Cuviosul Parintele Mihail a trait pe vremea imparatiei lui Leon Armeanul si a fost inchinat, inca din copilarie, de maica sa, slujirii lui Dumnezeu. Si, precum s-a invrednicit a fi de un nume cu ingerii, asa si viata ingereasca desavarsita avea, in curatie fecioreasca vietuind, si cu celelalte fapte bune si lui Dumnezeu placute, fiind impodobit.

    Deci, din tinerete luand viata monahiceasca, se nevoia impreuna cu un bun prieten al sau, Teofilact al Nicomidiei, in zilele Sfantului Tarasie, patriarhul Constantinopolului, de catre care, amandoi, au fost trimisi  la o manastire, zidita la tarmul Marii Negre. Si atat au sporit in ostenelile pustnicesti, incat si indrazneala au castigat in rugaciunile lor catre Dumnezeu; si veneau credinciosii din tinuturi indepartate la dansii, pentru binecuvantare si duhovniceasca povatuire, iar ei, inca, si mai mult, se pazeau de demonul mandriei.

    Si, stralucind, ca o raza de stea, viata cea imbunatatita a Cuviosilor Parinti, Preafericitul patriarh Tarasie i-a socotit ca sunt vrednici de treapta cea inalta a arhieriei. Deci, cei doi smeriti calugari, au fost asezati episcopi: Sfantul Teofilact, episcop in Nicomidia, iar Cuviosul Mihail, episcop in Nicomidia, iar Cuviosul Mihail, episcop al Sinadelor. Si pastoreau cu cinste poporul lui Hristos, prin cuvantul si prin chipul lor crestinesc de vietuire. Apoi, ducandu-se Sfantul Patriarh Tarasie, din viata aceasta, si venind Nichifor cel Intelept, la scaunul Bisericii din Constantinopol, s-a pornit, iarasi, viforul luptei impotriva Sfintelor icoane. Ca rau credinciosul Leon Armeanul, fiind vatamat de aceasta ratacire, a pornit prigoana asupra Bisericii lui Hristos, Sfintele icoane numindu-le idoli si lepadandu-le, iar pe cei ce se inchinau lor, chinuindu-i si pierzandu-i in multe feluri Si a izgonit pe fericitul patriarh Nichifor si pe ceilalti dreptcredinciosi arhierei de la scaunele lor, iar in locul lor, a ridicat pe eretici, cei de un gand cu el. Si se vedea atunci uraciunea pustiirii in locul cel sfant.

    Deci, a adunat patriarhul, in graba, pe cei mai de seama arhierei ai vremii si au mers, cu totii, la imparat si i-au amintit de dreapta credinta, cea hotarata la cel de al saptelea Sinod a toata lumea, de la Niceea, din anul 787, si osandirea celor ce alunga icoanele din biserici. Atunci s-a aratat si Sfantul Mihail episcopul, ca este vestit marturisitor al dreptei credinte si mustrator al ereziei. Dar, imparatul nu s-a induplecat ci, intarit in ratacirea lui, a prins a infricosa pe episcopi cu pedepse grele. Nimeni insa nu s-a inspaimantat, iar Cuviosul Mihail l-a mustrat cu indrazneala pe Leon imparatul, zicand: "Cinstesc Sfanta icoana a Mantuitorului mei Iisus Hristos si a Preacuratei Fecioare, Maicii Sale si a celorlalti Sfinti si ma inchin lor. Iar de a ta porunca nu ma ingrijesc si de nimic o socotesc."

    Si a fost osandit sa fie surghiunit din lor in loc, ca si ceilalti episcopi dreptcredinciosi, departe de bisericile lor. Iar de multimea necazurilor si de istovirea oboselilor, Cuviosul Mihail a inchis ochii in scurta vreme. Si asa, alergarea cea buna si-a sfarsit si indoita cununa a primit, pentru rabdarea si statornicia lui in dreapta credinta, ca s-a adaugat, ca un arhiereu langa arhierei si langa mucenici, ca un mucenic, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
 

