Sfanta Matroana era din Tesalonic, fiica de oameni saraci, deprinsa a munci din greu ca sa-si agoniseasca cele de trebuinta. Invatase din copilarie, credinta crestina si ajunsese slujnica la femeia capeteniei Tesalonicului, anume Pautilla, care era pagana. Si mergea Pautilla, adeseori la templul din cetate, ca sa se roage in legea ei si-si lua insotitoare si pe slujnica sa, dar Matroana nu intra niciodata in templu, macar ca stapana ei o silea, ci, crestina fiind, alerga la biserica crestinilor, unde se ruga fierbinte pentru rabdaresi pentru linistea sufletului sau. Deci, intr-una din zile, Pautilla i-a zis ei: "De ce nu mergi la templul nostru, ci umbli totdeauna la crestineasca biserica?" Si, luand indrazneala, Matroana i-a raspuns: "Pentru ca, in biserica noastra, vietuieste Dumnezeu, iar, in templu, Dumnezeu nu este."

        Afland, deci, ca slujnica ei este crestina si de aceea nu se supune indemnurilor ei, Pautilla a inceput a o bate si a o chinui in tot felul, iar Matroana toate le rabda pentru Hristos si la biserica se ducea pe ascuns de stapana ei. Stia ca nu gresise cu nimic stapanei sale, stia ca muncise din rasputeri, ca sa-i implineasca voile, stia ca, toata crunta manie a Pautillei, nu pornea decat din ura ei nesfarsita fata de credinta crestinilor, dar stia si ca inaintea lui Dumnezeu, bogat si sarac, stapan si rob, femeie si barbat, toti sunt deopotriva si fiecare va fi rasplatit numai dupa credinta si faptele sale. Toate aceste ganduri treceau mereu luminoase prin mintea tinerei fecioare, care adesea sangera in adancul temnitei si gandurile acestea erau ca un balsam vindecator pentru sufletul ei nedreptatit.

        Dar odata, dupa ce fericita a petrecut in inchisoare patru zile, fara grana, nici bautura, intarita numai de Dumnezeu, Matroana a fost scoasa din inchisoare si supusa din nou la grele chinuiri si batai, de curgea sangele dintr-insa. Singurele ei cuvinte erau marturisirea ce nici moartea nu o va indeparta de la dreapta credinta in Hristos.

        Deci, fiind iarasi aruncata in temnita, dupa mai multe zile de chin, si-a dat duhul, jertfa nevinovata in mainile Domnului, iar trupul ei a fost luat de crestini si ingropat cu multa cinste, ca sfinte moaste. Dumnezeului nostru slava!
 
 

        Ne-a spus noua ava Daniil, preotul Schitului, zicand: Cand eram mai tanar, am mers la Tebaida si m-am pogorat la un oras sa-mi vand lucrul mainilor mele. Si, era acolo un om cu numele Evloghie, care avea mestesugul pietrariei si lucra toata ziua si nimic nu gusta pana seara. Iar, dupa ce se insera, mergea prin tot orasul si, pe cati straini afla, ii ducea in casa sa, si, spalandu-le picioarele cu mainile sale, ii hranea pe ei, iar, din faramiturile ce ramaneau, manca si el, iar ce mai prisosea le arunca la caini. Deci, suindu-ma ca sa-mi vand lucrul mainilor mele in orasul acela, am inserat. Si, Evloghie, m-a luat si pe mine, cu alti straini in casa sa si, dupa obicei, ne-a spalat picioarele si ne-a ospatat pe noi; si aceasta, de multe ori, mi-a facut si mie si altor frati, care erau cu mine.

        Deci, eu vazandu-i bunatatile lui, m-am minunat si am inceput a posti cate o saptamana, rugandu-ma lui Dumnezeu pentru dansul, ca sa-i dea Dumnezeu lui mai multa avere, ca sa poata hrani pe si mai multi straini. Si, postind trei saptamani si mai mult, am slabit de post, incat abia mai traiam si, iata, am vazut pe Cineva, cu sfanta cuviinta, venind catre mine si zicandu-mi: "Ce este, parinte Daniile?" Iar eu am zis catre Dansul: "Am fagaduit lui Dumnezeu sa nu gust paine, pana ce nu ma va auzi, pentru Evloghie, sapatorul de piatra, sa-i dea lui bogatie, ca si pe mai multi straini sa-i odigneasca." Si mi-a zis mie: "Nu este de trebuinta, ca bine ii este lui, precum se afla acum." Iar eu am zis: "Nu, Doamne, ci sa-i dai lui, ca toti sa proslaveasca numele Tau cel sfant." Si mi-a raspuns mie iarasi: Eu ti-am spus tie, ca bine se afla. Insa, de voiesti sa-i dai lui, te faci chezas pentru sufletul lui, cum ca se va mantui, daca ii voi da lui mai multa avere?" Iar eu am zis catre Dansul: "Din mainile mele sa ceri sufletul lui." Si acestea zicand, m-am aflat stand ca la o Sfanta Inviere si am vazut pe un tanar, cu sfanta cuviinta, sezand pe piatra cea sfanta, iar Evloghie sta de-a dreapta Lui. Apoi, a trimis la mine Tanarul acela pe unul din cei ce stateau inaintea Lui si mi-a zis mie: "Oare, tu esti cel ce te-ai prins chezas, pentru Evloghie?" Iar iar cei ce stateau de fata au zis: "Asa, Stapane, acesta este." Si, iarasi, mi-a zis mie: "Chezasia de la tine o voi cere." Eu am zis: "Asa, Stapane, de la mine, numai sa-i inmultesti lui averea." Deci, am vazut indata pe doi voinici bagand in sanul lui Evloghie aur mult si, cu cat aceia ii dadeau, cu atat sanul lui si mai incapator se facea.

        Iar, dupa ce m-am sculat din somn, am cunoscut ca mi s-a ascultat rugaciunea si am proslavit pe Dumnezeu. Iar, Evloghie, iesind dupa obiceiul sau la lucru a lovit intr-o piatra si a auzit un sunet si iarasi a lovit si a aflat o ferestruica. Deci, a lovit a treia oara si a gasit-o din nou si era plina cu aur. Si inspaimantandu-se se intreba: "Ce sa fac? Nu stiu. De-i voi lua pe acestia in casa mea va auzi stapanul, si-i va lua pe ei, iar eu in ispita voi cadea. Dar, ii voi lua eu, si-i voi pune unde nu stie nimeni si, cumparand dobitoace, voi zice ca piatra car cu ele." Deci, parasindu-si lucrul cel bun, pe care il facea in toate zilele cu strainii, a intrat intr-o corabie si s-a dus la Constantinopol. Iar in acea vreme imparatea Iustin, unchiul lui Justinian. Si, dand aur mult imparatului si dregatorilor lui, ei l-au pus pe el dregator al cetatii. Si si-a cumparat case mari, care se numesc "ale egipteanului", pana in ziua de astazi.

        Iar, dupa doi ani am vazut, in vis pe Tanarul acela cu sfanta cuviinta iarasi la Sfanta Inviere stand pe Sfanta piatra. Si, aducandu-mi aminte de Evloghie, am zis in sinea mea: "Oare unde este Evloghie ?" Si, dupa aceea am vazut pe Evloghie, izgonit de la fata Tanrului si tarat de un arap. Iar desteptandu-ma din somn, am cunoscut ce insemneaza visul si am zis intru sine-mi: "Vai mie, pacatosului, ce am facut ? Mi-am pierdut sufletul meu."

