Acesti Sfinti, mult patimitori, au trait pe vremea imparatului Diocletian (284-305). Agapie era de fel din Gaza, cetate asezata intre Mediterana si pustiul Arabiei, si era barbat cinstit si incercat intre crestini si slavit pentru nevointa sa cea purtatoare de chinuri, de vreme ce, inca mai inainte, de mai multe ori, aratase mare indrazneala intru marturisirea numelui lui Hristos si multe feluri de chinuri suferise. Deci, acest Agapie, ravnitor a se face urmas Apostolilor, a facut legamant cu alti sapte tineri, sa nu inceteze a propovadui Evanghelia Domnului, gata fiind sa indure orice primejdie. Iar ceilalti sapte tineri infocati vestitori ai Cuvantului Scripturilor, erau: Timolau cel din Pont, Plisiu si doi barbati ce se chemau Alexandru, de fel din Egipt, Romil, care era ipodiacon din Diospolis, si doi cu numele Dionisie, unul fiind din Tripolisul Feniciei, iar celalalt din Egipt si slujitor al lui Agapie.

    Deci, dandu-se pagana porunca imparateasca, prin toate tarile si cetatile, ca, adica, sa fie siliti crestinii la inchinarea la idoli si la spurcatele lor jertfe, toti acesti tineri au patimit in Cezareea Palestinei, de la dregatorul Urban. Ca, intocmindu-se, atunci, in Cezareea Palestinei, unde era dregatorul acesta, un mare praznic paganesc si de Dumnezeu urat, s-a adunat la acest praznic popor fara numar, din satele din jur, iar pricina praznicului era patimirea unor crestini, care, de mai inainte, erau osanditi la moarte si tinuti in legaturi si temnita.

    Vazand ca se savarsea o priveliste sangeroasa ca aceasta, cei opt viteji tineri, pe care astazi ii cinstim ca mucenici, aprinzandu-se de ravna cea dupa Hristos, au alergat si degraba au stat in mijlocul multimii si au strigat cu glas mare: "Si noi suntem crestini." Deci, auzind aceasta neinfricata marturisire a credintei celei noi, Urban dregatorul nu voia ca, indata, sa-i piarda, vazandu-i frumosi si tineri cu trupul, ci a incercat sa-i amageasca cu daruri si fagaduinte de cinstiri, dregatorii si averi si-i sfatuia sa nu se piarda singuri, intru o frumusete ca aceea a tineretii lor fiind. Dar, Sfintii au ramas neclintiti in credinta lor. Atunci a poruncit sa fie pusi in legaturi si aruncati in temnita. Si asa, mult fiind tinuti in legaturi si de multe ori fiind ispititi si in felurite chipuri chinuiti, de vreme ce nu s-au lepadat de Hristos si toate patimirile cu vitejie le-au rabdat, Urban a poruncit de li s-au taiat capetele si toti, in aceeasi zi, si-au pus capetele lor pentru credinta cea noua a Capului tuturor, Hristos Domnul, si cununile biruintei de la Dansul, si-au luat in Biserica cea din ceruri.
 

    Ne spunea noua monahul Gheorghe din Armenia, zicand: "De multe ori, ma silea pe mine ava Grigorie, egumenul Lavrei Faranului, ca sa-l duc pe el la Serghie pustnicul, care era in partile Marii Moarte. Deci, o data, l-am dus pe el la staret, iar acesta i s-a inchinat lui, cu dragoste, si a adus apa si i-a spalat picioarele si toata ziua a vorbit cu dansul, de folosul sufletului, si a doua zi l-a slobozit pe el. Iar dupa plecarea lui Grigore, am zis staretului: "Oare stii, parinte, ca m-am tulburat, de vreme ce episcopi si preoti am adus la tine, insa nici unuia nu i-ai spalat picioarele, in afara de cele ale lui Grigore?" Mi-a zis mie staretul: "Cine este Grigore, fiule, eu nu-l stiu pe el. Insa stiu ca l-am primit pe el, ca pe Patriarh, in pestera mea. Ca l-am vazut pe el cu omoforul la gat si Evanghelie in maini avand. Ca noi nu cautam la fata, ci strabatem cu privirea cele dinlauntru ale fiecaruia, precum Domnul ne-a daruit noua," Iar, dupa cinci ani, a invrednicit Dumnezeu pe Grigore sa fie facut patriarh, in sfanta cetate a Antiohiei, precum a poruncit staretul despre dansul.
 

    Credinta cea dreapta si lucrarile cele cuvioase sunt semnele adevaratului crestin. Crestinul este o adevarata casa a lui Hristos, alcatuita din faptele bune si din invataturile cele sanatoase. Iar adevarata credinta, prin fapte se arata. Credinta fara de fapte, este moarta, precum si faptele, fara de credinta. Drept aceea, se cuvine ca cei curati sa se pazeasca cu toata puterea de faptele cele necurate, ca nu, pentru noi, sa se zica acel cuvant: "Cu gura ei marturisesc, ca stiu pe Dumnezeu, iar cu faptele se leapada de El." Pentru ca a zis Domnul: "Daca cineva Ma iubeste pe Mine apoi pazeste si cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi pe el si la dansul vom veni si locas intru el Ne vom face." De aici, sa cunoastem ca, din credinta cea dreapta si din faptele cele bune, se zideste casa sufletului. Si asa, Dumnezeu petrece intru noi, precum este scris: "Ma voi salasui intru dansii, zice, si cu ei voi umbla." Aceasta aratand-o, si Apostolul zice: "Sau nu stiti ca Iisus Hristos este intru voi, fara numai de sunteti neiscusiti si neluatori in seama."

