Sfantul Dionisie s-a nascut in Atena si facea parte dintre barbatii de frunte ai Areopagului, adica din sfatul inteleptilor cetatii. Din copilarie, Dionisie deprinsese invatatura intelepciunii grecesti si, dorind sa o stie mai desavarsit, s-a dus si in partile Egiptului. Intorcandu-se la Atena, Sfantul s-a casatorit si, fiind de bun neam, la 25 de ani ocarmuia cetatea si poporul, cu pricepere si cu cinste. Caci, cu toate ca era cucerita de romani, Atena era socotita inca Tronul filosofiei, al vorbirii si al artelor frumoase.
        Cand Sfantul Apostol Pavel a mers la Atena, pe la anul 51 de la Nasterea Domnului, propovaduind pe Hristos ce rastignit si inviat, inaintea celor mai mari, in mujlocul Areopagului, pe vremea imparatiei lui Claudiu Cezarul (41-54), atunci Dionisie, ascultand cu luare aminte cuvintele lui Pavel le-a pus pe ele la inima sa. Si, fiindca Pavel spunea ca vazuse la Atena un altar inchinat unui Dumnezeu necunoscut pe care el, Pavel il vesteste, Dionisie a inceput a-l intreba pe Apostol: "Cine este acest necunoscut Dumnezeu?" (Fapte, 17, 23)
        Si a inceput Pavel a-i spune, zicand: "Acum Dumnezeul Acela a venit si S-a nascut din Preacurata pururea Fecioara Maria si a rabdat, pentru mantuirea noastra, pironirea pe cruce. Acest Dumnezeu a inviat din morti si S-a suit la ceruri. In aceasta sa crezi, frate Dionisie, pe Acesta sa-L cunosti si Lui sa-i slujesti: adevaratului Dumnezeu Iisus Hristos".
        Si si-a lasat Dionisie femeia si copiii sai si toata casa lui si s-a botezat de mana Apostolului si s-a lipit de Pavel si i-a urmat lui, timp de trei ani, invatand de la el tainele lui Dumnezeu, dupa care a fost asezat de Pavel episcop in Atena. Traditia sfanta stie insa ca Dionisie a cunoscut intelepciunea cea descoperita de Dumnezeu oamenilor si de la alti Apostoli si Invatatori, precum Apostolul Iacov, ruda Domnului, Petru Verhovnicul si Ioan Teologul precum si de la preainteleptii Ierotei si Timotei, ucenicii Apostolilor. Pastorind deci biserica lui Dumnezeu din Atena, nu putina vreme si nu fara roada, Sfantul Dionisie a dorit sa propovaduiasca Evanghelia si in alte tari, patimind pana la sange pentru numele Domnului. Drept aceea, asezand un alt episcop in locul sau, s-a dus la Roma, iar Sfantul Clement, episcopul Romei, l-a trimis in Galia, ca sa propovaduiasca acolo, la necredinciosi, cuvantul lui Dumnezeu. Mergand deci in Galia, Dionisie, s-a facut apostolul acelui tinut si a intors mult popor de la idoli la Dumnezeu, in cetatea Parisului, zidind acolo si o biserica, din milostenia credinciosilor, si savarsind acolo Jertfa cea fara de sange.
        Deci, s-a pornit atunci a doua prigoana impotriva crestinilor, pe vremea lui Domnitian Cezarul (81-96). Si, din porunca dregatorului a fost prins Dionisie, impreuna cu prietenii lui de lucru: Luchian episcopul, Rustic preotul si Elefterie diaconul. Si au marturisit credinta lor, zicand: "Crestini suntem si un Dumnezeu avem, Care este in ceruri, pe Acela Il cinstim, iar idolilor nu jertfim". Si, fiind pusi la chinuri si ramanand nestramutati in credinta, li s-au taiat capetele. Si spune traditia ca, la taierea capului sau, in cetatea Parisului, Sfantul Dionisie a mers cativa pasi, tinandu-si in maini capul sau taiat si l-a incredintat ca pe un odor, in mainile unei femei credincioase, Catula cu numele, spre uimirea ucigasilor sai. Si asa a patimit Sfantul Dionisie, la al nouazecilea an al vietii sale, iar de la nasterea Domnului, la anul al nouazeci si saselea.
 

        Nu voi tacea a-ti spune tie si povestirea cea despre Isihie Hosevitul. Acesta, totdeauna, intru lenevire petrecea, neavand nici o purtare de grija de sufletul sau. Bolnavindu-se, deci, de boala cea mai de pe urma a trupului, s-a dus, adica a murit vreme ca de un ceas. Si, iarasi, intorcandu-se in sine, ne-a rugat, adica, pe noi toti, ca indata sa iesim. Iar el, zidind usa chiliei a petrecut inlauntrul chiliei doisprezece ani, nevorbind cu nimeni nicidecum, nici vreun cuvant mic, nici unul mare, nici altceva fara numai paine si apa gustand, si sta, amintindu-si cu spaima, treaz fiind numai de cele ce vazuse; si cu atata gija era, incat niciodata obiceiul lui fata de Domnul nu si l-a schimbat, ci era uimit de-a pururea si lacrimi fierbinti in liniste cu totul, varsa.
        Iar cand a fost sa se savarseasca, noi, deschizand usa, am intrat si, mult rugandu-l, numai aceasta am auzit de la dansul: "Iertati-ma, nimeni cunoscand moartea, nu va putea vreodata sa pacatuiasca". Iar noi, ne-am inspaimantat, vazand atat de repede schimbat, cu fericita prefacere, pe cel care, altadata, era atat de lenes. Si, ingropandu-l pe el cu evlavie, in cimitirul cel aproape de cetate, dupa cateva zile, cautand sfintele lui moaste, nu le-am aflat. Prin aceasta pocainte, cu dinadinsul si vrednica de lauda, Domnul a adeverit ca, si dupa multa lenevire, El poate indrepta pe toti cei ce voiesc.
