Acest fericit Artemie era duce si dregator imparatesc in Alexandria, fiind el in osebita cinste la marele imparat Constantin. Si era voievod viteaz in razboaie si bine intarit in dreapta credinta intru Hristos. Iar, dupa oarecare vreme, murind imparatul Constantin, fiul marelui Constantin, fiul marelui Constantin, toata stapanirea imparatiei, si la apus si la rasarit, a luat-o Iulian (361-363), calcatorul de lege, care pe fata s-a lepadat de Domnul nostru Iisus Hristos si a ales sa se inchine idolilor. Si s-a pornit atunci Iulian cu lupta mare importriva lui Hristos si cu prigoana asupra crestinilor, prefacand bisericile in temple idololesti si omorand pe crestini cu infricosatoare chinuri.

    Deci, era pe vremea cand imparatul Iulian se afla in Antiohia, pregatind razboiul impotriva persilor, cand a fost chemat si Artemie din Alexandria cu ostasii lui. Si, stand de fata inaintea imparatului cu oastea sa, Artemie privea cum erau chinuiti crestinii pentru credinta lor. Deci, umplandu-se de ravna si apropiindu-se de imparat i-a zis: "Pentru, ce, o, imparate, chinuiesti fara de omenie, oameni nevinovati si-i silesti sa se lepede de dreapta credinta?" Iar Iulian auzind aceasta, a strigat aprins de manie: "Cine si de unde este acesta care graieste cu indrazneala impotriva noastra si a venit sa ne vorbeasca de rau chiar in fata?" Si au raspuns cei de fata: "Ducele Alexandriei este, stapane." Si s-au pornit atunci paganii, invinuind pe Artemie pe nedrept, de a le fi daramat templele zeilor si de a fi sfaramat idolii din Egipt. Acestea auzindu-le, Iulian a poruncit de i-au luat lui Artemie braul dregatoriei ostasesti si asa dezbracat, sa fie batut cu vine de bou. L-au taiat pe spinare cu brice ascutite si i-au patruns coastele si tamplele cu tepusi arse in foc. Iar la urma, despicand taietorii de pietre o piatra mare si grea, l-au bagat pe fericitul intre cele doua pietre mari. Si atata l-au tescuit, cat toate oasele i le-au zdrobit si luminile ochilor au sarit din locul lor. Si puteai sa vezi o minune mare, ca intr-atata tescuire, a ramas Sfantul viu. Iar Artemie nu inceta a marturisi pe Hristos si credinta lui in prabusirea celor ce stapanesc cu nedreptate si silnicie.

    Deci, a poruncit tiranul sa i se taie capul cu sabia. Si asa a luat fericitul cununa cea nevestejita a mucenicilor. Iar, la putina vreme dupa aceea, Iulian imparatul a murit in lupta, lovit de o sageata. Se spune ca inainte de a muri, ar fi spus aceste cuvinte catre Hristos: "M-ai biruit Galileene!"

    Un egumen oarecare vietuia in manastire cu fratii si se hranea din osteneala mainilor sale si nu primea de la oameni hrana, haine ori aur, ci zicea celor ce-i aduceau lui cele de trebuinta: "Luati-va ale voastre de aici si lasati-ne pe noi cu Hristos Dumnezeul nostru, ca Acela sa se ingrijeasca de noi, ca El a zis: "Nu te voi lasa pe tine, nici voi trece cu vederea pe cei ce-mi slujesc Mie. Ca mainile noastre, cele ce pot a ne hrani pe noi, acelea spre osanda ne vor fi noua, daca din osteneli straine ne vom mangaia." Si s-a invrednicit, pentru aceasta, egumenul a lua darul de la Dumnezeu, ca pe demoni, numai prin cuvant ii gonea. Si era foarte slavit pentru viata lui cea imbunatatita, ca numele lui a ajuns chiar pana la imparat. Iar imparatul, trimitand dupa dansul, a poftit sa se invredniceasca de rugaciuni de la dansul.

    Deci, imparatul vorbind cu el si mult folos luand de la dansul, i-a daruit lui aur, iar el a primit. Si, mergand intru ale sale, egumenul a inceput a cumpara cu dobanda, boi si cai si argati a tocmit. Dupa aceea, a adus la dansul, ca de obicei, un indracit, ca sa goneasca demonul. Si a zis staretul catre diavol: "Iesi din zidirea lui Dumnezeu." Si i-a zis lui dracul: "Nu te voi asculta pe tine." Iar staretul i-a grait lui: "Pentru ce?" Iar demonul i-a zis lui: "Iata, te-ai facut si tu ca unul din noi, ca lepadand grija cea spre Dumnezeu, te indeletnicesti intru cea lumeasca grija. Pentru aceea, dar, nu voi iesi, ca de acum n-ai putere asupra mea."

    Vedeti dar, cum incepatorul rautatii, diavolul, se sarguieste totdeauna si inseteaza, ca, de i-ar fi cu putinta, pe toti oamenii la osanda sa-i duca. Deci, pe unii ii sminteste, iar pe altii prin simtire ii inseala, ca sa nu poata scapa nici un om din mainile lui. Insa, iubitorul de oameni Dumnezeu si pe acest mestesug al lui, cu totul inselator, ni l-a aratat noua aievea, prin dumnezeiestile Scripturi. Drept aceea, si acum, adica, aratam cu dinadinsul unele din acele multe feluri de inselaciuni ale lui. Si anume, ca precum marturisesc parintii cei de Dumnezeu purtatori, el, diavolul, inseala mintile celor care se apropie de el. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.