Luna iulie in 20 zile: suirea la Cer, cu caruta de foc, a Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul (895 i.Hr)

    Acesta era feciorul lui Sovac, preotul Legii vechi, locuind in cetatea Tesve, din Galaad, de dincolo de Iordan, de unde si numele Proorocului, Iliie Tesviteanul, si a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea lui Ahab, regele evreilor.

    Acest rege isi luase de sotie o printesa feniciana, Isabela din Sidon, femeie de alt neam si inchinatoare lui Baal, zeul fenicienilor. Si ea indemna pe rege sa paraseasca vechea credinta a iudeilor, in Dumnezeul cel adevarat, si sa se inchine lui Baal, nu numai el, ci sa sileasca tot poporul sa-l urmeze, intorcandu-se la paganatate. Deci, regele, pretuind mai mult desarta frumusete a femeii, decat mantuirea sufletului sau, a parasit credinta cea buna si imbratisand el insusi legea idoleasca, a dat porunca, si mult ajutor, spre aducerea poporului credincios la inchinarea idolilor, prigonind pe aparatorii dreptei credinte, ridicand capisti idolesti, pretutindeni pe pamantul lui Israel, si tinand in mare cinste pe preotii lui Baal.

    I-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Ilie Proorocul si, venind la curtea regelui, il mustra, prin cuvintele aspre, pentru ratacirea lui. Dar vazand ca nu poate aduce pe rege la calea cea dreapta a credintei stramosesti, l-a vestit ca se va abate asupra tarii o foamete mare, care va tine trei ani si jumatate, ca pedeapsa pentru lepadarea lui de credinta. Regele, cautand sa-l omoare, Proorocul Domnului s-a ascuns, in cele din urma, in Fenicia, unde mania regelui nu-l mai putea atinge.

    Dupa trei ani si jumatate insa Proorocul s-a intors la curtea lui Ahab. Cu jertfa adusa pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit ca stravechea credinta, pe care o apara el, era credinta cea adevarata. Poporul insusi, vazand minunata dovada a Proorocului, a strigat: "Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevarat". Si, prinzand pe slujitorii cei mincinosi ai lui Baal, i-a ucis, ca sa nu mai insele pe nimeni. Si foametea a incetat, printr-o ploaie binecuvantata, la rugaciunea Proorocului.

    Marele Prooroc Ilie a savarsit multe alte fapte minunate: A inviat pe fiul vaduvei din Sarepta Sidonului, a vazut pe Dumnezeu, la muntele Horeb "in vant subtire", pe cat este cu putinta omului a-L vedea, a despartit Iordanul, lovindu-l cu cojocul, trecand ca pe uscat, si a stat inaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Fata, pe Tabor. Iar, cand s-au sfarsit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri intr-un vartej de flacari si intr-un car de foc. Sfanta Scriptura si traditia Bisericii ne spun ca Sfantul Ilie va veni, iarasi, pe pamant, la sfarsitul veacurilor, ca Inainte mergator, la cea de a doua venire a lui Hristos, in slava.
 

