Sfantul Prooroc Isaia a fost cel dintai dintre marii Prooroci ai Vechiului Testament. El a trait pe vremea regilor Ahaz (735-716 i.Hr.) si Ezechia (716-687 i.Hr.) cu mai mult de 700 de ani inainte de Nasterea Domnului Iisus. In cartea sa a proorocit poporului evreu, din care se tragea, Nasterea Domnului, dintr-o fecioara, ca se va numi Emanuil - cu noi este Dumnezeu - (cap. 7-12), apoi patimirea Robului lui Dumnezeu (cap. 50-53) si a doua infricosatoare venire a Domnului in lume (cap. 63-65). Drept aceea, Isaia a fost numit Evanghelistul Vechiului Testament.

    Plin de indrazneala, a mustrat cu asprime pe cei puternici, din vremea aceea, pentru nedreptatile si faradelegile lor. Cartea proorocilor lui Isaia s-a bucurat de aceea, totdeauna, de mare cinste la iudei. Insusi Domnul Iisus, dupa intoarcerea Sa din pustie, intrand, intr-una din sambete, in sinagoga din Nazaret si dandu-i-se cartea Proorocului Isaia, a deschis-o la locul unde erau cuprinse proorocirile, scrise cu aproape opt veacuri inainte, despre El si a citit in auzul tuturor: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis a vindec pe cei zdrobiti cu inima, sa propovaduiesc robilor dezrobirea si celor orbi vederea; sa slobozesc pe cei apasati" (Luca 4, 18). Si inchizand cartea, Iisus a spus: "Astazi, s-a implinit scriptura aceasta, in urechile voastre" (Luca 4, 21), aratand ca venise ceasul ca sa implineasca, tot asa, si celelalte proorociri.

    Dupa traditia Vechiului Testament "dregatorii sodomului", maniindu-se pentru mustrarile Proorocului, au hotarat sa-l ucida. Si a fost taiat Sfantul Prooroc, la camp, cu fierastraul, din porunca regelui Manase. Si, asa, Isaia, marele Prooroc al Domnului, s-a sfarsit ca mucenic, la adanci batraneti. Iar cartea lui este scrisa in vremea de aur a limbii ebraice.

    Sfantul Mucenic a fost de fel dintr-o tara salbatica si, mai inainte, se numea Reprovos. Fusese prins rob, in razboi, de romani si era tanar cu varsta, urias la trup si fioros la infatisare, cum nu se poate inchipui. Dar era, din fire, intelept la minte si cu buna cunostinta si avea suflet milostiv, ca suferea cu durere, vazand chinurile crestinilor, pentru credinta lor in Hristos. Si era pe vremea prigoanei lui Decius.

    Deci a invatat limba romanilor si a cunoscut repede invatatura cea dumnezeiasca, a Evangheliei lui Hristos, si a fost increstinat in Antiohia, de catre Sfantul episcop Vavila, ce se praznuieste la 4 septembrie, primind la botez numele de Hristofor. Fiind adus in fata imparatului, acesta s-a inspaimantat, vazandu-l. Dar, auzind chiar din gura lui ca este crestin, a incercat sa-l amageasca prin viclesug, nevrand sa-l dea mortii, ci, nadajduind a si-l face slujitor. A trimis, asadar, la el doua femei frumoase si desfranate, pentru a-l face sa pacatuiasca, dar Hristofor le-a mustrat pentru ticaloasa lor indeletnicire si, vorbindu-le indelung, le-a hotarat sa se pocaiasca si sa se boteze. Si, maniindu-se, imparatul l-a supus la multe chinuri, pe care Sfantul, indurandu-le, cu credinta tare, acesta a poruncit sa i se taie capul. Si aceasta a fost in ziua de 9 mai.

    Pe vremea bine credinciosului imparat Alexie (1081-1118) si a patriarhului Nicolae, a fost o navalire a ismaielitenilor, impotriva stapanirii grecesti de pe cealalta parte de mare. Si, incepand de la Cherson (Crimeia), vrajmasii crucii lui Hristosau robit pamantul crestin, pana la Antiohia si Ierusalim si au pustiit, cu foc si cu sabie, toate cetatile si satele, bisericile si manastirile, iar pe cei ce au scapat de sabie, barbati, femei si copii, i-au robit si toate partile acelea le-au luat in stapanirea lor. Atunci si cetatea Mira, cea din partile Lichiei, unde se aflau cinstitele moaste ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o aceeiasi agareni.

    Toate acestea s-au facut, insa, cu voia lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre, cu care maniem pe Domnul si intaratam, pana la amaraciune, indelunga lui rabdare, precum zice la Psalmi: "Amarat-au pre Cel Prainalt." Ca Dumnezeu mult se mahneste de faradelegile poporului ce vietuieste fara de pocainta; atunci nu cruta nici pe Sfinti si nici rugaciunile placutilor Sai nu le asculta, ca a zis, candva, prin gura lui Ieremia Proorocul: "De vor sta Moise si Samuil inaintea fetei Mele, rugandu-se pentru poporul cel ce ma uraste, sufletul Meu nu este catre poporul acesta. Surpatu-i-am pe dansii de la fata Mea, la sabie, la foamete si la robie."

    Cu o dreapta manie, ca aceasta, a lui Dumnezeu, pustiindu-se multe din partile grecesti de la rasarit, intre care a fost si Lichia, cu cetatea ce se numeste Mira, a voit Domnul ca sa aduca cinstitele moaste ale Sfantului Nicolae, placutul Sau, din cetatea cea pustiita a Miriei, in cetatea care se numeste Bari, care este in Italia. Astfel, Domnul n-a voit ca moastele unui luminator a lumii, ca acesta, sa fie pe pamant, ub obroc; iar, pe de alta parte, a randuit ca si Apusul sa nu fie lipsit de facerile Sale de bine, care se dau prin mijlocirea Sfantului arhiereu. Si aducerea acestor sfinte moaste, s-a facut intr-acest fel: Unui preot oarecare, ce locuia in cetatea Bari, om drept, cinstit si cucernic, i s-a aratat Sfantul Nicolae, zicandu-i "Mergi si spune poporului acestuia si la tot soborul bisericii ca, ducandu-se la Mira, cetatea Lichiei, sa ia de acolo moastele mele si, aducandu-le aici, la Bari, sa le puna in cetatea aceasta, ca nu trebuie sa fiu acolo, in acel loc pustiu, asa voind Domnul Dumnezeu".

    Preotul, sculandu-se dupa visul acesta, a mers la biserica si a spus clerului si la tot poporul aratarea Sfantului Nicolae, pe care o vazuse in acea noapte. Iar aceia, auzind, s-au bucurat, zicand: "Astazi, a aratat Domnul mila Sa spre poporul sau si spre cetatea noastra".

    Deci degraba au randuit trei corabii si au ales niste oameni vestiti si tematori de Dumnezeu, si cativa cinstiti preoti ca sa mearga, pentru aducerea sfintelor moaste, ale marelui arhiereu Nicolae. Deci, prefacandu-se ca niste negutatori, ca sa nu li se impiedice calea marii, au umplut corabiile lor cu grau si au plecat, facandu-se ca merg in negutatorie. Calatorind, astfel, cu buna sporire, au ajuns, mai intai, la Antiohia, unde, vanzand graul, au cumparat alte lucruri. Si, afland acolo, de la alti negustori venetieni, care venisera, mai inainte, din alte parti, ca si ei au de gand se mearga in Lichia, in cetatea Mirei, pentru moastele Sfantului Nicolae, cei din Bari s-au silit sa-i intreaca pe dansii. Deci, calatorind mai repede si fiind purtarea de grija a lui Dumnezeu cu ei, au ajuns pe taramurile Lichiei si au stat la malul cetatii Mirelor si, intreband de biserica Sfantului si despre moastele lui, si-au luat armele, temandu-se, ca nu cumva sa-i opreasca pe dansii cineva, si au mers la biserica. Acolo, afland patru monahi, i-au intrebat pe dansii, unde se afla moastele Sfantului Nicolae, ca, ziceau dansii, vrem sa ne inchinam lor. Iar monahii le-au aratat lor mormantul in biserica, unde, ca sub obroc, zaceau sub pardoseala, in pamant, moastele arhiereului lui Hristos, cele tamaduitoare.

    Deci, cei din Bari, dand la o parte pardoseala bisericii si sapand pamantul, au gasit racla Sfantului, iar cand au descoperit-o, au vazut mir bine mirositor. Deci, luand, cu bucurie, pe mainile preotilor moastele Sfantului, le-au dus la corabiile lor si le-au pus intr-una din ele. Si s-au dus impreuna cu ele si doi monahi, iar doi au ramas la locul acela, in biserica.

