Aratarea semnului Sfintei Cruci s-a intamplat, dupa moartea celui dintai imparat crestin, dreptcredinciosul si marele Constantin si, anume, pe vremea cand fiul sau Constantiu (337-361), luand imparatia, a primit totodata si rau credinciosul eres al lui Arie. Spre rusinarea ereticilor, care defaimau pe Hristos, si spre incredintarea si intarirea celor dreptcredinciosi, s-a facut, atunci, intr-adevar un semn minunat, in sfanta cetatea a Ierusalimului. Ca, in Duminica Cincizecimii, adica la pogorarea Sfantului Duh, sarbatoare care a cazut atunci, in anul 351, in ziua de 7 mai, la ceasul al treilea, s-a aratat pe cer semnul Sfintei Cruci a Domnului, stralucind cu o lumina negraita, mai mult decat soarele; si tot poporul il privea, minunandu-se, cu spaima mare.

    Acest semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfantului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru a fost rastignit, si s-a intins, ajungand pana la muntele Maslinilor, si se potrivea latimea crucii cu lungimea sa. Iar frumusetea ei era atat de impodobita, incat se asemana cu fata curcubeului, atragand privirea tuturor spre ea.

    Deci, toti cei ce aveau vreun lucru ii mainile lor, si cei ce erau, prin case, lasand toate, ieseau si priveau acest semn minunat.  Si, umplandu-se de frica si de bucurie, toata multimea Ierusalimului a alergat la sfanta biserica, cu mare umilinta si cu caldura sufletului, batrani si tineri, barbati si femei, copii si fecioare, straini si localnici, crestini si de alte credinte si toti, cu o gura, preamareau pe Hristos Dumnezeul nostru, pe Dumnezeul cel adevarat, pe facatorul minunilor celor mari. Atunci, necredinciosii s-au umplut de rusine, vazand cat este de mare puterea lui Hristos. Dumnezeul nostru, intru aratarea crucii celei dumnezeiesti, dovedind, astfel, cu fapta, ca este dreapta crestineasca credinta, adevarata si mantuitoare. Ca ea nu este alcatuita din intelepciune omeneasca, ci de la Duhul Sfant, fiind marturisita cu semne din cer si cu minuni.

    Din acest minunat semn, fericitul Chiril, episcopul Ierusalimului, a instiintat, prin scrisoare, pe imparatul Constantin, sfatuindu-l spre dreapta credinta, iar Sozomen, istoricul, a scris ca, din acea aratare a Crucii pe cer, multi pagani s-au incredintat si au venit la Hristos, primind Sfantul Botez si marturisind pe Hristos, Dumnezeul nostru, de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant.

    Iar noi, la aratarea acestul semn, marturisim puterea lui Hristos, cea nespusa, si-L preamarim cu laude, ca este Domnul Dumnezeul nostru si ne inchinam asternutului picioarelor Lui, adica Crucii Lui celei sfinte, rugand bunatatea Lui ca, la a doua si infricosatoarea venire a Lui, sa ne invredniceasca a vedea, si noi, cu bucurie si cu nadejdea mantuirii, semnul Fiului Omului. Crucea Lui cea sfanta si, cu ea, ca si cu o cheie, Domnul Hristos sa ne deschida si noua usile imparatiei Cerurilos, precum oarecand a deschis talharului Raiul, si, cu oile Lui cele binecuvantate, sa ne randuiasca si pe noi in veci. Amin.
 

    Acesta a trait in cetatea Nicomidiei, in zilele imparatilor Decius si Valerian. Si, pentru credinta in Hristos, a fost prins de pagani, impreuna cu altii multi si i-au dat pe ei in seama conducatorului cetatii. Deci, marturisind el cu indrazneala pe Hristos in fata dregatorului, l-au pus jos si l-au batut cu vine de bou uscate, incat s-a umplut pamantul de sange, apoi, a fost ferecat in lanturi si aruncat in temnita. Peste o vreme, a fost scos din temnita si adus in fata dregatorului, la Niceea; si a fost dat la chinuri si acolo, dar a ramas tare in credinta sa. Ba, vazand pe unii crestini intemnitati cu el, ca se clatina si stau gata sa aduca jertfa de inchinare idolilor pagani Codrat si-a uitat durerile si suferintele sale si le-a adus aminte, imbarbatandu-i, de suferintele lui Hristos si de frica judecatii lui Dumnezeu. Dar ei, prinzand curaj si intarire si ramanand neclintiti in credinta, au fost dati sa fie arsi de vii.

    Deci, Codrat a fost dus intr-un templu pagan, ca sa-l sileasca a jertfi idolilor, iar Sfantul, intrand in capistea aceea, a trantit la pamant pe toti idolii, care se aflau acolo, sfaramandu-i. Drept aceea, l-au spanzurat de maini si l-au strujit si, bagandu-l intr-un sac, din nou a fost batut cu vine de bou. Atunci, doi ostasi, Saturnin si Rufin, vazand suferintele Sfantului si marturisirea lui cea neincetata, ca este crestin, au crezut si ei in Hristos si indata au primit moartea prin taierea capetelor.

    Deci, a mers dregatorul la Apolonida si a luat cu el si pe Sfantul. Si, acolo, chinuitorii amestecand sare si otet, ii turnau peste rani si-l frecau cu gheme de par, arzandu-l cu fiare arse pe coaste. Iar cand a plecat la Emopoli, dregatorul l-a luat pe Sfantul eu el, intr-un car, ca nu mai putea sa umble. Si, ajungand acolo, l-au intins pe un gratar de fier, inrosit in foc, uns cu undelemn si cu smoala, si asa i-au dat foc. Apoi, i s-a taiat capul si si-a savarsit mucenicia.

