Acest marturisitor Iacob, iubind viata cea pustniceasca, s-a facut monah din tinerete, infranandu-se pe sine cu postiri, cu privegheri, si alte aspre nevointe si a trait in zilele imparatiei lui Copronim (741-775). Si se indeletnicea cu scrierea dumnezeiestilor carti, curatandu-si mintea mai intai cu rugaciunea cea din inima curata. Iar, invrednicindu-se si de treapta episcopiei, mult a suferit pe vremea prigonirii lui Copronim, silit fiind sa lepede inchinaciunea cinstitelor icoane. Deci, neprimind el a marturisi ca sfintele icoane sunt idoli, a fost osandit sa indure multe chinuri, izgoniri, inchisori, foame si sete si multe stramtori, dar nimic nu a slabit taria dreptei lui credinte. Si asa, intru acele chinuri, si-a dat fericitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu, pe Care, pana la moarte L-a marturisit si de la Dansul a luat Imparatia Cerurilor, in veci bucurandu-se.

    Multi ies din lumea aceasta si intra in manastire; insa, neputand sa rabde oboselile si ostenelile de acolo, fug si se intorc, in viata lumeasca, iar altii, in deznadajduire cazand, mai rau decat inainte gresesc, unii prin cetati petrecand, fara de minte, se tulbura, in zadar mancand paine straina, nefolositi fiind de amandoua ostenelile, traindu-si rau zilele lor si, pandind unde se fac ospete, robi se fac pantecelui, iar nu lui Dumnezeu. Si le sunt lor cele de pe urma, mai rele decat cele dintai. Drept aceea, fratilor, daca suntem in lume si intru bogatie traitori, ascultati ce zice fericitul Pavel Apostolul, catre Timotei: "Celor bogati in veacul cel de acum porunceste-le sa nu se semeteasca, nici sa-si puna nadejdea in bogatia cea nestatornica ci, in Dumnezeul cel viu, Care ne da din belsug toate, spre indulcirea noastra, sa faca ce e bine, sa inavuteasca in fapte bune, sa fie darnici, sa fie cu inima larga, agonisindu-si lor buna temelie in veacul viitor". (I Tim. 6,17-18).

    Vazut-ati, oare, ca nu este rea bogatia, daca o randuim pe ea bine ? Dar daca cineva, fugind de saracie, neputand sa se ingrijeasca de femeie si de copii, se duce la manastire, apoi, acela nu dragostea lui Dumnezeu o cauta, nici pentru a se osteni iese din lume, ci pofteste a se odihni si pantecului a sluji. Cela ce face asa se leapada de-a pururea de credinta. Unul ca acesta este mai rau decat bogatul, precum a zis Apostolul. Inca se face si pricina de mult blestem. Caci, "copiii saracului, de foame pierind si de frig chinuindu-se, apoi, intru multa plangere" il blesteama pe el, zicand: "De ce ne-au mai nascut tata si maica noastra, ca ne-au parasit pe not intru atata ticalosie si in toata nenorocirea". Caci, daca pe cei straini si saraci, ni s-a poruncit noua a-i hrani, apoi, cu cat mai mult sa nu-i lasam sa piara, pe ai nostri.

