Luna iulie in 19 zile: pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Macrina, sora marelui Vasilie (†380).

    Sfanta Macrina a fost sora, mai mare, a Sfantului Vasilie cel Mare, al lui Petru al Sevastiei si a lui Grigorie de Nyssa. Din tinerete, si-a inchinat viata slujirii lui Dumnezeu si ajutorarii saracilor. Fiind impodobita cu frumusetea trupului si cu fire buna, a fost logodita cu un mire asemenea ei, dar le-a fost logodna prea scurta, de vreme ce  logodnicul ei s-a intamplat de a murit. Au venit multi altii sa o ia, insa Fericita si-a ales fecioria, ajutand-o pe mama sa Emilia, la treburile gospodaresti si la cresterea fratilor mai mici, ca o a doua mama, de vreme ce cu totii erau zece frati si surori. Si se nevoia si cu dumnezeiestile Scripturi, ca una ce se sarguia sa indrume pe fratii ei pe calea urmarii lui Hristos, facand casa parinteasca "o scoala de fapte bune."

    Impreuna cu fratele sau, Sfantul Vasilie, au intemeiat, apoi, doua manastiri in Pont, una pentru femei si alta pentru barbati, condusa, una, de Sfantul Vasilie cel Mare, iar alta, de femei, unde era egumena Macrina, care, dupa moartea mamei sale, si-a impartit averea saracilor. Si a trait fericita asa, cu multa cuviinta si sihastreste, in rugaciuni si castigandu-si, prin munca, cele de trebuinta, pana la cea din urma suflare a ei.

    Cercetand pe sora sa, in boala ei cea de pe urma, Sfantul Grigorie de Nyssa, a gasit-o cu totul slabita de friguri si culcata pe o scandura. Si saracia in manastirea fecioarelor era asa de mare, incat deabia s-a gasit un val invechit, spre acoperirea trupului Macrinei, cand au dus-o la mormant. Atunci, Sfantul Grigorie a pus deasupra ei mantia sa de episcop. In viata ei, Sfanta Macrina a facut si multe minuni, dand tamaduire bolnavilor si indracitilor, cu rugaciunile ei. Si a murit Fericita, in anul 380, si a fost ingropata in biserica "Celor patruzeci de Mucenici", alaturi de mormantul maicii sale, iar pomenirea ei se face, in toti anii, la 19 iulie. Dumnezeului nostru slava!
 

    Sa fim urmatori Sfintilor, adica traind precum au petrecut ei in viata aceasta, in foame si sete, in frig si saracie. Si s-au sfarsit prin foc si prin sabie si s-au nevoit cu tot felul de ispite. Asa si noi, pana la moarte, sa ne asemanam lor. Orice voiti, totdeauna cu credinta sa cereti. Aceasta este voia lui Dumnezeu, ca neincetat sa va rugati, fara manie si indoiala. Pentru ca fiecare gand strain desparte mintea de Dumnezeu. Ca toata nevointa diavolului este sa desparta si sa surpe mintea de la Dumnezeu si sa o impreuneze si sa o intocmeasca cu ganduri spurcate, dar sa ne ferim de gandurile pe care le strecoara el in inima oamenilor. Pentru ca mascariciul si vechiul zugrav, diavolul, pe toate le preface: uneori, adica, in straluciri, iar, alteori, aratand chipuri, fete si fapte necuvioase. Si ticalosul de om, stand intr-un loc, i se pare amagindu-se, ca este in alta parte si ca vede pe cineva si ca ar vorbi cu el de fata si ca pune la cale fapte care sunt, toate, inselaciune diavoleasca. Deci, dator este omul sa-si intareasca si sa-si pazeasca mintea si s-o infraneze si tot gandul si toata lucrarea sa-si cerceteze, in numele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a ridicat pacatul lumii,  ca unde sta trupul, acolo sa-i fie si mintea, ca, intre inima oamenilor si Dumnezeu, sa nu se afle nimic altceva, ca un zid sau gard, care ar intuneca inima. Ci, numai cu insuti Domnul sa vorbeasca. Ca nu este cu putinta ciuva sa castige Imparatia Cerului, daca nu se va lepada, mai intai, de voia sa, si de nu va face, in frica lui Dumnezeu, cele poruncite lui. Precum si Hristos zice: "N-am venit sa fac voia Mea si voia Tatalui Meu, Celui ce M-a trimis." De care voie, cineva, dorind si patimind si rabdand, i se socoteste lui rastignire si se face fiu al invierii si al vietii vesnice. Fericit este omul cel ce rabda ispite, pentru ca, destoinic facandu-se, va lua nevestejita cununa a maririi. Deci, astfel de fagaduinte auzind, indeletniciti-va de-a pururea si va sarguiti spre Domnul Dumnezeul nostru, pana ce se va milostivi spre noi. Si nimic alta sa nu cereti in afara de mila de la Domnul slavei, caci aceasta va este destul voua. Insa, cautand mila, cu smerita inima sa o cereti si, inca, sa va rugati de dimineata pana seara, iar, de este cu putinta, si toata noaptea sa ziceti neincetat: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!"
 

