Acesta a fost din partile Ierusalimului, nascut pe vremea imparatiei marelui Constantin, din parinii dreptcredinciosi. Avea doisprezece ani, cand se tinea Sinodul de la Niceea (325) si, ca unul ce primise de la Hristos indemnarea si darul propovaduirii tainelor lui Dumnezeu, a fost crestin.

    Era pe vremea cand sapaturile, poruncite de imparatul Constantin, descopereau la Ierusalim, locul Golgotei, mormantul Domnului si lemnul Crucii sfinte, a mantuirii noastre. Era vremea cand imparatul ridica marea biserica a Sfantului Mormant si biserica Invierii, vremea cand Ierusalimul, paganizat de romani, incepea sa fie dm nou Maica credintei crestine. In aceasta biserica a Invierii, a slujit, ca preot in tineretea sa, Sfantul Chiril, si tot aici, cu binecuvantarea episcopului sau Maxim, a rostit el vestitele Cateheze (Cuvantari), ce ne-au ramas de la el, pregatind pentru botez pe cei ce doreau sa se increstineze, in fiecare an, la Pasti.

    Catre anul 350, mutandu-se la vesnica viata, Maxim, episcopul Ierusalimului, a fost inaltat fericitul Chiril la episcopia Cetatii Sfinte, invoindu-se la aceasta si mitropolitul sau, Acachie, din Cezareea Palestinei.

    In anul urmator, la 7 mai 351, a avut loc aratarea unui semn luminos pe cerul Ierusalimului, in chipul Sfintei Cruci, despre care lucru episcopul a instiintat amanuntit pe Imparatul Constantin, dar, dupa aceasta, au inceput zile grele pentru dreapta credinta. Imparatii arieni Constantin si Valens, impreuna cu episcopii arieni, indeosebi cu mitropolitul arian Acachie, au izbutit sa-l scoata de doua ori din scaun pe Sfantul Chiril, aparatorul dogmelor apostolesti.

    Dupa mai bine de saisprezece ani de surghiun, spre sfarsitul vietii, Sfantul Chiril s-a intors la episcopia sa. Om iubitor de pace, el cauta sa vindece ranile dezbinarilor din episcopia sa, cu duhul cald si intelegator al adevaratilor parinti ai Bisericii. Indemnurile lui sunt pline de masura. Adevarata pocainta, dupa el, e schimbarea vietii si a obiceiurilor si viata crestinului este o astfel de necurmata schimbare, ca sa-l faca pe om sa simta in el indemnul Duhului Sfant. Incercarile vietii l-au invatat ca, fara iubire, adevarul este orb.

    Si asa, pastorindu-si cu dragoste turma sa si cu placere slujind lui Dumnezeu si pe semeni si lasand Bisericii zestrea pretioasa a celor 24 de cateheze si pilda vietii lui crestine, a raposat intru fericire, la anul 386, dupa ce luase parte la Sinodul al doilea a toata lumea, din Constantinopol, la anul 381, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare.
 

    Ne spunea noua un oarecare parinte, despre Daniil Egipteanul, zicand: Ava Daniil s-a suit odata la targ, ca sa-si vanda lucrul mainilor sale. Iar un tanar ruga pe staret, zicand: "Pentru Dumnezeu parinte, sa mergi la casa mea si sa faci femeii mele o rugaciune, ca este stearpa". Deci, staretul, silit fiind de acel tanar, a mers la casa lui si, facand rugaciune femeii lui, cu voia lui Dumnezeu, a zamislit femeia in pantece. Iar unii oameni, netemandu-se de Dumnezeu, au inceput a cleveti pe staret, zicand ca, tanarul sterp fiind, femeia lui a fost ingreunata de ava Daniil. Deci, a venit aceasta la auzul staretului, iar staretul a zis barbatului: "Dupa ce va naste femeia ta, sa-mi spui mie". Si, dupa ce a nascut, a spus tanarul staretului in Schit, zicand: "Pentru rugaciunile tale, parinte, cu voia lui Dumnezeu, ni s-a nascut noua pruncul."

    Atunci, ava Daniil, venind, a zis tanarului: "Cand vei boteza pruncul si vei face masa si cumetria botezului, sa ma chemi si pe mine si rudeniile si prietenii tai." Iar el a facut asa. Si, cand se ospatau, luand staretul pe prune in mainile sale, inaintea tuturor, a poruncit sa vorbeasca pruncul si l-a intrebat pe el: "Cine este tatal tau ?" Si a zis pruncul: "Acesta este", intinzand mana sa si aratand cu degetul spre acel tanar. Si era pruncul numai de douasprezece zile. Si toti cei ce au vazut, au proslavit pe Dumnezeu. Drept aceea, nimeni sa nu osandeasca, din auzire numai, ca sa nu cadem in pacatul osandirii. Dumnezeului nostru, slava!
 

    Pricina pentru care a fost facut omul stapan pe sine, este ca, asa ne-a iubit Stapanul Hristos, sa fim liberi; ca, adica, numai cu voia noastra sa-L iubim si voia Lui sa o facem, iar nu siliti. Ca, si tu nu primesti cu bucurie sa-ti fie sluga cineva, atunci cand il stii pe el legat in obezi, ci cand el, dupa a sa voie, te slujeste si te iubeste pe tine. Apoi, cu atat mai mult, Dumnezeu nu voieste si-i pare rau de rautatile noastre si nu inceteaza, invatandu-ne pe noi, prin Sfintele Scripturi si prin prooroci. Asa si Unul Nascut, Fiul lui Dumnezeu, intrupandu-Se, ar fi putut, adica, sa piarda pe toti cei ce gresesc si se abat de la Dansul; dar nu aceasta iubeste El, ci ca, de voia sa, fiecare din noi sa ne lipim de Dansul. Pentru aceasta, si osanda a randuit-o, dar si Imparatia a fagaduit-o. Ca, adica, singuri sa ne alegem noua insine ori Raiul, ori osanda, fiindca suntem facuti de Dumnezeu, de sine statatori, ca, ori de mantuim, ori de pierim, cu voia noastra sa fie.

    Multi zic ca, adica, din firea noastra, suntem maniosi sau desfranati si de aceea, nu putem noi sa ne pazim de acestea. Daca-i asa, atunci spune-mi mie: De te-ai afla furand, sau desfranandu-te undeva si ai vedea pe cineva trecand alaturi, oare ai zice ca de nevoie si din fire faci asa ? Nu, ci indata ai fugi si ai inceta de a face raul acela. Si daca frica omeneasca a putut schimba ceea ce se facea, apoi, cu atat mat mult, nu o va schimba frica de Dumnezeu, Care va sa judece viii si mortii ? Spune-mi mie, dar, cand asupra slugii sale se manie stapanul si-l bate, si ii spune cuvinte rele, pentru ce sluga aceea rabda si nu se razbuna ? Acela rabda, stiindu-se vinovat in fata omului, ci lui Dumnezeu vinovati suntem; pentru aceea, dar, rabda, frate, invinuirile si ocarile si nu te razbuna.

    Deci, de credeti in Dumnezeu, fratilor, sarguiti-va sa faceti cele placute Lui. Pentru ca, daca mintea fiecaruia va sta inaintea lui Dumnezeu, atunci rob ii va fi ei trupul. Iar daca cineva isi iubeste trupul, unuia ca acela toate voile lui i se fac si nu va mosteni Imparatia Cerului si nu se va putea mantui. Iar pe noi, invredniceasca-ne Dumnezeu, ca sa facem toate faptele cele bune si sa castigam mila de la Dansul. Ca a Lui este slava in veci, Amin.
 

    A fost un egumen la muntele Sinai, anume Gheorghe, foarte mare pustnic si foarte infranat. Deci, acesta, in Sambata cea mare, sezand in chilia sa, se gandea asa, zicand: "As fi voit sa fac ziua Sfintei Invieri in cetatea Ierusalimului si sa ma impartasesc cu Sfintele Taine in biserica Sfintei Invieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru". Si a petrecut staretul toata ziua cu gandul acela. Apoi, dupa ce a inserat, a venit ucenicul lui, zicand: "Porunceste-mi mie sa am grija Impartasirii". Iar staretul i-a zis lui: "Cand va fi vremea de impartasire, sa-mi spui mie ca sa viu, atunci, sa ma impartasesc si eu". Si asa a petrecut staretul in chilia sa. Iar cand a fost vremea impartasirii in sfanta biserica, atunci s-a aflat staretul in Ierusalim, in biserica Sfintei Invieri si fericitul patriarh Petru i-a dat preotilor sai, Sfanta Impartasanie. Si, vazandu-l patriarhul a zis catre epitropul sau: "Cand a venit egumenul de la muntele Sinai ?" A raspuns epitropul, zicand: "Asa ma jur, ca nu l-am vazut pe el mai inainte, fara numai acum." Iar patriarhul i-a zis lui: "Spune-i sa nu plece, ca voiesc, impreuna cu mine, sa manance bucate". Si spunand epitropul staretului, acesta a zis: "Voia Domnului sa fie !"

    Apoi, dupa ce s-a sfarsit Sfanta Liturghie, sarutand staretul Sfantul Mormant, indata s-a aflat in chilia sa. Si, iata, ucenicul lui a batut la usa, zicand: "Parinte, sa mergi sa te impartasesti". Deci, staretul, mergand, s-a impartasit iarasi si intru aceasta biserica. Iar patriarhul Petru, al Sfintei cetati, mult s-a intristat, pentru ducerea si neascultarea lui.

    Iar, dupa praznic, a trimis epistola catre episcopul Faranilor, Fontin si catre parintii Sinaiului, ca sa-l aduca pe egumen. Si, venind, trimisul a dat scrisoarea. Si a trimis si ava Gheorghe, egumenul, la patriarh, trei preoti: pe ava Stefan Capadochianul, pe marele parinte Zosima si pe ava Docletie. Si a scris patriarhul in acest fel: "Sa nu fie mie stapane, ca sa trec cu vederea pe fericirea ta, nicidecum." Si ceea ce i s-a intamplat lui a scris. Si, a adaugat si aceasta, zicand: "Sa stie fericirea ta, stapane, ca dupa sase luni, amandoi, impreuna, vom intampina pe Stapanul Hristos, Dumnezeul nostru, si atunci ne vom vedea". Iar aceia, mergand, au dat cartea patriarhului si au spus: "Saptezeci de ani are staretul, de cand n-a iesit din muntele Sinai". Iar Sfantul Petru a adus martori episcopi si clerici, care vazusera atunci pe staret, si aceia au zis: "Noi toti l-am sarutat pe el". Iar, dupa sase luni, a raposat staretul si patriarhul, cum proorocise staretul. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.