    Sfantul Mucenic Mihail a trait in cetatea Edesei, fiu din parinti binecredinciosi. Dupa sfarsitul lor, Mihail a impartit averile sale saracilor si s-a dus la Ierusalim, ca sa vada Sfintele Locuri. Si era atunci Ierusalimul stapanit de agareni. Si, inchinandu-se Sfintelor Locuri, s-a dus in Lavra Sfantului Sava si s-a facut monah. Iar, dupa o vreme, a fost trimis, de invatatorul sau, la Ierusalim, ca sa vanda lucrul mainilor lor. Si l-a intampinat pe el un eunuc al Seidei, imparateasa agarenilor, care, luandu-l pe el, l-a dus la imparateasa lui, ca avea vase foarte frumoase, din lucrul cel iscusit al mainilor sale. Si imparateasa vazand, pe monah tanar cu varsta si frumos la fata si uscat de post, s-a ranit la inima si a inceput a-l amagi pe el spre faradelege, zicandu-i: "Implineste-mi pofta mea si, de esti bolnav, eu te voi ingriji pe tine". Iar fericitul Mihail a zis: "Bolesc pentru pacatele mele, sunt, insa, rob al Domnului meu Iisus Hristos si nu ma supun tie." Si-l silea pe el imparateasa la lucrul cel fara de lege, precum, oarecand, in Egipt, femeia lui Putifar, pe Iosif cel preafrumos. Dar feciorelnicul Mihail se lepada, zicand: Nu este cu putinta mie a face acest lucru, de vreme ce sunt monah si m-am fagaduit ca, pana la moarte, sa-mi pazesc, lui Dumnezeu, curatia trupului meu, fara de prihana."

    Si acea femeie spurcata, vazand ca monahul cel curat nicidecum nu vrea sa-i implineasca pofta pacatului ei, s-a umplut de rusine si de manie si a poruncit sa-l bata pe el cu bete. Dupa aceea, a trimis pe monah legat, la imparatul, fiindca nu era departe de Ierusalim, ca pe un hulitor al credintei lor. Iar imparatul, cercand cele despre dansul, l-a dezlegat pe el si-l ruga sa fie partas la credinta lui Mahomed. Iar Mihail a zis: "Sa nu-mi fie mie, sa las pe Dumnezeul meu si sa urmez dracului."

    Si imparatul cercand sa-l castige cu fagaduieli, Sfantul Mihail a zis: "Un lucru cer de la tine, ori la staretul meu ma slobozeste, ori, in numele Dumnezeului meu, boteaza-te, ori prin sabia ta catre Hristosul meu trimite-ma." Iar imparatul a poruncit ca sa-l adape pe el cu otrava, purtatoare de moarte. Iar el, band otrava, nevatamat a ramas dupa cuvantul lui Hristos de la Evanghelie: "Chiar ceva datator de moarte de vor bea, nu-i va vatama" (Marcu, 16, 18). Si, rusinandu-se, imparatul a poruncit ca, pe robul lui Hristos, sa-l taie cu sabia in mijlocul Ierusalimului.

    Iar monahii manastirii Sfantului Sava, luand trupul lui, l-au dus in lavra lor si au pus, cu cinste, impreuna cu sfintii parinti, pe Mucenicul lui Hristos Mihail, slavind pe Hristos Dumnezeu.
 

    Un oarecare ostas, din cetatea Roma, imbolnavindu-se de o boala grea, a murit si trupul lui, ca un trup fara de suflet, zacea. Insa, degraba, sufletul, iarasi, i s-a intors in trup si, venindu-si intru sine, spunea cele ce vazuse, incat intamplarea a fost aratata multora. Deci, spunea asa: "Era un pod sub care se vedea o priveliste intunecoasa, un miros nesuferit si o negura iesind de acolo si, pe sub pod, curgea un parau. Iar, in preajma podului aceluia, erau niste livezi alese, inverzite si impodobite cu felurite flori si cu ierburi frumos mirositoare. Si niste cete de oameni, cu haine albe, se vedeau a fi prin ele. Si atata miros de buna mireasma era in locul acela, incat cei ce erau dusi si petreceau acolo se umpleau de acea buna mirosire. Acolo erau felurite locasuri, pline de multa lumina. Inca, era acolo zidita si o casa minunata si impodobita cu podoabe de aur, insa, a cui era, n-a putut sa afle. Iar, pe malul raului aceluia, erau si alte multe lacasuri. Si, de unele dintr-insele, se apropia un miros urat si o ceata, ce ieseau de acolo.  Iar la podul cel mai inainte-zis, era un lucru de mirare, ca, adica, din cei nedrepti, de voia cineva sa treaca pe dansul, cadea in raul acela intunecos si puturos. Iar dreptii, in care nu se aflau greseli, treceau pe dansul, cu picioare slobode si fara de grija.

    Deci, acolo, in acele infricosatoare locuri, zicea el, a vazut spanzurat pe capul in jos, pe un oarecare Petru, ce fusese mai mare in randuiala bisericeasca si murise cu patru ani mai inainte, si care, acum, cu o grea legatura de fier era legat. Si, intrebandu-l el, pentru ce patimeste, i-a spus lui ca, ori de cate ori i se poruncea lui sa bata pe cineva, pentru vreo greseala, el mai mult il batea, din patima sa cea salbatica, decat din porunca ce i se da. Iar, ca acestea asa sunt, stiu toti cei ce-l cunosc pe el". Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.