    Cu putinta este a placea lui Dumnezeu prin milostenie, inca si la suflarea cea mai de pe urma, dar nu asa cum este in viata. Dar se poate oare? Cu adevarat, se poate. Cum, si in ce fel? Daca si atunci, la moarte, impreuna cu toti mostenitorii tai, vei scrie, in testament si pe Hristos si-I vei da si Lui, parte din averea ta. De nu L-ai hranit pe El cand traiai, macar acum cand, pleci din viata sa faci aceasta. Si cand, iata, nu mai esti stapan pe averea ta, da-i Lui partea ta, macar atunci. Desleaga-ti vatamarea neomeniei. Caci ce fel de mila vei dobandi tu, care, cand traiai, nu L-ai hranit? Si vrand, iata, sa te duci la El, oare, nu voiesti, nici cu putine lucruri macar, sa-L daruiesti pe El? Voiesti sa te faci vrajmas al Lui si pizmas, pentru ca nu-i dai Lui nici pe acelea pe care El ti le-a dat si cu care tu, acum, nu mai ai trebuinta? Ca multi oameni au murit napraznic, iar tie ti-a daruit Dumnezeu zile, ca sa-ti randuiesti averea ta si, ale casei tale, toate, sa le indreptezi. Ce raspuns vei lua de vreme ce, nici macar prin acest dar, primit de la El, si nici silit de moarte, nu voiesti sa fii iubitor de oameni? Daca n-ai facut, in viata ta vreun folos sufletului tau, macar acum la moarte, sa-ti faci tie vreun bine, iar daca nici acuma, nu-ti vei face, apoi, cine va putea  sa-ti ajute tie, cand vei fi judecat? Cand erai in viata, ca un nemuritor te tineai de averea ta; deci, macar acum, sa te lepezi de naravul cel rau, ca, iata mori. Inca mai vreau sa-ti spun, desi greu iti este a auzi si te cutremuri, insa, este nevrednic sa-ti spun, ca, adica, intre slugile tale sa numeri pe Stapanul. Cand, acum, vei ierta pe slugile tale, iarta si pe Hristos; si din foamete si din nevoi, din temnita si din toata golatatea, slobozeste-L. Oare, nu te inspaimantezi, auzind, aici, cele ce s-au zis? Iar cand te vei duce acolo, mult  mai amare, decat acestea, vei auzi si osanda cea nesuferita vei lua. Ce vei zice si la cine vei scapa si pe cine vei chema in ajutorul tau? Oare, pe Avraam? El nu te va asculta. Pe mosul tau, sau pe tatal tau? Nici acestia nu vor putea sa te izbaveasca pe tine, chiar sfinti de ar fi. Chiar daca, pana acum, ai fost crud si nemilos, macar acum, fie-ti mila de ceata celor ce cer si te roaga pe tine; si vei castiga mila de la Dumnezeu. Iar, daca nici de aceia nu ti-e jale, macar pentru bunatatile cele fagaduite tie, sa dai milostenie. Ce mila vei lua, daca, dupa atatea sfatuiri, treci cu vederea pe cel ce are trebuinta? Cu adevarat, iti zic tie, miluieste, ca si tu sa fii miluit de Dumnezeu, a Caruia este slava in veci! Amin.
 

