Sfantul Ioan Milostivul a fost cipriot de neam, fiul lui Epifanie, domnul tarii, din Amatunda Ciprului, si a trait pe vremea lui Eraclie, imparatul Bizantului (610-641).
        Singur la parinti si mostenind o mare avere, la varsta cuvenita el s-a casatorit si a avut doi copii; dar murindu-i si sotia si copiii, Ioan si-a impartit averea la saraci si a hotarat sa traiasca, de aici inainte, in slujba lui Dumnezeu si a celor lipsiti si in suferinta, de unde si numele de Milostiv, cum i se zicea, pentru multele fapte bune si milostenii ce a facut in viata sa, incat vestea despre dansul ajunsese in toata partea de rasarit a crestinatatii.
        Deci, cand scaunul patriarhiei de Alexandria era fara pastor, imparatul Eraclie, la cererea poporului, a inaltat la aceasta treapta pe Ioan, care, desi nu voia, mai apoi a primit hirotonia si a fost facut pastor al Bisericii din Alexandria, punand astfel lumina in sfesnic, cum zice Evanghelia. Aici, grija lui cea dintai a fost cunoasterea saracilor, pe care ii numea "stapanii si domnii mei", ca unii carora Hristos le-a dat puterea sa deschida poarta cerului celor ce fac milostenie cu dansii. Incepand a paste oile cele cuvantatoare, s-a sarguit, mai intai, a-si curati poporul de eresurile vremii. Tot in timpul pastoriei sale, a avut loc si navalirea persilor in Ierusalim si in alte parti ale imparatiei, ducand cu ei, o data cu cinstitul lemn al Crucii, multimi de prinsi, pe care i-au luat pentru a-i vinde ca robi.
        Cu acest prilej, fericitul Ioan a trimis in ajutor corabii cu grau si aur mult pentru rascumpararea celor cazuti in robie. A trimis, de asemenea, mesteri si lucratori egipteni pentru refacerea caselor si bisericilor stricate si pangarite de navalitori, precum si oriunde era nevoie, care pline de hrana celor infometati, saraci si in suferinta. Si asa, plin de ravna pentru pastrarea dreptei credinte si pentru rugaciune, gata de orice fapta buna, in slujba saracilor, fericitul Ioan a petrecut multi ani pe scaunul arhieriei sale, multe minuni facand, precum istoria lui ne arata.
        In anul 619, voind Sfantul sa mearga la Constantinopol, pe drum l-au parasit puterile si, abatandu-se pe la Cipru, a murit in Alexandria, locul nasterii sale, cinstit nu numai de crestini, ci si de necredinciosi.

       Sfantul Nil era de neam ales din Constantinopol. In vremea imparatului Teodosie cel Mare (379-395), el avea inalta slujba de prefect al capitalei. Traia intr-o familie fericita, avand un fiu si o fiica. Din dragoste pentru Dumnezeu, el s-a retras cu fiul sau Teodul la Sinai, in vreme ce sotia lui s-a dus cu fiica ei, la o manastire de maici din pustia Egiptului. Cand hoardele barbare au scaldat intr-o baie de sange muntele Sinai, Nil a scapat cu fuga. Teodul a fost luat ca rob, insa a izbutit curand sa scape si sa-si afle tatal pierdut. Episcopul din Eluza, la hotarul dintre Arabia si Palestina, a sfintit in preot atat pe tata cat si pe fiu. Restul vietii, Nil l-a petrecut, iarasi, la muntele Sinai, ca pustnic.
        De numele lui Nil, traditia a legat o multime de scrieri, care de buna seama, sunt de la mai multi scriitori. Dintre acestea, Sfantul Nil Sinaitul ar fi alcatuit numai cartea ce se cheama "Povestiri", celelalte ar fi ale altora ca: Evagrie sau Nil din Ancira, adica Nil ascetul din Filocalie, care n-a trait niciodata in Sinai, dar care era unul din marii indrumatori duhovnicesti ai timpului sau, precum scrierile lui ne arata.
        Deci, alcatuind el cuvinte pustnicesti pline de toata intelepciunea, intelegerea si folosul, carti care indeamna spre nevointa, cu puterea cuvantului si cu darul Sfantului Duh, si asa, aducand cu dumnezeiasca dragoste pe multi, la Hristos, cu pace s-a savarsit.
 

        Cu milostenia si cu credinta se curata pacatele. Iar milostenie scotesc nu pe cea adunata din silnicia si din jaful altuia, ca aceea nu este milostenie, ci cruzime si neomenie. Ca ce folos este a dezbraca pe unul si a imbraca pe altul? Ca, chiar si toata averea altuia de vom da, de nici un castig nu ne este noua. Si dovada este Zaheu care, atunci cand isi facea rugaciunea la Dumnezeu, a zis: "Voi intoarce impatrit celor ce i-am napastuit". Iar noi, de mii de ori napastuind si apucand, socotim ca ne rugam lui Dumnezeu; dar, oare, nu-L maniem pe El, inca si mai mult?
        Ca, spune-mi mie, daca ai fi adus la altar un cal mort, tragandu-l din raspantiile drumului, oare nu toti te-ar fi gonit pe tine, ca pe un spurcat si un iesit din minte? Deci, de ce nu te-as mustra? Ca, daca este adunatura din jafuri, nu este numai precum calul cel mort, ci cu mult mai rau. Si tu acelasi lucru faci, cand, prin cuvintele tale, fagaduiesti lui Dumnezeu ca te vei departa de rele, iar, prin obiceiurile cele rele, ajutorezi din jafuri pe cei ce n-au si, asa, iti aduci jertfa ta la altar. Dar acum, nu este numai aceasta singura greseala, ci si una mai cumplita decat aceea, ca necinstesti, adica, sufletele sfintilor. Ca altarul, masa aceasta, este de piatra sau de lemn, si se sfinteste si se curateste, iar acele suflete pe Insusi Hristos il poarta si tu indraznesti a trimitea acolo, in ele, o necuratie ca aceasta. Dar el zice, ca nu da ajutor din avutia aceea, ci din alta avere curata. De ras sunt aceste cuvinte si glume. Oare nu stii ca daca intru averea ta cea multa vei cadea si averea nedreapta, aceasta pe toata o necinsteste. Precum si intr-un izvor curat cineva aruncand gunoaie, tot izvorul il face necurat, asa si lacomia, intrand in bogatie o strica pe ea. Pentru ca, iata, s-a zis: "Din aceasta pricina mai bine este a nu milui". De vreme ce si Cain mai bine era sa nu fi adus jertfa nicidecum, decat aducand jertfa proasta, sa manie pe Dumnezeu.
        Iar cel ce ajuta, din cele straine, cum nu-l va mania pe Domnul? Ca zice Dumnezeu: "Jefuirea altuia este jefuirea Mea, iar nu din averea ta. Acela este stapanul averii aceleia, chiar daca de mii de ori o vei tine tu pe ea. Eu ti-am poruncit, zice Domnul, sa nu jefuiesti, iar tu cu jafuri Ma cinstesti". Si oare nu-ti va zice tie: "Tu gandesti faradelegea, ca Eu sunt asemenea tie. Mustra-te-voi si-ti voi pune inaintea fetii tale pacatele tale". Sa ne departam deci, de cele nedrepte si cele drepte sa le facem, pentru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.