Sfintii Mucenici Trofim si Teofil si ceilalti credinciosi si adevarati robi ai lui Hristos, treisprezece la numar, impreuna cu ei, au patimit pe vremea imparatiei lui Diocletian. Ca, nesupunandu-se voii paganului dregator si neaducand spurcate jertfe idolilor si de Hristos nevrand sa se lepede, au fost spanzurati pe lemnul de chinuri. Si le-au strujit lor trupurile cu fiare ascutite, apoi, i-au lovit cu pietre pe rabdatorii de chinuri. Dupa aceasta, fluierele picioarelor sfaramandu-le, in foc i-au aruncat pe ei. Si, cu taria Atotputernicului Dumnezeu, vii si intregi in mijlocul vapailor, paziti fiind, fara de vatamare, au iesit din foc. Atunci, dregatorul, cu si mai multa manie, ca de focul iadului fiind cuprins, a poruncit sa-i ucida pe toti cu sabia. Si li s-au taiat lor cinstitele capete, pentru Capul a toata Biserica, Domnul nostru Iisus Hristos.

    Era un staret si parinte la o manastire cu viata de obste. Si s-a intamplat unui ucenic al sau ca, suparandu-se, a iesit din obste si s-a dus la alta manastire. Deci, adeseori, se ducea la el staretul, rugandu-l sa se intoarca. Iar acela nu voia. Si, ca la trei ani, n-a incetat sa-l roage, pana ce, induplecandu-se, fratele s-a intors. Dupa aceea, i-a poruncit lui staretul, ca sa iasa singur, sa adune trestia. Insa, iata, adunand el, si-a scos un ochi si, instiintandu-se de aceasta, staretul s-a intristat mult. Si, mangaind pe fratele, ii zicea: "Nu te mahni, frate, eu sunt pricinuitorul durerilor tale si eu ti le-am facut, de vreme ce, dupa ce ai plecat din manastire, si, iarasi, venind la mine, ai patimit aceasta." Insa, dupa o vreme i s-a usurat durerea ochiului si, iarasi, i-a poruncit sa iasa si sa aduca lemne din pustie, pentru ca aceasta osteneala o aveau calugarii cei ce erau acolo. Iar, lucrand el, din invidia vrajmasului, sarind surcele, si-a pierdut si celalalt ochi. Deci, a venit indata la manastire si se linistea in chilia sa, nemaifacand nimic. Apoi, iarasi, parintele se intrista, neavand pe nimenea langa el. Iar, dupa putina vreme, l-a chemat pe el Dumnezeu la odihna si a inceput fiecare a zice: "Pentru ce ne lasi pe noi, parinte? "Iar staretul tacea. Si, chemand pe calugarul orb, i-a spus lui de chemarea sa la Domnul. Iar el, lacrimand, a inceput a grai: "Pentru ce, parinte, ma lasi pe mine orb?" Si i-a zis lui staretul: "Roaga-te lui Dumnezeu, ca sa am indrazneala catre Dansul si nadajduiesc ca duminica, dupa plecarea mea, facand rugaciune, vei vedea." Apoi, indata adormind staretul, dupa putine zile, a vazut orbul si a fost ales staret al manastirii aceleia. Iar aceasta a spus-o un frate, care vietuise in vremea staretiei lui.

    Zis-a Domnul catre Eva: "Atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani" (Facerea, 3, 16). Pentru ca femeia, cinstind pe barbatul sau, intai pazeste porunca lui Dumnezeu si se va binecuvanta. Iar, in al doilea rand, si de oameni laudata va fi. Femeia buna, iubitoare de osteneala si tacuta, este cununa barbatului sau. Cel ce a aflat femeie buna, scoate din casa sa numai lucruri bune. Fericit omul, cel ce este barbatul unei femei ca aceasta, ca anii sai isi va implini in buna pace si buna parte de la Dumnezeu si-a luat, pe femeia cea tacuta. Insa femeile, in biserica, sa taca, pentru ca nu le-a poruncit lor Apostolul sa vorbeasca in biserica, ci, tacand, sa se roage, iar de vor voi sa afle ceva, apoi, acasa sa-si intrebe barbatii lor, pentru ca rusine este sa graiasca femeile in biserica. Aceasta auzind-o, femeilor, invatati-va tacerea si blandetea si veti fi binecuvantate de Dumnezeu si de oameni laudate.
 

