Acesta a trait in zilele imparatului Constantin, fiul lui Constantin cel Mare si a fost episcop in cetatea Samosatelor, sub stapanirea Patriarhiei din Antiohia, cunoscandu-se indeaproape cu sfintii Vasilie cel Mare si Grigorie de Nazians.

    A trait intr-o vreme cand, urmasii lui Arie ocupau cea mai mare parte a episcopiilor de Rasarit, intr-o vreme cand episcopii dreptei credinte, de la Niceea, erau izgoniti si trimisi in surghiun, intr-o vreme cand insisi imparatii erau arieni.

    In aceste imprejurari tulburi, de lupta si de barbatie, s-a aratat Sfantul Eusebiu al Samosatelor, ca un stalp neclintit al Ortodoxiei. Ravna lui pentru credinta cea adevarata se vede, mai intai, din alegerea Sfantului Meletie, ca patriarh al Antiohiei. Ca, stiind bine pe Sfantul Meletie ca este drept-credincios, fericitul Eusebiu a indemnat pe toti, sa-l aleaga patriarh, pe Meletie. Pana si arienii l-au ales, socotind ca lesne il vor indupleca sa primeasca erezia lor, o data cu inaltarea lui la scaunul patriarhicesc. S-a intocmit, apoi hrisovul alegerii, intarit cu toate semnaturile, si hrisovul a fost incredintat Sfantului Eusebiu, spre pastrare. Iar, cand Sfantul Meletie a inceput a propovadui dreapta credinta, arienii l-au izgonit din cetate, macar ca era la treizeci de zile dupa inscaunarea sa.

    Plin de ravna pentru slujirea lui Hristos, Eusebiu, s-a imbracat in haine ostasesti si a cutreierat cetatile din Siria, Fenicia si Palestina, pana la Eufrat, punand preoti si episcopi si intarind in sufletele lor, credinta cea adevarata. La anul 365, un sinod de episcopi s-au adunat in Antiohia si cu totii, au intarit invatatura bisericii asa cum fusese stabilita la Sinodul de la Niceea.

    Sub imparatul Valens (364-378), Eusebiu a fost surghiunit in Tracia, langa Dunare. Vestea aceasta a facut mare tulburare in poporul cetatii, care iubea si cinstea pe episcopul sau. Si s-a ridicat multime mare si au vrut sa impiedice implinirea voii imparatului. Dar bunul episcop, nevrand sa faca varsare de sange pentru el, i-a indemnat sa ramana in liniste, punandu-si nadejdea in Dumnezeu, Care le chiverniseste pe toate. La anul 379, dupa moartea lui Valens, Eusebiu s-a intors din surghiun, si si-a continuat calatoriile lui apostolesti. Dar, o femeie eretica, vazandu-l pe strada, l-a lovit in cap si, putin dupa aceea, el si-a dat sufletul, in mainile Domnului, rugandu-se sa fie iertata femeia ucigasa.

    A zis ava Isaia: "Bogatul cel cu minte buna isi ascunde comoara sa inlauntru camarii sale, pentru ca, daca aceasta comoara este aratata poate fi jefuita, sau de alti bogati, este pizmuita. Tot asa, si calugarul, cel smerit si imbunatatit, isi tainuieste faptele bune, ca si bogatul comoara sa, si nu-si face voile sale, ci in tot ceasul, se defaima pe sine si se deprinde la cugetarea cea tainuita, dupa cum este scris: Infierbantatu-s-a inima mea inlauntrul meu si in cugetul meu se va aprinde foc (Ps. 38, 4). Care foc? Ascultati Scriptura care zice: Dumnezeul nostru este foc mistuitor ca, precum focul topeste ceara si usuca tina spurcatelor necuratii, asa si cugetarea, cea ascunsa, usuca gandurile cele spurcate si vestejeste patimile cele sufletesti, lumineaza mintea, limpezeste gandul si bucura inima. Cugetarea cea tainuita raneste pe draci si goneste gandurile cele rele. Pentru ca, fiind luminat, omul cel dinlauntru se intareste de catre ingeri si se slaveste de oameni. Cugetarea cea tainuita si citirea este casa sufletului, nefurata de nimeni, si stalp neclintit, adapostire lina si netulburata si pazeste sufletul in pace. Mult se tulbura si se cearta dracii, cand se inarmeaza calugarul cu tainuita cugetare si invatatura din rugaciunea mintii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!