    Liniste dati-mi mie, plecati-va auzurile voastre, ca sa talcuiesc povestirea Sfantului, slavitului Prooroc Ilie Tesviteanul, care a aratat ravna fierbinte, sarguindu-se totdeauna, ca sa-i induplece pe toti sa se inchine Unuia Dumnezeu. Caci, daca a vazut poporul facand multe nelegiuiri si abatandu-se de la Dumnezeu si inchinadu-se idolilor, umplandu-se de manie si ochiul ravnei, in sus, tintindu-l, sagetand cerul prin vorbire, a ajuns, prin cuvant pana la cer. Dupa ce a vazut poporul, atat de ratacit de draci, si avand nadejdea si incredintarea ca il va scoate din ratacire, dupa ce a vazut poporul smerit de multimea idolilor si pe toti proorocii mincinosi adunati acolo, Ilie, umplandu-se de ravna si de multa manie, a slobozit cuvant, cu juramant asupra poporului, celui fara de lege; cerul l-a legat, norii, ca sa nu ploua, i-a pecetluit, l-a induplecat pe Dumnezeu cel milostiv, sa implineasca rugaciunea robului Sau, vrand sa arate pacatosilor puterea si taria bunului Stapan, si s-a jurat inaintea Lui, zicand: "Viu este Domnul, a zis, Caruia ii stau inainte, ca nu se va pogori ploaie, nici roua pe pamant, decat numai prin cuvintele gurii si buzele mele". Si minune preaslavita s-a facut cu duhul, ca milostivul Dumnezeu, dupa ce a auzit cuvantul robului sau plin de ravna, indata a implinit proorocia lui, pe care a spus-o din ravna dumnezeiasca. Si, dupa ce s-a incuiat cerul si s-au pecetluit norii, s-au uscat toate cele de pe fata pamantului. Viile s-au uscat, graul nu a rasarit, toti pomii roditori si-au ascuns roadele lor, pamatul nu si-a mai dat roadele sale, pasune nu s-a aratat pe pamant, in scurt, s-a ascuns toata verdeata de pe pamant si copacii s-au uscat si, prin hotararea lui Ilie, si apele de pe el au secat Si era vedere cumplita si foarte dureroasa, precum odinioara, in vremea lui Noe. Ca nu numai oamenii mureau, ci si dobitoacele si fiarele si pasarile.

    0, Ilie, ravnitorule spre bine, gandeste-te ca numai oamenii au pacatuit, inaintea Domnului, fiind amagiti de vrajmasul, dar pruncii, ce au pacatuit ? Dobitoacele, fiarele si pasarile ce au gresit ? Ca, si pe acestea toate, le-ai dat la moarte. Macar pe acestea, care sunt nevinovate, miluieste-le si da ploaie pe pamant. Insa lui Ilie, celui fierbinte in rugaciune, nimic nu-i pasa de unele ca acestea. Cei bogati au pierit si ei de foame si de sete, nefiind ploaie. Cu toate acestea, Stapanul tuturor, Care, de-a pururea, vrea sa miluiasca neamul oamenilor, toate le foloseste, ca sa-l faca pe Ilie milostiv, iar, dupa ce a vazut ca nu se pleaca sa se impace si sa lase mania, atunci, l-a trimis pe Ilie, sa se roage de o vaduva, care era necajita si foarte saraca. Si, dupa ce a sosit, Ilie, acolo unde i s-a poruncit. a vazut o vaduva, adunand niste lemnisoare. Deci, cunoscad saracia ei, in care se afla, se rusina Ilie sa cuvanteze si sa graiasca spre ea. Insa, cu toale ca se rusina, a implinit porunca si, indraznind, cu sfiala a striga, zicand: "O, femeie, imi vei aduce mie putina apa sa beau ?" Ca legase apa, sa nu ploua pe pamant. Si vaduva a strigat catre Ilie. "0, ravnitorule spre bine, daca prin juramantul limbii tale, ai legat cerurile, ca sa nu ploua pe pamant, cum indraznesti sa ceri de la mine apa ? Daca prin limba ta, ai infranat-o si o tii uscand pamantul si ingropi toate cele de pe el, de unde-ti voi da tie apa ?" Iar el, indata, s-a umilit de cuvantul vaduvei si s-a pornit, intru el, partea milostivirii. Iar vaduva, auzind glasul Proorocului, a fagaduit sa-i dea lui apa, pe care el a cerut-o. Si, ducandu-se ea sa-i aduca, ce a zis Ilie, catre ea: "Imi vei aduce, in mana ta, si o bucata de paine, sa mananc". Iar ea, indata, a strigat catre Ilie: "Viu este Domnul Dumnezeu, ca nu am azima coapta in spuza, decat un pumn de faina in vadra mea, asemena, inca, si putin untdelemn intr-un urcior. Pentru aceea, am adunat aceste lemnisoare, ca sa fac o azima mie si fiului meu, sa mancam si sa murim". Si, dupa ce a auzit si sugrumat fiind de foame, Ilie cugeta in sine, sa aduca dezlegare de legaturi. Ca, auzind graiurile cele jalnice ale vaduvei, indata a grait catre ea cuvant plin de indurerare, zicand: "Intra, deci, si fa-mi, mie intai, o azimioara si, apoi, vei face si tie si fiului tau, ca acestea zice Domnul: Vadra de faina nu va lipsi, nici untdelemn din urcior nu va scadea, pana cand va da Domnul ploaie pe pamant si va odrasli, ca si mai inainte, hrana tuturor oamenilor". Incat, chiar si nevrand, a facut dezlegare legaturilor cerului. Caci osteneala foamei, l-a silit pe el sa faca aceasta.

