Din Evanghelia de la 29 august, stim ca Irod, la un ospat, cu prilejul sarbatoririi zilei de nastere a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorului, la cererea Irodiadei. Sfantul Ioan aflandu-se, atunci, in inchisoare, la castelul lui Irod de la Maherus, unde avea loc si ospatul. Ioan mustra pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, femeia fratelui sau: "Nu ti se cuvine sa o ai pe ea de femeie." ii zicea Proorocul. In ura ei de moarte, Irodiada a invatat-o pe Salomeea, fiica ei, care dantuise si placuse oaspetilor, sa ceara capul Botezatorului, drept rasplata, ce i se fagaduia: si l-a avut.

    Dupa moartea Proorocului, ucenicii lui i-au luat trupul si i l-au ingropat, dar capul Botezatorului a avut, dupa traditia Bisericii Ortodoxe, o istorie aparte: el a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Fiecare "aflare" a cinstitului cap este ca o noua intalnire, a noastra, a crestinilor, cu Proorocul, adica, un nou indemn spre pocainta si un nou indemn sa credem in Cel ce a venit dupa dansul, adica in Iisus (Fapte, 13, 4). Cele trei aflari ale cinstitului cap au devenit, astfel, un asezamant bisericesc statornic.

    Prima si cea de a doua aflare a cinstitului cap, le praznuim, deci, in fiecare an, la 24 februarie i ele au avut loc la Ierusalim, in cetatea lui Irod, si la Emesa, in Siria. Iar a treia, si ultima aflare, o praznuim in ziua de astazi, la 25 mai, si s-a intamplat pe vremea Sfantului Patriarh Ignatie, la anul 860, cand a fost adus la Constantinopol si asezat in biserica Botezatorului.

    Pe vremea Cruciadelor, pentru eliberarea Locurilor Sfinte, francezii, intrand in Constantinopol, in anul 1204, au luat o parte din capul Sfantului si, ducandu-l in Franta, l-au asezat in Biserica din Amiens, unde se afla si astazi.

    Dumnezeului nostru, slava, in veci! Amin.

Intru aceasta zi, cuvant al celui dintre Sfinti, Parintelui nostru Vasile al Seleuciei, invatatura la: "Tu esti Cel ce va sa vie, sau asteptam pe altul?"

    Cand caut la livada Bisericii, adica, la Facatorul raiului pamantesc, la Stapanul Hristos, mult mai inspaimant si ma minunez de mestesugul Ocarmuitorului. Cand vad povatuirea si conducerea omului catre cunostinta lui Dumnezeu, intelepciunea Dascalului o cant. Ca invatator si Facator al oamenilor fiind, Dumnezeu, din covarsitoarea Lui iubire de oameni, pentru acestea doua a venit pe pamant.

    Deci, Dumnezeu facand pe omul cel dintai si intregii firi, infatisare dandu-i si izvoarele, cele bogate, ale neamului omenesc, intr-un om cuprinzandu-le, de dogma cunostintei Sale nu l-a lipsit, Ci, pe a sa vrednicie trecand-o cu vederea. Invatator al unuia singur S-a facut Facatorul si Cel nevazut, ca un vazut, a grait si legi de ascultare i-a dat, daruindu-i, ca mancare, cunostinta. Pentru aceasta, omul cel dintai jertfe aducea, ca pe a sau Stapan sa-L proslaveasca si, cu jertfele cele vazute, tocmelile cele nevazute sa le cumpaneasca.

    Deci, din inceput, cu dese aratari si cu jertfe, Dumnezeu i-a invatat pe oameni cunostinta lui Dumnezeu. S-a aratat lui Avraam, a vorbit cu Isaac, i-a invatat, i-a sadit, in el, dogma dreptei credinte. Dupa invatatura prin insasi fata Sa, a trimis, apoi, si pe oameni, ca invatatori ai oamenilor. Asa, pe Moise l-a trimis si la asezat dascal la toate popoarele iudeilor; iar, pentru ca uitarea sa nu fure cunostinta, a tesut cuvintele impreuna cu Scripturile. A aflat, asadar, chip nemuritor de invatatura, ca limba, adica, sa dea cunonstinta, iar mana prin slove, sa o tipareasca, spre pomenire. Si pe Moise l-a mostenit ceata Proorocilor, rasarind oamenilor ca niste stele, unii dupa altii, si lumina cunostintei lui Dumnezeu fulgerand-o. Dupa aceea, taina cea mare si cu totul slavita, a iconomiei lui Hristos, se arata si nasterea oamenilor cea dinlauntru se aduce, iconomie mai puternica decat moartea, mai tare decat dracii, surparea slujirii idolilor, maica a slobozeniei, tare cetate a nemuririi, izbavire a robiei, impartirea darurilor, podoaba a Imparatiei, in cer, petrecere, legamant vesnic nou.

