Luna iulie in 17 zile: pomenirea Sfintei, Mare Mucenite Marina (†270).

    Aceasta a trait in Antiohia Pisidiei, fiind fiica a unui oarecare Edidie, slujitor al idolilor pagani. Murind mama sa, Marina a fost incredintata unei femei, din afara de cetate, sa o creasca. Ajungand la varsta de doisprezece ani si auzind de Hristos, se ruga sa o invete si pe ea credinta crestinilor. Si a fost invatata, de unii, din satul unde locuia, si a inceput a vietui in rugaciune si in desavarsita intelepciune, dorind lupta mucenicilor. Implinind cincisprezece ani, a fost parata la dregatorul cetatii. Olimbrie cu numele, ca nu se inchina idolilor. Ai acesta, trimitand sa o prinda, a inchis-o in temnita.

    Deci, a fost scoasa la judecata si, vazand-o, dregatorul s-a minunat de frumusetea ei si, intreband-o cum ii este numele si neamul, ea a zis: "Marina ma cheama, nascuta sunt in Pisidia si cred in Numele Domnului meu." Si era cuprins de dragoste dregatorul, vazand chipul ei frumos, peste fire si o ruga sa-i fie lui sotie. Dar, nevrand ea a se lepada de Hristos, a poruncit de a intins-o si a fost batuta cu toiege, fara de mila, incat s-a rosit pamantul de sangele ei. A poruncit, apoi, de au spanzurat-o pe stalp si i-au strujit trupul cu unelte ascutite, multa vreme. Si a patimit fecioara multe feluri de cazne, atat in temnita, cat si la a doua cercetare. Deci, a fost arsa cu faclii si aruncata cu capul in jos, intr-un vas plin cu apa. Si, ramanand tare in credinta in Hristos si nevatamata, prin aceasta multi au crezut in Hristos, carora li s-au taiat capetele. Si, pornindu-se cu manie, dregatorul i-a taiat si ei capul. Dumnezeului nostru, slava!
 

    Oamenii cei buni vorbesc cuvinte bune si cuvant prost nu scot din gura lor, ca sa nu greseasca. Precum zice Apostolul Pavel: "Tot cuvantul rau din gurile voastre, sa nu iasa, in afara de ceea ce este bun, spre zidirea credintei, si sa dea dar ascultatorilor. Si, sa nu scarbiti pe Duhul Sfant, cu Care v-ati pecetluit in ziua izbavirii." Si, iarasi, zice: "Toata amaraciunea si mania si iutimea, strigarea si defaimarea sa se ridice de la voi, impreuna cu toata rautatea. Si sa fiti unul spre altul blanzi si milostivi, facand cele placute unul altuia, precum si Dumnezeu prin Hristos, a facut cele placute voua." Vedeti oare, ce porunceste? Si cata este si dorinta cea intemeiata a poruncii? Si acestea spre cine le vorbea? Nu catre calugari, ci, de-a dreptul, spre toti cei din lume. Dar catre calugari acel cuvant este de cuviinta a-l grai. Ca, adica: "Cei care sunt ai lui Hristos, trupul si-au rastignit, cu patimile si cu poftele ca sa nu fie lucratori la fapta pacatului." Daca acestea asa sunt, apoi sa socoteasca, cei ce, acum, se sfadesc, ca de osanda sunt vrednici, caci ei nu numai ca se sfadesc, ci si, unul asupra altuia, isi ridica mainile. Dar, oare, cu adevarat, iti intinzi mana spre calugar, tu cel ce esti inca in tagma oamenilor de rand, sau tu, cel calugarit, indraznesti a lovi cu toiagul pe cel nou venit la supunere? Drept aceea, nu esti calugar ci bataus, nici pustnic, ci talhar, nici fiu al pacii, ci rob al maniei. Au, doara, n-au venit bataile din ocari si dupa batai, oare, nu urmeaza moartea? Deci, cei ce fac acestea se cade sa fie cercetati, cu canon foarte greu, ca nu cumva sa ajunga mai rau. Iar voi, iubitilor, ca niste ucenici ai Stapanului Celui bland si datator de pace, cu blandete si cu pace sa petreceti. Pacea si sfintenia, cu totii sa le urmati, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