    Cugetarea cea ascunsa usuca desfranarea, imblanzeste mania, goneste iutimea, ridica si scoate amaraciunea, leapada nepregatirea, strica mahnirea si trandavirea. Cugetarea cea ascunsa lumineaza mintea cea stapanitoare si goneste lenevirea. Cugetarea cea ascunsa naste umilinta si salasluieste frica lui Dumnezeu si aduce lacrimi, Cugetarea cea ascunsa se face mijlocitoare calugarului, de curatia cea neamagita, de primejdia cea smerita, de rugaciunea cea netulburata. Rugaciunea ascunsa izgoneste gandurile cele spurcate si bate pe draci si curateste trupul. Cugetarea cea ascunsa invata la indelunga-rabdare, este partase infranarii si arata gheena. Cugetarea cea ascunsa pazeste mintea de ganduri desarte si o face a se gandi la moarte. Cugetarea, din rugaciunea cea ascunsa, de tot lucrul cel bun este plin, si cu toata fapta buna este impodobita si de la tot lucrul spurcat este departata si fiecare o poate avea."

    Să nu doreşti a stăpâni suflete, ca, nu cumva, să ajungi în pragul netemerii de Dumnezeu şi, apoi, să fii în primejdie şi tu însuţi şi cei de sub mâna ta. Iar, dacă, fără de voie, te-ar ispiti duhul stăpânirii, iar seama ca, la a ta voie lăsându-te, să nu aduci asupra ta mustrarea Domnului, pentru oile cele cuvântătoare, încredinţate ţie. Că zice, prin Proorocul lezechiil: „Amar vouă, păstorilor, pentru că n-aţi păscut bine oile Mele. Pe cele bune le-aţi înjunghiat şi cu lâna lor v-aţi îmbrăcat şi nu v-aţi îngrijit de oile Mele. Pe cea slabă, n-aţi ridicat-o, pe cea bolnavă n-aţi tămăduit-o, pe cea rănită, n-aţi legat-o şi pe cea rătăcită n-aţi căutat-o. Şi s-au risipit oile Mele prin munţi, şi, prin tot dealul înalt, s-au împrăştiat oile mele, peste toată faţa pământului, şi nimeni nu se îngrijeşte de ele şi nimeni nu le caută." Pentru aceasta, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului: „Viu sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu, că voi face dreptate. De vreme ce oile Mele au fost lăsate pradă şi fără păstor şi oile Mele au ajuns mâncare tuturor fiarele cîmpului, iar păstorii Mei n-au purtat grijă de oile Mele, ci, păstorii s-au păscut pe ei înşişi, pentru aceea, voi lua oile Mele din gura lor şi ele nu vor mai fi pentru ei o pradă de mâncare."

    Cunoaşteţi, dar, înţelegeţi ce trebuie celor ce cârmuiesc, cât de mare primejdie vor avea, cei ce nu iau seama la cei ce li s-au încredinţat lor. Deci, egumenul, se cuvine să fie iscusit, isteţ şi treaz, spre mântuirea celor ce-i are sub stăpânire, şi să cunoască drumul şi umblarea fiecăruia. Pe cei necuvioşi, să-i mustre, de mână să-i ducă şi învăţăturile cele mai grele să-i înveţe, şi nu numai învăţăturile scripturilor să le arate ucenicilor, ci se cade, şi cu fapta să-i îndemne, spre osteneli; şi să adune şi să unească între ei, pe fraţi, spre mântuirea lor, de la cei mai înainte-stătători, până la cei mai mici, şi să le spună chinurile cele groaznice, pregătite leneşilor. Şi, aşa, lupii, văzând sârguinţa păstorului, vor fugi, şi turma oilor celor cuvântătoare se va păzi şi păstorii vor fi lăudaţi de Dumnezeu. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.