Aceasta a trait in zilele imparatului Diocletian fiind, din Biblos, cetatea Palestinei, fiica a unui mare si stralucit barbat, anume Eftolmie. Si, botezandu-se de catre Eftalie episcopul si ajungand in varsta de 15 ani, atragea si intorcea, spre credinta in Hristos, pe fetele cele ce erau de varsta ei si crescute impreuna cu ea, invatandu-le sa se fereasca de idoli. Deci, a fost parata la dregatorul Volusian, de un oarecare Nicodim si, fiind adusa la intrebare, a marturisit numele lui Hristos. Si a fost batuta, pentru aceasta, cu vergi si patrunsa prin urechi cu tepuse de fier, inrosite in foc intra-atat, incat i-a dat si sangele pe nari si i-a fost cuprins tot capul de arsura. Si ea, marturisind neincetat credinta in Hristos, si-a luat pedeapsa cea de moarte. Si, taindu-i-se capul, s-a mutat la Domnul iar trupul ei a fost ingropat in cetatea sa, Biblos.
 

        Fericitul Iacov, iubind pe Hristos, s-a instrainat de lume si a parasit toata averea sa, fara a intrebuinta nimic din ea. Insa, dupa aceasta, atata s-a mandrit, din lucrarea diavolului, uratorul de om, incat, indraznind, zicea: "Cine altul stie, mai bine decat mine, mantuirea mea?" Pentru aceasta, savarsea multe si mari nevointe, insa, fara sa intrebe pe cei priceputi, dupa cum invata dumnezeiestii Parinti; ci, numai cu voia si cu placerea sa, pentru care a si fost inselat de diavol. Ca, venind la dansul, un inger viclean, adica un demon prefacut in chip de inger de lumina, i-a zis: "Curateste-ti chilia ta si sa aprinzi candele si faclii si s-o imbalsamezi cu miruri si tamaie, bine impodobindu-te si tu, pentru ca Hristos, placandu-I nevointa ta, vine in noaptea aceasta, ca sa-ti dea multe daruri." Iar nepriceputul Iacov, din mandrie inselandu-se, a facut toate acestea. Si, asa, a venit la el antihrist, cu slava si nalucire multa, la miezul noptii. Deci, Iacov, deschizand usa chiliei sale, i s-a inchinat lui, iar diavolul, lovind pe Iacov in frunte dupa dumnezeiasca iconomie, n-a stat decat o clipa si s-a intors si a fugit. Deci, a doua zi dimineata, Iacov, plangand, a mers la un batran. Iar batranul, mai inainte de a auzi de la Iacov vreun cuvant, a zis catre el: "Fugi de aici, ca te-a batjocorit satana." Deci, dupa ce Iacov a plans de-ajuns si si-a sfaramat inima, batranul l-a certat mult si, sfatuindu-l, l-a trimis la o manastire cu viata de obste, iar el, ascultand, a mers la obste. Si a slujit la bucatarie sapte ani cu multa smerenie si ascultare. Dupa aceea, a stat, singur in chilie, alti sapte ani, implinind cu masura lucrul cu mainile si pazind canonul dat, cu toata scumpatatea. Si asa, invatand calea lui Dumnezeu cea neamagitoare, cu multa deslusire, a ajuns facator de minuni prales si si-a savarsit viata sa, mutandu-se catre, Domnul.
 

        Un frate, biruindu-se de desfranare, in toate zilele savarsea pacatul. Si in toate zilele, imblanzea pe Stapanul sau, cu lacrimi si cu rugaciuni. Si asa facand el, amagindu-se de obiceiul cel rau, savarsea pacatul. Apoi, iarasi, dupa savarsirea pacatului, se ducea la biserica si, vazand cinstitul chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca inaintea lui, cu amare lacrimi, zicand: "Miluieste-ma, Doamne si ridica de la mine aceasta vicleana ispita, ca ma trudeste cumplit si ma raneste cu amaraciunea desmierdarilor. Ca nu am obraz Stapane, a cauta si a vedea chipul Tau cel Sfant si mai stralucit decat soarele, ca sa se indulceasca inima mea si sa se veseleasca." Aceasta zicand si iesind din biserica, iarasi, cadea in noroi, dar, iarasi, nu deznadajduia de mantuirea sa, ci, de la pacat, intorcandu-se la biserica, cele asemenea striga catre iubitorul de oameni, Dumnezeu si zicea: "Pe Tine Doamne, Te pun chezas de acum, ca nu voi mai face pacatul acesta, numai iarta-mi mie, Preabunule, cele ce de la inceput si pana in ceasul acesta Ti-am gresit." Si, dupa ce facea el aceste infricosate tocmeli, iarasi, se afla in pacatul cel rau si puteai vedea iubirea lui Dumnezeu cea preadulce si nemarginita Lui bunatate, cum suferea, in toate zilele, calcarea si neputinta fratelui, cea neindreptata si rea.

        Si, din multa mila, cauta si astepta pocainta si intoarcerea lui. Si nu numai un an a facut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani si mai mult. Vedeti, fratilor, suferirea cea nemasurata si iubirea de oameni cea nemarginita a Stapanului? Cum totdeauna indelung rabda, suferind faradelegile si pacatele noastre cele cumplite? Ca, de acel lucru, este cu putinta a ne inspaimanta si a ne minuna, de indrumarile cele bogate ale lui Dumnezeu, ca fratele fagaduind, ca nu va mai face altadata pacatul, ramanea de minciuna.

        Deci, intr-una din zile, intamplandu-se acestea si facand pacatul, fratele a alergat iarasi la biserica, plangand si suspinand si tanguindu-se si cerand indurarile Preabunului Stapan, ca sa ne milostiveasca spre el, sa scape de noroiul inversunarii.

        Si diavolul, incepatorul rautatii si pierzatorul sufletelor noastre, vazand cum fratele ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu si cum nimic nu foloseste, ca, cele ce alcatuia el, adica diavolul, prin pacat, fratele prin pocainta le risipeste, a strigat cu nerusinare catre cinstita icoana a Domnului nostru Iisus Hristos: "Ce este mie si Tie, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemarginita ma biruieste si ma surpa, ca primesti pe acest desfranat, care in toate zilele, minte inaintea Ta, defaimand stapanirea Ta. Pentru ce nu-l arzi pe el, ci indelung rabzi si suferi? Ca Tu vii sa judeci pe desfranati si pe toti pacatosii sa-i pierzi. Cu adevarat, nu esti drept judecator, pentru ca, unde pare stapanirii Tale, treci cu vederea. Si pe mine, pentru o mica inaltare, m-ai aruncat jos din cer. Iar acesta, care zace inaintea fetii Tale, mincinos fiind si desfranat, lin ii daruiesti, lui blandetea Ta. Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine oamenii Judecator preadrept? Ca, precum vad, si Tu faci deosebiri, din multa bunatate, si treci cu vederea dreptatea." Si zicea acestea diavolul, iutindu-se de multa amaraciune si para de foc scotand pe narile lui. Acestea, zicand a tacut. Si s-a facut glas, ca de la altar, zicand: "O, balaure, preaviclean si pierzator, nu te-ai saturat de socotinta ta cea rea, ca ai sorbit lumea? Ci, si pe cel ce a venit la mila Mea, cea nespusa, te silesti sa-l rapesti si sa-l sorbi? Are atatea greseli, ca sa pui si sa traga in cumpana cu sangele cel scump, pe care L-am varsat Eu pe cruce, pentru el? Iata, injunghierea Mea si moartea au afundat faradelegile lui si tu, cand vine la pacat, nu-l gonesti pe el, ci il primesti cu bucurie, si nu-l opresti, nadajduind sa-l dobandesti pe el. Si Eu, cel atat de milostiv si iubitor de oameni, Eu, Care am poruncit lui Petru Apostolul, sa ierte celui ce greseste, in fiecare zi, pana de saptezeci de ori cate sapte, oare, nu-l voi ierta pe el? Oare, nu-l voi milui? Da, cu adevarat, ca, de vreme ce alearga la Mine, nu Ma voi intoarce de la el, pana ce-l voi castiga. Ca, pentru pacatosi, M-am rastignit si preacuratele Mele palme, pentru ei le-am intins, ca cel ce va voi sa se mantuiasca, sa stie unde sa alerge si sa se mantuiasca. Ca, de la nimeni nu Ma intorc, pe nimeni nu gonesc. Chiar de-ar gresi de nenumarate ori intr-o zi, si de nenumarate ori ar veni catre Mine, nu va iesi afara nemiluit. Ca nu am venit sa chem pe cei drepti, cu pe cei pacatosi, la pocainta."

        Si, facandu-se glasul acesta, sta diavolul tremurand si neputand sa fuga. Si, iarasi, s-a facut glas, zicand: "Asculta, amagitorule pentru ce zici ca sunt nedrept? Ca cu catre toti sunt drept, ca in starea in care aflu pe cineva, il judec. Deci, iata, pe acesta l-am aflat stand inaintea picioarelor Mele si biruitor peste tine aratandu-se. Il voi lua, dar, pe el si-i voi mantui sufletul lui, fiindca n-a deznadajduit de mantuirea sa. Iar tu, care vezi cinstea lui, rusineaza-te." Deci, stand fratele cu fata in jos si tanguindu-se, si-a dat duhul. Si, indata, venind ca focul, o mare urgie a cazut peste satana si l-a mistuit pe el.

        De aici, sa cunoastem, fratilor, milostivirea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cea nemasurata, si niciodata sa nu desnadajduim de mantuirea noastra. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea ! Amin.