Tot in acea vreme, traia in Antiohia o fecioara crestina, numita Iustina, care s-a nascut din parinti pagani. Auzind ea odata vorbindu-se de Hristos, cerceta pe ascuns adunarile crestinilor, si, lucrand Duhul Sfant in inima ei, a crezut in Hristos. Deci, aducand la credinta pe tatal ei si pe maica sa, degraba au primit cu totii Sfantul Botez. Si se dusese vestea despre frumusetea si despre viata curata a fecioarei Iustina.
Un tanar de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dansa si a dorit s-o ia de sotie. A cerut-o parintilor ei, dar Iustina s-a impotrivit: jurase sa fie mireasa lui Hristos.
Deci, Aglaid a alergat la Ciprian, tocmindu-se sa-i ajute cu vrajile lui. Iar acesta, de trei ori trimitand vrajile sale catre Iustina, nimic n-a izbutit: fecioara a ramas nestramutata in hotararea ei. Vazandu-si neputinta mestesugului, pentru care atata se ostenise, Ciprian a impartit averea sa saracilor si, arzandu-si vrajitorestile sale carti, a crezut in Domnul, botezandu-se. Toata viata, de aici inainte, si-a inchinat-o slujirii lui Hristos. Si a fost facut episcop in Cartagina, ostenindu-se in raspandirea credintei si alinarea suferintei saracilor.
Iar, daca au fost prinsi, pe vremea prigoanei lui Diocletian, atat Ciprian cat si Iustina, adusi fiind in fata stapanitorului din Damasc, au fost batuti de moarte si sfasiati cu gheare de fier. Si, neincetand a marturisi pe Hristos si ramanand nevatamati, au fost trimisi in Nicomidia, inaintea imparatului. Si li s-au taiat capetele din porunca lui Diocletian, la 2 octombrie 304, luand cununa mucenicilor.
Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Andrei si nebunia lui pentru Hristos.
In vremea
marelui Imparat Leon cel intelept (886-912), fiul imparatului Vasile Macedoneanul,
era in Constantinopol un barbat anume Teognost. Acesta a cumparat robi
multi, printre care si afla si unul cu numele Andrei, foarte tanar. Si
era acest Andrei foarte frumos si cu obiceiuri bune, incat stapanul sau
l-a luat sa-l slujeasca pe el insusi si-l iubea mai mult decat pe toti
si l-a dat si la invatatura Sfintelor Carti. Iar el, degraba invatand Scriptura
si adeseori umbland pe la biserici, citea Sfintele Carti si se ruga lui
Dumnezeu. Deci, intr-o noapte sta el la rugaciune, iar vrajmasul diavol,
vazand acest lucru si, pizmuind inceputul cel bun, a venit si a inceput
a bate tare in usa casei unde petrecea tanarul. Si s-a inspaimantat Andrei
de frica si, lasand rugaciunea, s-a culcat degraba in pat si a inceput
sa se acopere cu o piele de capra. Si s-a bucurat satana de aceasta si
a zis catre altul: "Vezi, oare, pe acesta? Ca pana acum spurcaciuni a lucrat,
iar acum si el se intrarmeaza impotriva noastra". Si aceasta zicandu-le,
diavolul s-a stins. Iar din frica aceea, adormind tare, fericitul a avut
un vis. Se facea ca era undeva, la o priveliste, si sta deoparte multime
multa de arapi, iar de alta parte, multime de barbati sfinti, in haine
albe. Si intre amandoua partile era ca o alergare de cai si lupta. Ca arapii,
avand pe un oarecare negru foarte mare, ziceau cu mandrie cartre cei cu
haine albe sa dea de la dansii un luptator ca acela, care ar putea sa se
ia la lupta cu dracul lor cel negru. Si era arapul acela capetenie
de ceata, iar cand cei cu chipul negru se laudau pentru puterea lor, cei
cu haine albe nu le raspundeau nimic. Iar fericitul Andrei, stand, privea,
vrand sa vada cine se va lupta cu acel infricosat potrivnic. Si, iata,
a vazut pe un tanar foarte frumos, pogorandu-se de sus, tinand in maini
trei cununi: una era impodobita cu aur curat si cu pietre scumpe, a doua,
stralucind, ca un margaritar mare, iar a treia era mai mare decat amandoua,
impletita toata din flori rosii si albe, din ramurile dumnezeiescului Rai
si nevestejita niciodata. Si acest fel de frumusete aveau cununile acelea,
incat nu poate mintea omeneasca a le ajunge si limba a le spune.
