Sfantul Lucian preotul era din cetatea Siriei, numita Samosata, nascut din parinti dreptcredinciosi. Ramas orfan de tanar, a impartit averea saracilor si, slobod de grijile lumesti, se nevoia cu trairea duhovniceasca si cu cercetarea Sfintelor Scripturi, luand ca dascal pe un carturar vestit, anume Macarie din Edesa. Cuprinzand astfel, cu mintea adancul invataturii crestine si dovedindu-se, cu viata lui, plin de intelepciune, tanarul Lucian a fost randuit preot in Antiohia. Deci, vrand sa vada si pe altii stralucind in dreapta credinta si in intelepciune, asemenea cu sine, a intemeiat scoala, invatand pe tineri, ca adunase multime de ucenici, el fiind invatator al indoitei intelepciuni: cea din Scripturi si cea duhovniceasca. Si era iscusit la scrierea repede si frumoasa si multe carti a scris, incat din aceasta lucrare se hranea si pe sine si pe cei saraci.

    Deci, lasandu-si casa si mergand la Nicomidia pentru propovaduirea credintei, a fost prins de ostasii lui Maximian-Galeriu, pe vremea prigonirii lui Diocletian
(286-305). Si, fiind tinut in temnita, Sfantul a facut dar, Bisericii din Nicomidia, o carte scrisa de el, avand trei coloane pe fiecare fata, carte care cuprindea tot Testamentul Vechi si Nou, indeptand greselile ce se strecurasera in Scriptura, atat din graba copistilor, cat si din rautatea ereticilor. Dupa noua ani de inchisoare, in al 311-lea an de la Hristos, a fost adus din nou inaintea judecatorului si, cunoscandu-se statornicia gandului sau, l-au aruncat iarasi in temnita, dupa ce i-au frant incheiturile mainilor si ale picioarelor si l-au tinut intins 14 zile pe harburi ascutite, lasandu-l multe zile fara apa si fara mancare.

    Iar, sosind praznicul dumnezeiescului Botez al Domnului, a dorit Sfantul, cat si crestinii din temnita, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine. Prin nebagarea de seama a strajerilor, s-au putut aduce putina paine si vin. Deci, cum Sfantul nu se putea ridica si cum nu avea nici masa pentru liturghie, Lucian a zis: "Pe pieptul meu sa faceti Sfanta Jertfa." Si s-a savarsit Sfanta Liturghie pe pieptul Mucenicului si s-au impartasit toti crestinii din temnita, bucurandu-se.

    Iar in dimineata zilei urmatoare, a trimis dregatorul pe slujitorii sai cu porunca, daca Lucian este inca viu, sa-l sugrume. Dar indata ce slujitorii au intrat in temnita, Sfantul a strigat de trei ori, cu glas tare: "Sunt crestin!" Si aceasta zicand, si-a dat duhul. Deci, i-au aruncat trupul in mare, iar un delfin, din voia lui Dumnezeu, tinandu-l pe spate l-a scos din adanc la uscat si fratii, cunoscandu-l, l-au ingropat cu cinste. Dupa multi ani, Sfanta Elena, mama marelui Constantin, a ridicat  pe mormantul Sfantului Lucian o prea frumoasa biserica. Dumnezeului nostru, slava! Amin.
 

    Un oarecare monah, al carui nume n-am putut sa-l aflu, a trait in Schit si a fost ascultator de parintele sau, vreme de multi ani. Din zavistia diavolului insa, acesta a cazut din ascultare si a plecat de la staretul sau fara pricina, avand asupra lui osanda cea pentru neascultare, si a intrat in Alexandria. Deci, l-a prins pe el pagandul stapanitor de acolo si, luand de pe dansul haina calugareasca, il silea pe el sa se inchine la idoli, dar el n-a voit, pentru care pricina, fara de mila batandu-l, i-a taiat capul cu sabia, iar trupul lui l-a aruncat la mancarea cainilor. Dar oarecare crestini au luat, noaptea, trupul mucenicului si, punandu-l in sicriu cu aromate, l-au asezat cu cinste in altarul Bisericii, ca pe un patimitor. Iar cand incepea a se savarsi dumnezeiasca Liturghie si sfintitul slujitor zicea: "Cati sunteti chemati iesiti", se ridica racla cu moastele mucenicului si, in vazul tuturor, iesea din Biserica, fara atingere de maini omenesti si petrecea in tinda Bisericii pana la sfarsit, iar, dupa sfarsitul Liturghiei, racla iarasi intra singura in Biserica si sta in altar la locul ei. Si aceasta o facea la toate Liturghiile, iesind si iarasi intrand, spre marea mirare a celor ce vedeau.

