Sfantul Sofronie era din tara Feniciei, din cetatea Damascului, avand parinti dreptcredinciosi, ce se numea Plintos si Mira si a trait in zilele imparatului Iraclie (610-641), de la Constantinopol.
        Inca din tinerete si-a imbogatit viata, iubind intelepciunea, atat cea duhovniceasca, din petrecerea pustnicilor, cat si cea din afara, a stiintelor din vremea lui, castigand ceea ce pe atunci se numea intreaga intelepciune. Deci, bine deprinzand filosofia cea din afara, a mers la Ierusalim la o manastire, langa cetate, si acolo a petrecut douazeci de ani. Aici, in manastirea Sfantului Teodosie, incepatorul vietii de obste, a avut ca indrumator pe pustnicul Ioan Moscul, scriitorul vestitei carti  Limonarul (Pasune duhovniceasca), dar n-a imbratisat viata monahilor. Acolo, aflandu-se intru liniste, si-a intocmit gandurile si inima dupa citirea dumnezeiestilor Scripturi, daruindu-si tot cugetul intru ascultarea lui Hristos.
        Si, cu acest cuvios Ioan, a calatorit Sfantul Sofronie, inainte de calugaria sa, la mai multe locuri sfinte: la Sfantul Sava, langa Iordan, la Antiohia, cand au navalit persii in Palestina, luand cu ei lemnul Sfintei Cruci, iar, de acolo, dorind mai multa invatatura a filosofiei, s-au dus la Alexandria, in Egipt. Aici, imbolnavindu-se, Sofronie a fost tuns in monahism de catre dascalul sau. Iar, cat au stat acolo, au fost folositi de Sfantul Ioan cel Milostiv, patriarhul scaunului apostolesc al Alexandriei, la starpirea ratacirii lui Eutihie din cetate, iar de acolo, murind Sfantul patriarh Ioan, s-au dus in Italia, la Roma. De acolo, stingandu-se dascalul sau, Sofronie s-a intors la Ierusalim, unde a ingropat moastele sfantului sau indrumator, in manastirea Sfantului Teodosie.
        Biruind pe persi, imparatul Iraclie a adus nou lemnul Sfintei Cruci in Ierusalim si, o data cu el, din robie si pe Zaharia, patriarhul Ierusalimului. Dupa moartea patriarhilor Zaharia si Modest, a fost ales Sofronie patriarh al Ierusalimului. Atunci s-a ridicat in crestinatate o noua erezie, a monotelitilor, adica, a celor ce marturisesc o singura voie si o singura lucrare in persoana lui Hristos. Acestei ratacite invataturi, privind taina persoanei lui Hristos, s-a impotrivit cu totul. Sfantul patriarh Sofronie si, adunand sinod, a osandit asemenea ratacire si a intocmit scrieri, care fiind citite la al saselea Sinod a toata lumea, s-au marturisit de toti Sfintii Parinti, ca scrieri temeinice si dreptcredincioase.
        A mai lasat el si multe alte scrieri vrednice de pomenire in Biserica, privind indreptarea vietii si vietuirea cea dumnezeiasca, intre care este: Viata cea prea minunata a acelei intocmai cu ingerii, intre femei, Maria Egipteanca, cea care, in pustie, cu nevointe peste fire, s-a nevoit, precum si Cuvantul despre viata Sfantului Ioan cel Milostiv, care arata comoara cea nespusa a milosteniei sale si viata lui cea inalta. Dar Sfantul Sofronie a avut durerea sa vada cucerirea Ierusalimului de catre arabi, sub ocarmuirea califului Omar, in anul 638, ceea ce el a numit "uraciunea pustiirii in locul cel sfant." Atunci, Sfantul patriarh a incheiat cu Omar o invoiala de pace, inainte de a-si deschide portile cetatii, dupa o impresurare de doi ani, dar acesta nu si-a tinut cuvantul si crestinii au avut mult de suferit. Si asa, dupa numai trei ani de pastorire, degraba si-a savarsit viata Sfantul patriarh Sofronie si a trecut de la pamantescul Ierusalim, cel plin de lacrimi, la Ierusalimul cel de Sus, plin de bucurie, unde este locasul tuturor celor ce bine vietuiesc, intru Hristos Iisus, Domnul nostru.
 

        Intru aceasta sa cunoasteti, fiilor, cat de mare lucru este milostenia, pentru ca si in acest veac ajuta si intru cel de dincolo, de bucurie duhovniceasca umple, spre Dumnezeu apropie si asemenea cu ingerii ne face. Ca despre ea se zice in Scriptura: "Faceti milostenie, ca si voua sa va fie milostiv Domnul. Dati, zice, si vi se va da voua. Ca scris este: "Pe focul cel aprins il stinge apa, iar milostenia curateste pacatele." Si iarasi zice: "Sa ascundeti milostenia din sanurile saracilor, ca acestia se roaga pentru voi." Si iarasi, ne invata pe noi, bunul Dumnezeu, zicand: "Daca ai indestulare multa, apoi mult sa dai, iar daca ai mai putin, apoi dupa putere sa te sarguiesti a da cu bucurie." Ca, fratilor, mare este puterea postului si a primirii de straini, precum se scrie: "Cela ce primeste pe prooroc in nume de prooroc, plata proorocului va lua si cela ce primeste pe cel drept, in nume de drept, plata dreptului va lua."
