Sfantul Dorotei a fost urmasul Sfantului Metodie, la scaunul de episcop al Tirului, pe vremea imparatiei marelui Constantin.

   El a cunoscut prigoana impotriva crestinilor si n-a pastorit multa vreme, ca, pentru cruzimea cea cumplita a chinurilor, si-a lasat scaunul si se ascundea prin nestiute locuri. Deci, pe cand imparatea marele Constantin si Biserica a luat pace. Sfantul Dorotei s-a intors la Tir, la scaunul sau, si pastorea bine turma oilor celor cuvantatoare, aducand pe multi de la inchinarea idolilor, la Hristos. El a trait pana pe vremea imparatului Iulian, cel ce s-a lepadat de credinta crestina. Acesta, luand imparatia, ura Biserica lui Hristos, la inceput, nu pe fata, ci in ascuns, poruncind dregatorilor sa prinda pe crestini si sa ucida pe cei ce nu cinstesc idolii vechilor credinte pagane, cu aceasta el crezand ca poate sa zdrobeasca, cu totul, credinta in Hristos si sfanta lui Biserica, indepartand pe crestini din toate dregatoriile imparatesti si prigonindu-i pe fata, in toate chipurile.

   Deci, batranul episcop Dorotei, vazand chinuirea cea mare ce se facea crestinilor, si-a lasat, iarasi, scaunul Bisericii din Tir, fugind de groaza prigonitorilor si a luat drumul pribegiei, dupa cuvantul Domnului, care zice: "Cand va urmaresc pe voi in cetatea aceasta, fugiti in cealalta." (Matei 10, 23). Iesind ei, deci, din cetatea sa, a mers in Tracia, dar nici acolo n-a scapat de idoli, chemandu-l, astfel, Dumnezeu la cununa muceniceasca. Si a fost prins de dregatorii lui Iulian, in cetatea Diopole, si a suferit multe batai, rabdand multe patimiri. Si si-a dat fericitul sau suflet in mainile lui Hristos Dumnezeu, fiind foarte batran de vreme ce avea o suta sapte ani.

   El a lasat felurite scrieri, folositoare crestinilor, in limba greceasca si latineasca, fiind barbat desavarsit in intelepciunea cea duhovniceasca, atat cea dinlauntru, cat si in cea din afara. El a scris vietile Proorocilor si ale Apostolilor si alte cuvinte si talcuiri folositoare. Iar acum, fiind el insusi scris in cartea vietii, petrece impreuna cu acei Sfinti, ale caror vieti le-a scris.

   Luati aminte, voi, cu dinadinsul, la cele ce s-au zis, ca sa dati invatatura copiilor vostri, din tanara varsta. Ca zice inteleptul: "Cela ce iubeste pe fiul sau, varga sa nu o cruta, ci il pedepseste pe el din tinerete, ca, la batranetile lui, sa aiba odihna." Iar de nu-l vei pedepsi pe el din tinerete, apoi, indaratnicindu-se, nu se va supune tie. Ca se zice, la intaia Carte a imparatilor asa: "A fost in Ierusalim un oarecare preot, anume Eli, smerit si bland, placut lui Dumnezeu, la tot lucrul bun. Si acesta avea doi fii si vazandu-i pe ei ca umbla rau, nu-i certa, nici nu-i oprea, nici nu-i invata sa se teama de Dumnezeu, si nu-i pedepsea cu toiagul, ci ii lasa pe ei in voia lor, iar ei, in nebunie si nepedepsire fiind, faceau toate rautatile. Deci, a zis Dumnezeu, lui Eli, tatal lor: "De vreme ce nu ai invatat pe fii tai, vor muri ei de sabie. Si tu insuti si toata casa ta va pieri acum, pentru fiii tai, pentru ca nu i-ai invatat pe ei sa se teama de Dumnezeu." Ca, macar ca a fost multi ani preot in Israil si dupa placerea lui Dumnezeu a vietuit, insa, de vreme ce fiii sai, nu s-a ingrijit, pentru aceea rau a pierit.

   Auzit-ati, oare, fratilor, cum a facut Dumnezeu lui Eli in Legea Veche? Dar ce vom patimi noi, cei ce suntem in Legea Noua, daca nu vom invata pe fiii nostri, spre bine? Pentru aceasta si Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Cel ce nu-si invata pe fiii sai, sa fie intelepti, acela, mai amar decat talharii, se va osandi, ca talharul omoara trupul, iar acela, sufletul." Insa, voi, fratilor si fiilor iubiti, invatati pe fii vostri din tinerete, la toata legea lui Dumnezeu si la obiceiul cel bun ca, primind frica Domnului, sa nu va intristeze pe voi la batranetile voastre. Iar, de nu te-ar asculta fiii rai, apoi sa nu cruti varga ta.

   Fratilor, invatati pe fiii vostri sa se teama de Dumnezeu si sa paraseasca obieceiurile cele rele, ca sa nu pieriti rau. Si voi, preotii, invatati pe fiii vostri, cei duhovnicesti, legandu-i prin canoane. Ca, daca voi nu-i veti lega aici, apoi, va asteapta pe voi legaturile cele nedezlegate. Iar, pe copiii vostri sa-i invatati, pedepsindu-i nu numai prin cuvant, ci si cu toiagul, ca, acum, sa nu patimiti rusine de la oameni, pentru dansii, iar in veacul ce va sa fie, osanda, dimpreuna cu dansii. Dar aceasta nu numai preotilor se cade, ci si tuturor crestinilor, ca, adica, sa-si invete pe fiii lor spre bine.

   Fratilor, sa ne temem de moarte si sa ne infricosam. Sa ne temem si de focul gheenei, ca vesnic este. Sa ne temem de foc, ca nestins este. Sa ne temem de tartar, ca n-are parte de bucurie. Sa ne temem de intuneric, ca nu se impartaseste de lumina. Sa ne temem de viermi, ca fara de moarte sunt. Sa ne temem de ingerii cei de la judecata, ca nemilostivi sunt. Vai si amar mie, ca Tu Doamne graiesti cu tarie, iar eu nu Te aud, cand imi vorbesti mie. O, suflete, departeaza-te de la toate spurcaciunile si de la toate lucrurile cele rele. Vai mie, ca lacasul Tau l-am spurcat si pe Duhul Sfant L-am scarbit, Dumnezeule, drepte sunt lucrurile Tale si Judecatile. Ca, pentru un pacat mic ma lipsesc si ma despart de desfatarea Raiului si de Imparatia cerurilor si fara de moarte ma voi osandi si, pentru dulceata trupeasca, focului sa ma dau. Dreapta este judecata Domnului, ca ma invata pe mine si eu nu o ascult, imi aduce marturii, iar eu le batjocoresc.

   Asa vei incepe a grai inaintea mortii, cu parere de rau. Drept aceea, fratilor, nimic sa nu cinstiti decat dragostea. Ca mult gresim, in toate zilele, in toate vremile, ceasurile si noptile. Pentru aceasta, dragoste sa avem, ca ea acopera multime de pacate. Ca vom folosi, fiilor, macar de am dobandi toata lumea, iar mantuitoarea dragoste nu o vom avea? Si ce ar folosi, de ar face cineva o masa mare, ca sa ospateze imparati si domni si ar gati de toate celelalte bunatati, cate ii trebuie, iar bucatele n-ar avea sare? Oare s-ar putea sa manance cineva din masa aceea? Si nu numai ca a gatit toate acele bunatati in zadar, dar se va simti si rusinat, fata de cei chemati. Asa, si aici, fratilor mei, ce vom spori, ostenindu-ne in desert, atat de mult, fara de dragoste? Ca, fara de dragoste, tot lucrul este necurat. De ar avea cineva feciorie, postire, priveghere, rugaciune, primire de straini sau ar aduce dar lui Dumnezeu si roadele sale la biserica, sau orice altceva de ar face, fara de dragoste, toate ca nimic se arata lui Dumnezeu, ca nu are trebuinta de ele. Sa nu gandesti ca, fara dragoste, vei face ceva, vreodata. Iar de vei zice: "Nu voiesc sa ma impac cu fratele meu, dar pe Hristos il iubesc", vei fi un mincinos, caci te arata pe tine Ioan Apostolul, zicand: "Sfarsitul legii este dragostea." O, ce putere are dragostea cea nebiruita. Si ce putere are dragostea cea nemasurata. Nimic nu este mai mare, decat dragostea, nici in cer, nici pe pamant. Aceasta sfanta dragoste este inceputul faptelor bune. Dragostea este semnul a toata fapta buna. Este sarea tuturor bunatatilor. Ea nu se inalta. Este implinirea legii. Dragostea s-a salasuit in inima lui Abel. Ea le-a ajutat patriarhilor; drept aceea, au si pazit-o. Tot ea a salasuit si in profeti. Dragostea l-a facut, si pe David, lacas al Duhului Sfant. Aceasta, inca si pe Iov l-a intarit. Si ce sa graiesc mai mult? Ea, si pe Fiul lui Dumnezeu, din cer, la noi L-a pogorat. Din dragoste tot lucrul bun s-a facut. Ca prin ea moartea s-a omorat, iadul s-a robit si Adam s-a innoit. Prin dragoste, una s-au facut, ingerii cu oamenii. Prin dragoste, Raiul s-a deschis. Pentru dragoste, Imparatia lui Dumnezeu s-a propovaduit. Prin ea, pustietatile s-au prefacut in niste cetati, iar pescarii s-au inteleptit. Ea muntii si pesterile s-au umplut de cantari. Ea a invatat pe barbati si pe femei, sa umble pe calea cea stramta si cu greutati.