Acesti parinti au trait pe la anul 800, pe cand la Constantinopol imparateau Constantin si maica sa Irina (790-802), pe vremea cand Sfanta cetate a Ierusalimului era sub stapanirea arabilor si in zilele preafericitului Ilie, patriarhul Ierusalimului. Adunati din mai multe locuri, parintii, astazi pomeniti, vietuiau in vestita manastire a Sfantului Sava, pe cand staretea minunatul egumen Vasile, slujind cu totii lui Dumnezeu, ziua si noaptea, dupa randuiala monahiceasca, cu multa nevointa si imbunatatita petrecere. Pacea lor era, insa, adeseori, tulburata de navala paganilor arabi, care, gandind ca vor gasi averi, jefuiau sfintele locasuri de toate odoarele lor.

    Asa s-a intamplat si in anul pe care-l pomenim astazi; ca, la vremea Postului mare, in saptamana dinaintea Stalparilor, cand monahii se aflau la rugaciune, fara veste, a navalit peste ei o ceata de saizeci de jefuitori, inarmati cu sulite, arcuri si sabii si au facut cumplit macel in manastire. Au dat foc chiliilor, pradand saracaciosul avut al smeritilor calugari. Dar, cand a fost sa dea foc si manastirii, li s-a parut ca vine o oaste in ajutor si au fugit.

    In Joia cea mare, din saptamana Patimilor Domnului, facand razboi arabii intre ei, in Palestina, jefuitorii au navalit din nou in sfanta manastire si au ucis pe cei ce mai ramasesera in viata, semanand urgie in urma lor. Ca, daca au mers si n-au gasit nimic, i-au omorat, unora taindu-le capetele, pe altii facandu-i bucati, pe altii junghiindu-i si varsandu-le sangele, iar, pe altii, in tot felul de grozavii, chinuindu-i. O seama de parinti s-au ascuns intr-o pestera din munte, cu odoarele manastirii si, nevoind sa le dea, paganii au pus foc la gura pesterii si au pierit toti cei dinauntru, inabusiti de fum.

    Si asa au primit cununa muceniciei parintii Ioan, Serghie si Patrichie si toti care se aflau atunci, impreuna cu ei in manastirea Sfantului Sava, ostasi ai Domnului Hristos, care nu aveau arme si zale, ci numai arme dohovnicesti: platosa nadejdii, pavaza credintei si coiful mantuirii. Iar Sfintii, multimind, si-au dat sufletul in mana lui Dumnezeu, dobandind fericita si vesnica viata si Imparatia Cerurilor. Ca, pentru Hristos, truda pustniciei purtand, de la Hristos au luat si cununa credintei. Dumnezeului nostru, slava !
 

    Sa nu osanditi, zice Domnul, ca sa nu fiti osanditi. Iata ca, pe multi am auzit, zicand: Amarnic mie, cum pot sa ma mantuiesc ? A posti nu pot, chiar daca nu dorm, nu sunt treaz cu mintea, a-mi pazi curatia nu pot, a ma desparti de lume nu rabd, milostenie nu am; deci, nu stiu cum ma voi mantui". Insa eu iti spun tie: "Lasa, si ti se va lasa tie. Iarta, si iertat vei fi. Nu osandi, ca sa nu fii osandit, si, cu acestea, te vei putea mantui. Daca avere aici nu ai, nici trupul nu voiesti sa-ti ostenesti, nu osandi, dar, macar si, cu ochii tai, de vei vedea pe cineva gresind. Singur Judecator este Dumnezeu, Care va rasplati fiecaruia, dupa faptele lui. Pentru ca cela ce judeca pacate straine, potrivnic lui Hristos este si antihrist se numeste, pentru ca rapeste judecata lui Hristos. Sa nu judecam, fratilor, pe nici unul care greseste, ca sa luam de la Dumnezeu iertare de pacatele noastre. Macar de ai si vedea pe cineva gresind, sa nu osandesti, pentru ca nu stii cum trece viata aceasta. Talharul acela, care a fost rastignit impreuna cu Hristos, ucigas de oameni era, iar Iuda era Apostol al lui Hristos. Insa talharul a intrat in Imparatie, iar ucenicul in gheena.