        Deci, acestea sa ne fie stiute, iubitilor frati, si sa ne silim a face mai ales milostenie, care este varful tuturor bunatatilor, ca sa castigam viata cea vesnica, intru cerestile lacasuri, Dumnezeului nostru slava, acum si pururea.
 

        Zis-a un staret: "Toti suntem datori a sta inainte, la Judecata cea nefatarnica a lui Hristos. Si fiecare din voi va da raspuns pentru cele ce a facut, ori bune, ori rele. Sa acopere darul Tau, Doamne, toate stricaciunile noastre, in ziua descoperirii celor ascunse, cand fiecare isi va purta faptele sale inaintea ta, Dreptule Judecator. Dreptii isi vor aduce infranarile cele iubite, iar pacatosii, patimile cele rele si de rusine. Gura fiecaruia va tacea inaintea Judecatorului celui drept si nu va fi nevoie cineva sa fie intrebat, fiindca tot trupul va fi atunci ca oglinda si se vor vedea toate faptele luminos, inchipuite pe trupul fiecaruia si puse inainte, spre vederea tuturor. Deci, din trupurile celor curati se vor ivi infranarile si ostenelile, iar din trupurile celor necurati se vor arata necuratia si ticalosia cea multa. Si la aceasta sa va incredintati, din pilda aceasta sa va incredintati, din pilda aceasta, ce se va arata mai jos: Roadele pomilor sunt ascunse inlauntrul lor, iar cu zilele de primavara se ivesc afara si incalzindu-se icetisor, cu vremea, inaintea tuturor, ies la iveala, spre vedere. Deci, daca luna aprilie poate sa faca oricand, ca vantul cel cald sa scoata florile din pomi si cu imbracamintea cea de taina sa le imbrace pe din afara, la aratare, apoi, cu atat mai mult va face aceasta Domnul, poruncind tuturor trupurilor noastre ca, in ziua Judecatii, sa-si arate tainele cele dinlauntru, punand , inaintea ochilor tuturor, faptele si cuvintele si gandurile, faptele ca pe niste roade, iar cuvintele si gandurile ca niste frunze?
        Dar, se poate arata inca aceasta si din insasi trupeasca noastra asezare, ca sunt in noi oarecare lucruri, care, pana la o vreme, sunt tainuite in trupul nostru si care, la vremea lor, de la sine se arata. Asa sunt, mai intai, dintii, apoi, barba, dupa ce creste, precum si caruntetea parului, la batranete. Deci, asa si faptele fiecaruia si cuvintele si gandurile, care acum sunt ascunse si nestiute de toti, atunci, in ziua cea mare a Judecatii, fiecare, la aratare, le vom purta, pentru ca nimic nu este ascuns, care sa nu se descopere, nici vreun lucru tainuit, care sa nu se stie, a zis Domnul.
        Slava, pentru toate, fericitei si incepatoarei de viata Treimi, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. O, Iubitorule de oameni, Bunule, acopera si ascunde stricatul chip al nostru, ca sa nu se arate necuratia noastra cea tainuita, inaintea ingerilor si a arhanghelilor, apostolilor si a dreptilor. Toiagul lui Aaron, Doamne, a inflorit si a adus repede de fapte bune. Iar trupul nostru, in care este necuratia si rusinea cea tainuita, fa, Doamne, sa nu-si arate prihana lui in ziua dumnezeiestii Tale veniri. Ci, atunci, numai asa se cade a striga: "Slava Tie, Hristoase, Mantuitorule, Cela ce esti milostiv spre noi. Deci, de vreme ce, precum s-a zis, toate tainele se cade sa se arate inaintea infricosatoarei Judecati, apoi, acum, sa ne curatim de toate stricaciunile sufletului si trupului, facandu-le curate intru frica lui Dumnezeu. Ca, aratandu-se faptele si gandurile noastre cele ascunse, intru slava si cinste sa ne imbracam, iar nu intru rusine.
        Deci, spre Dumnezeu sa fie mantuirea noastra, spre cerestile privelisti, spre frumusetile Raiului, spre locasurile cele de-a-pururea fiitoare, spre cetele ingerilor, spre petrecerea cea de acolo, unde sunt acum sufletele dreptilor. Sau, sa cugetam cum va fi aratarea mareului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand, dupa cuvantul Sfantului Apostol Petru cerurile cu sunet vor trece, iar, stihiile, arzand, se vor topi, pamantul si lucrurile cele de pe el vor arde, apoi fiecare suflet isi va lua trupul sau cel insotitor. Oare in ce chip vor fi aceia, care, de la Adam si pana la sfarsit, impreuna se vor aduna? Cum vom vedea fata lui Hristos cea infricosatoare si mult mai stralucitoare decat lumina soarelui? Cum vom auzi glasul Lui, cel mai de pe urma? In ce asezare ne vom afla pe atunci, cand dreptii vor lua Cereasca Imparatie, iar pacatosii se vor trimite in vesnica pierzanie? De-a pururea, dar, ni se cade noua, sa ne invatam si sa gandim la cele bune si intru acelea sa vietuim. Pentru ca, din unele ca aceste cugetari, se umileste sufletul si aduce roada de fapte bune, intru Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.