Marele intru Parinti, Visarion, s-a nascut si a crescut in Egipt si a trait in anii Sinodului al IV-lea, a toata lumea, din Calcedon (450-451). A iubit din tinerete pe Hristos si a castigat in inima sa lumina darului lui Dumnezeu. Deci, ravnind sa se pazeasca de toata intinaciunea pacatului, a mers sa cerceteze Sfintele locuri ale Ierusalimului si, aici, a cunoscut pe Sfantul Gherasim de la Iordan, cel caruia ii slujea un leu. A cunoscut de asemenea, si pe alti Sfinti Parinti, precum pe Sfantul Eftimie cel Mare si Sfantul Sava, care straluceau pe vremea aceea in Biserica, prin faptele lor bune, primind de la ei invataturi folositoare.

   Intorcandu-se la locurile sale, si-a ales indrumator duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pefusiotul si petrecea, indemnat de acesta, la viata cea aspra. Dupa buna sfatuire a acestuia, Sfantul Visarion si-a impartit saracilor toata averea, ce-i ramasese de la parinti si, primind de buna voie sfintele nevointe, s-a facut monah. Era cu totul cuprins de dragostea lui Dumnezeu, privind, cu ochii mintii, neincetat spre El, urmand celor fara de trupuri si petrecand pururea in nevointe si in rugaciuni, in linistea pustiei.

   Drept aceea, s-a invrednicit de mari daruri. I s-a dat, mai ales, darul facerii de minuni si al rugaciunii cu lacrimi, pe care le folosea, spre binele celor ce veneau la dansul cu credinta, precum marturisea ucenicul sau, Dula. Si asa, toti anii vietii sale inchinandu-i lui Hristos, la adanci batraneti s-a mutat la Domnul.

   Fericitul Ilarion a trait pe vremea imparatilor Nichifor Patriciul, Stavrichie, Mihail Rangabe, Leon Armeanul si Teofil, luptatorul impotriva icoanelor, tragandu-se cu neamul din Capadochia si avand parinti cu numele Petru si Teodosia. Tatal sau era cunoscut imparatului, ca el da paine la masa imparateasca. Deci, dupa ce a crescut Cuviosul, a fost dat la scoala, ca sa invete Sfintele Scripturi. Iar, cand s-a facut ca douazeci de ani, a lasat pe tata si pe mama, casa si bogatia si toata lumea, dupa cuvantul Evangheliei, si s-a facut monah, in manastirea ce se numea a lui Dalmat si, acolo, a luat marea si ingereasca randuiala, adica s-a facut schimnic.

   Deci, avand ascultare, smerenie si liniste, a slujit in gradina manastirii zece ani, si, dupa ce si-a curatit sufletul de toata patima si s-a luminat cu bunatatile, ca soarele, atunci, cu darul cel dumnezeiesc, s-a facut facator de minuni, ca, a izgonit un duh necurat, care bantuia un tanar. Deci, pentru aceata, egumenul manastirii l-a facut pe el preot chiar fara sa vrea el. Iar, dupa moartea egumenului aceluia, trecand cativa ani, Sfantul a plecat din manastire si a trecut la locul numit Opsichiul, si, de acolo, a mers la manastirea Cataronilor. Deci, instiintandu-se de aceasta, monahii manastirii sale, au dat de veste Sfantului Nichifor, ce era atunci patriarh, iar acesta, la randul sau, a vestit pe imparatul Nichifor Patriciu, indemnandu-l sa trimita ca sa aduca inapoi pe Cuviosul. Drept aceea, Cuviosul, ascultand de indemnurile imparatului si ale patriarhului, s-a intors si a fost facut egumen si arhimandrit, cu hotararea sinodului, dupa cum era acolo obiceiul. Deci, a petrecut Cuviosul opt ani, pastorind turma lui Hristos, ca ucenic al dascalului sau, Sfantul Grigorie Decapolitul.

   Iar, cand s-a facut imparat Leon Armeanul, la anul 813 si a lepadat inchinaciunea la Sfintele icoane, atunci, si Cuviosul Ilarion a fost adus la imparat si, fiind ademenit de acesta, cu oarecare fagaduinte si ingroziri, ca sa nu ne inchine Sfintelor icoane, Sfantul l-a mustrat pe el, numindu-l pagan si ca un nou Iulian, lepadat de credinta.

   Si s-a maniat imparatul pentru cuvintele acestea si, ingrozindu-l pe el, ca are sa-i dea nesuferite chinuri, l-a pus in temnita. Dupa o vreme, aducandu-l iar, de fata, la cercetare, si nimic sporind, l-a dat patriarhului, cel de un gand cu imparatul, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul, dupa izgonirea, pentru dreapta credinta, a fericitului Nichifor. Acest Teodot, mincinos patriarh a facut Cuviosului Ilarion, acelasi lucru, ca si imparatul, inchizandu-l intr-o temnita intunecoasa si chinuindu-l multe zile, cu foamea si cu setea. Deci, instiintandu-se monahii si ucenicii sai, acestia au mers la imparat, zicand: "Da-ne imparate, pe pastorul nostru, iar noi iti fagaduim ca ne vom supune vointei tale." Iar imparatul, bucurandu-se, le-a dat indata pe parintele lor. Deci, fiind dus Sfantul in manastire, acesta a petrecut catava vreme, primind putina odihna, dupa atatea patimi si foame. Dar a fost intors spre patimiri, ca imparatul, vazandu-se batjocorit de calugari, care nu si-au implinit fagaduinta lor, a trimis pe ostasii sai, ca sa pedepseasca pe monahi, iar pe Sfant sa-l inchida in temnita aceea sase luni, primind multe necazuri si ocari, de la egumenul acelei manstiri. Deci, a fost dus, iarasi, la Constantinopol, din porunca imparateasca. Insa, patimitorul lui Hristos, Harion, neascultand porunca imparatului, a fost inchis in alta manastire, care se numea, Ciclovia, unde a fost tinut doi ani si sase luni, intr-o temnita murdara. De acolo l-au scos pe Sfant si, primind multe batai, a fost surghiunit in cetatea Protilia.

