Luna iulie in 31 de zile: pomenirea Sfantului si Dreptului Evdochim (sec.IX).

    Sfantul Evdochim a trait pe vremea imparatiei lui Teofil, uratorul lui Hristos si luptatorul impotriva Sfintelor icoane, si era cu neamul din Capadochia, tatal lui avand stralucita dregatorie de senator al imparatiei. Cu acest fel de stare, fericitul Evdochim a fost dat la invatatura, gustand bucuria de a cunoaste adevarul. De asemenea, mult se sarguia sa se faca locas curat al Dumnezeului celui viu, dar nu locuia in pustie, ci in valtoarea lumii, unde clocotesc atatea patimi. Cu multa si neincetata sarguinta se silea, apoi, ziua si noaptea, in citirea dumnezeiestilor Scripturi, veselindu-se cu aceasta indeletnicire, mai mult decat se desfatau cei de o varsta cu el, la ospete, la jocuri si la cantece. Zadarnic se sfatuiau prietenii si cunoscutii sa-l ia cu ei la petreceri si desfatari lumesti; el ramanea statornic felului sau de trai, de viata curata, de rugaciune si de binefaceri.

    Ca la multa intelepciune, pe care o agonisise el, a adaugat milostenia si dragostea pentru cei in suferinta. Si se purta ca un tata al saracilor si ca un ocrotitor al vaduvelor si orfanilor, dand imbracaminte celor goi, hrana celor flamanzi, mangaiere celor indurerati.

    Pentru faptele lui cele bune si pentru sfanta lui intelepciune, s-a invrednicit de multa cinstire din partea imparatului Teofil, si, peste asteptarile lui, imparatul i-a incredintat inalta dregatorie de conducator al ostilor imparatesti din Capadochia. A trait ani putini, mutandu-se la Domnul in tanara varsta, dar, pana la sfarsitul vietii sale, fericitul a fost cu adevarat cumpana si canon, pazind dreptatea, ajutand pe vaduve si pe cei saraci si facand multa milostenie in toate zilele si, in scurte cuvinte, vietuind dumnezeieste. La vremea sfarsitului sau, trupul fericitului Evdochin a fost ingropat in Capadochia, dar, fiind proslavit de Dumnezeu cu multe minuni, moastele lui au fost mutate la Constantinopol.

    Nu voiam, fratilor, sa graiesc catre voi despre aceasta, dar ma tem de cuvantul care zice: "Sa desteptati pe cei somnorosi si sa indemnati la lucru pe cei lenesi." Iar, daca fugiti de pamantestile osteneli, apoi, nu veti vedea bunatatea lui Dumnezeu. Caci, luptatorilor, le-a fagaduit Dumnezeu, pentru lupta lor, sanatate; iar, pentru osteneli, mantuire. Cel lenes si nelucrator, dupa cuvantul Apostolului, sa nu manance. Lucrarea pamantului este asemenea cu viata pustniceasca si cu osteneala calugarilor, de vreme ce, scuturandu-si somnul, omul merge la lucrarea pamantului si iubeste pustia, mai mult decat casa si argintii, si se impotriveste gerului, cu osteneala trupului. Drept aceea, un astfel de om isi mananca roadele ostenelilor sale, adunand trupului indulcirile cele trebuitoare. Inca, dintru acelea, hraneste si pe cei saraci si mai ales, pe Hristos Iisus Insusi, Care insutit ii inmulteste roadele semanatorului, dandu-i ploaie timpurie si tarzie. Lucratorul de pamant se va satura de paine si mainile lui se vor imbogati, fiindca isi inalta stogurile ariilor sale. Si, cel ce se lauda cu ostenelile sale, binecuvantat este de Dumnezeu. Iar lenesul, slavindu-se pe sine, blestemat este. De s-ar fi ingrijit Dumnezeu de cei lenesi, apoi, ar fi poruncit buruienilor sa faca grau si padurii sa faca tot felul de poame. Vai de voi, iubitorilor de desertaciuni, fiindca aveti toate madularele intregi si trupul sanatos si nu vreti sa lucrati. Apoi, ce fel de plata veti lua de la Dumnezeu si ce veti aduce lui Dumnezeu din ostenelile voastre? Caci lui Dumnezeu nu-i trebuie jertfa din furt, ca de furt, El se scarbeste. Pentru ca nu somnorosilor le-a fagaduit viata vesnica, nici mincinosilor, nici clevetitorilor, nici hotilor, nici jefuitorilor, ci celor ce se ostenesc, cu credinta, la toate lucrarile. Unii, adica, ostenind la roadele campului, altii pascand dobitoacele si caii si, din acestea, dand zeciuiala lui Dumnezeu, asa se mantuiesc. Iar altii, fan cosesc, granesc mieii si, din acestea, imbracand pe saraci, primesc binecuvantare de la Domnul. Iar altii calaltoresc pe mare si, facand negustorie pe pamant, aduna bogatie. Dati, dar, partea sufletului, la biserici si la saraci, si, de aici, dupa ducerea voastra, veti lua insutit plata care este pazita in ceruri. Si cei ce aveti orice fel de lucru al mainilor voastre, sa dati milostenie, ca, prin acea milostenie, sa aflati dreptate la Judecatorul Dumnezeu. Femeilor, intremati-va trupurile voastre pentru munca si intindeti-va mainile voastre la fus si sa cunoasteti ca bine este a lucra, ca nimeni, fara de osteneala, nu se va incununa. Ca, pe fiecare, dupa fapte il voi judeca, zice Domnul, si fiecare, dupa faptele sale, va lua rasplata.

