Sfantul a trait in zilele lui Maxim-Galeriu. Si era de loc din satul Humialon, din tinutul Amasiei, fiind nepot al Sfantului, marelui Mucenic Teodor Tiron. Si a iesit Sfantul Vasilisc la lupta muceniceasca, impreuna cu Sfintii Cleonic si Eutropiu, care erau in aceeasi randuiala de ostasi, ca si Sfantul Teodor. Dar, savarsindu-si aceia mucenicia lor, prin rastignire, el a ramas, ca un uitat, in temnita.

    Si avea o fierbinte dorinta sa primeasca moartea pentru Hristos si ruga, cu lacrimi, pe prigonitori, sa nu-l desparta de ceilalti frati de mucenicie, dar dregatorul n-a vrut sa-i implineasca dorinta, si s-a aruncat, iarasi, in intunericul temnitei. Deci, rugandu-se pentru indeplinirea dorintei lui, s-a invrednicit de aratarea lui Hristos, in temnita, Care i-a poruncit sa mearga in satul Comane si sa propovaduiasca Evanghelia. Drept aceea, a scapat Sfantul o vreme din temnita. Dar, vrand sa rabde chinuri, ca unul ce marturisea pe Hristos, a pornit spre Comane, propovaduind dreapta credinta.

    Deci, a fost prins, iarasi, de ostasii dregatorului Agripa, care, legandu-l, l-au silit sa incalte o incaltaminte de fier, plina de cuie ascutite pe talpi, si-l goneau cu lovituri de bici, pe drumul care ducea la Comane. Si cuiele din incaltaminte ii sangerau talpile, iar pulberea drumului se irosea, pe unde calca Sfantul, iar el nu se tanguia, ci, plin de indrazneala, marturisea pe Hristos.

    Ajungand intr-un sat ce se chema Dacnon, ostasii au poposit la casa unei femei, anume Traiani. Si ostasii, intrand ca sa gazduiasca, pe Sfantul l-au legat afara, cu mainile indarat, de un paltin uscat. Toata noaptea a vegheat Sfantul, rugandu-se si multumind lui Dumnezeu, ca l-a invrednicit a suferi pentru Hristos. Iar dimineata, au aflat paltinul inverzit si inmugurit, iar, acolo unde sta Sfantul, a iesit un izvor de apa, pe care, vazandu-l, slujitorii si femeia au crezut in Hristos si au dezlegat pe Sfantul din legaturi.

    Iar cei ce n-au crezut l-au dus pe Sfantul la dregatorul din Comane. Si, neplecandu-se Sfantul, sa jertfeasca zeilor, ci rugandu-se lui Hristos, a cazut foc din cer, arzand toata capistea idolilor. Deci, maniindu-se mult, dregatorul a poruncit sa i se taie capul, iar trupul i-a fost aruncat in rau. Si, asa, si-a luat Sfantul Vasilisc cununa muceniciei, intru slava Dumnezeului nostru, amin!

Intru aceasta zi, cuvânt al Sfântului Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei, despre Melhisedec

    Pentru ca să cunoaştem cum s-a făcut Melchisedec preot al lui Dumnezeu şi cum tot el este şi împărat străin, şi în ce fel s-a numit fără de mamă şi fără de tată şi fără spiţă de neam, făcându-se lui Hristos vie preînchipuire şi care este orânduiala lui, după care s-a făcut şi Domnul nostru Iisus Hristos ,,preot în veac”, precum s-a scris (Psalmi 109, 4; Evrei 7, 17), trebuie dintru început să povestim a lui Melchisedec sfântă istorie, pe care ne-o scrie marele nostru părinte Atanasie.

    Mai întâi, şi până a nu veni şi a se sălăşlui dumnezeiescul Avraam din părţile Canaaneenilor, după dumnezeiasca poruncă, era la hotarele Palestinei o împărăteasă, anume Salim, purtând acelaşi nume cu cetatea, întru care împărăţea ea. Deci, această împărăteasă a născut pe Salaad şi Salaad a născut pe Melhi. Iar Melhi a luat ca soţie pe o anume Salim, asemenea cu numele împărătesei, care era mătuşa sa şi cu ea a născut doi fii, pe unul Melhi şi pe celălalt Melchisedec, numindu-l. Deci, era Melhi, tatăl acestor doi fraţi, închinător la idoli şi desfrânat. Şi, după ce a venit anul rânduit, în care se făcea o jertfă la idoli, cu mare rânduială şi cu tot poporul, împăratul acela Melhi a poruncit fiului său Melchisedec, zicând: ,,Să iei din slugile noastre împreună cu tine şi, mergând la cireada vitelor, să-mi aduci 7 viţei, ca să-i jertfesc la dumnezeii mei”.

