Acest Sfant Iacov a fost unul din cei 12 Apostoli mari si a trait pe vremea Mantuitorului Hristos. De vreme ce sunt mai multi Apostoli care poarta numele de Iacov, trebuie stiut ca acest Iacov, "fiul lui Alfeu", nu este aceeasi persoana cu Iacov "fratele Domnului", episcopul Ierusalimului si scriitorul Epistolei din Noul Testament.
        Traditia crestina ne spune ca Sfantul Apostol Iacov al lui Alfeu a fost ales de Domnul pentru vrednicia apostoleasca, fiindca era un om drept si fara rautate si a slujit cu credinta pe Hristos, vazand faptele Lui, urmand pasilor Lui si propovaduind tainele Lui, incepand de la Botezul Domnului in Iordan si pana la Inaltarea Lui la cer.
        Se spune ca dupa Pogorarea Duhului Sfant, Apostolul Iacov al lui Alfeu a mers la neamurile din sudul Palestinei si in Egipt, propovaduind cuvantul mantuirii si aducand la Hristos multime de popoare. Pentru aceasta l-au si numit ele cu un nume nou: numele de "dumnezeiasca samanta," ca pe unul ce a sadit dumnezeiasca credinta in multe inimi omenesti. Si a sfarsit alergarea sa, urmand patimilor Domnului si dandu-si lui Dumnezeu duhul sau, pironit pe cruce, din dragoste pentru Hristos.
 

        Acest cuvios Andronic a fost din Antiohia cea mare, cu mesterul lucrator de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune si bogat. Si si-a luat femeie pe Atanasia, care si ea era curata si iubitoare de Dumnezeu, vietuind ei cu cinste, dupa placerea Domnului, infrumusetandu-se cu toate bunatatile. Iar bogatia lor, in care erau indestulati, o imparteau in doua parti: o parte cheltuind-o la saraci, alta la impodobirea bisericilor, iar a treia la trebuinta casei lor. Si au nascut un fiu si o fiica, iar dupa nasterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaste trupeste, ci se nevoiau amandoi pururea in curatie, la rugaciune, la a face bine saracilor si la a cauta pe bolnavi. Si, vietuind doisprezece ani impreuna, fiii lor erau la o varsta ca aceea care aduceau multa bucurie parintilor.
        Dar intr-o zi, copiii imbolnavindu-se, au si murit. Iar fericitul Andronic nu se arata prea mahnit de acea intamplare, ba inca a si strigat acel fericit cuvant al lui Iov, zicand: "Gol am iesit din pantecele maicii mele, si gol ma voi intoarce in pamant. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat ! (Iov. 1, 21). Si altele ca acestea zicea fericitul. Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemangaiata. Zdrobindu-se cu atata plans, de mare mahnire, atat a slabit, de era sa moara; ca zicea: "Sa mor si eu cu copiii mei". Deci, la ingroparea fiilor lor, s-au adunat toti cetatenii si insusi patriarhul cu tot clerul sau, si-i ingropara la biserica Sfantului Iulian. Dar dupa ingropare, Atanasia nu voia sa mearga la casa ei, ci sedea langa mormantul fiilor sai, plangand. Dar, la miezul noptii, i s-a aratat ei Sfantul Mucenici Iulian, in chip de calugar, zicandu-i: "Pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aici sa se odihneasca, o, femeie?" Iar ea a zis: "Nu te mania pe mine, doamne, de vreme ce mahnita sunt, ca doi fii am avut si pe acestia i-am ingropat impreuna astazi". Iar el i-a zis ei: "Dar pentru ce plangi pentru dansii. Ca iti spun tie in ce chip cauta firea omeneasca mancare, si nu se poate a nu-i da ei, asa si copiii tai se hranesc cu cerestile bunatati de la Hristos, pe Care roaga-L tu, zicand: "Dreptule Judecator, ne-ai lipsit pe noi de la cele pamantesti, drept aceea nu ne lipsi pe noi de cele ceresti. "Iar ea, auzind acestea, s-a umilit si si-a schimbat mahnirea in bucurie, zicand: "Daca fiii mei vietuiesc in Cer, pentru ce sa plang?" Si si-a intors fata ca mai mult sa vorbeasca ce cel ce i se aratase ei, dar nu l-a mai vazut pe el. L-a cautat apoi prin toata biserica si n-a aflat pe nimeni. Si a zis portarului: "Unde este parintele acela, care acum a vorbit cu mine? "Raspuns-a portarul: "Oare nu vezi ca portile sunt incuiate si n-a intrat aici nimeni, apoi, cum zici, ca a vorbit cineva cu tine?" Atunci Atanasia a cunoscut ca a avut o vedenie si s-a inspaimantat si, mergand la casa ei, a spus barbatului ceea ce a vazut si a auzit, si s-au mangaiat de intristare.
