Fericitul Teodor a fost ucenicul marelui Pahomie si apoi staret, dupa dansul, al manastirilor din Tabena Egiptului, ca unul ce s-a invrednicit a fi asemenea la chip si impreuna locuitor cu marele sau staret. S-a nascut in Tebaida de Sus, din parinti crestini si a simtit cu putere, inca din copilarie, chipul cel inselator al lumii. Avea numai 12 ani cand, la Botezul Domnului, s-a retras de la o masa indestulata, ca de sarbatoare, si, ascunzandu-se de oameni, a postit pana seara, rugandu-se lui Dumnezeu sa-l primesca in slujba Sa si sa ramana toata viata credincios chemarii sale.

    Cand avea 14 ani, cu binecuvantarea mamei sale, a mers la o manastire de monahi bineplacuti lui Dumnezeu si a ramas acolo, incepand a vietui cu frica de Dumnezeu. Auzind insa de Sfantul Pahomie, de sfintenia vietii lui, de buna randuiala a vietii monahilor din manastirile lui - viata de rugaciune si de munca, de privegheri si de tacere, de fratietate si de ascultare -, s-a dus la Tabena si s-a invrednicit a fi numarat printre ucenicii Sfantului Pahomie. Cand a implinit 25 de ani, fericitul Teodor a fost ales, de dascalul sau, ca insotitor in drumurile pe care acesta le facea manastirilor puse sub povatuirea sa.

    Multa bucurie avea Cuviosul Pahomie, vazand cum creste ucenicul sau in intelepciune, in cunoasterea dumnezeiestilor invataturi, in desavarsita curatie. La 30 de ani, a fost sfintit preot din porunca marelui staret, de unde si numirea lui de Teodor cel Sfintit, adica Teodor preotul. Curand, dupa aceasta, Sfantul a primit carmuirea manastirii din Tabena, iar Cuviosul Pahomie s-a asezat in manastirea Pamvo.

    Odata, facandu-se vinovat de pacatul ingamfarii, Teodor a fost mustrat de duhovnicescul sau dascal si doi ani a fost supus la canon de ascultari smerite, in fata tuturor calugarilor, canon pe care Teodor l-a implinit cu sfintenie. La putina vreme dupa moartea lui Pahomie, intamplandu-se dezbinari si neintelegere intre manastirile pahomiene, Teodor a fost ales sa pastoresca in toate aceste manastiri si a izbutit sa readuca pacea si dragostea frateasca in marea familie a fratilor sai, reasezand peste tot oranduielile de viata statornicite de Sfantul Pahomie, parintele de obste, si aducand nenumarate suflete la Hristos. Mai mult, sub carmuirea sa, aceste manastiri au ajuns la atata stralucire, ca pretutindeni se dusese vestea de viata curata si plina de sfintenie a calugarilor sai.

    La 16 mai 367, acest mare indrumator de suflete si-a dat obstescul sfarsit in mainile Domnului Hristos, pe Care l-a slujit cu credinta, din copilarie.

    Auzind maica lui Teodor despre fiul ei, ca se afla in Tabena, la Cuviosul Pahomie, a luat scrisori de la episcopii care porunceau Sfantului Pahomie, ca sa-l dea pe fiul ei. Si a mers aceea la Tabena si a fost primita in casa de oaspeti, cea din manastirea fecioarelor, intru care se nevoia sora lui Pahomie. Si a trimis maica lui Teodor la Sfantul Pahomie, dorind ca sa vada pe fiul ei. Iar staretul a zis lui Teodor: "Fiule, maica ta a venit aici, vrand sa te vada si are scrisori de la episcopi catre noi; deci, mergi la dansa, mai ales, pentru ca au scris sfintii episcopi, pe care avem datoria sa-i ascultam". Raspuns-a Teodor: "Parinte, incredinteaza-ma pe mine, mai intai, oare, nu voi da raspuns lui Dumnezeu, in ziua Judecatii ca, dupa niste inceputuri ca acestea ale vietii mohanicesti, de ma voi duce la maica mea, pe care am lasat-o, pentru Dumnezeu, cu toale lumestile impatimiri, nu se vor sminti fratii datorita mie ? Ca, daca, mai inainte de Darul cel Nou, in Vechiul Testament, li s-a poruncit fiilor lui Levi sa nu-si vada parintii si fratii lor, ca sa pazeasca indreptarile lui Dumnezeu, cu atat mai mult, mie, in Darul cel Nou, invrednicindu-ma de un har atat de mare ca acesta, al sfintei randuieli monahicesti, apoi, nu mi se cade mie a cinsti mai mult dragostea de Dumnezeu, decat dragostea parintilor, de vreme ce a zis Stapanul nostru: "Cel ce iubeste pe tata sau si pe mama sa, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine". Grait-a lui Sfantul Pahomie: "Fiule, de nu-ti este tie de folos sa-ti vezi pe mama ta, eu nu te silesc pe tine, ci fii desavarsit monah, despartindu-te de lume si de tine insuti."