        Deci, sculandu-ma, m-am dus in orasul acela, unde, mai inainte, fusese Evloghie taietor de piatra, facandu-ma a-mi vinde lucrul mainilor mele si asteptam sa vie Evloghie sa ma ia, dupa obicei, in casa lui, insa n-a fost cine sa ma ia. Atunci, sculandu-ma, am rugat pe o batrana, zicand: "Rogu-ma tie, maica, sa-mi aduci mie putina paine ca sa mananc, ca n-am mancat astazi." Iar ea, degraba ducandu-se mi-a adus paine si fiertura si, sezand aproape de mine, a inceput a-mi grai mie cuvinte duhovnicesti si folositoare: "Nu-ti este tie de folos, zicea, ca sa umbli prin lume. Au nu stii ca viata calugareasca, de liniste are trebuinta?" Inca si altele multe cuvinte folositoare mi-a grait mie. Iar eu am zis: "Dar cum ma sfatuiesti sa fac? Ca lucrul mainilor mele am venit sa-l vand." Iar ea mi-a raspuns mie: "Macar ca si lucrul mainilor iti vinzi, sa nu zabovesti asa noaptea prin oras." Iar eu i-am zis ei: "Cu adevarat, asa este." Si iarasi am intrebat-o pe ea: "Spune-mi maica, nu cumva este in orasul acesta vreun om temator de Dumnezeu si primitor de straini ?" Iar ea mi-a zis: "Parinte si stapane, am avut aici pe un tanar taietor de piatra, care multa mila facea cu strainii, dar Dumnezeu vazandu-i fapta lui cea buna i-a dat lui dar, ca am auzit de dansul ca, acum, este senator in Constantinopol." Deci, auzind aceasta, am zis in sine-mi : "Eu am facut uciderea aceasta."

        Si, intrand intr-o corabie, am mers la Constantinopol si, intreband si gasind casa lui Evloghie, sedeam langa poarta, vrand sa-l vad pe el, cand va iesi. Deci, iata, l-am vazut pe el iesind cu multa mandrie, inconjurat de oameni multi si am strigat: "Miluieste-ma ca am sa-ti graiesc ceva in taina." Iar el n-a voit nici macar sa se uite la mine, iar slugile lui chiar sa ma bata au inceput. Dar eu, la alt loc iesindu-i inainte, iarasi am strigat. Iar el a poruncit, ca sa ma bata, inca mai mult. Si, asa am stat patru saptamani inaintea usilor casei lui, inviforandu-ma de zapada si de ploaie, si tot n-am putut sa vorbesc cu el. Atunci, suparandu-ma, m-am aruncat inaintea chipului Domnului nostru Iisus Hristos, cu lacrimi, si ma rugam, zicand: "Doamne, iarta-ma de chezasia omului acestuia, iar, de nu, atunci si eu raman in lume." Acestea zicandu-le, in cugetul meu, indata am adormit si, iata, a inceput un sunet mare si se auzea ca vine imparateasa si inaintea ei si in preajma ei mergeau multime de mii de oameni. Iar eu am strigat, zicand: "Miluieste-ma Stapana." Iar ea, stand mi-a zis mie: "Ce voiesti ?" Eu i-am zis ei: "Pe Evloghie, prefectul l-am luat in chezasie si sa poruncesti sa fiu slobozit de chezasia aceasta." Iar ea mi-a raspuns mie: "In lucrul acesta, eu nu am amestec, ci precum stiu, asa sa-ti implinesti chezasia ta." Si desteptandu-ma, am zis in sinea mea: "Macar de-mi va fi mie sa mor, dar nu ma voi departa de la portile lui Evloghie, pana nu voi vorbi cu el."