        Si, nu dupa multa vreme, a zis Atanasie catre Andronic: "Slobozeste-ma la o manastire, ca sa-mi plang pacatele mele." Si, primind cuvantul cu bucurie, ca aceea dorea si el, au inceput a imparti cea mai mare parte din avutia lor la saraci, au eliberat robii cei cumparati, iar cealalta avutie au dat-o socrului sau, sa faca bolnita pentru saraci si casa de gazduire strainilor, si, luandu-si ei putina avere, cat sa le fie pe cale, au iesit noaptea din cetate, numai amandoi singuri. Iar fericita Atanasia, intorcandu-se a vazut de departe casa ei si, cautand spre cer, a zis: "Dumnezeule, Cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: Iesi din pamantul tau, din neamul tau si vino in pamantul pe care ti-l voi arata tie Eu. (Fac. 12,1). Tu, cauta si spre noi si nu du pe noi pe calea Ta. Iata, pentru numele Tau am lasat casa deschisa, sa nu ne inchizi noua usile Imparatiei Tale". "Si, plangand amandoi, au mers in calea lor. Si, ajungand la Ierusalim, s-au inchinat la Sfintele Locuri si vorbind cu multi parinti, au luat binecuvantare de la dansii. Si, auzind de parintele Daniil, au mers la dansul si i s-au inchinat lui, iar el, vorbind cu dansii cuvant de mantuire, mult le-a folosit lor. Si le-a scris lor o carte si i-a binecuvantat si i-a indrumat spre manastirea Tabenisiotilor (in Egipt). Deci, mergand acolo, a lasat fericitul Andronic pe sfanta lui sotie Atanasia in manastirea de femei, iar el, intorcandu-se la parintele Daniil, a primit ingerescul chip si a petrecut fericitul, langa acest parinte, doisprezece ani, nevoindu-se.
        Dupa aceasta a rugat pe parintele sa-l invoiasca pe el, la Ierusalim sa se inchine Sfintelor Locuri. Si, facand rugaciune, parintele Daniil l-a slobozit pe el, cu binecuvantare. A mers, apoi, parintele Andronic in partile Egiptului si a sezut sa se odihneasca putin sub un copac si, iata, dupa randuiala lui Dumnezeu, a vazut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea imbracata in chip barbatesc si s-au inchinat unul altuia. Deci, a cunoscut Atanasia pe barbatul ei, dar el nu a cunoscut-o pe ea, ca fata ei se vestejise de infranare si era neagra ca un arap si afara de aceasta, inca si randuiala ei o schimbase, imbracaminte barbateasca purtand. Deci, a intrebat ea pe Andronic, zicand: "Oare nu esti tu Andronic, ucenicul parintelui Daniil?" Iar el a zis: "Eu sunt". Si iarasi l-a intrebat: "Deci, unde mergi, ava Andronic?" Raspuns-a Andronic: "Merg la Sfintele Locuri sa ma inchin. Dar tu unde mergi si cum iti este numele?" Iar ea a zis: "Ma duc si eu la Sfintele Locuri si numele imi este Atanasie" (ca asa isi schimbase numele sau; in loc de Atanasia s-a numit Atanasie). Si a zis Andronic: "Deci, sa mergem impreuna." Iar Atanasie a zis: "De voiesti sa mergi impreuna cu mine, apoi sa pui paza gurii tale, ca in tacere sa calatorim." Iar el a zis: "Bine, sa fie asa cum voiesti!" Grait-a Atanasie: "Sa mergem dar, si rugaciunile sfantului tau staret sa calatoreasca cu noi".
        Si ajungand la sfanta cetate a Ierusalimului si inchinandu-se la Sfintele Locuri, s-au intors in tacere la Alexandria. Si a zis Atanasie catre parintele Andronic: "Voiesti, parinte, sa petrecem amandoi intr-o chilie?" Raspuns-a Andronic: "Sa petrecem, insa mai intai, voi intreba de a ne va porunci noua staretul sa petrecem impreuna". Si a zis Atanasie: "Deci mergi si intreaba, iar eu te voi astepta pe tine in schitul ce se cheama Optsprezecinul. Si, de-ti va porunci parintele, sa vii la mine, si precum am umblat cu tacere asa, in tacere, si in chilie sa petrecem. Iar de nu vei putea sa petreci cu tacere, sa nu vii la mine. Ca chiar de ar si porunci parintele, nu vreau sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere." Si, mergand Andronic la ava Daniil, i-a spus lui toate despre impreuna-calatorul sau Atanasie. Si a zis Daniil lui Andronic: "Mergand, sa iubiti tacerea si sa petreci cu Atanasie, ca desavarsit calugar esti." Deci, a luat Andronic pe Atanasie si l-a dus pe el la chilia sa si au petrecut in frica lui Dumnezeu, cu tacere, alti doisprezece ani si n-a stiut Andronic ca Atanasie este sotia lui. Ca, se ruga aceea lui Dumnezeu cu deadinsul, sa nu fie cunoscuta de barbatul sau. Iar ava Daniil adeseori venea la dansii si-i invata pe ei.