    Ca era de fata Hristos, daruind celor osanditi ploi de bunatati pe pamant. Era aceasta o chemare a omului inapoi in Rai, desavarsirea invataturii lui Moise, rod al darurilor celor proorocesti, prin care daruri Ioan a proorocit, in pantecele mamei sale, graind, prin saltari, cele ce, cu limba, nu le putea spune. Ca zicea: "Randuit sunt a fi Mergatorinainte, caci steaua straluceste numai inainte de rasaritul soarelui, iar dupa ce rasare soarele, se intuneca de razele lui. Voi grai, catre Hristos, din pantecele maicii mele, caci, si El, in pantecele fecioresc este purtat.

    Dar, s-a mutat minunea la raul Iordanului. Raul invaluia pe Hristos cu curgerile sale, iar cerul de sus binecuvanta pe Cel ce se boteza, ca sa nu se tainuiasca vrednicia Celui botezat. Intru aceasta, Tatal, strigand inalt, Il propovaduia, Duhul Sfant, prin zbor, Il vestea. In ape se pregatea pantecele, care, pe locuitorii ceresti, ii naste. O, taina de neajuns. Apa naste si cerul cetate de oameni se face: ca Darul era cel care zidea, nu firea.

    Sta, inca, si Ioan slujitor al Darului, ca impreuna cu glasul si cu mana arata: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii." Deci, dupa saltarea cea mai inainte de vreme, dupa propovaduirea cea preaslavita, la ce voi opri cuvantul meu? Ne-o spune Scriptura, ca auzind faptele lui Iisus, Ioan a trimis, pe unii din ucenicii lui, catre Dansul, ca sa-L intrebe, si, mai mult, ca sa auda, de la El, glasul cel evanghelicesc. Iar intrebarea era: "Tu esti Cel ce va sa vina, sau pe altul asteptam?" Care iti este tie, Inaintemergatorului, telul cuvintelor tale? Care iti este chipul cel preaslavit al intrebarii? Ca nu ne minunam, atat de mult de tine, ca ai salta, in pantecele maicii, cat ne minunam, acum ca intrebi. Care este adancul intrebarii tale? Sa spunem Bisericii, tainele cele negraite ale Bisericii, ca pentru ea a propovaduit si Ioan.

    Si auzind Ioan, in temnita, a trimis pe unii din ucenicii sai, zicand: "Tu esti Hristosul? Spune noua." Cauta, deci, de vezi, mai intai, unde petrecea Ioan, cand a intrebat? Unde? In temnita. Deci, Botezatorul vietuia in temnita, pastrat, sa fie plata fetei celei inversunate. Ioan vedea ca trebuie, cat de curand, sa i se taie capul si vedea pe ucenicii sai neapropiindu-se de invataturile lui Hristos. Dar, mai ales, ii vedea impotrivindu-se, din iubire de slava, si ca uneori ajungeau la defaimarea lui Hristos, strigand, catre Ioan: "Iata, Acela, despre care tu ai marturisit, boteaza si mai multi ucenici faci." Vezi pizma cuvintelor. Catre ei, bine a raspuns Ioan: "Cel ce are mireasa, zicea, este mire, iar prietenul mirelui se bucura de glasul mirelui. Acesta este mirele si Stapanul Bisericii, iar eu sunt sluga si prietenul mirelui; sluga, dupa fire, si prieten, dupa Dar. Acela se cuvine sa creasca, iar eu sa ma micsorez." Ca se temea Ioan, ca nu cumva, dupa ducerea lui din viata aceasta, ucenicii lui, stapaniti de iubirea de slava, sa se instraineze de Hristos si sa fie ca o adunare vrajmasa, cu numele lui Ioan numita, ca si cum aceasta ar fi fost dorirea dascalului lor. Pentru aceasta, i-a trimis, acum, pe dansii, cu chipul, ca si cum, el ar intreba, dar, lucrul cel adevarat era ca Ioan ii impaca pe ei cu Stapanul, prin aceasta intrebare, mijlocind imprietenirea cu Domnul, a ucenicilor sai: "Duceti-va, intrebati-L", este ca si cand ar fi zis: "Duceti-va si va invatati, cunoasteti pe Hristos si, cunoscandu-L, slujiti-L, pe sluga lasand-o, pe Stapaul slujiti-L. Si, impreuna cu mine, ucenicii Lui faceti-va."

