Acesta a trait pe vremea Apostolilor si era din satul Vidania, din tara numita Isauria, fecior al lui Nestor si Nadia. Inca inainte de a veni el la credinta, parintii sai, insurandu-l cu o fecioara, numita Ana, Sfantul s-a invoit a petrece in curatie cu femeia sa, fiind si ea la un gand cu dansul. Si, primind el credinta si Sfantul Botez, la indemnul Arhanghelului Mihail, atata si-a umplut sufletul de sfintele invataturi, incat a induplecat pe sotia si parintii lui sa se boteze. Si, ducand o viata smerita de munca si de infranare, Cuviosul Conon propovaduia fara incetare cuvantuI lui Dumnezeu, incat a primit si darul facerii de minuni.

Deci, cu ravna lui pentru raspandirea credintei si cu puterea facatoare de minuni, cea data lui, Sfantul Conon a adus la credinta cea adevarata pe multi inchinatori la idoli. Asa, voind odata poporul sa aduca jertfa unui idol, ce era intr-o pestera din munte, Sfantul Conon a facut pe demonul, ce era ascuns in chipul acela idolesc de piatra, sa marturiseasca singur ca nu este el Dumnezeu. Iar poporul, auzind aceasta, intr-un glas striga: "Unul singur este Dumnezeu, Cel al lui Conon." Si s-au botezat toti, facandu-se inchinatori Domnului Hristos.

Iar patimirea fericitului Conon a fost asa: Pornindu-se prigoana impotriva crestinilor, poruncita de paganul imparat de la Roma, Domitian, a venit in Isauria, ca dregator, trimisul imparatesc Magnus, care a inceput a prinde pe crestini, silindu-i sa se lepede de Hristos. Deci, in multimea de crestini, care au suferit atunci prigoana, s-a aflat si Sfantul Conon, care, dovedindu-se neclintit in credinta, cu rabdare a suferit cumplite batai si schingiuiri de moarte. Dar locuitorii cetatii, auzind cate patimeste Sfantul Conon, cel cunoscut si pretuit de ei, au alergat ca sa-l izbaveasca, iar pe Magnus, prinzandu-l sa-l ucida. Deci, incepand a se strange poporul, Magnus a prins de veste si a fugit. Iar poporul, slobozind pe Sfantul si legand ranile lui, l-a dus la casa lui, unde a mai trait doi ani, dupa aceea, cu pace, si s-a mutat la Domnul.
 

    Preotul Amonie, slujind Liturghia in biserica, a vazut pe un inger, stand de-a dreapta altarului, care scria numele celor ce intrau in biserica si stergea numele celor ce, din pricina lenei, ieseau din biserica, iar acestia, din urma, dupa treisprezece zile, au si murit.

Deci, aceasta stiindu-o, fratilor, sa nu iesiti din biserica, mai inainte de terminarea a toata cantarea si pravila.
 

    In stiinta sa ne fie, ca nu ne va mantui pe noi locul, daca nu vom face voia lui Dumnezeu, ci, pe fiecare, il mantuieste, mintea cea cu bunavoie catre Dumnezeu. Ca nu este ajutor nici din dregatoria cea cinstita, nici din locul cel sfant, pentru cel care nu face porunca lui Dumnezeu. Ca, ce dregatorie este mai mare decat dregatoria lui Adam, cea fara de moarte, sau ce loc este mai frumos, decat Raiul, din care a fost izgonit Adam, prin calcarea poruncii lui Dumnezeu ? Si, dimpotriva, ce este mai de ocara, decat gunoiul, pe care sezand, Iov a pazit porunca lui Dumnezeu si in Rai s-a salasluit ? Iar, Saul, la imparatie fiind si in palate de mult pret stand, si viata aceasta a pierdut-o si nici pe cealalta n-a castigat-o. Iar Lot, aflandu-se in Sodoma, in mijlocul unui popor fara de lege, facand poruncile lui Dumnezeu, s-a mantuit si cununa cu sfintii a luat si de va zice cineva, ca nu se poate mantui in lume, cu femei si cu copii, unul ca acela, cu nebunie, se inseala, ca pretutindeni, ne primeste pe noi Dumnezeu, daca implinim poruncile Lui. Locul pe nimeni nu mantuieste, nici nu osandeste, ci, pe fiecare, faptele il osandesc, sau il mantuiesc.

