Acest Preacuvios Ilarion s-a nascut in tinutul Gaza din Palestina, pe vremea imparatiei marelui Constantin (313-337), tragandu-se din parinti necredinciosi. A fost trimis de tanar la Alexandria sa invete carte si, acolo, deprinzand degraba intelepciunea pe care lumea o cauta, a descoperit si intelepciunea cea duhovniceasca si, crezand in Hristos, a primit Sfantul Botez.
        Deci, ardea cu inima de dragostea lui Dumnezeu si gandea in ce chip ar putea sa-i placa Lui. Si, auzind de Sfantul Antonie cel Mare, a dorit sa-l vada si a mers la dansul cu sarguinta si, facandu-se urmator marelui Parinte, a ramas langa dansul multa vreme, cunoscand calea care duce la calugar la implinirea sa, la viata lui cea asemenea cu ingerii, la desele lui rugaciuni cele cu osardie, la lucrul mainilor si la osteneala cea neincetata, la post si infranare, la iubire de aproapele si la toata trairea monahala, cea desavarsita.
        Deci, intorcandu-se in patria sa si afland de moartea parintilor sai, a impartit averea rudelor si saracilor, nelasand nimic pentru sine si, lepadandu-se de lume, s-a facut ucenic al Mantuitorului si urmator saraciei Lui, Drept aceea, cautand singuratatea si linistea pustiei, a mers mai intai in pustia de langa Maiuma Gazei, din Palestina. Si, vietuind acolo multi ani, veneau la dansul noroadele, cautand ajutor in nevoile lor, la sfintele lui rugaciuni, ca el, plecandu-se spre mila, se ruga pentru dansii, iar Domnul Hristos proslavea pe sfantul Sau, intarind rugaciunea lui cu darul facerii de minuni. Si a strabatut astfel vestea despre el in toata Palestina si se inmultea numarul ucenicilor. Si zicea dupa fiecare minune: "Nu s-a facut aceasta prin puterea noastra, ci prin darul cel iubitor de oameni al Mantuitorului, Care ducerile noastre le-a luat asupra Sa. Deci pe El sa-L slavim si sa-I multumim." Si se inmulteau manastirile in Palestina.
        Deci, nesuferind tulburarea multimilor si cinstirea oamenilor si primind si descoperire de la Dumnezeu, a mers in pustia Peluziei si in cea a Sfantului Antonie, dupa trecerea din viata a acestuia. Vazand, insa, ca nici aici nu poate sa se ascunda de oameni, s-a dus in pustia din partile Libiei, de unde, urcandu-se in corabie, a mers in Sicilia, facand, minuni si neprimind rasplata de la nimeni, nici o farama de paini, ca painea si-o castiga impletind cosuri si muncind pamantul. Si zicea Sfantul: "Nici aici nu este cu putinta, fiilor, sa vietuim. Sa mergem in alta parte, unde nimeni nu ne stie pe noi." Si asa s-au dus in taina in Epidaura Dalmatiei, iar de acolo, dupa oarecare vreme, fiind slavit de oameni, s-a dus cu ucenicii sai in insula Ciprului. SI cauta un loc pustiu unde sa-si sfarseasca, in liniste, viata sa. Deci, gasindu-si aici linistea, dupa cinci ani de viata, a simtit ca i se apropie sfarsitul si graia cu mintea limpede: "Iesi, suflete al meu, ce te temi? De ce te tulburi? Ai slujit lui Hristos optzeci de ani si te temi de moarte?" Si cu aceste cuvinte si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar trupul lui s-a asezat la Maiuma Palestinei, la manastirea lui cea dintai, incat palestinienii ziceau: "Noi avem trupul Sfantului Ilarion"; iar cipriotii ziceau: "Noi avem duhul lui." Ca ceea ce a fost Sfantul Antonie pentru Egipt, a fost Sfantul Ilarion pentru palestiniei.
 

        Acesti trei Sfinti luptatori au trait pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Cuviosul Visarion din Sarai s-a nascut in Bosnia. A calatorit pe la multe locuri sfinte, si indeosebi, la Ierusalim si la Muntele Athos si a intrat de tanar in monahism.
        Indurerat de suferinta romanilor pentru credinta lor ortodoxa, a calatorit prin Transilvania, propovaduind pretutindeni credinta ortodoxa. Era primit in tot locul ca un inger din cer. Drumul lui pana la Brasov a fost un adevarat alai de biruinta crestina, aprinzand in sufletele credinciosilor dragostea de legea stramoseasca. Pentru ravna sa in apararea credintei ortodoxe, a fost intemnitat la Sibiu si, in cele din urma, in fioroasa inchisoare din Kuffstein, unde a murit, pentru marturisirea credintei ortodoxe.
        Cuviosul Sofronie de la Cioara, s-a nascut in satul Cioara, din partile Orastiei, ca fiu al unei familii preotesti. Ucenicia in calugarie si-a facut-o in Tara Romaneasca. Reintors la Cioara, a intemeiat un schit in mijlocul codrilor, invatand pe romani calea mantuirii.
        Pentru ravna lui fara de Legea ortodoxa, a fost inchis in temnita de la Bobalna. Eliberat de multime, Cuviosul marturisitor a plecat in Muntii Apuseni, indemnand pe credinciosi sa tina obiceiurile stramosesti. A fost prins din nou si inchis la Abrud. Eliberat inca o data, mergea din loc in loc, tinand soboare, adica adunari, si invatand poporul: "Stricati silnica unire cu Roma, invata el, cereti episcop romanesc in Transilvania!" Iar cand a inteles ca si-a implinit chemarea, s-a retras la Manastirea Argesului, unde s-a savarsit cu pace.