    Cu o negutatorie ca aceasta si cu castigul cel fara de pret, cei din Bari, departandu-se de malul Mirei, la 28 de zile ale lunii lui aprilie, dupa o buna si, cu noroc, calatorie, au ajuns degraba in cetatea lor, intr-o Duminica, in 9 zile ale lunii mai, in vremea Vecerniei. Poporul din Bari, instiintandu-se de venirea cinstitelor moaste ale marelui si placului lui Dumnezeu, indata a iesit intru intampinarea sfintelor moaste, impreuna cu episcopii, cu preotii, si cu monahii si cu tot clerul bisericesc, barbati, femei si copii si multimea a tot poporul; de la mic pana ;la mare, cu faclii si cu tamaie, cantand si laudand pe Dumnezeu si savarsind cantari de rugaciune Arhiereului lui Hristos. Si, luand cu bucurie si cu cinste acea nepretuita visterie duhovniceasca, au pus-o in biserica Sfantului Ioan Inaintemergatorul, care era langa mare. Si se faceau multe minuni, de catre moastele cele tamaduitoare, cu schiopii, orbii, surzii si indracitii, cum si cu cei cuprinsi de tot felul boli, prin atingerea de moastele Sfantului. Si n-au incetat sfintele lui moaste, in toate zilele, a da cu minune tamaduirile; si se dau pana acum, celor ce alearga la dansul cu credinta.

    Deci, cetatenii din Bari, vazand darul, cel facator de minuni al moastelor Sfantului Nicolae, curgand, ca intr-un izvor, fara de scadere au zidit o biserica din piatra, mare si frumoasa, impodobita cu tot felul de frumuseti scumpe, cu hramul Sfantului. Au mai ferecat si o racla de argint cu pietre de mult pret si au aurit-o peste tot. Iar in anul al treilea, dupa aducerea cinstitelor moaste, de la Mira Lichiei, la Bari, adunand clerici din cetatile si tarile dimprejur, au facut cinstita mutare a sfintelor moaste, ale facatorului de minuni Nicolae, din Biserica Botezatorului, in Biserica cea noua zidita din piatra, cu numele lui, in aceeasi zi, in care, mai inainte, le aduse in Bari din Mira Lichiei, si le-au pus, cu racla cea de argint, in altar. Iar racla cea veche, pe care o adusesera de la Mira Lichiei, au pus-o in biserica, pentru inchinaciunea celor ce veneau. Si, de atunci, s-a oranduit ca praznicul aducerii sfintelor moaste ale Sfantului Nicolae, sa se praznuiasca in toti anii, in ziua de 9 mai, cinstind prin acest praznic, amandoua aducerile, adica, si pe cea din Mira, la Bari, si pe cea din biserica Inaintemergatorului, in biserica cea noua, din piatra, zidita la Bari.

    Si, de atunci, nu numai intr-aceasta cetate a apusului, ci in toate cetatile si laturile crestinatatii, s-au luat obiceiul de a se praznui, in aceeasi vreme, aceasta aducere, cu dreapta credinta si cu buna cucernici, din dragostea cea catre Sfantul Nicolae facatorul de minuni.

    A fost un oarecare om foarte bogat si milostiv catre saraci si prea iubitor de sfintele biserici. Deci, acesta mergea odata, undeva, cu slugile sale, si, trecand pe calea unde era o manastire a Sfantului Nicolae, gandea, in inima sa, sa dea milostenie la acea manastire; si, mai mergand el putin, a vazut un om zacand mort si gol, ca inghetase de frig. Si omul acesta milostiv a facut mila cu dansul si a poruncit slugilor sale sa-l ia, iar celorlalte slugi, le-a zis: "Voi mergeti inainnte, iar eu, dupa ce voi duce pe omul acesta in manastire, va voi ajunge pe voi." Apoi, mergand in manastire, a spus egumenului si tuturor fratilor: "Parintilor, mergand noi pe calea aceasta, am aflat pe acest om, zacand mort, si noi nu stim ce i s-a intamplat lui de a murit; ori l-au ucis talharii sau din ger a murit, precum il vedeti toti. Dar, parintilor sfinti, ingropati-l pe el aici." Si le-a dat lor aur, rugandu-i sa-i faca lui randuiala. Si asa l-au ingropat pe el cu cinste, iar strainul acela s-a inchinat Sfantului Nicolae si tuturor fratilor si s-a dus in calea sa.