    Deci, Melchisedec, mergând la cireada vitelor, şi pe drum ridicându-şi ochii la cer, după dumnezeiască insuflare, privea cu luare aminte frumuseţea soarelui şi luminoasa lui strălucire, cunoscând de asemenea, şi pe cea a stelelor şi strălucirea, cea cu luminoase raze, a lunii. Apoi, cugetând întru sine, zicea: ,,Acela care a făcut aceste luminoase şi înfrumuseţate zidiri şi se află dincolo de ele, mai sus şi mai înalt, acesta este singurul Dumnezeu şi adevărat şi domn a toate, nestricat, nevăzut şi nemuritor. Şi numai Aceluia se cuvine a aduce jertfe, iar nu la idolii cei muţi şi fără de suflet. Deci, să mă întorc la tatăl meu, să-i spun dumnezeiasca socotinţă ce-am făcut şi, poate, mă va asculta şi-şi va veni în fire şi va lăsa amăgirea aceasta şi deşertăciunea”. Deci, Melchisedec s-a întors către al său tată, neaducând nimic. Şi, fiind întrebat de acela, pentru care pricină s-a întors fără împlinirea poruncii, dreptul Melchisedec, de curând luminat, a zis: ,,Eu am socotit, tată, că nu este cu dreptate ca noi, oamenii, fiinţe cuvântătoare fiind, să aducem viţei şi oi, ca jertfă la idolii cei muţi şi fără de simţire, ci numai Împăratului-Dumnezeu se cuvine să jertfim, care a făcut cerul atât de luminos şi atât de mare, stelele, soarele, luna, lungimile şi lăţimile pământului, marea, dobitoacele şi oamenii şi toate văzutele zidiri. Cel singur nezidit, nestricat, nevăzut, nemuritor, şi mai presus de toate, neajuns şi necuprins cu mintea”. Acestea auzind, de la fiul cel de Dumnezeu luminat, acel fără de Dumnezeu tată, s-a tulburat mult şi de o mare mânie fiind cuprins, a zis cu necurată cunoştinţă şi cu mare urgie: ,,Mergi şi săvârşeşte îndată porunca mea, iar, dacă nu mă vei asculta, nici a doua oară, cu hotărâre, te voi omorî”.

    Deci, ducându-se Melchisedec, a doua oară, la cireada vitelor, ca să aducă cei 7 viţei ai jertfei, după părinteasca şi păgâna poruncă, împăratul şi tatăl său Melhi a intrat la Salim, femeia sa, zicând: ,,Eu, femeie, am hotărât să jertfesc la zeii mei pe unul din cei doi fii ai noştri, la viitorul praznic”. Aceasta auzind şi cunoscând, ca o mamă iubitoare de fii, că sub chipul jertfei, vrea să omoare pe fiul lor Melchisedec, care a jignit păgâneasca evlavie a tatălui său, împărăteasa a început a plânge fără de mângâiere şi a se tângui mult, căci iubea mai mult pe Melchisedec. Deci, împăratul, văzând plângerea femeii lui, cu tânguire şi cu lacrimi, a zis: ,,Lasă, că punem sorţi între noi, şi la cineva va cădea soarta, acela să dea spre jertfă pe fiul său”. Şi a luat împăratul pe Melhi, de partea lui, iar pe Melchisedec l-a luat, de partea ei, împărăteasa. Dar, după dumnezeiasca rânduială, a căzut soarta de partea împăratului. Şi, ticălosul, a pregătit îndată pe fiul său Melhi, spre jertfă idolilor. Şi tot în acel ceas a sosit şi Melchisedec, cu viţeii, la casa lor părintească şi, înştiinţându-se de cele ce se făcuseră, a găsit pe mama lui plângând, cu amar, şi tânguindu-se pentru înjunghierea copilului ce avea să se facă. Şi a plâns cu amar şi el şi s-a tânguit, atât pentru amara moarte a fratelui său, cât şi pentru sălbatica cruzime a tatălui. Dar, urmând acelui păgân împărat, şi alţi mulţi taţi şi mame au pregătit spre jertfă pe fiii lor şi s-au adunat atunci ca la 500 de suflete, iar oi şi boi şi alte multe dobitoace, încât nici a le număra nu se putea. Deci, venind acel rânduit şi pângărit praznic, şi toţi cei din cetate şi cei din satele dimprejur, intrând în capiştea idolească, fericitul şi de Dumnezeu luminatul Melchisedec, neputând suferi a tatălui şi a mamei lui şi a tot poporului păgânătate şi cruzime, în acea zi, a diavoleştii lor sărbători, de bunăvoia lui, fugar s-a făcut şi s-a dus.