        Cel de al treilea luptator pentru dreapta credinta a fost taranul Nicolae Oprea nascut in Salistea Sibiului. Tata de familie, plugar, mirean si bun crestin, gata de jertfa pentru credinta strabuna, fericitul Oprea a primit, ca pe o mare cinste, sarcina sa duca "la imparatul", plangerile romanilor: "Noi cerem, ziceau ei, in numele poporului, vladica de legea noastra."
        La inceput, curajul si indrazneala romanilor au fost intampinate cu amenintari si izgoniri. Cu timpul, ele s-au repetat si au starnit o prigonire si multe intemnitari. In cele din urma, in loc sa i se implineasca cererile, fericiul Oprea a fost inchis pe viata, in vestita temnita de la Kuffstein, si nu s-a mai intors niciodata, primind cununa nemuritoare a Mucenicilor.
        La 21 octombrie 1948, insa, printr-o uluitoare intorsatura a Providentei, fratii nostri buni, uniti de atunci, s-au desfacut de Roma si s-au intors acasa, la Biserica noastra stramoseasca, maica noastra de obste si a praznicului zilei de astazi. Dumnezeului nostru, slava!
 

        Sarguiti-va, va rog pe voi fratilor si surorilor, spre vesnica viata cea luminoasa, pe care Domnul, dupa a Sa mila, in dar ne-o da noua. Ca Domnul Dumnezeu ne-a gatit noua viata in ceruri si Insusi ne cheama pe noi la ea. Iar noi, sa nu facem spre placerea trupului nostru, petrecand in mancari, cu bauturi, in somn si in pofte, in obicei de pcate, in molesire trupeasca si in lenevire, ca sa nu pierdem Imparatia cerurilor si pe Cel ce ne-a chemat la dansa. Ca El a gatit nunta fiului Sau, adica Imparatia cerurilor si a trimis pe slugile Sale sa ne cheme, adica pe Prooroci, pe Apostoli si pe Mucenici. Iar noi ne lepadam, zicand: "Mi-am luat femeie si nu pot sa merg." Sau, iarasi: "Boi mi-am cumparat, si ma duc sa-i incerc." Si, inca: "Mosie mi-am cumparat si ma duc sa o vad." Si astfel cu alte lucruri ale vietii acesteia, ne lepadam de vesnica viata. Si nu auzim pe Domnul, Cel ce graieste: "Nu va ingrijiti pentru ziua de maine, ce veti manca, si ce veti bea, sau cu ce va veti imbraca..." Acestea gandindu-le fratilor, sa ne desteptam ca din somn si sa mergem pe calea cea stramta, care ne duce pe noi la Imparatia cerurilor. Sa dam trupurile nostre la osteneli, la post, la rugaciune, la infranare, la curata nevointa. Ca Imparatia cerurilor cu anvoie este a o castiga si cei ce se ostenesc ajung la ea. Ci sa ne silim, intru acest scurt veac, si sa nu-i facem spre placere stricaciosului nostru trup. Eu nu zic sa ardem in foc pentru cereasca vietuire -  si nu fie aceasta! - ci sa ne ostenim si sa ne uscam trupurile noastre pentru ea. Ca a zis Domnul: "Daca grauntele de grau, cazand pe pamant, nu va muri, apoi singur va ramane, iar de nu va muri, mult rod va face." Aratat a zis: "De nu vom omora poftele noastre cele trupesti, nu vom putea sa facem roduri ceresti." Ca cel ce nu-si iubeste sufletul sau, in veacul acesta, il va afla pe el in viata cea vesnica.
        Deci, aceasta auzind-o, sa ne nevoim. Iar de veti zice ca suntem neputinciosi, tu intai sa faci inceputul nevointei, numai dupa puterea ta, precum poti. Ca, vazandu-ti Dumnezeu nevointa, iti va da tie ajutor si la celelalte fapte bune. Drept aceea, sa nu ne departam de la nevointa. Ca, oare, lunga este viata noastra? Au nu-i ea de cincizeci de ani, sau saizeci sau saptezeci, cel mult o suta, si, oare, mult ne este noua a ne osteni? Deci, aici, putin sa ne ostenim, iar acolo, la ceruri, in veci vom imparati. Sau dimpotriva: aici, putin vietuind cu slava bine hraniti, band si trupestile pofte facandu-le, fara de infranare, acolo, pe veci vom fi dati la osanda. Drept aceea, sa ne ingrijim, ca Hristos Insusi, Imparatul imparatilor si Domnul tuturor, ne cheama pe noi, nu un om. Deci, spre Dansul sa intraripam mintea noastra si aici sa vietuim cu dumnezeiasca intelepciune: cu post, cu rugaciune, cu osteneala si cu rabdare, plangandu-ne pacatele noastre si pururea inaintea ochilor avandu-L pe El si ziua judecatii. Si sa nu slabim grija noastra si, precum am inceput, asa sa si sfarsim. Ca a zis Domnul: "In ce te voi afla, intru aceea te voi si judeca."
        Sa pazim deci, iubitilor, in inimile noastre, cuvintele acestea si sa nu slabim aproape de moarte. Ca nu stim cand va veni ceasul mortii si va rapi pe fiecare din noi. Si, de va gasi sufletul nepregatit, va fi osandit in focul cel vesnic. Iar de ne va afla pe noi moartea intru pocainta, atunci, scapand de toata scarba, vom dobandi bunatatile cele de obste, intru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.