 

        Intr-o noapte, fericitul Andrei, sculandu-se la rugaciune, dupa ce a sfarsit-o, luandu-si cutitul, a mers la put si, dezbracandu-se pe sine de haina a taiat-o pe ea in bucati, ca un nebun facandu-se. Iar a doua zi dimineata, bucatarul a mers sa scoata apa. Si, vazand pe Andrei nebunindu-se, s-a dus de a spus stapanului sau. Si s-a mahnit stapanul lor pentru Andrei si, mergand la dansul, l-a vazut pe el ca pe un nepriceput si negraind bine. Si, socotind ca este indracit, l-a legat pe el cu lanturi de fier si a poruncit ca sa-l duca la biserica Sfintei Anastasia. Iar el toata ziua se facea ca un nebun, iar noaptea se ruga neincetat lui Dumnezeu si Sfintei Anastasia. Gandea insa in inima sa, oare primit este lui Dumnezeu lucrul acela pe care l-a inceput, sau nu? Si voia sa se incredinteze de aceasta. Si, gandind el asa, iata cinci femei venira acolo si un batran luminos cu dansele si umblau cercetand pe cei neputinciosi. Si au mers si la Andrei si a zis batranul acela catre cea mai batrana: "Stapana Anastasie, dar aici nu tamaduiesti nimic?" Si i-a zis Lui aceea: "Doamne, Invatatorule, pe el l-a tamaduit Acela Care i-a zis lui: Sa fii nebun pentru Mine si partas vei fi a multe bunatati in ziua imparatiei Mele. Si nu are trebuinta el de tamaduire". Si aceasta graind au mers in biserica, de unde nu i-a mai vazut pe ei iesind, pana ce au inceput a toca de Urenie. Si, cunoscand fericitul Andrei ca primit este lui Dumnezeu lucrul lui, se bucura cu duhul si mai mult se nevoia la rugaciune noaptea, iar ziua se facea nebun.
        Deci, trecand ziua si iarasi sosind noaptea, fericitul aducea dupa obicei rugaciuni si cereri in biserica cea ascunsa a inimii sale, lui Dumnezeu si Sfintei Mucenite Anastasia. Si au venit la dansul, in vederea ochilor, diavolul, tinand o secure si multi draci, unii avand cutite, altii lemne si pari si sulite, ca sa ucida pe fericitul. Si a inceput a racni de departe diavolul, ca in acelasi chip i s-a aratat, precum atunci cand s-a luptat cu dansul. Si s-a repezit asupra Sfantului, vrand sa-l taie cu securea pe care o avea in mana, si toti demonii care erau cu el au navalit si ei. Iar el cu lacrimi ridicandu-si mainile, a strigat catre Domnul, zicand: "Sa nu dai fiarelor sufletul cel ce se marturiseste Tie". Si inca a mai strigat: "Sfinte Ioane Teologule, ajuta-mi mie!" Si indata s-a facut tunet si un mare sobor de oameni s-a aratat si, iata, un batran, frumos la chip, a venit, avand fata mai luminoasa decat soarele si o multime de slujitori avand cu dansul, si a zis cu manie catre cei ce erau cu sine: "Incuiati usile, ca sa nu scape nici unul din acestia". Si degraba au inchis usile si pe toti diavolii i-au prins.
        Iar Andrei a auzit pe un drac zicand in taina catre altul: "Vai de ceasul acesta in care noi ne-am inselat, ca Ioan este cumplit si rau ne va munci pe noi." Deci, a poruncit Sfantul Ioan celor cu haine albe, ce venisera cu dansul, si scoasera lantul cel de fier de la grumazii lui Andrei si a stat in afara usii si a zis: "Aduceti-mi pe cate unul". Si adusera pe cel dintai drac si-l intinsera la pamant si Apostolul, luand lantul, l-a indoit pe el in trei si i-a dat lui o suta de lovituri. Si striga dracul ca omul: "Mantuieste-ma"! Dupa aceasta, trasera pe alt demon si l-a batut si pe acela asemenea. Trasera apoi si pe al treilea si acela iarasi aratate rani a primit. Ca Dumnezeu ii batea pe ei cu nemincinoase batai, pe care dracescul neam nu le sufera. Si pe rand batandu-i pe toti, le-a zis lor: "Mergand, aratati-va tatalui vostru, satana, ii va placea lui oare"?
        Iar, dupa ce s-au dus cei cu haine albe si demonii s-au stins, cinstitul acela batran, a venit la robul lui Dumnezeu Andrei si punandu-i lantul pe grumajii lui, a zis catre dansul: "Vezi ca am grabit spre ajutorul tau, ca foarte ma ingrijesc de tine, fiindca Dumnezeu mi-a poruncit mie sa port grija de tine. Deci, rabda, si degraba vei fi slobod si vei incepe a umbla in voia ta, unde va fi placut ochilor tai. "Si a zis Andrei: "Domnul meu, tu cine esti?" Iar el a zis: "Eu sunt cel ce m-am rezemat pe pieptul Domnului". Si acestea zicand, s-a facut ca un fulger si s-a dus de la ochii lui. Iar fericitul Andrei foarte slavea mila lui Dumnezeu, ca intru toate i s-a facut lui ajutor.
        Caruia I se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.