Acest Sfant Nicon era din cetatea Neapole, cand stapanea acolo Cvintilian dregatorul. Se tragea din tata pagan si din mama crestina si era barbat frumos la chip si ostas viteaz in razboaie, biruind, cu sulita si cu sabia, acolo unde lupta era mai grea si ocrotindu-se cu semnul Sfintei Cruci, cum invatase de la maica sa, incat uimea pe toti cu vitejia ispravilor sale. Deci, intorcandu-se, incununat de biruinte, dintr-un asemenea razboi, a spus maicii sale gandul sau, ca voieste a se boteza si cauta aceasta sa-l indrumeze pe calea crestinatatii si in credinta acestei invataturi. Si era, atunci, vreme de prigoana, impotriva crestinilor, iar preotii lui Hristos si invatatorii dreptei credinte stateau mai mult ascunsi, din pricina urgiei.

    Deci, l-a indemnat maica sa ca sa plece spre pairtile Rasaritului, unde, in munti si in insule, se aflau ascunsi multime de preoti si calugari ai Domnului. A calatorit, drept aceea, fericitul Nicon spre partile Constantinopolului si, ajungand in insula Chios, s-a apropiat de un munte si, stand acolo, vreme de sapte zile, se nevoia in post, in privegheri si rugaciuni. Si i s-a vestit lui, noaptea, in vis, de un inger, in chip de preot, ca sa se pogoare la mare si, urcandu-se intr-o corabie, a mers la muntele Ganos. Si, ca din intamplare, i-a iesit inainte episcopul Teodosie, in chip de monah, care era egumen acolo, peste o obste de 190 de calugari. Si de dansul fiind invatat, a primit fericitul Nicon crestinescul Botez, in numele Sfintei Treimi, impartasindu-se si cu Sfintele Taine si s-a facut monah. Iar, trecand trei ani, acelasi episcop l-a hirotonit preot, apoi, si episcop l-a sfintit pe el. Si, dandu-i sarcina de indrumator al tuturor celor 190 de monahi, ce se adunasera in jurul lui, batranul episcop il sfatuia sa plece, din acel munte, in Sicilia.

    Deci, dupa sfarsitul episcopului Teodosie, a plecat fericitul Nicon cu cei 190 de monahi ai sai, mai intai, in Mitilene si apoi in Italia, iar, de acolo, dupa ce a ingrijit si ingropat pe maica sa, fericitul s-a dus in Sicilia, asezandu-se la muntele Tauromeniei. Si, ducandu-se vestea despre el, pe noua din fostii lui ostasi, de altadata, i-a adus la adevarata credinta. Deci, a intemeiat, aici o manastire, cu buna randuiala, petrecand viata de folos oamenilor si placuta lui Dumnezeu, cu toata obstea celor 199 de ucenici ai sai.

    A aflat si dregatorul Cvintilian cele despre Sfantul si, trimitand indata ostasi, l-a adus la intrebare inaintea lui, cu toti ucenicii. Si nevoind ei sa se intoarca la paganeasca cinstire a idolilor, i-a pus la pamant, i-a sfaramat rau cu rani si, la sfarsit, le-a taiat capetele, iar pe Sfantul Nicon l-au chinuit fara mila si, dupa ce l-au ars cu torte, l-au tarat pe pietrele drumului, in goana cailor, si, zdrobindu-i chipul, i-au taiat limba, apoi si capul cu sabia. Si asa au primit de la Hrisots cununile Mucenicilor.
 

    Oare stii, frate, cate zile ai suferit dinaintea portilor manastirii pana astazi, cand te-am primit pe tine ? Deci, de te vei deprinde de la inceput la obiceiul manastirii si la fapta cea calugareasca, atunci vei putea sa calatoresti bine pe calea aceasta, pe care ai dorit-o si rob al lui Hristos degraba te vei face pe tine. Ca, precum celor ce slujesc cu osardie Domnului, slava si cinste li s-a fagaduit, asa si celor ce se lenevesc si cu nebagare de seama se apropie de lucrul acesta calugaresc, osanda amara li se gateste. Ca, mai de folos iti este, dupa Scriptura, a nu te fagadui, decat, fagaduindu-te, sa nu implinesti, dupa cum s-a zis: "Blestemat este cel ce face lucrul lui Dumnezeu cu nebagare de seama". Ca, pentru aceea, atat de multe zile ne-am intors asupra cererii tale si nu voiam sa te primim. Nu pentru ca nu-ti voiam mantuirea ta, ci, ca nu cumva, primindu-te cu indrazneala si la intamplare, sa fim judecati de Dumnezeu, ca niste necunoscatori si netrebnici si sa te facem vinovat de o si mai mare osanda, ca unii ce, primindu-te degraba si nedeprins inca fiind, cu deamanuntul, cu viata calugareasca, sa te afli, dupa aceasta lenes si fara grija.