    Un oarecare calugar avea doua haine, una noua si alta veche. Deci, a venit la el un sarac, in vreme de iarna, cersind o haina. Iar el i-a raspuns lui, zicand: "N-am nimic mai mult, decat aceasta." Iar saracul astepta, plangand si zicand: "Miluieste-ma, ca n-am ce purta." Apoi, milostivindu-se, calugarul a intrat in chilia sa, si imbracandu-se cu haina cea mai noua, i-a dat-o saracului pe cea veche. Iar, dupa ce i-a dat-o, a gandit intru sine, zicand: "N-am slujit dragostea cea desavarsita, oprind haina cea buna si dand aceluia pe cea veche. Oare, nu pentru Hristos cerea el de la mine? Apoi, cum i-am dat eu lui Hristos cea mai proasta haina si am oprit pentru mine pe cea mai buna? Fiindca Hristos este mai bun decat toti." Si, chemand pe cel sarac, i-a zis: "Da-mi mie haina pe care ti-am dat-o, si-ti voi da tie alta." Si, luand-o de la el, s-a imbracat cu ea si i-a dat lui haina cea mai buna. Iar, dupa ce a luat-o, saracul a vandut-o in cetate. Si a ajuns haina aceea in mainile unei femei. Deci, a mers calugarul in cetate, ca sa-si vanda munca sa si a vazut haina sa, pe care o purta o femeie; si a trecut odata, si de doua ori, acea femeie, pe la locul unde sedea calugarul, vanzandu-si rodul muncii lui, si a cunoscut ca a lui era haina pe care o daduse saracului. Si s-a mahnit mult, de aceasta, calugarul, apoi, mergand la chilia sa, plangea, zicand: "Nici macar acest dar pe care l-am facut eu, nu este bine primit inaintea lui Dumneze; mai bine ar fi fost, de n-as fi dat-o." Iar, dupa ce s-a culcat si a adormit, fiind asa mahnit, iata, a vazut in vis pe Iisus, purtandu-i haina lui si, cu iubirea Lui de oameni, ii zicea: "Frate, frate." Si el I-a zis Lui: "Cine estei Tu, Doamne?" Si i-a grait: "Eu sunt Iisus, priveste-Ma." Deci, privindu-L, a vazut pe Iisus purtand haina aceea, pe care o daduse saracului. Si i s-a luminat chilia sa si a auzit: "Oare aceasta haina o cunosti?" Iar el a zis: "Asa, Doamne, a mea este." Apoi, i-a zis Hristos lui: "Nu te mahni, nici nu te intrista, ca atunci cand, fratelui aceluia, i-ai dat haina ta, Eu am luat-o." Si s-a bucurat calugarul de purtarea de grija a lui Dumnezeu.

    Un ostas, frate cu un preot, fiind, in vremea razboiului, ranit, zacea printre trupurile celorlalti raniti si, venindu-si in fire, si-a legat singur ranile sale, iar, cand a vrut sa se intoarca acasa, a fost prins de dusmani si, acolo s-a tamanduit de rani. Iar preotul, fratele lui, il cauta printre trupuri, ca sa-l ingroape. Si a aflat pe un altul, asemanator cu fratele sau, si l-a ingropat cu cinste si i-a facut pomenire, slujind pentru el Sfanta Liturghie. Si a aratat Domnul Dumnezeu o minune, ca fratele acela, ostasul, fiind in robie, ca sa nu fuga, a fost legat si pus in fiare, dar toate legaturile si fiarele acelea au cazut de pe el. Si l-a intrebat stapanul sau, ce inseamna toate acestea si cu ce farmece umbla. Iar ostasul a raspuns: "Mi se pare ca fratele meu, fiind preot si socotind ca sunt mort, face pentru mine Sfanta Liturghie, si, de-as fi fost eu acum in lumea cealalta, as fi fost eliberat de chinuri." Deci, l-a vandut stapanul sau, pe ostas, in alt oras, dar, si acolo, orice legatura si fiare se puneau pe el, toate se dezlegau si cadeau. Si, acel al doilea stapan, vazand ca nici cu o legatura nu poate fi legat, l-a eliberat acasa, in tara lui, ca sa-i trimita, de acolo, pretul de rascumparare pentru sine, precum i-a si trimis, spunandu-i fratelui sau, preotul, toata intamplarea... Deci, mult pot pomenirile si Sfintele Liturghii si milostenia sa ajute celor raposati, ca, nu numai sufletul, ci si trupul, pot sa-l mantuiasca. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

    Era un rau obicei, ca, daca avea cineva vrajba asupra cuiva si-i dorea moartea, apoi, il socotea cu mortii si-i facea pomenire, ca la morti, slujindu-i si Liturghie, ca poate, asa va muri. Impotriva acestui obicei, in Sinodul de la Toledo, s-a hotarat ca, de ar indrazni un preot a face aceasta, sau va sili cineva pe preot, apoi, amandoi sa se surghiuneasca si pana la moarte sa nu se impartaseasca cu Sfintele Taine.