Aceasta Sfanta Mucenita Teodosia era din orasul Tir, din Fenicia. In anul 308, fiind ea in Cezareea Palestinei, s-a apropiat de temnita, in care erau inlantuiti crestinii, inaintea palatului guvernatorului Urban, asteptand sa fie scosi la intrebare. Dar, iata, ce scrie un martor, Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, care a vazut mucenicia Sfintei Teodosia: "Prelungindu-se pana la cinci ani prigonirea crestinilor de catre paganii inchinatori la idoli, in ziua a doua a lunii aprilie, chiar la praznicul Invierii Domnului, in cetatea noastra, adica in Cezareea Palestinei, o fecioara credincioasa, de neam din Tir, care nu avea inca optsprezece ani, s-a apropiat de cei legati pentru Hristos, care erau in temnita si le graia lor, cu indrazneala, despre Imparatia lui Dumnezeu. Apoi, le-a urat de bine, rugandu-i sa o pomeneasca si pe ea inaintea Domnului, cand vor sta in fata lui Dumnezeu, dupa sfarsitul nevointei lor mucenicesti.

    Deci, ostasii care pazeau, vazand pe fecioara graind cu asemenea cuvinte, celor legati pentru Hristos, au prins-o pe ea, ca si cum un mare rau ar fi facut, si au dus-o la dregatorul Urban, spre cercetare. Acesta, cu o manie cumplita si o salbaticie de fiara, a poruncit sa o intinda pe roata si sa-i sfasie coastele si sanii, cu unghii de fier, pana la oase. Sfanta a suferit aceste chinuri, fara sa scoata vreo tanguire, dimpotriva, pe fata ei se vedea o veselie, pe cere nimic nu o va putea schimba. Cruzimea ta, zicea ea judecatorului, ma face fericita si grozav m-ar durea daca n-as simti-o. Ma bucur ca sunt chemata la cununa muceniciei si multumesc lui Dumnezeu, din toata inima, ca m-a invrednicit de un asemenea har.

    Deci, vazand-o inca sufland si cu fata luminoasa, dregatorul a poruncit ca, aruncand-o in mare, sa o inece. Si, astfel, s-a mutat la Domnul."
 

    Un frate nevoitor isi facea pravila sa, impreuna cu un alt frate al sau. Si, fiindca era biruit de lacrimi, lasa cate un stih din psalmi. Iar, odata, l-a rugat pe el fratele, ca sa-i spuna lui ce gand are in vremea pravilei, de plange asa cu amar? Iar el i-a spus lui: "Iarta-ma frate, ca eu totdeauna la pravila mea il vad pe Judecatorul si pe mine ma vad stand, ca un vinovat, si sunt intrebat de Judecatorul: Pentru ce ai gresit? Iar eu, nestiind inca ce voi raspunde, mi se inchide gura mea si pentru aceea las cate un stih din psalmi. Ci, ma iarta, rogu-ma, ca te tulbur pe tine. Deci, de vei voi, sa ne facem fiecare din noi, deosebi, pravila sa." Zis-a lui fratele: "Ba nu, frate, ca, desi eu nu plang, te vad pe tine plangand si ma vad pe mine ticalos." Deci, vazandu-i smerenia lui, Dumnezeu i-a daruit si lui plangerea fratelui sau.

    Iarasi, s-a mai zis: De vei afla ca se muta la Domnul vreun frate, sa mergi si sa petreci langa dansul, in ziua aceea, ca sa vezi cum sufletul se desparte de trup. De-ti va zice tie vreun om, sa te rogi pentru el, sa-i zici: "Dumnezeu, frate, pentru rugaciunile Sfintilor Lui, si pe mine si pe tine, sa ne miluiasca, precum si voia Lui este."

    Sa nu petreci la locul in care ai gresit lui Dumnezeu. Sa nu-ti defaimezi slujba ta si sa nu stai nelucrand, ca sa nu cazi in mainile vrajmasilor tai. Sa te silesti pe tine la cugetarea psalmilor, ca aceasta te va pazi pe tine de robia vrajmasului. Sa iubesti toata patimirea cea rea si ti se vor smeri patimile tale. Sa ai grija, sa nu te socotesti pe tine a fi ceva si neincetat sa-ti plangi pacatele tale. Pazeste-te pe tine de minciuna, ca ea goneste frica de Dumnezeu, de la tine. Sa-ti descoperi gandurile tale parintelui tau, ca si ajutorul lui Dumnezeu sa te acopere pe tine. Sileste-te pe tine la lucrul mainilor tale si frica de Dumnezeu se va salasui intru tine.

    Adu-ti aminte de aceasta cale adevarata si nu va fi stricaciune in sufletul tau. Cela ce-si impodobeste hainele si isi satura pantecele sau, paste ganduri spurcate si cu buna curatie nu se insoteste. Sa-ti mananci, cu masura, painea ta, si sa-ti bei, cu masura, apa ta si desfranarea se va departa de la tine. Calugarul intelept fara de patimi este, iar cel fara de minte isi aduna rautatile.