Luna iulie in 21 de zile: Preacuviosii Parintii nostri Simion si Ioan pustnicul (sec.VII).

    Acestia au trait in cetatea Edesa, care se afla in Siria, pe vremea imparatiei lui Iustin cel Tanar (565-578). Ioan era in varsta de 24 de ani, avand femeie tanara, si traia langa tatal sau, batran, caci mama sa murise iar Simion era neinsurat, traind langa mama sa, batrana de 80 de ani. Si, fiind cuprinsi de dumnezeiasca dragoste, s-au dus, impreuna, la Sfanta cetate a Ierusalimului si, inchinandu-se impreuna Crucii, celei facatoare de viata, a Domnului, au mers la manastirea Sfantului Gherasim, unde au luat sfantul chip calugaresc, de la Cuviosul Nicon, cel ce era atunci egumen, acolo. Dar au iesit din manastire, mai inainte de a implini ei sapte zile, precum au obiceiul a pazi monahii de curand tunsi in calugarie. Deci, mergand ei in pustie, au ramas acolo patruzeci de ani, infruntand petrecerea cea grea, cu toata nevointa.

    Deci, dupa aceasta, Ioan a ramas in pustie, pana la sfarsit, iar fericitul Simion s-a intors in Sfanta cetate si, inchinandu-se la mormantul Domnului, s-a rugat sa-i ajute sa fie ascuns de oameni. Si, facandu-se ca este nebun, s-a dus in cetatea Emesa, savarsind, spre folosul oamenilor, multe minuni,  prin aceasta prefacere a lui si raposand in Domnul. Si, s-au desteptat, ca dintr-un somn, emesenii, abia dupa moartea lui, cunoscand ca viata si nevointele acestui minunat Simion au fost viata si slujirea unui doritor al lui Hristos, care a petrecut in Emesa, ca si cei de demult, in mijlocul ?odomenilor, fara a se intina de pacatele lor. Deci, s-a savarsit Cuviosul Simion, in ziua de 21 a lunii iulie, iar dupa el si Cuviosul Ioan, insotitorul lui de pustnicie care a adormit, cu fericit sfarsit, in pustiul Iordanului.
 

    Acesta a fost unul din Proorocii mari ai Legii vechi si era fiul lui Buzi, din semintia preoteasca a lui Levi. A proorocit timp de douazeci de ani, cu cinci sute saptezeci de ani inainte de intruparea Domnului, pe vremea robiei Babilonului, fiind el insusi printre evreii dusi in robie, la raul Chebar, din tara caldeenilor. Proorocia lui este cuprinsa in cartea lui Iezechiel, cu patruzeci si opt de capitole, din Vechiul Testament.

    Iezechiel a fost pus de Domnul Dumnezeu strajer peste casa lui Israel si semn de prevestire. Chemarea lui era sa incredinteze poporul cel indaratnic si napastuit ca Dumnezeu este tare si puternic, ca Dumnezeul lui Israel este stapanul lumii intregi, ca El nu vrea moartea poporului, ci, sa se intoarca, din desfranarea cea cu idolii, la Dumnezeul cel viu si sa fie ca o mireasa credincioasa barbatului ei.

    Maica Domnului a fost vazuta de Prooroc, ca o usa incuiata, prin care avea sa treaca numai imparatul Mesia, noul David, slujitorul Domnului. Dar, de vreme ce israelitenii strigau: "S-a pierdut nadejdea noastra, nu mai nadajduim in slobozirea noastra din robie," pentru aceasta, cu vederea oaselor moarte, care inviaza, Domnul a incredintat poporul, ca este nadejde de mantuire, din oase moarte, Dumnezeu poate ridica o lume noua. Nimic nu este pierdut, Dumnezeu este pazitorul lui Israel. El este tare si puternic. Innoirea nu va veni, insa, decat dupa o vreme de ispasire a pacatelor. Traditia Bisericii spune ca profetul Iezechel a primit sfarsit mucenicesc, ucis de cei care trecusera la legea idoleasca. Dumnezeului nostru slava!
 

    Era un sihastru calugar, cu semne si cu minuni stralucit si avea impreuna cu el, un ucenic in pustie. Iar, intr-una din zile, s-a intamplat ca a mers ucenicul lui in cetate, unde era un stapanitor rau, netemandu-se de Dumnezeu. Pe aceasta, ucenicul staretului l-a vazut mort si mult popor mergand dupa el, cu lumanari si cu tamaieri si cu cinste mare petrecandu-l la groapa. Iar, dupa ce s-a intors ucenicul in pustie, a aflat pe povatuitorul sau, pe cinstitul staret, mancat de o fiara. Si a inceput a se tangui mult si a plange dupa staret, zicand catre Dumnezeu: "Doamne, cum se face, ca a murit acel stapanitor rau, cu atata slava, iar acest sfant duhovnic, parintele meu staret a luat o astfel de moarte, fiind mancat de fiara?" Deci, asa plangand el si vorbind intru sine, s-a aflat langa el ingerul Domnului, si i-a zis: "De ce te tanguiesti si plangi dupa staretul tau? Pentru ca acel stapanitor rau avea si el o fapta buna, si, pentru acea fapta buna, cu cinstita ingropare, si-a luat plata sa, pe pamant. Iar, dincolo, se duce ca un osandit. Iar, povatuitorul si invatatorul tau, cinstitul staret, intru toate a placut lui Dumnezeu si era cu toate bunatatile impodobit, insa, avea si el, ca un om, putina prihana: si, prin acea amara moarte, i s-a iertat lui greseala sa si s-a dus din viata aceasta, cu totul curat intru bucuria Domnului sau."

    Deci, aceasta stiind-o, fratilor, sa cunoastem si noi ca nimic nu se face pe pamant, fara de randuiala si purtarea de grija a lui Dumnezeu, ci, peste tot pamantul si in ceruri, sunt judecatile lui Dumnezeu si purtarea Lui de grija, pentru toate fapturile Lui. Dumnezeului nostru slava!

    Pana ce esti viu, pocaieste-te chiar de ai gresi si in ziua cea mai de pe urma, pe care zaci, tragandu-ti sufletul si vrand sa iesi din viata aceasta, pocaieste-te, ca nu te va lasa pe tine iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Si sa nu-mi zici mie: "Cum, sau in ce chip? Ca sunt plin si cuprins de strigaciune si de rani si, in ziua cea mai de pe urma a vietii mele, putea-voi oare sa ma marturisesc?" Poti foarte bine, Roaga-te si, din casa ta, sa randuiesti sa se faca milostenie, la saraci. Tu acolo te duci, iar casa ta ramane aici. Si sa nu-mi zici mie: "Cum ma voi mantui?" Sau: "Cum ma voi curati?" Cand Dumnezeu lucreaza, nu pune tu hotare. Ca-ti zice: "Daca tu n-ai ajuns sa te ingrijesti de sufletul tau, fiind in viata, apoi, macar la sfarsitul vietii tale, sa poruncesti la ai tai, sa dea, la saraci, si ajutatori sa ti se faca tie ai tai, prin milostenii si jertfe. Si sa scrii in asezamantul tau, ca, impreuna cu fiii tai si cu neamurile tale, sa fie partasi la mostenirea ta, si Stapanul ceresc, Cel ce a zis: "Pe saraci sa hranesti si Ei, pentru ei, voi fi chezas si nu te voi lipsi de Imparatia Cerurilor." Deci, sa nu socoteasca nimeni, ca o minciuna, milostenia facuta dupa moarte, pentru ca este buna, bine placuta si primita la Dumnezeu. Caruia I se cuvine slava in veci! Amin.