Acest Sfant s-a nascut si a crescut in Isauria, in una din cele zece cetati ce se cheama Irinopole, din parinti dreptcredinciosi, Serghie si Maria, pe vremea luptatorilor impotriva Sfintelor icoane si sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). A fost dat la carte din frageda varsta si, avand aplecare spre cele dumnezeiesti si invatand bine, citea pe la biserici. Deci, daca a ajuns la varsta tineretii, parintii se pregateau sa-l insoare, dar el s-a despartit de cele lumesti, mergand la o manastire, unde se afla egumen Sfantul Simeon Marturisitorul, unchiul sau dupa mama, care i-a fost lui adevarat parinte duhovnicesc. Intr-a acea manastire a vietuit fericitul Grisgorie vreme de 14 ani, pecetluindu-si viata cu tot folosul duhovnicesc al nevointelor calugaresti si dupa ce s-a pregatit cu sarguinta a inceput a umbla din loc in loc, prin mijlocul credinciosilor din sate si din orase, imbarbatandu-i spre marturisirea dreptei credinte in lupta pentru Sfintele icoane.
        Lunga si plina de primejdii a fost calatoria aceasta a Sfantului Grigorie, intru care s-a aratat si mare facator de minuni, ca a trecut prin Efes, prin Enos, Hrisopolis, Corint, ajungand pana la Roma, unde a zabovit mai multa vreme. A mers, apoi, in Siracuza Siciliei si a ajuns, de asemenea, si la biserica Sfantului Mina din Tesalonic, unde a primit si darul preotiei, mergand catre Bizant, a ajuns in cele din urma, la muntele Olimpului. Si multime multa de eretici a adus la calea credintei si a fost crestinilor de mare folos. Deci, urcandu-se in munte si imbolnavindu-se, a inteles ca i s-a apropiat sfarsitul. A plecat atunci la Constantinopol, unde se afla unchiul sau Simion, inchis in temnita, pentru Sfintele icoane, si, inchinandu-se lui, s-a savarsit cu pace.
        Trupul lui n-a putrezit insa, ci s-a dovedit purtator de mari daruri si s-a pastrat in cinste multa vreme in manastirea unde sfarsise. Iar la anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, care a rezidit din temelie manastirea Bistrita, din judetul Valcea, a adus cu multa cheltuiala, moastele Sfantului Grigorie Decapolitul si le-a asezat la aceasta manastire, unde se afla si astazi, fiind facatoare de minuni, atat pentru bolile trupesti cat si pentru cele sufletesti ale celor ce vin la dansele cu credinta. Racla de argint in care odihnesc ele astazi este daruita in 1656 de Constantin Voievod.

        Acest dintre Sfinti Parintele nostru Proclu a trait pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450). Deci, pentru ca era cucernic si imbunatatit, a fost hirotonit episcop al Cizicului de catre Sfantul Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Si, mergand la Cizic, n-a fost primit de catre clericii eparhiei sale, ca aveau hirotonit pe altul, cu numele Dalmat. Pentru aceasta s-a intors inapoi la Constantinopol, ramanand fara eparhie.
        Deci, dupa ce a murit Maximian, patriarhul Constantinopolului, in aprilie 437, a fost ales Proclu, ca patriarh al Constantinopolului. Proclu a urcat in scaunul patriarhal chiar in ziua mantuitoarelor patimi ale Domnului, adica in sfanta si marea Joi. Deci, binevietuind si pastorind doisprezece ani si trei luni, cu pace s-a mutat catre Domnul.