    Şi, suindu-se în Muntele Tabor, a intrat înăuntru, în desimea codrului, singur de tot fiind, şi, plecându-şi genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: ,,Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce ai făcut cerul şi pământul, marea şi toate câte sunt într-însele, văzute şi nevăzute, auzi-mă pe mine, nepriceputul şi nevrednicul robul Tău, şi pe toţi câţi s-au adunat la înjunghierea fratelui meu Melhi, în vremea acelui diavolesc praznic, pe aceştia, pe toţi, de la mic până la mare, scufundă-i în prăpastie şi pierde-i cu totul. Facă-se iad tot locul acela, ca să înghită de vii de păgâni şi pe nebuni”. Şi, slăvită minune, îndată, cuvântul dreptului Melchisedec, într-acel ceas, lucru s-a făcut, fiindcă pământul şi-a deschis gura sa, fără de veste, şi i-a înghiţit pe toţi şi n-au rămas nici capişti idoleşti, nici oameni, nici dobitoace, nici zidiri, nici copaci, nici nimic altceva. Şi, văzând tot acel loc scufundat şi nelocuit, de frică şi de spaimă fiind cuprins, s-a întors fericitul la Muntele Taborului, degrabă şi, în desimea codrului acelui munte, a locuit vreme de 7 ani, singur, hrănindu-se precum mai în urmă Ioan, Mergătorul-Înainte, din mugurii copacilor şi miere sălbatică şi adăpându-se din roua ce cădea de sus. Apoi, după cei 7 ani, a venit glas de sus, către dumnezeiescul Avraam, zicându-i: ,,Avraam, Avraam”. Iar el a zis: ,,Iată-mă, Doamne”. ,,Pune şaua, îi zice, peste asinul tău şi, luând împreună cu tine, îmbrăcăminte nouă, suie-te în Muntele Taborului degrabă; şi, suindu-te acolo, strigă de 3 ori către desimea codrului, cu strigare de glas mare, zicând: Omule al lui Dumnezeu, Celui Preaînalt”, şi, după al treilea glas, va ieşi din desimea codrului un om sălbăticit. Văzând pe acest om, să nu te înfricoşezi nicidecum, ci rade-l pe cap şi taie-i unghiile lui şi îl îmbracă şi îl încalţă pe el şi de dânsul să fii binecuvântat”. Deci, dumnezeiescul Avraam, suindu-se în munte, şi, făcând după a Domnului poruncă, a strigat de 3 ori spre desimea codrului, cu strigăt de mare glas şi, iată, îndată a ieşit Sfântul Melchisedec, om sălbăticit, pe care, văzându-l, dumnezeiescul Avraam, s-a înfricoşat mult şi s-a înspăimântat. Iar el a zis: ,,Nu te înfricoşa, omule, ci spune-mi cine eşti ? Şi pentru ce-ai venit la această pustietate ?” Iar dumnezeiescul Avraam a răspuns: ,,Domnul m-a trimis, ca să te rad pe cap, şi să-ţi tai unghiile şi să te îmbrac şi să te încalţ, ca pe o credincioasă a lui slugă”. Apoi, Melchisedec a zis: ,,Fă precum a poruncit Domnul”. Şi aşa, dumnezeiescul Avraam a făcut toate câte i s-au poruncit lui.

