Cuviosul Parintele nostru Nichita, iubind, din tinerete, pe Hristos, a ales viata monahiceasca si, placand lui Dumnezeu, prin fapte bune, a fost ridicat la scaunul arhieresc din Calcedon, de unde lumina lumea, ca faclia pusa in sfesnic, impodobind Biserica lui Hristos. Ca, s-a dovedit, in zilele sale, implinitor, in totul, al dumnezeiestilor porunci si pazitor, cu sfintenie, al pravilelor randuite de Apostoli si de Sfintii Parinti, bun pastor si plin de osardie in sporirea dreptei credinte. Si era, cu deosebire, milostiv si miluia pe cei saraci, din agonisita muncii sale; pe cei flamanzi ii hranea, imbraca pe cei goi si primea pe straini, asemenea se arata aparator vaduvelor, tata orfanilor si celor nenorociti mangaietor si prin cuvantul si prin fapta.

    In vremea lui, s-a ivit in Biserica lupta impotriva Sfintelor icoane si se facuse dezbinare intre crestini. Unii pazeau credinta cea adevarata si aratau folosul icoanelor, ca unele ce ajuta invatatura credintei, luminand, cu chipurile zugravite pe icoane, viata Domnului si a Sfintilor. Altii, ziceau ca nu se cuvine a cinsti niste lemne cioplite si zugravite, ca aceasta seamana cu inchinarea paganilor la idoli. In zadar aratau crestinii intelepti ca dreptcredinciosul nu se inchina lemnului, ci Sfantului din Cer, al carui chip se afla zugravit pe icoana, precum un chip zugravit ne aduce aminte de un prieten. Ratacitii de la credinta socoteau Sfintele icoane afara din biserici, le sfaramau si le ardeau. Si insusi imparatul, din vremea aceea, Leon Armeanul, cazuse in ratacire si prigonea pe cinstitorii Sfintelor icoane.

    In anii acestei prigoane, Cuviosul Nichita s-a dovedit aprig aparator al credintei statornicite de Sfintii Parinti, marturisind, pretutindeni, ca icoanele sunt vrednice de cinstirea crestinilor si ca alungarea lor din Biserica este o grea ratacire de la dreapta credinta. A fost scos din scaun, pentru ravna lui, si osardit la batjocura si la un indepartat surghiun, iar, dupa multe suferinte, izgoniri si chinuri, s-a mutat, cu bucurie, la Domnul, statornic in marturisirea lui pana la capat.
 

    Ascultati stapanitorilor si intelegeti cei ce aveti dregatorii si toti cei preamariti in neamurile oamenilor ca, de la Dumnezeu, s-a dat voua stapanirea si puterea, de la Cel Preainalt, si ca niste slugi ale lui Dumnezeu sunteti. Pentru ce nu paziti legea, si nici nu voiti sa umblati dupa sfatul Celui Preainalt? Cum de nu judecati cu dreptate si, pentru aur, pierdeti adevarul?

    Ca tot dregatorul, cel cu dreptate, are ingereasca si sfintita randuiala. Iar cel ce asupreste, cu nedreptate, se face pe sine sluga a satanei, ca puterea diavolului este in madularele lui. Pentru aceasta, infricosata si fara de veste pierzare va veni asupra lui si manie cumplita, de la Dumnezeu, va navali peste dansul, ca cel tare, cu strasnicie, va fi intrebat la Judecata.