 
 

        Iubirea de saraci si iubirea de straini sunt doua ramuri de maslin cu al caror rod se ung toti, din care insusi Domnul Isi unge capul si picioarele si va rasplati in imparatia cereasca pe acela care-L unge. Ca adevaratul iubitor de saraci aude pe Cel ce zice: "Milostenia si credinta nu te vor lasa pe tine, insa sa le legi pe ele de grumazul tau si vei afla darul, ca sa gandesti cele bune inaintea Domnului si a oamenilor". Iar caile dreptilor intocmai cu lumina stralucesc, mergand inainte lumineaza, pana ce se ispraveste ziua. Inca si Legea porunceste, zicand: "Deschide mainile tale spre sarac, ca sa nu strige catre Dumnezeu impotriva ta". Iar la Proverbe zice: "Viata saracului sa nu o uiti si sufletele celor flamanzi sa nu le intristezi si sa nu ocolesti cu milostenia ta pe cei ce au trebuinta. Pe fratele cel scarbit sa nu-l alungi, nici sa-ti intorci fata ta de la sarac". Si iarasi zice: "Omul cel milostiv, sufletului sai ii face bine, iar cel nemilostiv isi pierde trupul sau". Si Proorocul Osea zice: "Sa semanati cu dreptate si mila si dreptatea sa le paziti si sa va apropiati de Dumnezeul vostru de-a pururea". Daniil a zis lui Nabucodonosor: "Sfatul meu sa fie placut inaintea ta, imparate, pacatele tale sa le curatesti cu milostenia, si nedreptatile tale, cu indurarile spre cei saraci". Iar David zice: "Impartit-a, dat-a saracilor, dreptatea lui ramane in veacul veacului Domnul iubeste milostenia si dreptatea. Fericit este cel ce intelege pe cel sarac si netrebnic, ca in ziua cea rea il va izbavi pe el Domnul". Iar Iov a zis: "Au doar am lasat eu pe cineva sa iasa din usile mele cu sanul desert?" Si altul: "Pleaca-ti urechea ta la cel sarac, ca cel ce da saracului, nu va duce lipsa". Si iarasi: "Pe cat poate da mana ta si pe cat iti este puterea, fa milostenie". Ca omul milostiv sufletului Sau ii face bine, si binecuvantarea lui Dumnezeu este peste capul celor ce dau". Bogatia, poate sa fie izbavire a sufletului omului. Cu milosteniile si cu credinta se curata pacatele. Si cel ce miluieste pe sarac imprumut da lui Dumnezeu si, dupa darea lui, i se va rasplati.
        Deci, bine este omului a da din destul celor lipsiti, din ostenelile sale, cele ce da Domnul, fara alegere cui sa dea, sau cui sa nu dea. Cu slujba aceasta preadreapta se implineste pentru ca este slavita la Dumnezeu. Si asa, drept sa slujeasca lui Dumnezeu si viu va fi. Ca mare este omul si scump barbatul cel milostiv. Iar Apostolul zice: "Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera. Iar cel ce seamana cu binecuvantare, cu binecuvantare va si secera". Si mai zice: "Macedonia si Ahaia ne-au rugat, cerand harul de a lua parte si ele la ajutorarea sfintilor celor saraci, care sunt in Ierusalim". Iar Domnul a zis: "Vindeti averile voastre si dati milostenie si faceti-va pungi ce nu se invechesc si comori in cer ce nu se imputineaza, ca unde sunt comorile voastre, acolo vor fi si inimile voastre".
 
 

        Eudoxia imparateasa, maniindu-se pe Ioan Hrisostom din pricina viei lui Teognost, pentru care era mustrata de Ioan, a adunat sinod nedrept, pe Teofil, episcopul Alexandriei si pe alti treizeci si cinci de episcopi, si, pe toti i-a castigat cu daruri, ca sa iscaleasca pentru izgonirea lui Ioan. Iar Ioan era in biserica, invatand poporul, impreuna cu patruzeci de episcopi. Si venise in acea vreme si episcopul Epifanie din Cipru, si imparateasa, chemandu-l, l-a rugat ca si el sa iscaleasca la izgonirea lui Ioan. Dar Epifanie a zis: "Chiar daca toti vor iscali, eu nu noi iscali". Iar Ioan a scris lui Epifanie, zicand: "Oare si tu ai iscalit pentru izgonirea mea?" Iar Epifanie i-a scris, zicandu-i: "Rabdatorule de chinuri, biruieste, si cand esti batut!"