        Si am mers iarasi inaintea portii lui si cand voia sa iasa el, iar am strigat. Deci, alergand una din slugile lui cu un bat atata bataie mi-a dat mie, incat mi-a sfaramat tot trupul meu. Atunci, mahnindu-ma, am zis in sinea mea: "Ma voi duce la Schit si, de va voi Dumnezeu, il va mantui pe Evloghie, cu judecatile care le stie." Deci, ducandu-ma sa caut o corabie, care sa mearga la Alexandria, am aflat. Si cum am intrat ca sa mergem cu corabia indata, de mahnire si de batai, am cazut ca un mort si am adormit. Si m-am vazut pe mine, in vis ca eram la Sfanta Inviere si Tanrul acela sezand pe Sfanta Piatra a cinstitului mormant. Si cauta spre mine cu manie, incat de frica, m-am cutremurat, ca o frunza, si nu puteam sa-mi deschid nici gura mea, ca mi se impietrise inima din mine. Si mi-a zis mie: "Dar nu te duci ca sa-ti implinesti chezasuirea ta ?" Deci, a poruncit la doi, din cei ce stau de fata, ca legandu-ma, sa ma spanzure, apoi m-au batut destul si-mi ziceau mie: "Sa nu incepi nici un lucru mai presus de masura ta si sa nu te sfadezi cu Dumnezeu !" Si, inca fiind eu spanzurat, iata, s-a facut un glas: "Vine Imparateasa." Si vazand-o pe ea, am luat indrazneala si am zis catre dansa cu glas lin: "Miluieste-ma, Stapana a lumii." Iar ea mi-a zis iarasi: "Ce voiesti ?" Si eu am zis: "Pentru chezasuirea lui Evloghie sunt spanzurat aici." Si mi-a zis mie: "Iata, eu ma voi ruga pentru tine!" Deci, am vazut-o ca a mers si a inceput sa sarute picioarele Tanarului aceluia. Dupa aceea mi-a zis mie Tanarul: "Mai mult sa nu mai faci un lucru ca acesta." Eu am zis: "Nu, Stapane. Ca eu ma rugasem, la inceput pentru dansul, ca mai mare sa fie, la inceput pentru dansul, ca mai mare sa fie, dar am gresit, Stapane, iarta-ma" Apoi a poruncit ca sa ma slobozeasca pe mine si mi-a zis: "Sa mergi la chilia ta, ca Eu, iarasi voi aduce pe Evloghie la cea dintai randuiala a lui: tu nu te ingriji de aceasta." Dupa aceea, indata desteptandu-ma, m-am bucurat foarte tare, izbavindu-ma de o chezasuire ca aceasta, si am multumit lui Dumnezeu si Stapanei, celei cu totul fara prihana.

        Deci, dupa trei luni, am auzit ca a murit Iustin imparatul si, in locul lui s-a facut alt imparat. Si a inceput prigoana asupra stapanitorilor si pe dregatorii cei mari, i-au ucis si le-au jefuit averile. Asemenea au facut si lui Evloghie, iar el singur a fugit din Constantinopol, si poruncise imparatul ca, oriunde s-ar afla, sa-l ucida. Deci, Evloghie s-a intors la locul sau cel dintai si si-a schimbat hainele sale, ca si mai intai, cand era sarac. Si s-au adunat locuitorii orasului aceluia, ca sa-l vada pe el, si-i ziceau lui: "Auzisem de tine ca te-ai facut dregator mare." Iar el raspundea: "De m-ar fi pus pe mine mare dregator, nu m-ati mai fi vazut pe mine aici, ci alt egiptean este acela de care ati auzit, dar eu am fost si m-am inchinat la Sfintele Locuri."

        Deci, venindu-si intru sine, zicea: "Smeritule Evloghie, acum du-te, ia-ti uneltele tale, si mergi de lucreaza, ca aici nu este Constantinopolul, ca nu cumva si capul tau sa-l pierzi." Apoi, luandu-si uneltele sale, a iesit la piatra de mai inainte, unde aflase comoara aceea, socotind ca va mai afla si alta si, lovind in piatra pana la al saselea ceas, n-a aflat nimic. Deci, a inceput a-si aduce aminte de hrana si de dulceata mancarilor pe care le avea la palate si de amagirea mandriei lumii acesteia, si, iarasi, zicea catre sine: "Scoala-te de lucreaza ca aici este Egiptul." Apoi, putin cate putin, l-a indreptat pe el Mantuitorul si Sfanta noastra Stapana la cea dintai a lui oranduiala. Si, facandu-se seara, iata Evloghie a venit, chemand pe straini la gazduire.