Deci, macar, ca in lume petrecem, o, fratilor, sa nu ne deznadajduim chiar de am si gresi cu ceva, ci, iarasi, prin pocainta, sa alergam la Dumnezeu, si sa fim milostivi si darnici cu cei saraci si neputinciosi, din averile noastre. Caci, mai mult pentru unii ca acestia si-a incredintat tie Dumnezeu averea, ca ea cu nimeni nu s-a nascut impreuna. Pentru aceea, sa dai milostenie singur, de buna voie, ca de mult ajutor este sufletului tau, adica, a da cu mana sa. Si sa nu ai martori langa tine, cand faci milostenie. Pe rudele cele apropiate ale tale, sa nu le treci cu vederea. Mai intai, pe cei din casa ta, si pe rudeniile tale, fara de grija sa-i faci, apoi, dupa acestia, si la altii sa faci milostenie. Ca este fatarnicie, ca, la saracii cei straini sa imparti milostenie, iar neamul tau, sau cei din casa ta sa fie goi, desculti si flamanzi. Deci, cum zici ca te ingrijesti de sufletele lor, iar de trupeasca lor nevoie nu te ingrijesti ? Cum, dar, ii vei duce pe dansii la frica lui Dumnezeu, atata timp cat ii necajesc pe ei trupestile neajunsuri ? O, cata nepricepere si cata inima rea !

Au n-ati auzit Scriptura care zice: "Fericit este cel ce miluieste sufletele robilor sai si nu-si lasa neamul sau in nevoi". Ca de vei supara pe ai tai, iar pe altii vei milui, iti va zice tie Domnul: Fatarnice, orbitule de rautate, scoate mai intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti si gunoiul din ochiul fratelui tau. Deci, auzind acestea acum, asa, sa miluiesti pe cei de aproape ai tai si sa te ingrijesti de hrana lor, ca sa faci milostiv pe Dumnezeu fata de tine. A Caruia este slava in veci ! Amin.
 

    Doi frati trupesti au venit sa locuiasca intr-o manastire. Unul era postitor, iar celalalt si-a ales ascultarea. Si orice-i zicea lui parintele, facea fara de indoiala, ca de multe ori ii zicea: "Mananca dimineata" si el manca. Si iar ii zicea: "Sa nu mananci pana seara" : si nu manca. Si la alte asemenea, orice i se poruncea, cu bucurie implinea. Si, pentru ascultarea lui era vestit la toti in manastire.

Si, pizmuindu-l pe el, fratele lui, a zis intru sine: "Il voi ispiti pe el de are ascultare." Si, venind la parintele, a zis: "Trimite, cu mine, pe fratele meu, ca sa facem, impreuna, cutare treaba". Si l-a slobozit pe el staretul. Deci, daca a venit la rau, intru care era multime de crocodili, a zis postitorul catre fratele sau: "Pogoara-te in rau si treci". Si s-a pogorat si au venit crocodilii si-i lingeau trupul lui si nu l-au vatamat. Si, vazand postitorul, i-a zis: "Iesi din rau". Si a iesit nevatamat. Deci, calatorind ei, au aflat un trup lepadat pe cale si a zis postitorul: "De am avea o haina veche, am pune-o peste el". Raspuns-a fratele: "Mai bine sa ne rugam, poate, cumva, va invia acesta". Si, au stat la rugaciune si, rugandu-se ei, a inviat mortul. Si se lauda postitorul, zicand: "Pentru postirea mea a inviat acesta". Dar a descoperit Dumnezeu parintelui manastirii toale. Si daca s-au intors, a zis staretul catre postitor: "De ce ai ispitit asa pe fratele tau, pana la rau ? Ca, iata, pentru ascultarea lui, a inviat Dumnezeu mortul". Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.