Pomenirea Sfintilor Mucenici si Marturisitori Gurie, Samona si Aviv.

Luna noiembrie în 15 zile: pomenirea Sfintilor Mucenici si Mãrturisitori: Gurie, Samona si Aviv.

Dintre acesti Sfinti Mucenici, Samona si Gurie, s-au nevoit pentru dreapta credinta in zilele imparatului Diocletian (286-305). Gurie se tragea din satul Sardochitia, iar Samona din Gonad. Si, parati fiind ca sfatuiesc poporul sa nu aduca jertfe idolilor neinsufletiti, au fost prinsi si pusi la chinuri. Deci, indata i-au spanzurat, si pe unul si pe altul de cate o mana, atarnandu-li-se de picioare pietre grele, care sa-i traga in jos; si au stat asa vreme indelungata, de la al treilea ceas pana la ceasula al saselea, desfacandu-li-se, cu dureri cumplite, incheieturile mainilor si picioarelor. Pogorandu-i apoi din spanzuratoare, i-au aruncat intr-o temnita umeda si intunecoasa, cu picioarele prinse in butuci, si au zacut acolo patru luni, chinuiti de foame si de sete si in legaturi. Scotandu-i, iarasi, paganii se pregateau sa-i puna din nou la chinuri. Dar vazand pe Sfantul Gurie ca este cu totul sfarsit de puteri, incat era mai mult mort decat viu, l-au scos a doua zi si i-au taiat capul. Iar pe Sfantul Samona, l-au spanzurat de un picior, cu capul in jos si, tinandu-l asa mai multe ceasuri, i s-au desprins genunchii si s-a prabusit in chinuri neinchipuite si i-au taiat capul.
Iar Aviv, diacon al bisericii fiind cu randuiala, a fost parat in zilele imparatului Liciniu (302-324) ca invata, in orase si in sate, cuvantul Domnului. Deci, spanzurandu-l pe un lemn, l-au batut cu mare cruzime, de i-au umplut tot trupul de rani si de sange. Si aducandu-l iarasi la intrebari si nevoind sa se lepede de Hristos, l-au bagat in foc si asa s-a savarsit Mucenicul acesta.

Întru aceastã zi, învãtãturã a Sfântului Ioan Gurã de Aur.

Sa se stie ca cel ce face milostenie din dreapta avere si ca un placut lui Dumnezeu vietuieste si toata fapta buna o savarseste, acesta mare este intru Imparatia cerului. Iar, cel ce nu voieste sa rabde chinurile, nevoile si asupririle vietii, acela mic este inaintea lui Dumnezeu. Deci, spun iarasi ca cel ce vietuieste in credinta si in fapte bune primeste cu bucurie chinurile, primejdiile si toate asupririle, acela mare este inaintea lui Dumnezeu si intre oameni este intreg la mine si intre ingeri este slavit. Iar cei ce in viata de aici gresesc si nici un fel de primejdii nu primesc, aceia de mai mare osanda se fac vinovati. Iar cei ce, macar de au si gresit aici, dar rabda nevoile, primindu-le cu pocainta, laudand pe Dumnezeu si rugandu-se pentru cei ce le pricinuiesc lor nenorociri, aceia intocmai cu Sfintii isi vor primi soarta. Iar daca cineva nu crede cuvantul acesta, sa se gandeasca la nenorocirile lui Iov, la chinurile Apostolilor si, mai mult decat toti, la suferintele lui Pavel.
Ca Iov, cand facea milostenie si vietuia dupa placerea lui Dumnezeu, atunci mic era inaintea lui Dumnezeu, iar inaintea oamenilor era slavit. Iar cand primea primejdiile, atunci s-a facut mare inaintea lui Dumnezeu si slavit s-a facut intre toti Sfintii. Asemenea si Apostolii, cand faceau minunile si alte fapte bune, nu erau slaviti. Dar cand indurau primejdii si chinuri, atunci proslaviti erau foarte. Iar Pavel a rabdat primejdii si nevoi mai mult decat toti, drept aceea si cununi a luat mai multe decat toti, ca si este cel mai ales decat toti. Ca pentru cel ales, toti alesii sa dobandeasca mantuire, pe care unii au si castigat-o. Ca precum aurul lamurit este prin foc, asa si Sfintii se lamuresc prin chinuri. Iar pe pacatosi i-a slobozit Dumnezeu la rasfatare, dupa a lor voie, ca n-au voit hrana cea vesnica, ci de viata aceasta vremelnica s-au legat. Drept aceea, noi sa ne legam de cealalta si destule bunatati ne va da noua Dumnezeu. Iar cei ce cauta viata aceasta si o iubesc pe ea nu o vor primi pe cealalta.

Întru aceastã zi, cuvânt despre asezarea, ca patriarh, a Sfântului Ioan Gurã de Aur.

In vremea imparatiei lui Arcadie, fiul lui Teodosie, murind Nectarie, patriarhul Constantinopolului, sfat a facut imparatul cu toti patriarhii, cautand cu sarguinta un urmas vrednic de scaului patriarhiei Constantinopolului, in locul celui ce se mutase. Atunci s-au pornit toti patriarhii de la scaunele lor la Constantinopol: Inochentie de la Roma, avand cu sine un barbat, vorbitor ales, pe care gandea sa-l puna pe scaunul patriarhiei, Iuvenalie de la Efes, aducand pe sine pe un oarecare monah Alexandru, talcuitor de carti, Macarie de la Ierusalim, luandu-si pe Sisoie, arhidiacon cu randuiala fiind, Teofil de la Alexandria, cu Isidor pustnicul, caruia ii fagaduia ca-i va da scaunul Constantinopolului, si Flavian de la Antiohia, luand cu sine pe Ioan Gura de Aur, dupa porunca imparatului.
Deci, toti patriarhii, fiind impreuna cu imparatul in biserica Sfanta Sofia, in mijlocul tuturor stralucea Ioan ca soarele in loc intunecat; iar Teofil, multe ocari aducea asupra lui Ioan, vrand sa puna in loc la patriarhie pe Isidor, incat mai pe urma a zis: "Chiar de va veti iscali voi si veti sfinti pe Ioan, pana la sfarsit, el nu va fi voua patriarh". Iar ei, cercetand dupa canoane viata Sfantului Ioan, l-au descoperit ca pe un impodobit de Dumnezeu, plin de invatatura, de Dumnezeu insuflata, si de fapte minunate. Iar cand si-au pus peste dansul mainile, s-a facut o minune, ca tot altarul s-a umplut de vapaie. Si, sfintindu-l pe el, l-au asezat in scaun in luna lui februarie, in 26 de zile. Si ca un rau curgea invatatura din gura lui.