    Dar, cand mergea el pe calea aceea, unde aflase pe cel mort, a vazut un tanar, plangand la locul acela, si a inceput a-l intreba despre pricina plansului sau. Iar el i-a raspuns lui: "Stapane al meu, sunt foarte necajit si de aceea plang, ca tatal meu, care a fost negutator si umbla pe calea aceasta, acum sunt multe zile de cand il asteptam pe el si nu stim ce i s-a intamplat. Dar ne-a venit o instiintare, ca l-au ucis talharii, si, pentru aceea, il caut la locul acesta, ca poate, ii voi afla macar trupul lui si as fi mangaiat; dar nu-l pot afla." Dar acel om binecredincios il mangaia cu cuvinte duhovnicesti, zicandu-i: "Eu, cand ma duceam pe calea aceasta, am aflat la locul acesta un om mort, zacand gol, de ger ingheta. Si, luandu-l pe el, l-am dus la manastirea Sfantului Nicolae si l-am ingropat; si aur am dat calugarilor, ca sa-l pomeneasca pe el." Iar tanarul, auzind cuvintele acestea, i s-a inchinat lui pana la pamant si-l ruga pe el, zicand: "Sa faci, stapane, mila cu mine si sa mergem impreuna pana la manastirea aceea, ca macar sa vad mormantul tatalui meu." Iar acel bun negutator s-a ostenit, cu mare dragoste, pana la manastire, cu tanarul. Si, dupa ce au mers ei la manastire, a chemat negutatorul pe egumen si pe toti calugarii manastirii aceleia si le-a zis lor: "Oare, va aduceti aminte, parintilor sfinti, de cand am adus la voi pe un om mort si v-am poftit ca sa-l ingropati pe el?" Iar ei au zis: "Adevarat este, inca si aur ne-ai dat noua si l-am ingropat pe el si am facut pomenire pentru dansul."

    Deci i-au aratat lui locul, unde era ingropat, si a zis negutatorul catre tanar: "Acesta este mormantul tatalui tau, nu te mai mahni." Iar tanarul, a zis catre frati: "Rogu-ma voua, parintilor sfinti, sa nu ma opriti pe mine a lua oasele tatalui meu, ca macar cat de putina mangaiere sa aflam din aceasta." Si i-au zis calugarii: "Precum voiesti, asa sa faci." Deci, i-a rugat pe ei tanarul, ca sa deschida mormantul. Iar ei, sapand pamantul, au descoperit racla si, deschizand-o, au aflat-o pe ea plina de aur si de argint. Si s-au minunat toti de o lucrare ca aceasta si au proslavit pe Dumnezeu si pe Sfantul Nicolae. Iar tanarul acela s-a facut nevazut. Dupa aceea, s-a aratat Sfantul Nicolae, in vis, egumenului, zicandu-i: "Minunea aceasta s-a facut, pentru ca, de acum, sa nu mai fie lipsit lacasul acesta, ca v-a dat voua Hristos mila Sa si a trimis pe ingerul Sau, ca pe omul acela bun." Dumnezeului nostru, slava!

Minune despre un copil ce se inecase, pe care Sfantul Nicolae l-a pazit viu.

    Cine, oare, auzind, nu se va mira de atat de multe si mari minuni ale parintelui nostru, Sfantul Nicolae, care a umplut lumea cu stralucirea faptelor sale minunate, precum s-a zis si asa este? Ca grecii se lauda, Italia si Siria se minuneaza si tot Rasaritul, fericindu-l pe el, il mareste. Ca Sfantul Nicolae, oriunde este chemat, vine, cu mare graba si totdeauna, de cele fara de veste primejdii si necazuri, ce navalesc cu milostivirea ii izbaveste pe toti, precum vedem si astazi, la pomenirea minunii pe care a facut-o Sfantul.