Si acestea vazandu-le, Andrei se gandea in ce chip ar putea sa-si ia macar
una din cununile acelea. Si, apropiindu-se de tanarul ce se aratase cu
ele, i-a zis: "Te jur pe Hristos sa-mi spui mie, oare vinzi cununile acestea?
Ca macar ca nu pot sa le cumpar, sa ma astepti putin, si eu, mergand, voi
spune stapanului meu si-ti va da tie aur, pentru cununile acestea, cat
vei voi". Iar tanarul cu fata vesela i-a zis lui: "Sa ma crezi, iubitule,
ca macar de mi-ai aduce aurul din toata lumea, nu-ti voi da tie din acestea
nici o floare, nici altcuiva, nici celui ce zici ca-ti este stapan. Caci
ele nu sunt din aceasta lume desarta, ci din visteriile cele ceresti, cununi
de la Hristos, cu care se incununeaza aceiacare biruiesc pe diavolii cei
negri. Iar de voiesti nu una, ci si pe toate acestea trei sa le iei, mergand,
lupta-te cu arapul si daca il vei infrange pe el, apoi, pe toate cununile
ce vezi, le vei lua de la mine".
Acestea auzindu-le, Andrei a luat indrazneala din cuvantul acestuia si
a zis catre dansul: "Sa ma crezi pe mine, ca pe cate ai zis le voi face,
numai sa ma inveti mestesugul lui". Zis-a catre dansul tanarul: "Dar tu
oare nu stii mestesugul lui? Nu sunt dracii infricosatori si groaznici,
ci neputinciosi. Deci, nu te teme de infricosata marimea lui si de chip,
caci precum o iarba putreda, asa si acela este putred si neputincios".
Cu aceste cuvinte acel frumos tanar, intarind pe Andrei, il invata pe el
cum sa se lupte cu arapul. "Cand", zicea, "te va lua si va incepe a se
intoarce cu tine, tu sa nu te spaimantezi, ci sa-i impiedici piciorul lui
si vei vedea ajutorul lui Dumnezeu.
Deci, a iesit indata fericitul la lupta si a zis cu mare glas catre arap:
"Vino aici, sa ne luptam". Si a venit arapul infricosand si ingrozind si,
apucand pe Andrei, a inceput a-l intoarce pe el incoace si incolo multa
vreme. Si incepusera arapii a bate din palme, iar cei cu hainele albe sa
se ingalbeneasca, temandu-se sa nu-l tranteasca pe el negrul acela la pamant.
Apoi, luptandu-se Andrei cu dracul acela si indreptandu-se, a impiedicat
piciorul vrajmasului si cazand el ca un copac mare, a nimerit cu fruntea
de o piatra si striga: "Amar, amar". Iar cei cu haine albe se bucurau foarte
si, aruncand pe Andrei in sus cu mainile lor, au inceput a-l saruta si
praznuiau biruinta lui asupra indracitului. Si s-au risipit atunci negrii
cei potrivnici, cu mare rusine, iar tanarul cel frumos i-a dat lui cununile
acelea si, sarutandu-l, i-a zis: "Mergi cu pace si de acum sa fii prieten
si frate al nostru. Deci, alearga spre nevointa cea buna, gol sa fii si
"nebun" pentru Mine si la multe bunatati partas vei fi in ziua imparatiei
Mele".
Acestea auzindu-le fericitul de la acel tanar frumos, s-a desteptat din
somn si se mira de acea mare vedenie, si, din ceasul acela, s-a facut "nebun"
pentru Hristos. Si asa s-a facut inainte-vazator din darul lui Dumnezeu,
cel dat lui. Caruia este slava acum si pururea si in vecii vecilor.