    Deci, diavolul nu stie de este, sau nu, Stapanul Hristos in mintea ta. Dar, de te vede pe tine maniindu-te, sau sfadindu-te, sau graind cuvinte necurate, sau jurandu-te, sau clevetind, sau urand pe cineva, sau trufindu-te, sau razand mult, sau glumind, sau nerugandu-te adeseori, nici aducandu-ti aminte de moarte, atunci el cunoaste ca nu este in sufletul tau Cela ce te pazeste pe tine. Si asa, ca un talhar, intra diavolul cel viclean, fiindca nu este luminarea lui Dumnezeu in inima ta, si-ti fura casa sufletului tau. Si se fac cele mai de pe urma, mai rele decat cele dintai. De acestea sa ne izbaveasca pe noi Domnul, cu darul Sau si cu iubirea Lui de oameni.
 

    Fratilor si parintilor, bun este postul, numai de va avea si pe insotitoarele lui, pe cele care i se cuvin lui, care sune: pacea, buna voire, buna ascultare, blandetea, milostivirea si toate celelalte, cate sunt in indreptarile bunatatii. Ci diavolul, ca un vrajmas si tulburator al mantuirii noastre ce este, ce mestesugeste si ce iscodeste? Toate cele potrivnice pune in postitori si ii face pe ei sa fie obraznici si sa intoarca vorba, aspri, maniosi, iuti, mareti in zadar, pizmuitori, graitori de cele urate. Si in ce chip? Pricinuindu-le celor ce postesc, mai multa vatamare si paguba din patimile acestea, decat folosinta prin postirea lor. Ci noi sa cunoastem intelegerile si mestesugirile lui si sa petrecem aceste cuvinte si, totdeauna, cu pace, cu blandete si cu liniste, suferind fiecare pe cei multi, cu dragoste, cunoscand ca, o postire ca aceasta, este placuta si bine primita la Dumnezeu. Iar daca ne vor lipsi acestea, orisicata osteneala vom face, ca va fi zadarnica si ne alegem numai cu greaua patimire a postului.

    De trebuinta este, dar, sa postim, pentru ca postul vestejeste trupul, iar sufletul il imputerniceste, il innoieste. Ca pe cat omul nostru, cel din afara, slabeste, pe atat cel dinlauntru, se innoieste, din zi in zi precum graieste Apostolul. Si usurinta cea de un ceas a necazului, ne pregateste noua multa multime a slavei celei vesnice, in ceruri. Deci, socotind si aducandu-ne aminte de rasplatirea cea viitoare, sa rabdam ostenelile bunatatii, cu indelunga-rabdare, multumind lui Dumnezeu, Tatal, ca ne-a invrednicit pe noi sa avem parte cu Sfintii, intru lumina, si ne-a izbavit pe noi din stapanirea intunericului si ne-a mutat intru imparatia.

    Au nu ne impartasim in toate zilele din preacuratul Sau Trup si Sange? Si ce altceva ar fi mai dulce decat Sfanta Impartasire, care daruieste viata vesnica, celor ce se impartasesc cu constiinta curata? Au nu vorbim in toate zilele si noptile impreuna cu dumnezeiescul David si cu ceilalti Sfinti Parinti si luminatori si Sfintei noastre Biserici? Ce alta mangaiere a sufletului, mai mare decat aceasta, este? Au nu ne-am despartit si am iesit din prietesugul lumii celei mincinoase si din rudeniile noastre cele dupa trup, pentru Domnul? Ce alta viata, iarasi, ar fi mai fericita sau mai inalta decat aceasta, ca vietuirea noastra este in ceruri, de unde asteptam Mantuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Care va schimba trupul smereniei noastre, spre a se face el asemenea cu Trupul maririi Lui, prin lucrarea care I-a supus Lui toate? Deci, fratilor, sa avem bucurie si veselie, defaimand si calcand tot felul de pofte rele ale trupului. Pentru ca tot trupul este ca iarba si toata slava omului, ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba si floarea ei a cazut, iar lucrul bunatatii ramane in veac.

    De patimeste rau cineva dintre noi, sa se roage, precum graieste Scriptura. Daca, altul este voios, sa cante. Altul este ispitit de patima cea rea a pacatului, de vreme ce si diavolul nu conteneste niciodata lupta cu noi, sa rabde, auzind pe cela ce graieste: "Fericit este acela care rabda ispita, ca, iscusit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Domnul celor ce-L iubesc pe El." Daca pe acestea le cunoasteti, a zis Domnul, fericiti sunteti de le veti face. Acestuia slava in veci. Amin.