    Macar de ai si vedea pe cineva gresind, sa nu osandesti, ca tu nu stii si fapta lui cea buna. Ca multi au gresit la aratare, iar in taina s-au pocait. Iar noi pacatele lor le-am vazut, dar pocainta lor nu o stim. Drept aceea, fratilor, pe nimeni sa nu osandim, ca sa nu fim osanditi. Dar, mai ales, pe preot sa nu-l osandim, macar de l-ai si vedea pe el gresind ceva; sa nu-i zici lui ca pacatos esti si cu nevrednicie slujesti. Ci, sa te apropii de curata incredere si sa te impartasesti din dumnezeiestile Taine, ca sa dobandesti sfintenia. Pentru ca macar si inger de ar fi acela ce ar aduce Jertfa cea fara de sange, daca te-ai apropia tu cu nevrednicie, chiar ingerul nu te va curati nicidecum pe tine de pacate. Ca, iata, cu adevarat se marturiseste despre Iuda, ca din insesi preacuratele maini ale Stapanului Hristos a primit Painea cea preasfanta, dar, pentru nevrednicia lui, indata, a intrat intr-insul satana. Aceasta spre dovada, sa va fie voua ca, de nu va osandi cineva, neosandit va fi. Si pentru aceasta multi marturisesc. Inca si un barbat oarecare, in randuiala monahiceasca fiind, isi cheltuia zilele sale intru toata nepurtarea de grija. Si, intru lenevire, viata petrecandu-si, de sfarsit s-a apropiat. Si, dupa ce s-a imbolnavit, cu durere de moarte a ajuns la cea de pe urma rasuflare, nicidecum nu se temea de moartea sa ci de trup, se despartea cu toata multumirea, vesel si zambind. Iar fratii si parintii ce sedeau langa el, impreuna cu egumenul, i-au zis lui: "Noi te-am vazut pe tine frate, ca intru nebagare de seama ti-ai petrecut viata ta, de unde iti este tie in ceasul acesta infricosator o astfel de nemahnire si dulce zambire ? Nu stim ! Insa, cu puterea lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, intarindu-te, scoala-te de ne spune noua, ca toti sa stim sa proslavim maririle lui Dumnezeu". Iar fratele, ridicandu-se putin de pe pat, a zis catre dansii: "Cu adevarat, cinstiti parinti, intru toata nebagarea de seama mi-am petrecut viata mea si acum s-au adus inaintea mea, scrise, toate lucrurile mele cele rele si s-au citit. Si mi-au zis mie ingerii lui Dumnezeu: Le sti acestea ? Iar eu am raspuns catre dansii: Adevarat, cu incredintare, le stiu, insa, de cand m-am lepadat de lume si m-am calugarit, n-am osandit om, nici rautate asupra cuiva n-am tinut si ma rog ca sa se implineasca cu mine, cuvantul lui Hristos: nu osanditi, ca sa nu fiti osanditi, iertati si vi se va ierta voua. Pe acestea, daca le-ar fi grait, indata, sfintii ingeri au rupt zapisul pacatelor mele, si pentru aceasta, cu bucurie si fara mahnire ma duc catre Dumnezeu". Aceasta zicand, fratele acela si-a dat cu pace sufletul sau Domnului, mult folos facand la toti.

    Deci, aceasta auzind-o, fratilor sa ne sarguim a nu osandi, nici a avea pomenire de rau, ca Domnul Dumnezeu sa nu ne osandeasca pe noi, nici sa pomeneasca pacatele noastre.
 

    In vremile prigoanelor, cand erau chinuiti si ucisi crestinii, pentru credinta intru Hristos, au fost prinsi, atunci, si doi frati calugari si au fost aruncati in temnita urmand ca, a doua zi, sa-i scoata, sa-i chinuie si sa-i omoare. Si acesti doi frati aveau vrajba si pizma unul cu altul. Deci, fiind ei in temnita, unul din ei, umilindu-se in inima sa, a zis celuilalt: "Frate, iata, mainile ne vor scoate pe noi la judecata lor si ne vor chinui si ne vor omora si vom merge catre Domnul. Pentru aceea, de vrajba si pizma ce a fost intre noi, si acum mai este, se cade sa o lasam si sa i impacam si sa ne iertam unul pe altul, acum, mai inainte de moartea noastra, ca sa luam curati fiind, chinurile si moartea pentru credinta si dragostea lui Hristos si, asa, ne vom invrednici sa luam cununile mucenicesti, din mainile lui Hristos, si vom fi primiti in ceata mucenicilor". Si acestea zicand, i-a facut lui metanie, dupa obiceiul calugaresc, zicand: "Iarta-ma, frate, si sa fii si tu iertat de mine si de Dumnezeu". Iar acela, fiind biruit de vrajmaseasca pizma, n-a vrut nicidecum sa-l ierte.

    Iar a doua zi, daca s-a facut ziua, i-au scos pe ei din temnita la judecata. Deci, acela care n-a vrut nicidecum sa se impace si sa ierte pe fratele lui, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se, s-a lepadat de Hristos. Iar pe fratele sau, care credea in numele Domnului, l-au taiat. Iar pe cel ce s-a lepadat de Hristos, l-a intrebat dregatorul, zicand: "Pentru ce ieri nu te-ai lepadat de Hristos, ca sa nu te fi chinuit ?" Raspuns-a lui acela: "Cand am lasat eu pe Dumnezeui meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si ajutorul Lui m-a lasat si m-a parasit pe mine si, ramanand gol de dansul, m-am lepadat de Hristos".

    Deci, aceasta stiind-o fratilor, impacati-va si intru dragoste sa petreceti, ca aici cu placere dumnezeiasca vietuind, vesnicelor bunatati partasi sa ne facem. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.