    Dar, in orice stare am fi, ne primeste pe noi Domnul, de vom vietui drept, dupa Legea Lui. Ca nu ne mantuiesc pe noi hainele cele negre, nici nu ne pierd cele albe, daca facem lucruri placute lui Dumnezeu. Drept aceea, de esti bogat, atunci cu milostenia si cu rugaciunea, sa te mantuiesti si sa citesti, adeseori, sfintele carti, ca sa faci cele poruncite de ele. Iar de esti sarac, apoi, cu mainile tale sa-ti castigi painea, pe care o mananci si pe ai tai sa-i hranesti. Fereste-te de furtisag si de tot raul. Inca, sa lauzi pe Dumnezeu si de aceasta, ca, adica, in saracie, si nu intru bogatie, te ostenesti lui Dumnezeu, in viata ta, intru curatie si intru celelalte faceri de bine, ca mai multa plata sa iei, precum a zis Domnul: "Caruia i s-a dat mult, mult se va cere de la dansul". Drept aceea, faramitura ta data saracului intrece cu multe darurile cele mari, care se dau de cei bogati. Ca s-a zis: "Gol am fost si nu M-ati imbracat; strain am fost si nu M-ati adus in casele voastre; bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat". Si iarasi a zis: "De postesti, unge-ti capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci numai lui Dumnezeu". Drept aceea si noi fratilor, sa ungem capul sufletelui, cu untdelemnul iubirii de saraci, spalandu-ne fata noastra cu lacrimi in taina. Pentru ca vedem pe unii sarguindu-se cu cresterea parului si cu neingrijirea trupului, care se aseamana cu cei fatarnici, care, dupa cuvantul Domnului, isi pierd plata lor. Ci, inca, sunt si graitori impotriva, neascultand pe cei care ii invata pe dansii. Si, asemanmdu-se pe ei cu luminatorii cei mari, zic: "Cum a facut Antonie, cum Sava si alti Parinti, de au scapat de desertaciunile lumii ?" insa, de voiesti sa incepi lucrul cel bun, sa socotesti, daca, incepand, putea-vei sa suferi si chinurile acelora ? Pentru ca aceia nu au avut un ceas de odihna si multe patimiri au luat de la dracii cei vicleni. Apoi, inca, infranarile lor cele pustnicesti au fost mari, si setea de apa si foame si alte patimiri ale lor cine le va spune ? Insa, de vreme ce tu asa te bizuiesti ca vei patimi, ispiteste-te, frate, mai intai, in casa ta sezand, macar trei ani, invatandu-ti sufletul a rabda patimile, pe care Domnul Iisus Hristos, pentru noi, le-a suferit. Iar, de te graieste cineva de rau, sa nu lasi sa iasa din gura ta cuvinte de manie. Sau, de-ti face tie cineva vreun rau, sa nu cartesti asupra lui, nici sa fii impotriva lui. Ci, sa te rogi lui Dumnezeu pentru dansul, ca sa-l impace cu tine. Insa, sa postesti cu postul cel duhovnicesc, mai mult decat trupesc. Sa nu te bucuri cand patimeste vrajmasul tau, nici sa te mahnesti vazand ca se imbogateste fratele tau. In tot ceasul Numele Domnului sa izbucneasca din inima ta; fie mancand, fie band, ori altceva, facand, sa zici: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma !" Si, acestea toate, in taina, sa se faca. .

    Si, daca te vei vedea pe tine intru toate desavarsit, pazeste-te bine de vicleanul drac al mandriei, sa nu-ti semene tie in inima pierzarea: ca, adica, sa ti se para ca esti om mare, ori iti va zice tie gandul ca esti placut lui Dumnezeu. Atunci sa gandesti la pacatele tale, cele dintai, si sa zici: "Macar ca m-a iertat pe mine de pacate milostivul Dumnezeu, pentru Imparalia Lui cea fara de sfarsit, dar, inca, tot mi se cade mie a fi osandit". Iar, de-ti pui tie, in minte, multimea pacatelor, ce s-au facut de tine in tinerete, zicand intru tine: "Mult am gresit si nu voi fi iertat" sa nu asculti de acel gand, nici sa nu deznadajduiesti, ci sa zici: "Domnul meu Iisus Hristos pe cei pacatosi a venit sa-i mantuiasca".