        Intr-acea vreme, Teofil, impreuna cu episcopii sai, au judecat pe Sfantul Ioan, hotarand sa fie izgonit din scaun, si, ca niste lupi, l-au scos pe Ioan cu sila si l-au surghiunit pe el departe, peste mare. Insa poporul s-a tulburat foarte, ca il iubea pe Ioan, si l-au adus inapoi. Iar dupa catava vreme, iarasi, s-a ridicat furtuna cea dintai asupra fericitului, intr-o pricina ca aceasta:
        Pe un stalp inalt, aproape de biserica Sfintei Sofia, in mijlocul ulitei celei mari era facut si pus un idol de argint, cu chipul imparatesei Eudoxia. Si era obiceiul sa se faca acolo prilej de veselie, cu jocuri de tot felul. Deci, Sfantului Ioan parandu-i-se ca spre ocara bisericii s-a facut acel loc de veselie, acolo aproape, a inceput, cu indrazneala, dupa obiceiul sau, sa ridice glas asupra celor ce au pus idolul acela acolo si au poruncit ca acolo sa se faca jocuri. Iar imparateasa, avand inca in amintire mania ei cea mai dinainte asupra Sfantului, auzind cuvintele lui, a inceput a intelege ca impotriva ei graieste Sfantul, pentru a o defaima. Si asa socotind, s-a umplut de manie si iarasi a inceput a pune sarguinta ca sa adune sobor impotriva Sfantului Ioan. Iar Sfantul, simtind aceasta, a inceput mai luminat a grai despre dansa, inaintea a toata adunarea: "Iarasi Irodiada se indraceste, iarasi de tulbura, iarasi joaca si salta, iarasi cauta capul lui Ioan". Iar imparateasa, auzind acestea, s-a pornit spre manie si l-a izgonit pe Ioan, sobor mare facand si imboldindu-l la manie si pe imparatul. Iar cand a izgonit pe Ioan, a iesit o vapaie de la Pristol, care a ars biserica si palatele si zidurile si curtile si, intrand vapaia, a ars si palatul in care se adunau dregatorii, pentru ca, din aceasta, tuturor sa le fie cunoscut ca, nu din intamplare, ci din mania lui Dumnezeu s-a facut o ardere ca aceasta, din pricina izgonirii Sfantului Ioan Gura de Aur. Si in trei ceasuri, din ceasul al saselea din zi, pana in ceasul al noualea, multime de ziduri preafrumoase si podoabe de multi ani si nespuse bogatii in cenusa s-au prefacut. Si nici un suflet n-a pierit din tot norodul, in pojarul acela infricosat, si toti ziceau ca pentru izgonirea Sfantului Ioan, pedepseste Dumnezeu cetatea cu foc, pentru ca, fara de vina, a fost izgonit placului lui Dumnezeu. Iar vrajmasii Sfantului Ioan, impotriva raspundeau, zicand ca cei de acelasi gand cu Ioan au aprins biserica. Si multi au fost prinsi si pusi la chinuri de dregatorul cetatii, care era pagan cu credinta, incat unii au si murit. Insa nu s-a aflat nici o pricina de la oameni a acelei arderi cu foc, fara numai din mania lui Dumnezeu.