    Era un parinte batran in Schit, caruia, cazand el intr-o boala grea, ii slujeau fratii. Iar el, vazand ca pururea se ostenesc si se necajesc fratii pentru el, slujindu-l in boala lui, s-a sfatuit intru sine, zicand: "Decat sa se osteneasca si sa se necajeasca fratii, slujindu-mi mie, in boala mea, mai bine sa merg eu in Egipt, la o rudenie a mea."  Deci, pregatindu-se sa plece, asa bolnav cum era, a iesit din chilie. Iar ava Moise si cu alti parinti il sfatuiau pe el, zicand: "Ramai, parinte, nu merge in Egipt, ca vei cadea in desfranare". Iar el, auzind acestea, s-a suparat pe ei, zicand: "Oare, nu vedeti ca zilele vietii mele au trecut peste optzeci de ani si trupul meu s-a vestejit si a amortit, cum ganditi voi si graiti acestea despre mine?" Si, neascultand sfatul parintilor, a plecat si a mers in Egipt, la rudenia lui. Si, auzind de dansul, iubitorii de Hristos crestini ii aduceau lui hrana lui si cele de trebuinta. Si, auzind de venirea acelui parinte, si o fecioara oarecare, iubitoare de Hristos, s-a bucurat mult. Si, pentru dragostea lui Hristos, venea acea fecioara de multe ori la el si-i slujea lui, ca unui parinte batran si sfant. Iar, dupa catava vreme, s-a ridicat din boala batranul si, din lucrararea mestesugita si inselaciunea diavolului, s-a poticnit si a cazut cu acea fecioara in pacatul desfranarii si indata fecioara a luat si a zamislit in pantece. Iar oamenii, vazand-o pe ea cu pantecele mare, au dus-o la judecator. Iar judecatorul a intrebat-o cu cine a gresit si cine este acela ce a necinstit-o pe ea. Iar ea a spus, zicand: "Sihastrul cel batran, care ati auzit ca a venit bolnav de la Schit, acela m-a necinstit." Iar judecatorul, auzind aceasta despre acel parinte batran si sfant, n-a crezut-o pe ea. Iar batranul, auzind ca judecatorul a chemat fata si a intrebat-o pe ea cu cine a gresit si cine a necinstit-o si ca ea a spus cu cine a gresit si n-au crezut-o, s-a sculat el singur si a marturisit pacatul lui inaintea tuturor, zicand: "Cu adevarat, eu am facut acest pacat, eu am gresit, eu am necinstit pe aceasta nevinovata fecioara eu sunt vrednic de pedeapsa, iar ea nevinovata este. Ci, va rog, daca va naste pruncul ce este zamislit intr-insa, sa-l tina si sa-l pazeasca ea, pana il va intarca, iar dupa ce il va intarca, sa mi-l dea mie, iar ea sa ramana nevinovata si fara de nici o grija." Si a zis judecatorul si toti cei impreuna cu el: "Bine ai zis, parinte, asa sa fie". Si asa s-a facut, ca a nascut ea un prunc de parte barbateasca si l-a tinut pana l-a intarcat. Iar, dupa ce l-a intarcat, l-a dus si l-a dat lui, de vreme ce a asteptat si el, tot acolo, pana la acea vreme. Iar, dupa ce i-a dat lui pruncul si s-a apropiat praznuirea hramului Schitului, s-a sculat si a plecat de acolo, luand pruncul cu sine. Si a venit la Schit in ziua hramului, fiind adunat multime de parinti si oameni mireni. Si a intrat in biserica, cu copilul in brate, si s-a inchinat parintilor, zicand cu glas mare: "Iertati-ma, parintilor sfinti, ca eu am calcat porunca voastra si nu v-am ascultat, cand ma sfatuiati voi, sa nu ies in lume, ca voi cadea in desfranare. Iata, acesta este rodul neascultarii. Paziti-va, fratilor, si va rugati lui Dumnezeu pentru mine, cel ce am gresit, ca, iata, eu acum, la batranetile mele, am patimit aceasta". Iar parintii, auzind si vazand aceasta, au plans toti si s-au rugat lui Dumnezeu pentru dansul... Iar el, dupa ce a iesit din biserica, a mers la chilia lui si iarasi a pus incepere vietii sale, rugandu-se lui Dumnezeu, caindu-se si plangand in toate zilele vietii lui. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.