Luna mai in 19 zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Patrichie, episcopul Brusei, si cei impreuna cu dansul: Acachie, Menandru si Polien (+363)

    Pe la mijlocul celui de al treilea veac, cand in toata imparatia romanilor, nu era voie sa fii crestin, fara de nici o raspundere, atunci, s-a petrecut si mucenicia Sfantului Patrichie. El era episcop crestin in orasul Brusa, oras cu izvoare de ape fierbinti, pe malul dinspre Asia, al Marii Negre, din tinutul Bitiniei, unde multime de bolnavi veneau sa se tamaduiasca de neputintele lor. Si stapanirea romana asezase acolo o capiste si o statuie a lui Esculap, in semn de multumire zeului pagan, vindecator de boli. Si era obiceiul, ca toti cei tamaduiti sa lasa in capiste un semn al inchinarii lui.

    In acea vreme, s-a intamplat ca insusi dregatorul imparatesc al Bitiniei, Iuliu, s-a vindecat la aceste ape. Si nu s-a multumit numai cu jertfa de inchinare catre Esculap, ci a socotit sa sileasca si pe crestini sa cunoasca binefacerile acestui zeu pagan, intorcandu-i la cinstirea idolilor.

    Deci, a fost adus episcopul Patrichie si i-a poruncit sa se lepede de Hristos si sa marturiseasca puterea zeului Esculap si, mergand in capiste, sa aduca jertfa si sa i se inchine, dupa obiceiul paganesc. Dar Patrichie raspunse, cu indrazneala, dregatorului, aratandu-i cat de desarta este credinta lui in puterea unui zeu fara de viata si infatisandu-i adevaratele pricini ale tamaduirilor, ce se savarsesc cu aceste ape, pe care Hristos, Dumnezeu cel viu, le-a facut pentru binele oamenilor, adunci cand a zidit lumea. Deci, maniindu-se tiranul, a zis cu glas aspru catre Petrichie: "Daca te-as arunca in mijlocul acestor ape fierbinti, pedepsind indrazneala ta de a defaima pe zei, crezi, oare, ca Hristos al tau te va scapa de la pierzanie?" Iar Patrichie a raspuns: "Hristos poate sa-mi pazeasca viata in mijlocul acestor ape, dar poate sa mi-o si ridice tot prin ele. Nici un fir de par din capul oamenilor nu se clinteste fara stirea Lui.

    Spumegand, deci de manie, dregatorul a poruncit sa fie aruncat Patrichie in clocotul apelor, dar episcopul a iesit nevatamat, marturisind, si cu mai mare tarie, pe Hristos.

    Drept aceea, a dat porunca sa li se taie capul cu toporul, atat lui Patrichie, cat si celor trei preoti, impreuna cu el: "Acachie, Menandru si Polien. Si, asa, a fost ucis Patrichie episcopul si cei trei preoti, la 19 mai, luand cununile de biruinta de la Hristos. Domnul nostru, Caruia I se cuvinte slava si cinste in veci. Amin.
 

    Sa intelegi bine pricina si cu dreptate sa judeci si drept sa o descurci. Nu-ti este tie de folos sa iei mita. Sa nu dai dreptate celui nedrept, chiar si prieten de-ti va fi. Si sa nu asupresti pe cel drept, pentru ca judecata lui Dumnezeu dreapta este. Macar si frate de-ti va fi, sa nu-i dai dreptate, cand nu are si pe cel drept sa nu-l judeci cu patima. Ca, de la Dumnezeu se pogoara plata, spre casa celor ce judeca stramb. Si, pentru lacrimile celor drepti, cu moarte rea ii ucide si pe fiii lor in robie ii risipeste, iar ei insisi, dupa moarte, in osanda vor fi chinuiti, cu dreapta judecata a lui Dumnezeu, cand va veni sa innoiasca pamantul.

    De aceasta aducandu-ti aminte, teme-te si sa nu primesti clevetirile celor ce-ti soptesc in taina. Sa nu te iutesti asupra celui nevinovat, nici sa nu te aprinzi cu manie cand judeci. Pe sarac si pe vaduve sa nu-i nedreptatesti. Nici sa nu te mandresti cu dregatoria, stapanirii tale, ca de la Dumnezeu iti este data tie.
 