    Dar ce face Hristos, fiind intrebat? Vezi intelepciunea Stapanului, care covarsea intelepciunea slugii; prin fapte, nu prin cuvinte, le daruieste raspunsul. Ca, in ceasul acela, zice, a tamaduit pe multi de boli si de chinuri si de duhuri necurate si orbilor vedere le-a daruit. Si, dupa aceasta, le-a zis: "Mergand, vestiti lui Ioan cele ce ati auzit si le-ati vazut: orbii vad, schiopii umbla, leprosii se curatesc, surzii aud si mortii inviaza si saracilor bine se vesteste. Mergand, spuneti-i, iar, mai mult, voi invatati-va cunostinta puterii Mele, Credeti in cele ce le-ati vazut; ca sa fiti ucenici, v-a trimis pe voi, nu numai privitori." Ca, de la voi, adica, ese intelegerea si, ca de la Ioan, chipul intrebarii. "Si fericit este acela care nu se va sminti intru Mine" (Matei 11, 6). Sa nu plecati, fara sa credeti, dupa atata multime de minuni. Sa nu aratati nefolositoare osteneala Dascalului. Cele ce v-ati deprins, invatati si pe altii si fericit este cel ce nu se va sminti intru Mine, Dumnezeului nostru slava!

Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre incredintarea unei femei, Preasfintei Nascatatoare de Dumnezeu.

    Ne spunea Paladie, monahul, cand am venit noi la dansul: A fost, zicea, un oarecare om iubitor de Hristos in Alexandria foarte cucernic si milostiv, primind pe straini si spalandu-le picioarele. Si avea si femeia smerita, care postea in toate zilele si o fiica de sase ani. Deci, la o vreme oarecare, a purces iubitorul de Hristos, omul acela la Constantinopol, ca era negutator, lasandu-si femeia si fiica si o sluga acasa. Iar, cand mergea spre corabie, i-a zis lui femeia lui: "Cui ne lasi pe noi, stapane?" Si, raspunzand, barbatul i-a zis ei: "Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu."

    Deci, intr-o zi, sta femeia aceea la lucru, avand si pe copila langa dansa. Iar sluga, invatata fiind de diavolul, a voit sa ucida pe femeie si pe copila, sa ia averea lor si sa fuga. Si, luand cutitul, pe ascuns, mergea spre casa, unde era stapana sa, si, dupa ce a ajuns la usa, l-a cuprins orbirea ochilor in mijlocul usii si nu putea sa intre, nici sa se intoarca. Si multa vreme s-a trudit, silindu-se sa intre, insa n-a putut, ci a inceput a striga pe stapana sa, zicand: "Vino aici." Iar ea se mira, cum sta el in mijlocul usii si nu venea, ci o striga pe ea, si-i zicea lui: "Vino tu aici, mai bine;" ca nu stia ca este orb si ca, de aceea, era oprit. Si a inceput sluga a jura pe stapana sa ca sa vie aproape de el, iar ea se jura ca nu va merge la dansul. Sluga a zis: "Lasa macar pe copila sa vina". Insa ea nici aceasta n-a voit sa o faca, ci ii zicea: "De voiesti sa vii, vino tu." Deci, sluga, vazand ca nu poate a faca nimic, s-a lovit pe sine cu cutitul, si, strapungandu-se, a cazut. Iar stapana lui, vazand ceea ce se facuse, a strigat cu glas mare si au venit vecinii. Au venit si de la mai marele cetatii si aflara pe sluga, inca viu fiind, si s-au instiintat de la dansul despre toate. Deci, au proslavit pe Nascatoarea de Dumnezeu, care a facut o minune ca aceea, de a izbavit pe mama si pe fiica ei. Dumnezeului nostru slava!