    Deci, instiintandu-se maica lui, ca fiul ei nu voieste nicidecum, nu numai sa se intoarca la dansa acasa, dar nici sa o vada pe ea, a hotarat si ea a nu se mai intoarce la locul sau, ci a vietui in manastirea cea de fecioare, in calugarie, ca zicea intru sine: "De va voi Dumnezeu, voi vedea pe fiul meu intre sfintii parinti, inca si sufletul meu imi voi dobandi pentru dansul". Asa, hotararea cea pentru Dummnezeu, barbateasca si statornica, a monahului celui tanar, nu numai pe al sau suflet, ci si pe al maicii sale l-a mantuit, aducand-o la viata monahiceasca, cea stramta si cu patimiri pentru Dumnezeu.

    Si se intarea cu duhul Cuviosul Teodor si se asemana intru toate Sfantul Pahomie, duhovnicescului sau parinte, supunandu-se lui, pentru Dumnezeu, ca lui Dumnezeu Insusi. Iar parintele, de multe ori, il ispitea pe el intru ascultari si in rabdare, poruncindu-i lui felurite ascultari. Si daca acela implinea porunca, staretul, uneori, il mustra pe el, ca si cand n-ar fi facut bine, dar, el, totdeauna, cu bucurie, primea ceea ce i se poruncea lui de parintele sau si mustrarile, cele de la dansul le socotea ca pe niste laude.

    Zicea Sfantul Grigorie Dialogul, papa Romei, catre arhidiaconul sau Petru: Robul lui Dumnezeu Prov, mi-a spus mie, despre sora lui Muza, ca copila fiind, intr-o noapte i s-a aratat ei in vis, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Pururea Fecioara Maria, careia ii urmau niste fecioare de o varsta cu Muza. Si a intrebat-o Stapana pe Muza: Oare voiesti, ca impreuna cu aceste fecioare, sa vietuiesti si sa-mi urmezi mie ? Raspuns-a Muza: Voiesc, Doamne. Si i-a poruncit Stapana, ca de acum, sa lase jocurile copilaresti si sa fie cuminte, ca, la treizeci de zile, ea va veni si o va aseza cu fecioarele acelea. Deci, Muza, desteptandu-se, si-a schimhat obiceiul, din ceasul acela si si-a lepadat toata mintea copilareasca. Parintii ei minunadu-se si intreband-o pe ea despre acel vis, ea le-a raspuns ca a vazut pe Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, si a luat o porunca de la ea, de ziua in care o sa se duca si o sa se aseze cu fecioarele, cele ce ii urmau ei. Deci, sosind ziua a douazeci si cincea, Muza a fost cuprinsa de friguri, iar, la treizeci de zile, cand s-a apropiat ceasul de a merge la aceea care i s-a aratat in vis, iarasi a vazut pe Preacurata, venind la ea, cu fecioarele acelea. Atunci, ea a inceput a zice, cu glas lin, catre cea care o chema pe ea: Iata viu, Doamna, iata viu. Si cu acest cuvant si-a dat sufletul in mainile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si suflelul ei, iesind din trupul cel fecioresc, s-a salasluit cu sfintele fecioare. Dumnezeului nostru, slava.