   Intr-aceasta vreme, rau credinciosul imparat Leon, care a pierdut pe multi, a pierit cumplit, ca a fost taiat cu sabiile, in biserica, de ostasii sai, chiar in locul unde a fost batjocorita si intinata sfanta icoana a lui Hristos, lepadandu-si, astfel, spurcatul suflet. Deci, luand scaunul imparatiei, Mihail Travlu, acesta a poruncit sa elibereze din legaturi si din temnite pe toti cei dreptcredinciosi. Atunci, fiind eliberat si Sfantul Ilarion, acesta nu s-a intors in manastirea sa, scaunele bisericesti fiind inca tinute de invatatorii mincinosi, ci a petrecut la o oarecare batrana credincioasa, care i-a dat un loc linistit pe mosia sa, facandu-i o chilie si slujindu-i lui, timp de sapte ani.

   Iar, pe cand imparatea fiul lui Travlu, luptatorul impotriva icoanelor, Teofil, la anul 829, acesta a dat porunca, sa fie prinsi toti cei care marturisisera credinta lor in Sfintele icoane, si a inceput a-i sili pe ei sa lepede cinstirea icoanelor, punandu-i in temnita.

   Atunci, a fost cercetat Sfantul Ilarion, ca sa se vada, daca se va supune poruncii imparatesti. Insa, fiindca Sfantul l-a mustrat pe Teofil ca pe un pagan si inselator, a luat o suta saptesprezece toiege pe spate si, dupa aceea, a fost izgonit in insula Afusia, aproape de insula Alona, ce se afla sub carmuirea arhiepiscopului Priconisului. Deci, acolo, Sfantul, sapand intr-o piatra, si-a facut o chilie mica si ingusta, iar prin rugaciune a scos si apa si a petrecut acolo opt ani. Iar, dupa ce s-a savarsit Teofil, sotia lui Teodora imparateasa, a adunat in Sinod in anul 843, la Constantinopol, pe toti marturisitorii si cuviosii parinti, ce se aflau in izgoniri si au intarit Ortodoxia, inaltand si cinstind Sfintele icoane. Atunci, si Cuviosul Ilarion a fost eliberat din surghiun si s-a intors la manastirea sa, a Dalmatiului. Deci, vietuind acolo trei ani de zile si stralucind cu faptele bune si minunile sale, s-a dus catre Domnul, fiind de saptezeci de ani.

   Veniti de ascultati, fiilor si iubitilor mei frati, si eu va voi spune voua ca în biserica lui Dumnezeu venind, trebuie, cu mare paza si cu frica lui Dumnezeu, sa ascultam cântarea în vremea Sfântei Liturghii si sa nu vorbim despre cele lumesti în biserica lui Dumnezeu. Ca, tot asa, si înaintea împaratului celui pamântesc, supusii stau cu frica, sa nu le gaseasca lor împaratul vreo pricina. Si atâta sârguinta au pentru împaratul cel pamântesc, ca, înaintea lui, nu îndraznesc sa. priveasca nici macar frate spre frate. Iar de ar privi apoi, îndata, împarateasca mânie îl si pedepseste. Deci, pe cât ni se cade noua, iubiti frati, stând în biserica, înaintea lui Dumnezeu, sa nu vorbim unul cu altul, nicidecum, ci doar sa avem mintea si inima la cele de sus, luând parte la cântare si la rugaciune. Sa nu faci strâmbatate bisericii, vorbind, certându-te, rîzând si dormitând, parându-ti-se ca nu gresesti, ci, mai bine, asculta si ia aminte ce graiesti si toata grija sa o lepezi în acea vreme, ca unul care vrei sa primesti pe împaratul tuturor, ca Împarat al împaratilor este. Deci, cei ce voim sa ne mântuim, trebuie sa fim cu mintea curata în ceasul rugaciunii si sa nu gândim la desertaciuni, neîntelegând înselarile si mestesugurile diavolului. Oare, nu cunoastem noi, cu câta dreptate aduce Dumnezeu mânia Sa si pedepseste pe cei ce gresesc? Si asupra celor ce nu asculta porunca pastorului? Ca cei nesupusi, care nu asculta de preoti, mare pacat fac. Ca ei zic: „Nu stim a cânta.” Va întreb, pentru ce nu stiti? Veti zice: „Nu întelegem cele ce se citesc în biserica.” Voiti, oare, sa va spun voua, de ce nu întelegeti? Pentru ca veniti rar la biserica, iar, în ceasul slujbei, voi stati afara, glumiti si râdeti. Si asa va adunati laolalta, nu ca sa va faceti mai buni, ci, mai rai, cum spune Sfântul Pavel; pentru aceasta nu întelegeti cele ce se fac în biserica.

   Caci, daca venim la biserica, sa aducem jertfa lui Dumnezeu pentru pacatele noastre, a celor vii si a celor morti, sa-I multumim pentru binefacerile primite, ca sa înnoiasca Domnul în noi harul Sfântului Duh, prin împartasirea cu Hristos, si sa ne întareasca pe calea mântuirii, Dumnezeului nostru, slava!