    Iar, unul din cei mari, credincios fiind si imbunatatit, vazand unele ca acestea, s-a rugat lui Dumnezeu ca sa le descopere lor pricina iesirii Mucenicului din Biserica, in timpul Sfintei Liturghii si a castigat cererea. Ca ingerul Domnului, stand de fata, i-a zis lui: "Ce te inspaimantezi de ceea ce se face? N-au luat, oare, Apostolii si urmasii lor puterea de a lega si dezlega? Iata, mucenicul pe care il vedeti iesind din Biserica, a fost ucenic cutarui pustnic (si i-a spus numele), pe care, neascultandu-l s-a dus, fiind legat de dansul prin canon de neascultare, si, pana acum, petrece in acelasi canon nedezlegat. Cununa, adica, si-a luat ca un mucenic al lui Hristos, dar nu poate sa stea in altar, cat se savarseste Liturghia, ca, poruncindu-i lui ingerul, iese si va iesi, pana ce nu-l va dezlega pe el cel care l-a legat."

    Unele ca acestea auzindu-le, acel fericit barbat s-a dus degraba la pustnic si, spunandu-i lui toate, l-a adus pe el la Alexandria, la mucenicul lui Hristos, si deschizandu-i racla, a facut pustnicul asupra lui dezlegare si iertare si l-a sarutat pe el. Si, stand sa se savarseasca dumnezeiasca Liturghie, de atunci, mucenicul a petrecut, nemaiiesind din altar.
 

    Sfantul Andrei, umbland la lucrul cel bun, in graba trecand, a vazut de departe ducand pe un mort, inaintea sa. Si era omul acela foarte bogat si multime multa de popor mergea dupa dansul, cu multe lumanari si tamaieri. Iar clericii cantau pe langa el obisnuitele cantari de ingropare si plangere multa se auzea de la ai sai. Si vedea Sfantul, cu ochi inainte vazatori, ce se facea la mortul acela, si a privit indelungata vreme, pana ce a inceput sa nu se mai simta pe sine. Si, iata, a vazut multime de arapi mergand inaintea lumanarilor si cu glas strigand: "Amar lui, amar lui." Si tineau si niste saci in maini si turnau cenusa pe oamenii care mergeau imprejurul mortului. Iar ceilalti jucau si radeau fara de rusine, ca niste nerusinati. Altii urlau cum urla cainii, iar altii guitau ca porcii, ca mortul era pentru ei prilej de bucurie si de veselie, altii, mergand imprejurul lui, stropeau pe cel mort cu apa urat mirositoare, iar altii zburau prin vazduh imprejurul patului si mare duhoare iesea din trupul pacatosului aceluia. Iar altii mergeau in urma, batand din maini si din picioare, facand larma mare, batjocorind pe cei ce cantau si graind: "Sa nu va dea voua Dumnezeu nici unuia sa vedeti lumina, ticalosilor crestini, de vreme ce cantati la un caine: Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletul lui, ca si robul lui Dumnezeu il numiti pe acesta, care este vinovat de toata rautatea." Si privind iarasi, iata una din capeteniile dracesti, cu ochii invapaiati, tinea in mainile sale smoala si pucioasa, mergand la mormantul nenorocitului aceluia, ca sa-i arda trupul. Iar savarsindu-se ingroparea, iata si ingerul in chipul unui tanar frumos, cuprins de intristare si plangand cu mare plangere. Si era aproape de Sfantul Andrei, mergand alaturea. Deci, socotindu-l Andrei ca acesta este un tanar din cei de aproape ai omului celui mort si pentru aceasta plange, s-a apropiat si i-a zis: "Juru-te pe tine, Dumnezeul cerului si al pamantului, sa-mi spui care este pricina plangerii tale? Ca n-am vazut niciodata pe nimeni plangand asa dupa mort, ca tine." Si a zis ingerul catre dansul: "Pricina plangerii mele este ca am fost pazitor al acestuia, pe care l-ai vazut ducandu-l la mormant, si, iata, l-a luat pe el diavolul; aceasta este pricina plangerii si intristarii mele." Si a zis Sfantul catre dansul: "Acum am inteles cine esti tu. Rogu-ma dar, tie, Sfinte inger, spune-mi mie, ce fel au fost pacatele lui, pentru care l-a luat pe el diavolul in mainile lui?"