    Zicea ava Foca, din chinovia lui ava Teogniu cel dintai, Ierusalimiteanul: "Sezand eu in Schit a venit la chilii un ava Iacov, mai tanar, care avea, ca tata trupesc si sufletesc un acelasi ava. Dar chiliile au doua biserici, una a ortodocsilor, unde se si impartasea, si una a dezbinatilor. Deci, fiindca ava Iacov avea darul smeritei cugetari, era iubit de toti, si de cei ortodocsi si de cei dezbinati. Pentru aceea, ii ziceau lui ortodocsii: "Vezi ava Iacov, sa nu te amageasca cei dezbinati si sa te traga la impartasirea lor. Asemenea, inca, si dezbinatii ii ziceau lui: Sa stii, ava Iacov ca, impartasindu-te cu cei ce cred in doua firi iti pierzi sufletul tau, ca sunt nestorieni si asupresc adevarul. Iar ava Iacov, fara de rautate fiind, temandu-se de cele zise lui din amandoua partile si nedumirindu-se, a ales a se ruga lui Dumnezeu. Deci, s-a ascuns in chilia sa, care era afara de lavra, la loc linistit, imbracandu-se cu hainele cele de ingropare ale lui, ca si cum voia sa moara.  Ca parintii egipteni au obiceiul sa pastreze, pana la moarte, levitonul si culionul, cu care iau sfantul chip, si se ingroapa cu ele, imbracandu-le numai Duminica la Sfanta Impartasanie, si strangandu-le indata, aceea. Mergand, dar, la chilia sa, se ruga lui Dumnezeu si, slabind de post, a cazut la pamant si a ramas zacand.  Si multe, zicea, ca a patimit, in zilele acelea, de la draci, mai ales cu mintea. Iar, dupa ce au trecut patruzeci de zile, a vazut un copil, care a intrat la el vesel, si i-a zis: Ava Iacov, ce faci aici? Si, indata, luminandu-se si luand putere din vederea aceea, i-a zis: "Stapane, Tu cunosti ce am. Unii imi zic: Nu lasa Biserica, iar ceilalti imi zic: Te inseala cei ce cred in doua firi. Si eu nedumerindu-ma si nestiind ce sa fac, am ales lucrul acesta. Si, i-a raspuns lui Domnul: Unde esti, bine esti. Si, indata, dupa cuvantul acesta, s-a aflat ava Iacov inaintea usilor sfintei biserici a ortodocsilor celor sobornicesti."

    Zis-a, iarasi, ava Foca: "Mutandu-se in Schit, ava Iacov a fost mult ispitit de demonul desfranarii. Si, fiind aproape de a se primejdui a venit la mine si mi-a spus cele despre sine. Si mi-a zis: De luni, ma duc la cutare pestera. Dar, te rog, pentru Domnul, sa nu spui nimanui, nici tatalui meu. Ci numara patruzeci de zile si, cand se vor implini te rog sa vii la mine, aducand  Sfanta Impartasanie. Si de ma voi afla mort, ingroapa-ma. Iar, daca inca viu voi fi, sa ma impartasesti cu Sfintele Taine. Deci, auzind eu acestea de la dansul, dupa ce s-au implinit patruzeci de zile, luand Sfanta Impartasanie si paine curata si putin vin m-am dus la el. Si, numai cat m-am apropiat de pestera, am simtit un miros urat. Si am zis, in sinea mea, ca s-a odihnit, fericitul. Si, intrand la el, l-am gasit aproape mort. Si, daca m-a vazut, facand putin semn cu mana dreapta, pe cat putea, arata, prin clatinarea mainii, ca intreaba de Sfanta Impartasanie. Iar eu am zis: O am. Deci, am vrut sa-i deschid gura, dar ii era inclestata. Si, nepricepandu-ma ce sa fac, am iesit in pustie. Si am gasit un lemnisor, din crang, si, mult ostenindu-ma, am putut sa-i deschid gura putin. Si am turnat din Cinstitul Trup si Sange, pe cat s-a putut, faramandu-L, marunt. Si a luat el putere din impartasania cu Sfintele Taine. Peste putin, inmuind cateva firimituri, din painea cea de obste, i le-am adus la gura. Si, dupa putin, iarasi altele, pe cate putea sa ia. Si asa, prin darul lui Dumnezeu, dupa o zi, a venit cu mine, mergand la chilia lui si scapand, cu ajutorul lui Dumnezeu, de patima cea prapaditoare a desfranarii. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.