        Iar pe Ioan l-au surghiunit in Cucuz, cetatea Armeniei, iar acolo toti jertfeau si se inchinau la idoli si pe soare il faceau Dumnezeu. Iar Ioan, pe toti oamenii ce erau acolo, i-a adus la credinta crestineasca, si pe un paralitic, ce zacuse opt ani pe un pat, l-a tamaduit. Deci, auzind de acestea, papa Inochentie al Romei, impreuna cu Honorius imparatul, au scris o scrisoare catre imparatul Arcadie, zicand: "Pentru aceea s-a pogorat mania lui Dumnezeu peste cetatea ta si peste voi toti, ca ai izgonit fara de lege pe Ioan. Si acum, sa poruncesti ca sa se faca sobor in Tesalonic". Iar Eudoxia imparateasa, auzind aceasta, a pus straji la toate drumurile dinspre Roma, ca sa nu lase pe nimeni de la Roma sa intre in Constantinopol, ci pe toti sa-i intoarca. Si iarasi, a trimis papa Inochentie cinci episcopi, dar straja prinzandu-i, i-a trimis inapoi.
        Iar fericitul Ioan, din zavistia asupritorilor, a fost dus Cucuz in Aras, felurite necazuri facandu-i lui, ca sa moara cat mai degraba. Iar de acolo, l-au dus la un loc pustiu, ce era langa malul Marii Pontului. Si i s-au aratat lui pe cale, treaz fiind el, Sfintii Apostoli Petru si Ioan, pe care-i vazuse si mai inainte, fiind el in Antiohia, si i-au zis lui: "Bucura-te, pastorule cel bun al oilor celor cuvantatoare ale lui Hristos, cel ce esti tare rabdator de chinuri, ca suntem trimisi la tine de stapanul cel de obste, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ca sa-ti ajutam tie si sa te mangaiem pe tine in ostenelile tale, pe care le-ai luat pentru curatia sfaturilor tale. Ca ai mustrat pe imparateasa, care facea faradelege, urmator facandu-te lui Ioan Botezatorul, cel ce a mustrat pe imparatul Irod, pentru Irodiada, sotia lui Filip, fratele sau. Acum dar, imputerniceste-te si te intareste ca plata ta multa este in ceruri. Drept aceea, si noi vestim tie bucurie mare ca, peste putine zile, te vei duce la Domnul Dumnezeul nostru si vei fi in odihna cu Dansul, in Cereasca Imparatie. Iar Eudoxia va fierbe in viermi si te va cauta pe tine spre ajutor si nu te va afla si va muri in pacatele ei". Si aceasta zicandu-i, s-au dus de la dansul.
        Iar, venind ei in Comane, care este un loc la Marea Pontului, afara din cetate, s-au asezat langa biserica Sfantului Mucenic Vasilisc. Iar, intr-acea noapte, i s-a aratat lui Mucenicul Vasilisc si i-a zis: "Nadajduieste, frate Ioane, ca maine amandoi vom fi dincolo". S-a aratat inca Mucenicul Vasilisc si preotului bisericii, zicandu-i: "Sa gatesti loc fretelui Ioan". Iar a doua zi, a rugat Ioan pe ostasi, sa astepte acolo pana la al cincilea ceas, dar ei nu l-au ascultat si au iesit. Si, inotand cu corabia ca la treizeci de stadii, s-au intors la biserica de unde au plecat. Iar dupa ce au venit, indata fericitul Ioan a cerut luminoase vesminte arhieresti si, dezbracandu-se de hainele sale dintai, s-a schimbat pana la incaltaminte si, pe acestea, le-a impartit la cei ce au fost in corabie cu dansul. Dupa aceea s-a impartasit cu Trupul si Sangele Domnului si a rostit inaintea celor ce erau acolo rugaciunea cea de pe urma. Si, zicand cuvantul cel obisnuit: "Slava lui Dumnezeu pentru toate" a pecetluit cu "Amin". Si-a intins apoi picioarele cele ce alergasera spre mantuirea celor ce voiau sa se pocaiasca, mustrand pacatele cele din rautate facute. Asa a adormit, cu fericit si negrait somn, Sfantul Ioan Hrisostom. Fie ca sa fim si noi vrednici de pomenirea lui si cu rugaciunile lui sa castigam Imparatia Cerului. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.