    Iar Sfântul Melchisedec, după 3 zile, pogorându-se din Muntele Taborului şi luând un corn cu untdelemn, l-a uns şi l-a binecuvântat pe Avraam, zicând: ,,Binecuvântat eşti de Dumnezeul cel Preaînalt şi, de acum, vei fi tată a multor neamuri, după cum ţi-a făgăduit ţie Domnul”. Apoi, iarăşi, după puţine zile, a venit glas din cer, către dumnezeiescul Avraam, zicând: ,,Fiindcă n-a mai rămas din neamul lui Melchisedec, pentru aceasta, se va numi fără tată, fără mamă, şi fără spiţă de neam, nici începutul zilelor având, nici sfârşit, ci, ca fiul lui Dumnezeu, preînchipuit, rămâne preot în veac”.

    Deci, pentru că singur Melchisedec, dintr-un atât de mare număr de popoare, a cunoscut, numai din îndemnul său, pe Atotputernicul Dumnezeu, cum că Acesta, singur, este adevăratul Dumnezeu, atoatefăcătorul a întregii zidiri văzute şi nevăzute, şi, pentru că, din însăşi dragostea lui de Dumnezeu, a defăimat şi a părinţilor dezmierdare şi a rudeniilor împărtăşire şi a prietenilor însoţire şi a patriei odihnă, precum şi slava împărăţiei părinteşti, şi a cinstit pe Dumnezeu, mai presus decât toate acestea, preţuind mai mult viaţa grea şi aspră a pustiului, pentru aceasta s-a învrednicit de la Domnul cu atât de mult dar, încât s-a sfinţit ca un profet, preot al lui Dumnezeu Celui Preaînalt. Şi, înaintea venirii darului, i s-a dat să lucreze, ca o preînchipuire, toate cele ale darului, ce avea să vină şi să ungă împăraţi şi preoţi şi să binecuvânteze, sfinţind, şi să aducă pâine şi vin pentru dumnezeiescul Avraam şi cele 318 slugi ce erau cu dânsul, în casa lui, când Avraam s-a întors de la tăierea lui Hodorlaomer. Că, mai înainte, a zugrăvit, cu dumnezeieşti vopsele, pe Domnul care avea să Se nască din fecioară şi a fost preot în veac, ca unul ce a făcut vie preînchipuirea celui ce, în anii cei de mai târziu, a venit cu trup în lume şi S-a sălăşluit cu oamenii, ca să ne înalţe pe noi către cele cereşti.

    Că Melchisedec, când s-a întors Avraam de la tăierea lui Hodorlaomer, pâine şi vin i-a adus înainte. Tot aşa, şi Hristos, la cina cea de taină, pâine şi vin le-a dat dumnezeieştilor Lui ucenici şi apostoli, zicând: ,,Luaţi, mâncaţi, Acesta este trupul Meu şi beţi dintru acesta toţi, Acesta este sângele Meu”. Melchisedec a fost fără tată şi fără mamă şi fără spiţă de neam, pentru că n-a cunoscut pe nimeni, pe părinţi lui şi pe rudeniile lui. Iar Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu a toate, este fără mamă, pentru că Se naşte din Tatăl, fără patimă, fără de ani, fără stricăciune şi mai presus de cuget, cum se naşte lumina din soare şi cuvântul din minte şi puterea cuvântătoare din sufletul cugetător. Şi, iarăşi, Hristos Însuşi este pentru noi şi Fiul Omului şi desăvârşit om, dar fără tată, pentru că, fără sămânţă bărbătească, S-a zămislit din Duhul Sfânt, în pântecele Maicii lui Dumnezeu.

    Vezi, dar, iubitule, adevărate şi tainice lucruri, pentru noi duhovnicească împărtăşire. Deci, ai aflat, iubitule, cu darul lui Dumnezeu, cine este străinul împărat şi, totodată, preot al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, şi pentru ce Melchisedec se numeşte, şi este, a lui Hristos preînchipuire vie, în timpul Vechiului Testament. Urmează dar şi iubirii lui fierbinţi către Dumnezeu şi dragostei lui dumnezeieşti, pentru ca să te învredniceşti, ca şi el, de cununile date lui, întru fericirea cea neîmbătrânitoare. Amin.

Sursa: Blog Constantin Diboş - Proloagele 22 Mai