        Si, vazandu-l pe el, am suspinat si, lacrimand, am zis catre Dumnezeu: "Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut. Cu adevarat, Tu, Doamne, faci saraci si imbogatesti, smeresti si inalti si Judecatile Tale sunt necurmate." Si, luandu-ma si pe mine, impreuna cu alti saraci, ne-a dus la casa lui si, spalandu-ne picioarele, ne-a pus masa. Si, dupa ce am mancat noi, luandu-l de o parte, i-am zis lui: "Cum te afli, frate Evloghie ?" Iar el a zis: "Roaga-te pentru mine, ava, ca sunt sarac, neavand nimic." Iar eu am zis catre el: "O, de n-ai fi avut nici acestea pe care le ai!" Iar el a zis: "Pentru ce, ava? Nu te-am smintit candva, cu ceva ?" Atunci, i-am povestit lui toate cele ce s-au petrecut. Si, pangand de ajuns, a zis: "Roaga-te, ava, ca sa trimita Dumnezeu cele de trebuinta, ca, de acum, ma indreptez." Iar eu am zis: "Cu adevarat, fiule, sa nu nadajduiesti sa ti se incredinteze altceva de la Hristos, cat vei fi in lumea aceasta, afara de plata ostenelii tale acesteia." Si, urandu-i cele bune, m-am intors, si a ramas Evloghie asa, sapand in piatra si primind pe straini, pana la sfarsitul zilelor sale. Si, facandu-se de o suta de ani, nu s-a lasat de aceasta lucrare, ci ii da lui Dumnezeu putere, pana cand s-a implinit calatoria vietii.

        Sa ne minunam, dar, de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Care, dupa ce l-a inaltat, pentru putina vreme, atat de mult, apoi, iarasi l-a smerit pe el, pentru a-i fi de folos. Sa ne rugam, deci, sa ne smerim si noi in frica Domnului pentru Iisus Hristos, ca doar vom afla mila la infricosatorul lui Scaun, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si a tuturor Sfintilor Lui.
 

        Ne-a spus noua un parinte: "Mergand eu, zicea, pentru o trebuinta la Constantinopol, sedeam in biserica si a intrat un oarecare iubitor de Hristos si, vazandu-ma ca sunt strain, mi s-a inclinat, cu multa dragoste si cucernicie, si, imbratisandu-ma a stat si a inceput a ma intreba despre mantuirea sufletului. Iar eu i-am zis lui: Celora ce randuiesc bine cele pamantesti, li se daruiesc cele ceresti. Zis-a acela: Bine ai grait parinte, si, cu adevarat, fericit este acela ce-si pune toata nadejdea sa spre Dumnezeu. Si mi-a zis asa: Eu am fost, zicea, fiul unuia, din cei foarte slaviti in lume. Insa era tatal meu milostiv si mult da la saraci. Iar intr-una din zile, m-a chemat si mi-a aratat toate averile salem si mi-a zis: Fiule, ce-ti este tie mai de folos, oare, sa-ti las eu tie averile acestea sau pe Hristos ? Iar, eu luand aminte la cele ce imi graia, i-am zis lui: Mai bine sa-mi lasi mie pe Hristos. Ca aceste averi, astazi sunt, iar maine se duc si trec. Deci, dupa ce a auzit asa de la mine, indata a inceput a imparti neincetat, incat, cand a murit el, putina avere a ramas: si eu am ramas sarac si cu smerenie umblam, avandu-mi nadejdea spre Hristos. Caruia ma lasase pe mine.
        Si - a mai zis el - un oarecare om bogat, iarasi din cei mari, si avea femeie de Hristos iubitoare si de Dumnezeu tematoare. Aveau ei si o fiica, sigura la parinti. Zis-a, catre dansul, femeia lui. Numai pe aceasta fiica o aveam si atatea bunatati ne-a dat noua Domnul; apoi, de ce folos va fi aceasta, daca vom cauta sa o dam pe ea dupa cineva, asemenea noua, si care naravuri rele avand, o va necaji pe dansa? Sa cautam, mai bine, un om temator de Dumnezeu, care, cu frica lui Dumnezeu si cu dragoste, sa o primeasca pe dansa. Si i-a zis ei barbatul sau: Bine ai socotit. Sa mergem, dar, la biserica si sa ne rugam lui Dumnezeu si, care mai intai va intra in biserica, acela este cel trimis noua de Dumnezeu, barbat fiicei noastre. Si au facut asa. Si, dupa ce au facut rugaciune si au stat, am venit eu. Deci, au trimis o sluga de m-au chemat si au inceput a ma intreba pe mine. De unde esti ? Iar eu le-am raspuns lor: Dintru aceasta cetate sunt, fiu al cutaruia. Iar ei au zis: Oare al aceluia milostiv ? Si mi-au zis iarasi: Dar ai sotie ? Si am zis: Nu am. Si apoi le-am spus lor cele ce mi-a zis mie tatal meu. Iar ei au proslavit pe Dumnezeu si au zis: Iata, Randuitorul cel bun Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care L-ai ales, ti-a dat tie sotie si avere; primeste-le, deci, pe amandoua, cu frica lui Dumnezeu, adica, pe fiica mea si averea. Deci, ma rog Domnului Dumnezeu ca sa-mi ajute a umbla, pe calea tatalui meu, pana la sfarsitul vietii mele."
 