        Deci, dupa ce a fost la dansii, mult graindu-le de folosul sufletului, pe cand se intorcea la chilia sa, l-a ajuns pe el fericitul Andronic, zicandu-i: "Parinte Daniil, parintele Atanasie se duce catre Domnul". Si, intorcandu-se, staretul l-a aflat pe el cuprins de mare infocare. Si a inceput Atanasie a plange. Si i-a zis lui staretul: "Se cade tie a te bucura iar nu a plange, de vreme ce mergi sa intampini pe Hristos". Raspuns-a Atanasie: "Nu pentru mine, ci pentru parintele Andronic plang. Ci sa ai bunavoirea, parinte, si, dupa ingroparea mea, afland o scrisoare sub capataiul meu si citind-o pe ea, sa o dai parintelui Andronic." Si, facand rugaciunea s-a impartasit Atanasie cu dumnezeiestile Taine si s-a dus catre Domnul. Si au venit fratii ca sa ingroape trupul lui si aflara ca Atanasie era femeie, cu firea. Iar ava Daniil a aflat sub capataiul ei scrisoarea si, citind-o pe ea, a dat-o lui Andronie. Atunci a cunoscut Andronic, ca Atanasie era femeia lui si toti au proslavit pe Dumnezeu.
        Si s-a auzit aceasta in toate lavrele Alexandriei si la schitenii cei ce purtau haine albe (ca asa era obiceiul schitenilor acelora, ca umblau in haine albe) si ingropara cu cinste sfantul trup al fericitei Atanasia, slavind pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat ei o asemenea rabdare. Iar, dupa ingroparea ei, a petrecut staretul Daniil cu Andronic pana la a saptea zi, iar in ziua a saptea, facand pomenirea celei ce se mutase, a voit sa ia pe parintele Andronie in chilia sa. Iar Andronic il ruga pe el, zicand: "Lasa-ma aici parinte, ca si eu sa ma ingrop cu doamna mea, Atanasia, si staretul lasandu-l pe el, s-a dus. Si, inca inainte de a sosi el la chilie, l-a ajuns alt calugar, zicandu-i: "Parintele Andronic se duce catre Domnul". Si a trimis staretul in urma parintilor celor ce se dusesera, zicand: "Intoarceti-va cu mine la parintele Andronic". Iar ei, intorcandu-se, l-au aflat pe el abia viu si au fost blagosloviti de el. Si sfarsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a facut dezbinare mare intre schiteni si cei din schitul Optsprezecinul, ca petrecerea cuviosului Andronic si a fericitei Atanasiei era intre doua schituri. Ca ziceau cei cu haine albe: "Este fratele nostru si-l vom lua pe el in schitul nostru, ca sa ne ajute noua rugaciunile lui". Asemenea si parintii din schitul Optsprezecinul ziceau: "Al nostru este fratele si cu sora lui, fericita Atanasia; la noi sa se aseze". Si, abia potolindu-se, au ingropat pe cuviosul Andronic impreuna cu fericita Atanasia, laudand pe Dumnezeu, Cel minunat intru Sfintii Sai, Caruia se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.

        Sunt patru fapte bune pe care se tine seama la mantuirea omului: postul, a se ruga adeseori Domnului, lucrarea mainilor si curatia trupeasca; la acestea patru se impotriveste diavolul. Prin cea dintai, adica prin mancare, a ispitit pe Adam in Rai. Prin a doua, nerugandu-se Domnului, i-a dat lui Adam rusine si teama de Dumnezeu si l-a facut a se ascunde si a nu veni inaintea Lui, ca nu cumva, inchinandu-se inaintea lui Dumnezeu, Adam, sa primeasca iertaciune de pacatul sau. Iar dupa ce a fost izgonit Adam gol din rai, inca si prin goliciunea aceea voia diavolul sa-l surpe pe om in alt pacat, adica in deznadejde voia sa-l duca pe el. Dar iubitorul de oameni Dumnezeu, stiind mai dinainte facerea de rau a diavolului, a dat lui Adam lucru, asezandu-l pe om in Rai, ca sa-l pazeasca sa sa-l lucreze, zicandu-i: "Lucreaza pamantul din care ai fost luat!" Iar Adam, ingrijindu-se de lucru, a lepadat mestesugirea cea rea, a diavolului. Deci, fiind biruit in aceasta, diavolul a semanat gand rau si in curatia trupeasca, ca a facut a se impodobi fetele lui Cain si a facut sa cada in desfranare cu dansele pe fiii lui Set si a spurcat curatia trupeasca. Drept aceea si Scriptura zice: "Intrat-au fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor." Ca atunci cand omul isi pazeste trupul curat, fiu al lui Dumnezeu este, nespurcand faptura mainii lui Dumnezeu. Drept aceea, sarguiti-va la lucrul mainilor, ca nu in nelucrare sa ne afle pe noi diavolii si sa ne insele. Iar de va pazi cineva aceste patru fapte bune: postul, rugaciunea, lucrul mainilor, curatia trupeasca, aratat este ca fiu al Luminii si mostean al Imparatiei cerurilor este, intru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava.