in intuneric si in scrasnirea dintilor, la viermele cel neadormit si de groaza cea nedomolita! O, amar si sarman suflet, stii ca desfranatii in foc vor merge, si tu esti desfranat. Stii ca talharii intru intuneric se trimit, iar tu esti talhar. Stii ca clevetitorii si hotii la viermele cel neadormit se vor osandi, iar tu esti defaimator! Stii ca cei ce ne-au miluit nu se vor milui, iar tu n-ai miluit! Stii ca tot facatorul de rele cu diavolul este osandit intru adancul focului celui mai dedesupt, si tu nici un bine de la Dumnezeu nu ai facut! Stiind moartea, pentru ce nu-ti aduci aminte de ziua mortii si nu-ti plangi faptele tale? Cugeta la Cine te-a zidit, Cine ti-a dat sufletul, Cine te-a inviat, cum ti-a zis tie sa faci poruncile si ce vei lua, de le vei pazi pe ele si ce, de nu le vei pazi! Iar tu la aceasta nu te gandesti si acestui trup de tina placandu-i, i te supui, cu mancare si cu bautura si cu vorbe desarte, cu cuvinte barfitoare, cu fapte de desfranare, desi stii ca, pentru tot cuvantul si gandul, vei da raspuns.

    Acestea sa le cugeti si sa le ai la inima, cu umilinta si cu plangere si tanguire. Ca tu n-ai iubit, nici ai dorit, nici ai ravnit la viata Sfintilor barbati, cum si-au petrecut viata lor, in plansuri, in tanguiri si in umilinta. De acestea, aducandu-ti aminte, striga catre Domnul, zicand: Eu, ca David, neudandu-mi asternutul cu lacrimi, nu i-am iubit smerenia, fecioria am urat, desfranarea am iubit, curatia am lepadat-o, am iubit spurcaciunea, am iubit ingrozirea, iar blandetea am urat. Ura am primit-o, iar dragostea am lepadat-o. De nesatiu m-am apropiat, iar postul l-am urat. Betia am iubit, iar trezia am urat. Zgarcenia am primit, iar milostenia am lepadat. De pat moale m-am apropiat, iar de cenusa am fugit. Haina frumoasa am iubit, iar pe cea de par am urat-o. Mancari multe am poftit, iar mancarea uscata am defaimat-o. Am iubit a face placere diavolului, iar poruncile Tale, Stapane, le-am lepadat. Ci, Doamne, Preasfinte Imparate, cauta-ma pe mine, ca pe oaia cea ratacita, sau ca pe drahma cea picrduta. Ca eu insumi sunt cel ce am luat un talant. Eu sunt robul cel lenes si netrebnic. Ci Tu, Doamne, aseamana-ma pe mine cu fiul cel desfranat, cu vamesul si cu talharul.

    Iar tu, suflete al meu, adu-ti aminte de tine si gandeste cum vei suferi napraznica despartire de trup, cand ingerii cumpliti si infricosati vor veni dupa tine si te vor rapi, in ceasul in care nu astepti si in vremea in care nu vei stii. Ce lucruri vei trimite inaintea ta in vazduh, vrajmasii tai cei din vazduh isi vor cerceta faptele tale? Si cum vei suferi venirea cea infricosatoare a Domnului, la cercarea si intrebarea a toata lumea, cand cerul de arderea Dumnezeirii Lui va pieri, cand stelele vor cadea, cand soarele se va intuneca, cand luna va pieri, cand ingerii se vor inspaimanta, cand Puterile inainte vor alerga, Cand Heruvimii vor canta, cand Serafimii vor striga, cand toata faptura va zice; Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Cel ce judeca vii si mortii?

    Atunci se vor pune scaunele si Cartile se vor deschide, aratand faptele noastre cele de noapte si cele dc zi. Si raul cel de foc va curge, mistuind tot pamantul. Si vom sta inainte goi, fiecare doar cu faptele sale, si va porunci Domnul ingerilor Sai si vor desparti pe cei drepti de cei pacatosi. Cum, suflete, de nu-ti este jale de tine, auzind glasul Domnului, graind celor drepti: Veniti cei ce ati facut voia Mea de imparatiti impreuna cu Mine. Sau cum nu te cutremuri, auzind glasul cel aspru pentru pacatosi: Duceti-va de va chinuiti in focul vesnic cu diavolul, cei ce ati facut voia lui. Oh, suflete, aceasta judccata sa o primesti in minte si sa o pui la inima ta, umbland si sezand si sculandu-te. Si sa nu dai somn ochilor tai, ci pocainta si lacrimi si priveghere sa primesti. Si sa nu incetezi a striga catre Facatorul tau, zicand; Stapane Imparate, milueste-ma pe mine cel cazut, ridica-ma pe mine cel intinat in noroiul pacatelor. Ca macar de sunt pacatos mai mult decat toti, dar a Ta faptura sunt si cred intru Tine, Cel ce poti si pe mine a ma mantui. Ca milostiv esti si nu voi conteni a striga catre Tine pana ce ma vei albi pe mine ca zapada si ma vei curati pe mine ca pe o oglinda si pana ce-mi voi da fara prihana sufletul meu in mainile Tale. Ca binecuvantat si proslavit esti in veci, Amin.