 

        In asa fel, adica, sa fim cu slugile noastre, precum voim sa fie spre noi Stapanul Hristos. Ca mare este milostenia aceasta, ca, adica, nu fata voie si in sila sa tinem casa noastra si nici cu batai sa carmuim slugile. Ca, chivernisirea aceasta mai mare este decat rugaciunile, decat postul si decat alte bunatati. Si, iarasi, zic ca jerfele cele nedrepte, care nu sunt din ostenelile noastre, ci din apucari si jefuiri, unele jertfe ca acestea, nu numai ca nu le primeste Dumnezeu, ci inca si fata Isi intoarce de la ele si le uraste, ca nu ne porunceste ca sa miluim din jafuri si din apucari. Ca necurata si spurcata este o jerfa si o milostenie ca aceea si mai mult manie si intarata pe Dumnezeu. De vreme ce si Cain, cele nedrepte ale sale aducandu-le lui Dumnezeu, mai mult L-a maniat pe El. Ca aceasta este milostenie, sa miluim pe slugile noastre, si sa nu le muncim pe dansele, iar ceea ce luam pe nedrept de la unul, sa dam altuia, nu este milostenie, ci fatarnicie.
        Cel ce voieste sa se imbogateasca aici are nevoie de castigurile cele nedrepte. Iar cel ce voieste sa se imbogateasca in veacul cel viitor, acelasi, cele ce sunt ale lui, le da la saraci. Acela se sarguieste sa adune din lacomie, iar acesta ravneste, ca pe toti sa-i miluiasca. Acela, semanand pe pamant, isi aduna slava rea, iar acesta, trimitand la ceruri, de ingeri este laudat. Si inca si mai minunat lucru: pe cel lacom, nu numai cei asupriti il urasc, ci, il urasc si cei ce n-au primit vreun rau de la dansul, vazand pe cei, carora el le-a facut rau. Si, de ar cadea acela in vreo ispita, aude de la toti mii de clevetiri. Iar pe cel milostiv, nu numai cei miluiti de dansul, ci si cei nemiluiti il iubesc, pentru facerea de bine ce s-a facut de catre dansul. Iar, de i s-ar intampla lui vreo nenorocire, apoi, toti se roaga pentru dansul, zicand: "Dumnezeule, fa cu el mila si-l slobozeste de necazul lui, ca sa vina asupra lui cele bune."
        Vazut-ai oare, cum rautatea si pe cei neasupriti de dansa, ii are vrajmasi, iar milostenia, si pe cei nemiluiti, ii are ajutatori si iubitori ? Pentru aceea, dar, mai intai, sa ne pazim mainile noastre de lacomie si, mai mult, sa le intindem a face milostenie.
Dumnezeului nostru, slava!