Sfantul Apostol Andronic a fost unul din ceata celor saptezeci de Apostoli ai Domnului si, impreuna cu Sfanta Iunia, erau rude cu Sfantul Apostol Pavel si au crezut in Hristos, mai inainte decat marele Apostol, precum Pavel insusi marturiseste in Epistola sa catre Romani, cand zice: "Imbratisati pe Andronic si pe Iunia cei de un neam cu mine si impreuna inchisi cu mine, care sunt vestiti intre apostoli si care inaintea mea au fost in Hristos" (Rom. 16,7).

    Stim, din traditie, ca Sfantul Andronic a fost propovaduitor si invatator nu numai al unei cetati si tari, ci, pretutindeni alergand, ca un inaripat, a smuls valul inselaciunii idolesti si a propovaduit pe Hristos in multe locuri, aducand pe multi la dumnezeiasca cunostinta. Impreuna cu iunia, ajutatoarea si ruda sa, ei au intemeiat pretutindeni biserici, adica cete de ucenici in credinta, dupa pravila Apostolilor, au izgonit duhurile necurate  din oameni, au tamaduit pe bolnavi si au adus alinare si nadejde in sufletele celor oropsiti. Despre acesti doi Sfinti se mai stie ca au suferit in temnita, impreuna cu Apostolul Pavel, si ca, in calatoriile lor, ei au ajuns pana la Roma, unde au vestit, impreuna cu alti Apostoli, cuvantul lui Dumnezeu. Nu stim in ce imprejurari, Sfintii astazi pomeniti s-au mutat la Domnul: din traditie, stim doar atat ca Sfintii Andronic si Iunia si-au sfarsit sarguincioasa lor alergare in slujba Domnului, in ziua de 17 mai. Dumnezeului nostru, slava!

    Sfantul ucenic Solohon a trait pe vremea imparatiei lui Maximian. El era de nema egiptean, cu credinta, crestin si cu randuiala ostas, sub porunca tribunului Campan, care avea, sub porunca sa, trei mii de ostasi. Iar, cand Campan, cu voia imparatului, a mers cu ceata sa din Egipt la Calcedon, atunci, li s-a poruncit de catre imparat, tuturor  celor mai mari peste osti, sa aduca jertfa idolilor, impreuna cu ostile lor. Deci, Campan a poruncit ca toti ostasii sa aduca jertfa idolilor. Sfantul Solohon, si cu dansul alti doi ostasi, Pamfamir si Pamfalon, au marturisit ca sunt crestini si, deci, nu pot sa aduca jertfa idolilor. Ei au marturisit ca, nicidecum nu se vor lepada de Hristos si vor petrece, pana la sfarsit, in sfanta credinta, chiar de ar patimi chinuri cumplite. Deci, Sfintii Mucenici Pamfamir si Pamfalon, fiind munciti cu groaznice batai si-au dat sufletele lor in mainile Domnului, iar sfantul Solohon, intarindu-se, chema cu indrazneala pe Hristos. Prigonitorul Campan, fiind in nepricepere si maniindu-se foarte tare, a poruncit ca sa-i deschida gura Mucenicului, cu sabia, si sa-i toarne vin, de la jertfa idolilor. Atunci, Mucenicul, apucand fierul cu dintii, l-a rupt in doua si, rupand legaturile cu care era tinut, a stat inaintea prigonitorului, marind dumnezeirea lui Hristos si mustrand indracirea lui Campan. Atunci, un glas din ceruri a venit catre Sfantul, intarindu-l si indemnandu-l spre vitejeasca patimire. Dupa aceasta, au chinuit pe Sfant in multe feluri, batandu-l fara mila si tarandu-l gol peste varfuri de pietre ascutite. A fost spanzurat, apoi, intr-o casa, de mana dreapta, de o grindina, cu o piatra mare legata de piciorul stang si a stat, astfel, spanzurat, de la ceasul al saselea, pana la al noulea, indemnat fiind, in tot chipul sa se lepede de Hristos, dar el nu s-a supus. Taindu-se funia, Sfantul a stat drept pe pamant, fiind seara tarziu. Atunci Campan, cuprins de manie neimblanzita, a luat o trestie ascutita si a infipt-o toata in urechea Sfantului. Dupa aceea, toti ostasii au plecat impreuna cu tribunul, iar crestinii venind, au luat pe Sfant, care slabise mult, dupa atata munci si l-au dus pe un pat, in casa unei vaduve crestine. Acolo, Sfantul, gustand putina paine si apa, s-a intarit si a vorbit cu crestinii, cei ce erau de fata, sfatuindu-i sa fie nestramutati in credinta. Apoi, cautand spre cer si rugandu-se, si-a dat sufletul sau in mainile lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.
 

    Va rog, pe voi, toti oamenii, cei ce ????ziti de vinul cel mult, ca el atata poftele in ???voiti a va pocai catre Dumnezeu, sa va pa-??? oameni si goneste din suflete frica de Dumnezeu. Cereti de la Dumnezeu sa va daruiasca voua frica Sa, care sa goneasca din suflete poftele cele ce va incearca si vor sa va desparta pe voi de Dansul.

    Ia minte la tine, de-ti va zice tie gandul, ca fratele tau are ceva impotriva ta sa nu zabovesti, ci, mergand la el, te impaca si, de ai avea vreun gand asupra lui, iarta-i lui, cu umilinta, si sa nu fii aspru cu el. Ca toti suntem indemnati de aceeasi pizma draceasca, sa tinem mania asupra fratelui nostru. Dar, noua nu s-a poruncit, ca totdeauna sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Iar, de saracia cea mare, sa nu ne ingrijim, ci sa ne incredintam lui Dumnezeu cu toata inima.
 

    La tot cel ce crede in Dumnezeu, vine ingerul Domnului, daca nu-l gonim noi pe el cu lucruri rele. Ca, precum fumul goneste albinele, si pe porumbei mirosul urat, asa si pe ingerul pazitor al vietii noastre, il indeparteaza de la noi pacatul. Sa nu dai, zice Scriptura, piciorul tau spre clatire, nici sa nu adoarma cel ce te pazeste pe tine. Ca, precum cineva ar sta inaintea imparatului si ar vorbi cu el, si, chemand pe slugi, ar sta si ar vorbi cu ele, lasand pe imparat, asa face si omul care, in vremea cantarii sale, barfeste si isi risipeste mintea sa. Deci, sa cunoastem, fratilor, cum stam inaintea lui Dumnezeu, in biserica. Precum ingerii, cu cutremur Ii stau inainte, cantand, asa si noua, ni se cade a ne asemana lor, cu inima curata si cu frica stand la cantare si la rugaciunile noastre inaintea lui Dumnezeu, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.