    Pentru aceasta, precum, s-a zis, dator esti ca pricina lepadarii de lume cu deamanuntul sa o stii. Ca, daca aceasta o stii bine, vei putea cunoaste ce ti se cade tie sa faci. Deci, lepadarea de lumea aceasta, sa nu o socotesti ca nimic nu este, pentru ca ea cruce si moarte insemneaza. Drept aceea, sa stii, de astazi, ca ai murit si te-ai rastignit, fata de lume si lumea fata de tine, dupa dumnezeiescul Apostol. Si sa te deprinzi cu puterea rastignirii acesteia, de vreme ce nu mai viezi pentru tine, ci viaza, intru tine Cela ce, pentru tine, S-a rastignit. Deci, cu acest chip, cu care Stapanul pe cruce S-a rastignit, asa si noi sa ne rastignim, adica, pentru dorintele si poftele noastre. Precum si dumnezeiescul David se roaga: "Cu frica lui Dumnezeu, sa se patrunda trupul tau". Ca, precum cel ce este rastignit cu trupul pe lemn, nu poate sa faca precum voieste, sau gandeste, asa si cela ce-si are gandul sau patruns de frica lui Dumnezeu, neabatut ramane spre nici o voie a sa. Si precum cel rastignit pe cruce, nu se mai gandeste la cele pamantesti, nici nu se supune voilor sale, nici nu se tulbura de dorirea vreunui lucru oarecare, nici nu se ingrijeste sa castige cele pamantesti, nici nu se inalta cu mandria, nici nu raspunde impotriva, nici cu uraciunea se atata, nici stie pomenire de rau, pentru ocarile cele din trecut, ci iesire cu moarte asteapta, prin cruce, asa si cel ce, cu adevarat, s-a lepadat de lume si, pe frica de Dumnezeu, ca pe Cruce, s-a rastignit, in toate zilele, iesirea din viata aceasta asteptandu-si neabatut este si nemiscat spre orice pofta trupeasca.
 

    Cel dintre Sfinti, Parintele nostru Panufnutie se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate lui, cu cine este asemenea ? Si a auzit un glas, zicandu-i lui: "Asemenea esti tu cu negustorul, care cauta margaritarul cel bun. Deci, scoala-te, nu te lenevi, si vei intampina pe acela caruia esti asemenea". Apoi, el ducandu-se, a vazut pe un negustor din Alexandria, om cucemic si iubitor de Hristos, care facea negustorie cu doua gramezi de galbeni, si pogorandu-se din Tebaida cea de sus, pe Nil, cu trei corabii, toata averea sa, cea din negustorie, o impartea la calugarii cei saraci. Inca si zece saci de linte aducea cu slugile sale.

    Deci, intampinandu-l, Pafnutie i-a zis lui: "Ce este aceasta, frate iubit ?" Iar el i-a raspuns: "Acestea sunt roadele negustoriei mele, care se aduc lui Dumnezeu, spre odihna dreptilor". Si i-a zis lui Pafnutie: "Dar tu, oare, vei mosteni numele nostru ?" Iar el a fagaduit ca se va sargui spre aceasta. Zisu-i-a, iarasi, Pafnutie: Pana cand, dar, faci negustorie cu lucruri pamantesti, de cele ceresti neatingandu-te ? Deci, acelea de acum, sa le parasesti, iar pe cele mai mari sa le primesti si Mantuitorului sa-l urmezi; apoi, putin vietuind, te vei duce la Dansul". Iar el s-a fagaduit ca se va sargui.

    Dupa aceea, nezabovind cu slugila sale, si-a impartit averea la saraci. Si suindu-se la munte, s-a inchis pe sine la un loc, unde mai inainte alti doi se savarsira, si se nevoia, rugandu-se lui Dumnezeu. Apoi, dupa ce a trecut putina vreme, a lasat trupul cel pamantesc, dandu-si obstescul sfarsit.