    Pazeste, fiule, povata tatalui tau si nu lepdata indemnul maicii tale. Leaga-le la inima ta pururea, atarnandu-le la gatul tau. Cand vei vrea sa mergi, ele te vor povatui, si, in vremea somnului, te vor pazi, iar cand te vei destepta, vor grai cu tine. Ca povata este un sfetnic bun si legea o lumina, iar indemnurile, ce dau invatatura, sunt calea vietii. Ele te vor pazi de femeia vicleana, de limba ei cea ademenitoare. Nu dori frumusetea ei intru inima ta si sa nu te vaneze cu genele ei. Ca femeia desfranata umbla dupa o bucata de paine, pe cand sotia doreste un suflet de mare pret. Oare poate pune cineva foc in sanul lui, fara ca vesmintele lui sa nu arda? Sau va merge cineva pe carbuni, fara sa i se friga talpile? Asa este si cel ce se duce la femeia aproapelui sau; nimeni din cei ce se ating de ea nu va ramane nepedepsit. Nimeni nu dispretuieste un hot, pentru ca a furat, ca sa-si astampere foamea; dar cand a fost prins el, da inapoi inseptit, intoarce tot ce are in casa lui. Cel ce se desfraneaza, insa, cu o femeie, este lipsit de minte, se pierde pe el insusi, facand astfel" (Pilde 6, 20-32).

    Zice Domnul in Evanghelie: "Asemanatu-s-a Imparatia Cerului cu un Imparat, care a facut nunta fiului sau; veselia si lumina care va sa fie, asa o numeste, nunta, iar acest fel de cuvinte, le-a grait catre oamenii care se ingrijesc de cele pamantesti, stiindu-le obiceiurile lor, si le spunea pilda aceasta, macar ca nu era vorba nici de nunta, nici de mese, ci vesnicele bunatati le arata, cunoscandu-le nestiinta lor si vrand sa le arate ceea ce va sa fie.

    Deci, pe toti ii cheama Imparatul, cu Inalta propovaduire, sa vie la nunta si sa se sature de bunatatile cele negraite. Insa, multi din cei chemati, neluand in seama chemarea, s-au lepadat; unul cu tarina, altul cu negutatoria, iar altul pentru femeia lui, de curand luata. Si asa s-au lipsit pe ei de stralucirea aceea si s-au instrainat. Apoi, altii au fost chemati la bucuria aceea. Iar, dupa ce s-a umplut masa imparateasca, a vazut acolo Imparatul un om, neavand haina de nunta, si a zis slugilor: "Legandu-l de maini si de picioare, aruncati-l pe el in intunericul cel din afara, unde va fi plangerea si scrasnirea dintilor." Iar cei ce s-au lepadat de chemare sunt cei ce n-au primit credinta lui Hristos si cu slujirea idolilor s-au intunecat sau in eresuri au cazut sau in credinta fiind, cu pacate grele si-au intinat haina Sfantului Botez si fagaduintele credintei cele drepte le-a lepadat. Deci, izgoniti vor fi, cu adevarat, de Dumnezeu din vesnica bucurie."
 

    Un frate povestea ca era un om intr-o cetate si aceasta avea un argat cu sine, in care avea toata increderea. Acestuia i-a venit gandul ca sa se duca la viata monahiceasca, iar stapanul sau facea tot ce putea ca sa-l abata de la un gand ca acesta, fiindca tanarul era omul lui credincios. Dar n-a putut sa-l tina pe tanar.

    Deci, lepadandu-se de lume, tanarul a intrat intre frati. Dar, dupa putini ani, a inceput a fi ispitit sa se intoarca in lume si, lasandu-si chilia sa, s-a dus la stapanul sau pentru a-i cere sfat. Si l-a primit barbatul acela pe fratele cu dragoste, o data si de doua ori. Iar, dupa a treia cercetare, fratele, lasand chipul fatarniciei, a aratat barbatului patima cea ascunsa in inima sa, zicand: "De vreme ce nu mai pot suferi jugul vietii monahicesti, te rog pe tine, doamne, primeste-ma pe mine, iarasi, la tine si sa ma ai pe mine dupa randuiala cea dintai, fiindca nadajduiesc sa port si mai multa nadejde, de lucrurile tale, decat odinioara. Ca auzisem, de la tine, ca si pe fiica ta vrei sa mi-o dai ca sotie." Iar barbatul acela a raspuns catre el: "Daca lui Dumnezeu nu i-ai pazit credinta, mie, cum poti sa mi-o pazesti?" Iar el, de cuvantul acesta ranindu-se, ca de un bici, s-a intors la chilia sa. Deci, sa nu ne ingreuiem, rabdand ostenelile, ca scris este: "Cei ce seamana cu lacrimi, cu bucurie vor secera." (Ps.125,5). Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.