    Deci, a trimis Dumnezeu moarte copilului vaduvei, tragand pe Ilie ca sa porunceasca dezlegare legaturilor, iar vaduva, cand a vazut moartea fiului ei, venind cu lacrimi la Prooroc, i-a zis lui: "Vai mie, Proorocul al lui Dumnezeu, ravnitorule, mai mult decat toti, ai adus aceasta durere si plangere nevindecata sufletului meu. De ce mai traiesc pe pamant, eu ticaloasa, daca pe fiul meu, pe care il aveam l-ai dat mortii ? Am cunoscut, ca, din pricina ta, a murit fiul meu. Mai inainte de a veni tu aici, era sanatos fiul meu. Caci in foamete cumplita si in sete neasemanata, pe care tu le-ai adus asupra pamatului, am trait, iar acum, dupa ce ai venit tu la mine, datator de hrana aratandu-te, te-ai facut pierzator al fiului meu unul-nascut si, scapand de foame, lesin de bocete. Si, socotind ca te voi avea ajutor, te-ai facut vanzator. Impreuna locuitor primindu-te pe tine, am fost lipsita de fiul meu. Hranindu-ne pe noi, in foamete, pe el l-ai dat mortii. Ai hranit si ai omorat pe unul nascut fiul meu; m-ai lipsit pe mine de nadejdea mea. Pe ochiul batranetelor mele, pe care il aveam. L-ai stins cu moartea. Mangaierea mea, pe care o aveam, venind tu, am pierdut-o. La intalnirea ta, am fost lipsita de copilul meu. Ca ce folos imi este mie, avand faina si untdelemn si saturarea de bucate, dupa ce fiul meu a murit ? Mai de folos imi era mie ca, impreuna cu toti, sa pier, decat, satula, sa ma lipsesc de fiul meu. Ca cine va manca acestea, pe care mi le-ai dat ? Ce castig imi este mie, sa am hrana, spre saturare, dupa ce am fost lipsita de slava unuia-nascut fiului meu ? Pier tanguindu-ma, si suspin pentru el. O, de nu te-as mai fi vazut pe tine, nici n-as mai fi auzit vorbirea ta".

    Si se vedea vaduva, graind acestea cu tanguire si lacrimand la picioarele lui Ilie. Dar Ilie, ravnitorul spre bine, dupa ce a auzit-o, s-a sarguit spre rugaciune, mahnindu-se cu sufletul; si, stand, ruga pe Dumnezeu, zicand: "Dezleaga, Stapane, legaturile mortii de la fiul vaduvei; si-l inviaza pe el". Iar Preamilostivul Dumnezeu a zis, prin cuvant catre dansul: "Dezleaga si tu cerul, pe care, cu limba ta, l-ai legat; si, atunci, prin cuvant, voi dezlega si Eu legaturile mortii, pe care, cu intelepciune, pentru tine, le-am adus asupra-i. Cauta si vezi Ilie, cata multime de batrani si de tineri, de prunci si de maici au pierit, cauta si vezi lacrimile lumii intregi, cum cad, plangand si cerand ploaie. Tu, vazand o singura femeie lacrimand, pentru fiul ei, ti se pare ca esti milostiv, dar toata lumea, tanguindu-se, lacrimeaza, ca toata piere, si vazand-o, tu o treci cu vederea. Stiu ca, ravnind pentru Mine, ai adus asupra ei certare. Stiu, Ilie, ca nu este altul asemena tie". Atunci a zis Ilie catre Stapanul sau: "Da viata copilului si dezleaga cerul, numai izbaveste-ma de lacrimile vaduvei; ca sa nu ma mai intristeze, plangand". Si, inviind copilul si luandu-l pe el, Ilie l-a dat mamei sale. Iar vaduva, luandu-si pe fiul ei, a zis, cu bucurie mare, catre Ilie: "Acum te-am cunoscut ca esti, cu adevarat, omul lui Dumnezeu si grai adevarat este in gura ta". Atunci a zis Dumnezeu catre Ilie: "Mergi si spune lui Ahab, ca voi da, si Eu, ploaie pe pamant". Si, venind catre Ahab, Ilie a zis catre el: "Domnul va da ploaie pe pamantul Sau". Si, adunand tot poporul lui Israel, au fost injunghiati preotii cei ce jertfeau lui Baal. Si, intorcandu-i pe toti, sa creada in Dumnezeul cel viu, Ilie s-a inaltat, in car de foc, spre cer, intru cutremur mare, lasandu-si cojocul asupra lui Elisei. Iar Dumnezeului nostru sa-I fie, de la noi, slava si cinste in vecii vecilor! Amin.
 