    Cei ce dupa parerea lor alearga la nevointe cu durere muceniceasca, si sar singuri in cursele celor ce-i cauta, unii ca acestia, mai multe razboaie atata si partasi acelor razboaie se fac. Ei merg, adica, la durere, ca pentru numele lui Hristos, dar fara sa ia aminte la cuvantul Domnului, care ne invata: "Paziti-va, ca sa nu intrati in ispita." Iarasi, si la rugaciunea cea graita catre Tatal, spunem: "Nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau." De multe ori, Stapanul Hristos inca si pe Apostoli ii invata sa nu mearga cu indrazneala spre vrajmasii ce voiau sa-i prinda pe ei. Iar cand a venit vremea patimilor Lui, nu S-a dat singur pe Sine in mainile potrivnicilor, ci a asteptat pana ce au venit asupra Lui cu arme si cu garzi. Si le-a zis: "Ca la un talhar ati venit, cu arme si cu sabii, ca sa Ma prindeti." Si asa L-au dat pe El lui Pilat.

    Drept aceea, nu dupa intelesul cuvintelor Lui fac cei ce se arunca pe sine in ispita, ca intarindu-ne pe noi la ispite, zice: "Paziti-va pe voi, ca va vor duce in adunari, si in soboarele lor va vor bate." Ca a zis, va vor duce pe voi, iar nu, va veti da singuri. Si, zice la judecatori si la imparati veti fi dusi, pentru numele Meu, iar nu, singuri va veti duce, de vreme ce nu porunceste noua sa fugim din loc in loc, goniti fiind pentru numele Lui. Si iarasi zice: "De va vor goni pe voi din cetatea aceasta, sa fugiti in cealalta." Pentru ca nu voieste ca sa ne supunem de voia noastra in mana ajutatorilor diavolului, ca sa nu ne facem vinovati de atatarea la razboi. Si, iarasi, ii indeamna pe ucenici si, mai mult, ii si sileste, ca sa ne fereasca de lucrurile cele purtatoare de moarte si sa ne ia aminte a se pazi, zicandu-le: "Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita."

    Asa, intaiul Mucenic, Stefan, mergand pe urma acestei mucenicii, a fost rapit de calcatorii de lege in Ierusalim si a fost dus la adunare. Si, fiind batut pentru numele lui Hristos, se ruga zicand: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta." Si asa a proslavit pe Dumnezeu. Asa si Iacov a fost prins de Irod si, cu sabia, i-au taiat capul, asa, si Apostolul Petru, de multe ori a fost prins si inchis in temnita, iar, mai pe urma, l-au rastignit la Roma. Asemenea, si preainaltatul Pavel, de nenumarate ori fiind prins si primejdii suferind pana la moarte, multe a patimit; si, proslavindu-se intru acele multe goniri si necazuri, intru aceeasi cetate a Romei, cu sabia, capul lui i-au taiat. Ca, intru aceste patimiri, laudandu-se Pavel, zicea ca in Damasc, intr-o cosnita, peste zid, a fost eliberat noaptea si a scapat din mainile celor ce-l urmareau pe el. Ca lui ii era incredintata, mai intai, propovaduirea si invatatura cuvantului lui Dumnezeu catre neamuri, intru care avea sa intareasca pe frati, ca sa petreaca in credinta si sa le zica asa: "Prin multe suferinte trebuie sa intram in Imparatia lui Dumnezeu" (Fapte 14,22). Ca nu cauta voia sa, ci cauta, ca, pe cat mai multi, sa-i maintuiasca.

    Si multe sunt cele ce s-au facut dupa indreptarul aceasta. Si multe sunt cele ce s-au facut dupa indreptarul aceasta. Deci, precum zice Apostolul, sa-i primiti cum se cuvine pe cei ce invata.
 

    In cetatea lui Neron a fost un episcop, anume Casian, care avea obicei sa slujeasca lui Dumnezeu in toate zilele. Si a facut asa pana la sfarsitul vietii sale si era foarte milostiv. Deci, intr-una din zilele vietii sale, neslujind el, sa facut aratare, intr-o noapte, unui oarecare preot, zicandu-i-se: "Mergi de spune episcopului, sa nu inceteze a-Mi face sfanta slujba, iar cand va veni la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, in Roma, atunci ii voi rasplati osteneala luo." Insa preotul, desteptandu-se din vis, n-a indraznit ca sa spuna episcopului. Apoi, aceeasi aratare s-a facut preotului si intr-o a doua noapte, insa, asemenea, nici pe aceea n-a spus-o episcopului. Si facandu-se aratare si in a treia noapte, a zis lui: "Mergi de spune episcopului Casian, precum ti s-a poruncit." Iar pentru neascultarea sa, preotului  multe rani i s-au dat. Deci, a doua zi, degraba a alergat preotul si, vazand pe episcop slujind, a cazut cu lacrimi, la picioarele lui, si aratandu-i ranile, i-a spus lui toate. Si, din acel ceas, nici o zi n-a mai lasat episcopul fara slujba.

    Iar, dupa visul acela, in al treilea an, a mers preotul la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, in Roma, fiind instiintat de ducerea episcopului catre Domnul. Deci, precum era obiceiul, cu cei ce veneau, cu porunca tuturor episcopilor, i s-a dat episcopului Casian locul cel mai de cinste, ca sa slujeasca. Si asa, slujind el la Liturghie, in biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, l-a proslavit pe el Dumnezeu si i-a luminat lui fata. Iar la sfarsitul slujbei a dat pace, binecuvantand poporul, si a stat, si, mult invatand, despre dragoste, si-a dat sufletul sau la Domnul. Deci, toti au proslavit pe Dumnezeu, Cel ce cinsteste pe placutii Sai. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.