Aceasta a trait pe vremea cand Sfantul Timotei era episcop in Efes, dupa moartea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (68), ca fiica a unui mare dregator al Imparatiei romanilor, Licinius, si a sotiei sale Licinia, iar numele dat ei, de la parinti, era Penelopia. Si, ajungand ea in varsta ca de sase ani, s-a aratat frumoasa la fata si plina de intelepciune. Deci, voind Licinius sa-si pazeasca fiica de valul necurat al vietii, a zidit pentru dansa un turn in afara de zidurile cetatii, impartit in multe camere, toate impodobite cu multa maiestrie si indestulare.
Si a suit in acest turn si 13 fecioare, iar, ca pagan ce era, a dus acolo si idolii cei de aur, ca sa pazeasca pe fiica sa. Si a pus langa ea o cinstita batrana Caria, ca sa-i fie ei invatatoare si a mai pus, inca, si un batran barbat cinstit si intelept, cu numele Apelian, ca sa o invete carte in toate zilele. Deci, petrecand acolo fiica lui, mai mult de sase ani, si ajungand la varsta casatoriei, parintii ei se gandeau sa o insoteasca cu vreunul din cei mai luminati fii ai imparatiei din acea vreme.
Stand Penelopia, intr-o zi, de vorba cu batranul Apelian, a vazut intrand pe fereastra un porumbel, purtand in cioc o ramura de maslin, pe care a lasat-o pe masa, iar el a zburat afara. La cateva clipe, tot pe fereastra a intrat un vultur, aducand in cioc o coronita de flori, pe care, lasand-o, a zburat afara. Pe fereastra a intrat, apoi, un corb, aducand in cioc un sarpe mic, pe care, lasandu-l pe masa, a zburat si el afara. Si minunandu-se de aceste ciudate lucruri, Penelopia a cerut invatatorului sau sa-i talmaceasca, talcul lor. Iar batranul, crestin fiind in ascuns si inainte-vazator, i-a spus ei: "Porumbelul insemneaza firea ta cea blanda si buna si intelepciunea ta fecioreasca. Ramura de maslin este darul lui Dumnezeu, care ti se va da tie prin Botez. Vulturul este biruinta asupra patimilor si ridicarea gandului tau la Dumnezeu. Cununa este rasplatirea ostenelilor tale. Iar corbul si sarpele insemneaza necazurile si suferintele ce vei avea de patimit pentru Hristos.
Mirandu-se de aceasta talcuire, ca una ce inca nu auzise de credinta crestinilor, a rugat pe invatatorul ei sa-i lamureasca taina acestei credinte. Si Apelian i-a vorbit, cu multa caldura, despre Hristos si despre invatatura si dumnezeiasca Lui lucrare in lume. Si, cugetul fecioarei se lumina, cunoscand ca rostul vietii ei este sa slujeasca Domnului. Deci, trecand pe acolo Timotei episcopul, Penelopia a primit Botezul si numele crestinesc de Irina. Iar, peste cateva zile, parintii ei i-au spus ca a sosit timpul sa-si aleaga un sot, dar Irina a raspuns: "Eu m-am facut mireasa lui Hristos si nu mai vreau alt mire. Lui ii voi inchina viata mea, acum si in veci."
Si, diavolul a razvratit inima tatalui ei, Licinius, ca fiica sa credea in Hristos, iar de zei se lepada. Si a fost pusa la chinuri, dar Irina a ramas neinduplecata, incat prin credinta ei, insusi tatal ei a crezut in Hristos si s-a botezat, el si toata casa lui. Si, parasind marea lui dregatorie, s-a retras, cu sotia si cu toti ai lui, in turnul lor de la marginea cetatii si acolo preamareau pe Dumnezeu.
Dar aceasta a fost pentru Sfanta Irina, numai inceputul necazurilor. Urmasul lui Licinius la dregatorie a incercat sa o sileasca pe Sfanta sa aduca jertfa zeilor, dar, impotrivindu-se, fecioara a marturisit, cu indrazneala, credinta ei in Hristos si, din toate incercarile, iesea intarita in credinta, iar multimea de pagani, vazand rabdarea ei si minunile ce se faceau, au crezut in Hristos. Sirul patimilor ei nu se schimbase si nu se terminase insa. Fiul dregatorului Sedechie, un tanar inrait, anume Sapor, a pus-o pe Sfanta la si mai grele chinuri. Dar, scapand, prin minune, si din aceste cumplite chinuri, Irina a plecat in cetatea Calinicon, unde a propovaduit, fara odihna, pe Hristos, cu multa indrazneala. Si a calatorit prin multe locuri, vestind pretutindeni Evanghelia Mantuitorlului si aducand multime de necredinciosi la credinta. La Efes s-a intalnit cu batranul ei dascal Apelian si tot aici s-a si odihnit ea intru Domnul, in 5 zile ale lunii mai. Iar pomenirea patimirii ei s-a scris de dascalul ei Apelian.
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Dimitrie al Rostovului, despre gandurile cele hulitoare.
Fiindca multi sunt suparati si tulburati de ganduri rele, iar, mai mult, de cele hulitoare, pe care vrajmasul le aduce, drept aceea, de folos ne este, ca sa le cunoastem pe ele si sa le deosebim, cand sunt spre pacat, si cand nu. Sa ne deprindem a ne tamadui de ele si sa le izgonim. Ca in trei chipuri se intampla tulburarea in ganduri: pentru necuratie, pentru necredinta si pentru defaimare. Asupra acestor tulburari, doctoria este in acest fel: Mai intai, trebuinta este sa stim ca, a avea ganduri rele, nu este nici un fel de pacat, cand mintea si voia omului nu se unesc cu aceste ganduri, iar, mai ales, cand le si urasc pe ele si nu le vor. Iar, cand cu acele ganduri, mintea si voia omeneasca, de buna voie, se indulcesc cu ele si le pastreaza in inima, binevoitoare fata de ele, atunci acele ganduri sunt pacate de moarte. Iar daca pe ele noi le uram si nu le voim, ci ele singure navalesc asupra mintii noastre, iar noi ne intoarcem la ele, atunci putem crede, ca nu este vointa noastra intru ele si nu-i nevoie a ne tulbura in cugetul nostru. Ca ele, mai mult ne inmultesc noua plata de la Dumnezeu, atunci cand ne supara tare si noi le biruim pe ele si nu le primim. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.