Luna iulie in 29 de zile: pomenirea Sfantului Mucenic Calinic (+290).

    Sfantul Mucenic Calinic se tragea cu neamul din Cilicia si a fost crescut in credinta lui Hristos, pe vremea cand, la Roma, imparatul era pagan si prigonea pe crestini. Si, ajungand el la varsta barbatului desavarsit, vedea pe multi oameni, care se lepadau de stapanul Hristos si, trecand la credinta pagana, aduceau jertfa idolilor. Deci, plangand pentru pierzarea lor, Sfantul Calinic s-a facut multora dascal de mantuire, invatandu-i sa cunoasca pe Atottiitorul Dumnezeu si sa se lase de cele desarte.

    Deci, pe cand se gasea in cetatea Ancira, din Galatia, propovaduind pe Hristos, a fost prins de necredinciosi si adus inaintea dregatorului Sacerdon, care l-a dat la tot felul de chinuri si la strujirea trupului cu piepteni de fier. Si, incaltandu-l in incaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, l-au silit sa alerge pana la cetatea Gangra, departe de Ancira, ca la optzeci de stadii. Si, mergand numai sapte stadii, ostasii ce-l trageau s-au oprit, de sete, si nu puteau sa mearga mai departe. Iar Sfantul, rugandu-se, a facut de a izvorat apa, dintr-o piatra seaca. Deci, sosind la Gangra, a fost aruncat intr-un cuptor de foc, si asa si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
 

    Sa iubiti smerita cugetare, urmand lui Hristos, Celui ce S-a smerit pe sine pana la moarte si inca moarte prin rastignire. Ca si noi, fiind urmatorii Lui, sa biruim mandria diavolului, prin smerita cugetare. Ca Domnul a zis: "Cel ce voieste sa fie mare intre voi, sa se faca tuturor rob si sluga, pentru ca cel ce se inalta se va smeri, iar cel ce se smereste, se va inalta." Si cel smerit nu are de unde cadea, ca sta dedesubtul tuturor, iar cel ce se inalta, se va surpa din inaltime, intru adancul focului.

    Va rog, dar, pe voi, sa plangeti acolo, unde este scrasnirea dintilor si viermele cel neadormit; unde focul cel nestins, ca raul curge si niciodata nu inceteaza; unde ingerii, cei neindurati si nemilostivi, nu au mila, ca sa miluiasca pe cineva, sau sa se rusineze de batran, sau sa crute pe tanar, sau sa cinsteasca pe imparat. Ci, fiecare va fi rasplatit dupa faptele sale. Pentru aceasta, va rog sa va nevoiti cu mintea, pana la moarte, pentru ca multe nevointe ne trebuie la lucrul acesta. Stramta si plina de necazuri este calea, care duce la viata vesnica, si cei ce se nevoiesc intra in ea, pentru ca anevoioasa este calea Imparatiei Cerurilor. Insa, sa fugiti de duhul maririi desarte si de ispita de a placea oamenilor, care, mai mult se departeaza de Dumnezeu: "Ca Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; rusinatu-s-au, ca Dumnezeu i-a urgisit pe ei" (Ps.52,7). Ca, daca, aici, ne vom proslavi, apoi, ne vom pagubi, de plata noastra, acolo, in vecii vecilor. Iar, de nu ne vom lipsi aici de cinstire, vom fi iertati, acolo, de datoria greselilor. Astfel, gheena focului vom mosteni, in veci nesfarsiti. Deci, sa iubiti necazul, cel pentru Dumnezeu, mai mult decat bucuria veacului acestuia si plansul, mai mult decat rasul. Pentru ca fericiti sunt cei ce plang, zice Domnul, ca aceia se vor mangaia. Si amar voua, de veti rade, ca veti plange. Deprindeti-va a va ruga mult si a plange, pentru ca acestea intaresc mintea si hranesc sufletul. Iar vorbele, cele multe sa le urati.