    Un oarecare barbat cucernic, avand un singur fiu, si mare credinta catre Sfantul Nicolae, luand lumanari, tamaie si undelemn, a intrat intr-o luntre cu sotia si cu fiul sau si mergand impreuna cu alti credinciosi ca sa se inchine Arhiereului Nicolae de la Mira Lichiei. Si, ajungand acolo, si apoi intorcandu-se cu bucurie acasa, pe cand mergeau ei pe rau, femeia lui tinand copilul in brate, a atipit de somn si a scapat copilul in rau; si indata s-a inecat copilul in apa. Iar tatal copilului, vazand nenorocirea, a inceput a-si smulge parul capului sau, zicand: "Vai, mie, Sfinte Nicolae, au pentru aceasta am avut eu asa mare credinta pentru sfintia ta, ca sa nu-mi pazesti pe copilul meu in aceasta nenorocire? Si cine va fi mostenitor averii mele, pe care o am? Si pe cine voi invata a face pomenirea precinstitei tale praznuiri? Sau cui voi povesti mila ta cea mare, pe care o versi asupra a toata lumea? Ca eu am voit a-l creste pe el in invatatura, povatuindu-l intru ale tale faceri de bine si minuni, ca, si dupa a mea moarte, sa faca a ta pomenire, Sfinte Nicolae. Iar acum m-am saracit, ca mare necaz m-a cuprins si mi-am pierdut pe singurul meu fiu si, in casa mea, degraba va inceta pomenirea ta, ca eu sunt batran si-mi astept sfarsitul. Ca de ai fi voit sa-l izbavesti, puteai, dar ale mele faradelegi au stat impotriva. Acum am inteles si am cunoscut ca am ratacit si am fost pedepsit cu intristarea. Ca, de as fi pazit poruncile lui Dumnezeu cu neprihana, atunci zidirea mi s-ar fi supus, precum lui Adam, mai inainte de greseala lui, din Rai. Ci, acum toata faptura se ridica impotriva mea, apa ma ineaca, fiara ma mananca, balaurul ma inghite, fulgerul ma arde, pasarea ma rupe, animalele salbatice ma calca. Toata zidirea cea necuvantatoare, cele poruncite ei de la Domnul, le face. Iar noi, fiind cuvantatori si cu suflet si dupa chipul lui Dumnezeu facuti, nu putem castiga minte tare, ca sa tinem poruncile Facatorului nostru." Si iarasi, acelasi barbat a mai zis asa: "Parinte, Sfinte Nicolae, nu te mania asupra mea, a celui ce am indraznit a grai atatea, din cea multa a mea intristare. Ca nu ma dejnadajduiesc de a mea mantuire, avandu-te pe tine ajutor." Iar femeia lui, batandu-si pieptul, tot aceleasi cuvinte graia. Si, ajungand la locul lor, au intrat in casa foarte mahniti si amar tanguindu-se.

    Deci, sosind noaptea, Sfantul Nicolae, cel grabnic intru ajutor celor ce il cheama pe el, a adus pe copil din rau si in biserica cea soborniceasca a Sfintei Sofii l-a pus. Iaar, cand a sosit rugaciunea Utreniei si a intrat eclesiarhul in biserica, a auzit glas de copil plangand si, stand, s-a minunat, multa vreme, zicand intru sine: "Cine a lasat o femeie cu copil in biserica?" Si, meergand la straji, au inceput a-i mustra pe ei. Iar aceia au raspuns, zicandu-i: "Nu stim ce spui." Si indata, alergand impreuna catre usile paraclisului, au auzit glas, iar usile erau incuiate, cu toata intarirea. Si, luand indata lumina si deschizand usa si intrand in paraclis, au vazut un copil, stand ud, inaintea chipului Sfantului Parintelui nostru Nicolae. Si, vazand aceasta, s-au minunat si, mergand, au spus mitropolitului. Iar acesta, dupa rugaciunea Utreniei a trimis peste tot locul vestitori, ca sa vina sa cunoasca pe acel copil, al cui este. Si auzind, tatal acelui copil, a alergat si a spus femeii sale, zicand asa: "Au nu cumva este copilul nostru, o, femeie?" Iar ea, auzind aceasta a certat pe barbatul ei, zicand: "De ce nu intelegi binefacerile de bine, cele mari, ale Sfantului Parinte Nicolae? Ca pe cei trei barbati, de la moarte i-a izbavit, pe Vasile, fiul lui Agricola, din mainile saracinilor l-a rapit, pe barbatul acela, Dimitrie, din fundul marii, l-a scos si in casa lui cea incuiata l-a pus si alte multe minuni, prin Sfantul Parinte Nicolae s-au facut, pe care limba omneasca a le povesti nu poate?" Si aceasta graind au alergat degraba si si-au cunoscut copilul lor. Iar maica copilului, care nu bagase de seama de copil, a cazut inaintea icoanei Sfantului Parinte Nicolae si cuvinte de umilinta zicea, si, cu lacrimi mari, marelui Parinte se ruga. Asemenea, si barbatul ei, spalandu-si fata cu lacrimi, se ruga Sfantului Parinte.

    Si asa, cu toata multumirea, si-au luat copilul lor, intorcandu-se, cu toata bucuria, la casa lor, dand lauda Sfantului Parinte Nicolae si slavind pe Sfanta Treime, pe Tatal, pe fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin