Acesta a fost episcop in Ieraplole din Frigia si a trait pe vremea imparatului Marcu Aureliu (161-180), cand crestinii erau putini la numar, iar inchinatorii de idoli erau puzderie. Deci, s-a facut odata in cetate, un praznic mare paganesc si si-au strans necredinciosii, dantuind imprejurul idolilor. Iar Sfantul Averchie, rugandu-se, s-a aprins de ravna si a sfaramat in tandari chipurile idolilor. Si au facut preotii pagani legamant ca sa-l omoare. Si Sfantul, afland de hotararea lor, a iesit in mijlocul cetatii, invatand poporul Evanghelia lui Hristos, nevrand sa se ascunda. Si i-au adus trei munciti de multe duhuri necurate, spumegand si scrasnind din dinti, si Sfantul i-a vindecat si, aducandu-i la Hristos, ii indemna sa traiasca in pace cu oamenii, iar ei, cazand inaintea Sfantului, ii sarutau picioarele. Iar poporul toate acestea vazandu-le si lasand mania, striga: "Unul este Dumnezeul cel adevarat. Acela propovaduit de Averchie." Si asa pastorea Sfantul, mangaind pe cei ce sufereau, ajutand pe sarmani si vindecand pe cei bolnavi.
        A vindecat si pe o fiica a imparatului, Lucilia, pentru care a calatorit cu mare cinste si la Roma. Si, voind imparatul sa-l rasplateasca, Sfantul Averchie a raspuns: "Nu are nevoie de bogatie acela pentru care painea si apa sunt ospat imbelsugat si ca o masa imparateasca le socoteste." Si a cerut imparatul sa dea saracilor din Ierapole cate trei mii de masuri de grau pe an, pe cheltuiala imparatiei, asemenea sa zideasca, bai calde, pe care singur le aflase in Ierapole, pentru folosul bolnavilor. Si se zice ca asezamantul acesta a tinut pana la Iulian Apostolul (361-363). A tamaduit si pe orbi, invatandu-i sa creada in Hristos, rugandu-se pentru dansii si zicand: "Doamne Iisuse, lumina cea adevarata, vino si deschide ochii robilor tai." Si, facandu-i sa vada, ii boteza.
        A calatorit, apoi, si in Siria si Mesapotomia, aducand impacare intre bisericile invrajbite din pricina ereziilor de acolo, pentru care a fost numit "cel intocmai cu Apostolii." Deci, asa vietuind, fericitul, in evlavie si in dreptate, stralucind pretutindeni cu cuvintele, cu faptele, si cu minunile, la saptezeci si doi de ani ajungand, s-a mutat catre Domnul si ne-a lasat piatra sa de mormant scrisa de el insusi, care si astazi se pastreaza.
 

        Acesti Sfinti au trait in zilele imparatului Deciu (250-253) si gandindu-se, s-au sfatuit de si-au impartit averea la saraci si au intrat intr-o pestera. Si s-au rugat lui Dumnezeu sa le ia sufletele, ca sa nu cada in mana imparatului; si asa s-au savarsit. Iar cand s-a intors Deciu la Efes, a intrebat despre dansii, ca sa aduca jertfa idolilor, si, afland ca au murit in pestera, a poruncit sa se astupe gura pesterii.
        Deci, trecand de atunci doua sute de ani, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mic (408-450) s-a nascut o ratacire, precum ca nu este Inviere. Si imparatul, vazand ca se tulbura Biserica lui Dumnezeu (ca se aflau si unii dintre episcopi prinsi de acel eres), sta la indoiala, nestiind ce sa faca. Deci, se ruga lui Dumnezeu, cu lacrimi, ca sa-i arate un semn. Si pentru aceea, Domnul nu i-a trecut lacrimile lui cu vederea, ci i-a aratat semn.
        Stapanul muntelui in care era pestera, unde raposasera cei sapte tineri, a vrut in acea vreme sa faca din pestera staul pentru turma sa. Si, rasturnand pietrele de la pestera, pentru zidirea staulului, s-a deschis gura pesterii si, din porunca lui Dumnezeu, s-au desteptat acei sapte feciori ce savarsisera acolo. Si vorbeau intre dansii ca si cand ar fi adormit ieri, fara nici o schimbare, cat nici hainele ce purtau nu se stricasera si, mai vartos, isi aduceau aminte ca si Deciu imparatul il cauta, ca sa-i chinuiasca. Si, vorbind intre dansii, unul dintre ei, Maximilian, zicea catre ceilalti: "De cumva ne vom prinde, fratilor, sa stam barbateste si sa nu vindem bunul neam al credintei noastre. Iar tu, frate Iamblic, du-te de cumpara paine si ia mai multa, ca aseara ai adus putina si ne-am culcat flamanzi. Si afla si despre Deciu ce gand are cu noi." Mergand Iamblic in cetate si vazand la poarta semnul crucii, s-a mirat. Si, vazand acelasi semn si in alte parti si cladirile schimbate si altfel de oameni, i se parea ca viseaza, sau ca nu-si este in fire. Iar, mergand catre cei ce vindeau paine, a luat paine si, dandu-le argintul, se grabea ca sa se intoarca. Deci, vazand ca vanzatorii aratau argintul intre ei si pe la altii si cautand la dansul, il invinuiau ca a aflat o comoara, precum arata argintul care avea chipul celui ce a impartit cu multi ani mai inainte, pe Iamblic il cuprinse frica si grija si nu stia ce sa graiasca.
        Cugetand ca l-au cunoscut si-l vor duce la imparatul Deciu, cazu la dansii cu rugaminte, zicand: "Rogu-ma voua, domnii mei, daca ati luat argintul, luati si painea, numai pe mine sa ma lasati, sa-mi caut calea." Iar aceia ii ziceau: "Arata-ne comoara si ne fa si pe noi partasi, sau de nu, te vom da spre moarte."
        Acestea, zicandu-i si vazandu-l ca sta la ganduri, l-au legat de grumaji si, purtandu-l prin targ, l-au adus la stapanul cetatii, ca sa dea seama. Si acesta, vazandu-l, i-a zis: "Spune-ne tinere, cum ai aflat comoara, cat de mare este si unde se afla?" Iar el a rapuns: "N-am aflat nici o comoara, ci banii sunt de la parinti si ce se intampla acum nu-mi dau seama." Iar stapanitorul a zis: "Dar din care cetate esti?" El a zis: "Din aceasta sunt, de este acesta Efesul." Iar stapanitorul a zis: "Dar care sunt parintii tai? Sa vie la noi si, daca se va cunoaste adevarul, te vom crede." Iar el a zis: "Cutare este tatal meu si cutare este mama mea si cutare imi sunt rudele si cutare imi este mosul meu." Iar dregatorul a zis: "Nu vei putea tu sa ne faci sa te credem, spunandu-ne nume straine, care nu mai sunt acum, ca sunt afara de cele obisnuite." Iar Iamblic a zis: "De nu ma crezi ca-ti spun adevarul, nu stiu sa-ti spun altceva." Atunci dregatorul a zis: "Pagane, banul tau marturiseste, dupa inscrisul de pe el, ca este din zilele imparatului Deciu. Iar tu, fiind tanar, nici treizeci de ani avand, te silesti sa ne amagesti. Atunci Iamblic, cazand la picioarele lor se ruga zicand: "Ma rog voua, domnii mei, spuneti-mi unde se afla imparatul Deciu, care era in aceasta cetate?" Iar ei au zis: "In vremile acestea nu se afla imparatul Deciu, ci a fost mai inainte cu multi ani." Si Iamblic a zis "Deci, pentru aceasta, v-ati mirat voi, domnii mei. Veniti, dar, dupa mine si va voi duce pe voi la fratii mei, care sunt in pestera si, printr-insii, se vor crede cuvintele mele. Ca eu stiu cum am fugit de catre fata imparatului Deciu. Si ieri, venind ca sa cumpar paine, am vazut pe Deciu intrand aici in cetate." Si, auzind aceastea, episcopul Marin a zis catre dregator: "Mi se pare ca s-ar putea sa se fi intamplat vreo minune in aceasta povestire. Deci, ia sa mergem cu dansul impreuna, sa vedem."
        Si, mergand dupa cuvintele acestea, a intrat mai intai Iamblic in pestera, dupa aceea episcopul. Si intorcandu-se spre partea dreapta a usii, au vazut un sicrias pecetluit cu doua peceti de argint (Era sicriasul pe care il pusesera Rufin si Teodor, crestini fiind, care au fost trimisi impreuna si cu altii de Deciu, ca sa astupe pestera, afland de moartea celor ascunsi acolo, scriind in el spre pomenirea Sfintilor si insemnandu-le numele pe table de plumb). Deci, citind s-au minunat. Si, intrand, inlauntru, in pestera, au aflat pe Sfinti. Si au cazut la picioarele lor si, sezand, ii intrebau. Iar ei povesteau mai intai despre ale lor. Dupa aceea, de ispravile imparatului Deciu. Si se mirau toti si slaveau pe Dumnezeul minunilor.
        Atunci, dregatorul, impreuna cu episcopul au scris instiintare la imparatul Teodosie si i-au vestit despre toate cele mai sus zise. Deci, imparatul, luand scrisoarea, s-a umplut de bucurie pentru o instiintare ca aceasta si, a mers foarte degraba acolo, la acel loc, si cum a intrat in pestera a cazut la pamant si i se bucura sufletul ca i-a ascultat Domnul rugaciunea lui, aratandu-i pe fata invierea mortilor. Deci, facand imparatul nu putina vorbire impreuna cu Sfintii, cu episcopii si cu dregatorii, Sfintii s-au cuprins ca de un somn si, privind toti cum dormeau, au raposat iarasi in Domnul. Atunci, imparatul, dand haine scumpe si aur si argint, ca sa faca sapte scrie, intru cinstea Sfintilor, a poruncit de i-au pus intr-insele. Iar peste noapte, Sfintii s-au aratat imparatului si i-au zis: "Lasa-ne imparate pe pamant, unde odata am inviat." Si, facandu-se adunare mare de episcopi, imparatul a pus pe Sfinti pe pamant, precum ei poruncisera prin vis, si, facand praznic de bucurie, a dat multa milostenie la saracii cetatii Efesului si s-a bucurat tot poporul sau, cinstindu-l cu daruri. Deci, a slobozit si pe episcopii care erau inchisi, incredintandu-se toti de invierea mortilor si s-a facut praznic obstesc, multumind si slavind pe Dumnezeu.
 

        Minunatul Ioan Savaitul ne spunea, zicand: "Sezand eu la o margine de pustie, a venit la mine un oarecare frate, de la o manastire, pentru cercetare. Si l-am intrebat pe el: Ce mai fac parintii? Si mi-a zis mie: Bine, cu rugaciunile voastre. Deci, l-am mai intrebat pe el despre un frate, care avea un nume rau. Mi-a zis mie acela: Crede-ma pe mine, parinte, ca nu s-a schimbat din numele acela. Aceasta auzind, am zis: Oh! Si zicand eu, oh, am fost rapit ca intr-o uimire de somn si m-am vazut pe mine stand inaintea sfantului loc al Capatanii si pe Domnul nostru Iisus Hristos stand in mijlocul a doi talhari. Si am inceput sa ma inchin. Iar, daca m-am apropiat, indata ce m-a vazut, Domnul s-a intors spre ingerii care-I stateau inainte si le-a zis lor: Scoateti-l pe el afara, ca Imi este Mie ca un anticrist, inainte de judecata Mea, el a judecat pe fratele sau.
        Deci, dupa ce m-a izgonit pe mine, daca am voit sa ies prin usi mi s-a prins mantia mea si s-a intarit si am lasat-o pe ea acolo. Apoi, indata desteptandu-ma, am zis catre fratele cel ce venise: Rea imi este mie ziua aceasta. Si mi-a zis mie: Pentru ce, parinte? Atunci i-am spus lui ceea ce mi se aratase mie si am zis: Mantia, adica acoperamantul lui Dumnezeu mi-a ramas si sunt lipsit de ajutorul lui Dumnezeu.
        Si din ziua aceea, dupa certarea Domnului, am ratacit sapte ani prin pustietati, nici paine gustand, nici sub acoperamant intrand, nici cu om vorbind, pana ce am vazut pe Domnul meu intorcandu-se sa-mi dea mantia mea."
        Iar noi, aceste cuvinte ale minunatului Ioan auzindu-le, am zis: "Daca cel drept abia se mantuieste, apoi cel necurat si pacatosul cum se vor indrepta." Drept aceea, se cuvine noua a ne ingriji de ale noastre pacate si a nu judeca pe nimeni din cei ce gresesc. Pentru ca scris este: "De vom acoperi greselile fratelui, apoi si Dumnezeu ne va acoperi pe noi."

        Cumplita este vatamarea clevetitorului si asemenea diavolului este precum s-a zis despre el in Psalm: "Va smeri pe cel clevetitor." Ca vrajmasi sunt clevetitorii si de Dumnezeu urati si partasi cu cei ce au vandut adevarul si au rastignit pe Domnul nostru Iisus Hristos, care zicea: "Eu sunt calea, adevarul si viata." Porunceste inca si Legea, zicand: "La toata nedreptatea si gresala sa nu fii martor." Ca zice: "Prin gura a doua sau a trei marturii, este vrednic de crezut orice cuvant." Iar Saul, calcand porunca aceasta, a ucis trei sute de preoti ai Domnului, pe marturia unui clevetitor, Doicul Sirianul. Iar la Proverbe zice: "Cel ce defaima pe cel sarac, supara pe Facatorul lui." Si iarasi: "Slava omului este a se intoarce de la clevetiri, iar cel fara de minte se leaga cu ele." Iar David se roaga sa scape de clevetiri, zicand: "Izbaveste-ma de clevetirea oamenilor si ma acopera de adunarea celor ce viclenesc, care si-au ascutit limbile ca o sabie." Iar altul zice: "Cel ce cleveteste pe sarac, multe rautati aduna." Si iarasi: "Omul necurat se lauda, defaimand pe altul." Si iarasi: "Decat leul flamand si decat lupul insetat, mai amarnic decat amandoi este clevetitorul, ca varsa sange cu limba." Si a mai zis: "Celvetitorul se mareste, sapand cu limba groapa aproapelui, iar mai pe urma singur cade intransa." Iar Ecleziastul zice: "M-am intors si am vazut toate clevetirile ce se fac sub soare. Si, iata, lacrimile celor clevetiti, si nu este cine sa-i mangaie pe dansii." Si iarasi: "Clevetirea il tulbura pe cel intelept, iar pe cel fara de minte il pierde." Iar David zice: "El va mistui pe fiii celor saraci si va smeri pe cel clevetitor."
        Deci, sa ne departam pe noi, fratilor, de la toate clevetirile, temandu-ne de pedepsele cele amare ale celor ce fac unele ca acestea. Si, impreuna cu Pavel, sa zicem: "Clevetiti fiind, binecuvantam, goniti, rabdam, huliti, mangaiem. Ca niste gunoi ne-am facut, tuturor de dispretuire." Sa nu fim osanditi impreuna cu vrajmasii lui Hristos, care, venind la Pilat, L-au defaimat pe Domnul, zicand: "Pe Acesta L-am aflat razvratind neamul nostru si oprindu-ne a da dajdie Cezarului, zicand ca este El insusi imparat." Iar El, ca un mielusel fara de rautate, rabda. Dumnezeului nostru, slava!