    Nu este nimeni pe pamant asemanator cu femeia cea rea de gura si nici o fiara nu este intocmai cu femeia cea inselatoare. Cine este mai rau, intre cele cu patru picioare, decat leul ? Sau ce este mai cumplit decat sarpele, dintre taratoare. Si, totusi, nimic nu sunt toate acestea, fata de femeia cea rea de gura. Si, marturiseste, despre cuvintele mele, chiar Inteleptul Solomon, zicand: "Mai bine este a vietui cu leul impreuna, sau cu sarpele in pustie, decat a trai cu femeia cea rea de gura si certareata". Sa nu socotesti ca Solomon a zis acestea fara de minte, pentru ca, si din fapte, vei pricepe acestea. De Daniil, in groapa leii s-au rusinat, iar, pe dreptul Nabot, Isabela l-a ucis. Chitul pe Iona in pantece l-a pazit, iar Dalila, pe barbatul sau Samson, tunzandu-l, l-a dat celor de alt neam. Balaurii si viperele se temeau de Ioan Botezatorul in pustie, iar Irodiada, la ospat, i-a taiat capul. Corbii, pe Ilie, in pustie si in munte, il hraneau, iar Isabela, dupa darul cel de ploaie, pe Ilie la moarte hotarase sa-l dea. Si ce zicea ea: "Asa sa-mi faca mie Dumnezeu si acestea sa-mi dea mie, daca maine, in acelasi ceas, nu voi pune sufletul lui cu sufletul celor ucisi". Si, temandu-se, Ilie a fugit, in pustie. Vai mie, Proorocul se teme de o femeie. Cel ce ploaia a toata lumea o purta pe limba sa si foc din cer a pogorat si morti a inviat. O, cat de rea este arma cea ascutita a diavolului! Pentru femeie, Adam a fost izgonit din Rai. Pentru femeie, David cel bland s-a inselat si l-a ucis pe Urie. Prin femei, diavolul l-a surpat pe Inteleptul Solomon, aducandu-l la calcare de Lege. Femeia cea fara de rusine nu se sfieste de nimeni; nici pe preot nu cinsteste, nici de levit nu se rusineaza, nici de prooroc nu se teme. 0, ce rautate. Femeia cea rea este mai rea decat toate rautatile. Daca este saraca, pe toti ii osandeste. Sau, de are bogatie, pe toti ii ocaraste. Indoita este rautatea si grea este viata, neimblanzita este fiara. Eu am vazut vipere neimblanzite, imblanzindu-se, si lei si ursi si rinoceri domesticindu-se, dar femeia rea, niciodata nu se imblanzeste. Mai bine este a bate fierul, decat a invata pe femeie rea. Deci, sa stiti aceasta, ca, cel ce are femeie rea, si-a luat plata pentru pacatele sale, pentru ca femeia rea niciodata nu se smereste. Fiind pedepsita, se indraceste, laudata, se inalta si nu stie sa pazeasca obiceiurile dragostei. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.