    Deci, daca te va vedea pe tine ca poti suferi toate patimile, atunci, sa te duci la manastire si sa te supui egumenului, ca lui Dumnezeu, pentru Hristos, lepadandu-ti toata voia ta, iar voia lui sa o pazesti, pana la moartea ta. Sa cinstesti pe egumen, ca pe Dumnezeu, iar pe frati, ca pe ingeri. Si sa nu dai voie inimii tale sa caute Roma si Ierusalimul. Ci, rugaciunile tale, cele date tie de egumen, sa le faci, petrecand in chilia ta. Si, acolo fiind tu, insusi Domnul Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, va veni, aducand cu sine pe Petru si pe Pavel si pe alti Sfinti, pe care voiesti a-i cauta; si, nu numai in chilia ta ii vei afla pe ei, ci, inca, si in inima ta vei vedea ce sunt, de vreme ce insusi Domnul a fagaduit ca, impreuna cu Tatal Sau, va veni intre unii ca acestia si lacas intru dansii Isi va face.

    Iar, de ti s-ar intampla tie stramutare din loc, din pricina napadirii vrajmasilor, sau din oarecare alta pricina, apoi, in orice parte te va scoate Domnul si unde Insusi iti va arata tie loc, acolo sa petreci, de cea dintai lucrare tinandu-te. Ca nu va omori Domnul, cu foamea, sufletele dreptilor. Antonie cel Mare a zis: Precum pestele, afara din apa, asa si calugarul, despartindu-se de manastire, piere. Si precum gaina, sculandu-se, adeseori, de pe cuibul sau, face ouale sterpe, asa si calugarul, iesind din manastire, adeseori si de a sa voie, isi uita slujba cea data lui.

    Iar acestea toate le-au scris Sfintii Parinti, spre mantuirea celor ce le asculta.
 

    De vom voi sa graim si sa aratam toate despre acest mare staret (Antonie) intru multime multa se vor intinde cele scrise, pentru ca multe altele si infricosatoare povestiri sunt despre darurile si feluritele lui nevointe, dintre care spunem si pe aceasta: "Mergand eu, candva, pe cale, era impreuna cu mine, un calugar. Si, mergand noi mai inauntru, la un loc foarte ascuns, in muntele cel mai des, am aflat un locas zidit si inauntru calugari. Deci, dupa ce am intrat am gasit acolo calugari cu desavarsire tacuti. Si nici mie, ca unui strain, nu mi-au grait vreun cuvant. Inca, era si un izvor in mijiocul locasului. Si am vazut pe unul dintr-insii, aratand cu mana sa si zicandu-mi: "Acestia sunt robii lui Dumnezeu". Iar altceva, mai mult, nici un cuvant, nici mic, nici mare, n-am auzit acolo.

    Deci, am iesit si m-am tulburat. Si, ducandu-ma de la locul acela, la o oarecare departare, am aflat niste pastori, pascand oile si graiam eu cu dansii, ocarand pe calugarii aceia. Iar acei pastori mi-au zis mie: "De multi ani suntem nascuti si crescuti si traim in locul acesta, insa n-am vazut aici manastire, nici calugari, precum graiesti tu".

    Acestea auzindu-le, marele staret, a cunoscut ca locul "acela era ascuns si Dumnezeu, cu judecatile care le stie, l-a aratat pe el numitului staret. Asemenea, cu aceasta se arata, si in patericul monembasilor, despre aceeasi manastire ascunsa, unde, dupa porunca lui Dumnezeu, pasarile aduceau poame, la fiecare vreme a lor, spre hrana calugarilor de acolo. Deci, si din aceasta, cunoastem ca sunt daruri, ce se dau, si acum si pana la sfarsit, la cei ce se nevoiesc si doresc, precum si mai sus am zis. Asa, intre tainuiti si ascunsi, se afla, adica, si cete de mai multi vietuitori impreuna, si, cui voieste Dumnezeu, pe acestia, si acum, ii arata.

    A intrebat ava Pamvo pe ava Antonie: "Ce voi face ?" Zis-a lui staretul: "Sa nu deznadajduiesti, pentru dreptatea ta, nici sa te mahnesti, pentru lucrul cel trecator: si sa-ti infranezi limba si pantecele". Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.