    Ca, spre a noastra invatatura, s-au scris acestea. Insa, cel ce voieste sa placa lui Dumnezeu si voia Lui sa o faca, la doi stapani nu poate sluji, nici nu va iubi pe altcineva, in afara de Domnul. Deci, va rog pe voi, nimic sa nu cinstiti mai mult, decat pe Domnul, si sa va ingrijiti de sufletul vostru. Ca, ce folos este omului, daca ar dobandi toata lumea, iar sufletul si l-ar pierde, zice Domnul. Sau, ce va da omul, in schimb, pentru sufletul sau? Ca nimic n-am adus in lumea aceasta si vadit este, ca nici a scoate ceva nu vom putea. Ci, goi vom invia. Numai in faptele bune sau in cele rele, vom fi imbracati, ca intr-o haina. Si, inca, nu numai in fapte bune vom fi imbracati, ci, inca, si in cuvinte si in ganduri. Si asa, vom sta, la aceasta infricosatoare Judecata, unde fiecare isi va lua plata ostenelilor sale, dupa dreapta hotarare a Domnului; sau in odihna, sau in chin, in veacul veacului. Si fericiti sunt cei ce plang cu lacrimi, dupa durerea inimii, ca aceia se vor bucura. Fericiti cei ce iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele, ca aceia se vor milui, pentru ca, cel ce iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau il iubeste, pentru ca, in iubirea de frate, se afla mostenirea vesnicelor bunatati.
 

    Un frate calatorea, impreuna cu altcineva, si a fost biruit de gandul desfranarii. Si, mergand, a vestit parintilor, zicand: "Ce voi face, ca nu se mangaie inima mea, pentru aceea ca m-am plecat la rasboiul vrajmasului, ca sunt ca si cum as fi facut pacatul." Si i-au zis lui parintii: "Nu este pacat desavarsit, ca vrajmasul a venit sa te ispiteasca, iar Dumnezeu te-a acoperit." Iar fratele, auzind aceasta, nu era multumit, fiind biruit de mahnire. Si i-au povestit lui parintii, zicand: "Doi frati, fiind trimisi de la chinovie la un sat, calatoreau impreuna. Si asupra unuia s-a ridicat razboi, de la diavolul, de cinci ori, ca sa pacatuiasca. Iar el, sculandu-se, facea rugaciune, si n-a fost biruit de ganduri, dar s-a suparat tare. Deci, intorcandu-se ei catre parintele lor, era fata fratelui aceluia tulburata. Si a fost intrebat, care este pricina tulburarii. Si el a pus metanie, zicand: "Roage-te, parinte, pentru mine, ca am cazut in desfranare", si i-a povestit cum a fost luptat de ganduri. Iar batranul, fiind vazator cu mintea, vedea pe capul lui cinci cununi. Si i-a zis lui: "Indrazneste fiule, ca n-ai fost biruit, ci, mai mult, ai biruit tu, caci nu ai savarsit pacatul." Deci, si tu, frate, au zis batranii, indrazneste si nu te mahni, fiindca nu ai savarsit pacatul, caci mare lupta este atunci cand omul, avand prilej, se infraneaza. Si mare plata ia pentru aceasta. Ca nu este alt razboi, mai tare si mai iute, decat acesta. Pentru aceea, si a-l birui pe acesta este foarte greu, si cu osteneala. Ca ce socotesti? Oare fericitul Iosif, fara osteneala, a biruit un lucru ca acesta? Nu. Ci cu multa osteneala si lupta. Ca insusi Dumnezeu si multimile Sfintilor ingeri vedeau, de sus, pe nevoitor, luptandu-se, si pe diavol, care lupta impotriva lui Iosif, cu toata oastea lui cea rea, pofta barbatului aprinzand-o si, pe femeie, mai mult salbaticind-o. Deci, cand a biruit nevoitorul, toate ostile ingerilor, cu mare glas, au dat slava lui Dumnezeu, zicand: "A biruit nevoitorul, facand grea biruinta. Deci, bine este frate, a nu face raul, nici macar cu gandul. Iar de esti ispitit, nevoieste-te sa nu fii biruit, ci sa biruiesti tu, neimplinind pacatul." Dumnezeului nostru slava!