    Raspuns-a ingerul: "De vreme ce voiesti sa stii aceasta, Andreie, alesule al lui Dumnezeu, netacand, iti voi spune tie, ca vad frumusetea sufletului tau, stralucind ca aurul cel curat, si, vazandu-te pe tine, m-am mangaiat putin de necazul meu. Acest om era barbat cinstit la imparat, insa era plin de pacate si foarte hain in viata sa si desfranat si adulter si sodomit, inselator si nemilostiv, iubitor de argint, mincinos si urator de oameni, pomenitor de rau, luand camata, calcator de juramant, pe slugile sale le chinuia cu foamea, cu bataile, lasandu-le fara de haine si fara incaltaminte, iarna. Si in asa fel era pangarita lui aprindere si urata lui pofta, ca a spurcat ca la trei sute de suflete si pe multi i-a ucis si sub pardoseala grajdurilor de cai i-a ingropat. Si a venit asupra lui secerisul si l-a aflat pe el moartea nepocait si, negraite pacate avand, au luat dracii sufletul lui, iar spurcatul lui trup, ai vazut singur cu cel fel de batjocura a fost petrecut de duhurile rautatii. Deci, pentru aceasta, o, sfantule suflete, eu ma intristez si, cuprins de necaz mare, plang, ca cel pazit de mine este acum de ras demonilor."

    Acestea graindu-le, ingerul lui Dumnezeu nevazut s-a facut de la Sfantul. Iar cei ce mergeau pe ulita, vazandu-l numai pe Sfantul Andrei stand de vorba singur, iar pe inger nevazandu-l, ziceau intre ei: "Vedeti pe nebunul acesta, cum glumeste si catre zid vorbeste, nepriceputul." Si-l impingeau pe el si-l goneau, zicandu-i: "Ce-ti este tie, nebunule? Graiesti cu zidul, nevrednic fiind sa vorbesti cu oamenii?" Iar Sfantul, tacand, s-a dus, si, mergand la un loc ascuns si aducandu-si aminte de nenorocitul acela pe care-l vazuse ducandu-l la groapa, plangea cu amar de pierzarea lui si graia rugaciunea catre nevazutul Dumnezeu. Iar dupa ce a sfarsit, a vazut dracii venind la mormantul ticalosului aceluia. Si, iata, s-a pogorat ingerul Domnului ca un fulger, iute, tinand in maini un bat de arama, si gonea duhurile necurate de la primejduitul acela, ca sa nu-l arda cu smoala si cu pucioasa, pentru rugaciunea Sfantului. Dumnezeului nostru, slava!
 

    Oamenii lumii acesteia niciodata nu se lasa de sfada, daca nu-si iau lucrurile cu un castig. Ca iau camata ca pret al adevarului, ca si cand incepatura de rautate si de asupreala este dreptul lor. Deci, pentru aceasta, cei ce iau camata, necurati si aspri se numesc si sunt urati inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Drept aceea, la crestini, gandul si chiverniseala din camata este lucru cu totul de lepadat si de defaimare, precum a zis Proorocul despre cetatea cea nedreapta, din mijlocul careia nu lipseste camata si viclesugul. Iar despre cel drept a zis: "Argintul sau in camata nu l-a dat." Si iarasi: "De camata si de strambatate va izbavi sufletele lor." Iar la Proverbe zice: "Sa nu-ti inmultesti bogatia ta din camata si din dobanda, ci sa miluiesti pe cel sarac ca sa te mantuiesti." Stiu si eu pe unii ca si-au pagubit capetele si sufletele dupa dobanda cea din camata. Iar Legea porunceste, zicand: "Celui de o credinta cu tine, sa nu-i dai din camata argintului si a bucatelor, nici din cea a toate roadele." Si iarasi: "Lucrurile tale sa nu le dai in camata." Iar Eclesiastul, pentru cei ce se imbogatesc din camata si din strambatate, a zis asa: "Este o nedreptate pe care am vazut-o sub soare, bogatie adunata din camatarii, care piere rau in galcevi, si nu se va curati sufletul acela de pacat si toate zilele lui sunt in intuneric si in manie multa." Iar Apostolul a zis, catre Timotei, scriind: "Pe cei bogati sa-i inveti sa nu nadajduiasca in bogatia lor, ci in Dumnezeu, Cel ce ne da noua toate din destul, ca sa ne bucuram de ele, indeamna-i a se imbogati prin fapte bune, sa fie milostivi si prin aceasta a se strange noua comoara in ceruri."

    Deci, supunandu-va fratilor, dumnezeiestii Scripturi, departati-va de cumplita luare de camata si de pofta aceea urata de Dumnezeu, ca injugata este camata cu viclesugul. Sa ravnim mai bine ravnei celei bune a fericitului Zaheu, zicand impreuna cu dansul: "Iata, jumatate din avutia mea, Doamne, o dau saracilor si, de am napastuit pe cineva, intorc impatrit", ca si noi sa auzim de la Stapanul, Mantuitorul, Cel ce stie cele ascunse ale noastre: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia." Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.