    Trebuie sa ne sfiim si sa ne plecam, fratilor, Trupului si Sangelui Domnului nostru Iisus Hristos, pe care ne-am invrednicit sa le primim. Si, in sufletul nostru, care primeste aceste Preacurate Daruri, sa nu mai salasluiasca rautatea, mania, nici poftele cele necurate. Si gura, care a primit Izvorul cel nemuritor al Vietii, sa nu mai scoata cuvinte necuviincioase si putrede, nici ochii, care s-au curatit cu cinstitul Sange al lui Hristos, sa nu mai priveasca, salbatic, ca o fiara, nici sa oglindeasca satanicile si desfranatele privelisti. Sa pazim toate madularele nostre curate, ca niste madulare ale lui Hristos. Sa avem in mare cinste fecioria, ca fecioria este bunatatea cea dintai, care a stralucit in Rai, mai inainte de a fi inselat sarpele pe stramosul Adam. Fecioria este aceea care a fost si s-a facut Maica lui Hristos. Fecioria este cea care face din oameni ingeri, fecioria inalta lumea spre cer, spre nemurire. Dar nui va putea cineva sa o castige in alt chip, decat cu multe dureri, osteneli si sudori, ca unde este indreptare mare, acolo trebuie sa fie si silinta mare. Deci, dar precum sabia cea ascutita taie pe vrajmas, asa si sufletul, cel alcatuit cu frica lui Dumnezeu, taie, indata gandurile dracesti. Si, daca sabia se va toci, iarasi, sa se dreaga si va taia, nu numai mii, ci si milioane de draci, precum canta David. Fiti cu grija, iubitilor, ca multi sunt cei ce se lupta cu noi, in toate zilele, si milioane de duhuri se razboiesc cu noi, impotriva carora, se cade sa ne luptam, pana la sfarsit, ca niste ostasi nebiruiti ai lui Hristos. Iar mila lui Dumnezeu, pana la sfarsit, adauga, celor ce se nevoiesc bine, osardie multa, ca sa sporeasca, spre toata fapta buna, si sa castige Imparatia Cerurilor in Iisus Hristos, Domnul nostru, a Caruia este slava si stapanirea, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

    Multi din cei ce gresesc zic adesea: "Sunt plin e intinaciune, cum voi putea sa ma apropii de Dumnezeu si cum voi putea sa ma apropii de Dumnezeu si cum voi putea sa-L rog pe El, fiind eu cuprins de greseli diavolesti?" Frate, oare, esti silit si lipsit de indrazneala? Tocmai pentru aceasta sa vii, ca sa afli indrazneala mare. Ca, oare, Dumnezeu este un om, care vrea sa te intrebe pe tine, ca sa te rusinezi de El? Dumnezeu vrea, mai mult decat omul sa te izbaveasca pe tine din pacat. Nici tu insuti nu doresti mantuirea ta, asa cum vrea El sa te mantuiasca pe tine. Deci, sa nu zici: "Am pierit, ce voi face?" Ai doctor, mai presus decat leacurile, care vrea sa te vindece pe tine de boala pacatului, daca tu singur iti vei arata boala, adica, iti vei marturisi, mai inainte, greseala ta, caci, pocainta de pacate face curat pe cel ce se pocaieste cu mintea. Bine este a nu gresi, dar, si mai bine este, ca cei ce gresesc sa se pocaiasca si, din durerile bolii, sa se izbaveasca si, dupa rani, sa fie sanatosi. Pentru ca nu a cadea este cumplit, ci a nu se ridica si a zacea dupa cadere. De vei zice: "Peste fire am gresit", dar, cine este fara de pacat, pe pamant? Sa-ti fie destul aceasta spre pomenire; spune-ti, tu, mai intai, faradelegile tale, ca sa te indreptezi. Plangi mai inainte, cat este inca vremea pocaintei, ca sa nu plangi atunci cand nu va mai fi vreme de pocainta. Sa lucram binele, pana ce putem. Ca nu iubeste un tata pe fiul sau, cat iubeste Dumnezeu sufletul cel ce se pocaieste. Ca asa este iubirea de oameni a Stapanului, ca nu se intoarce de la nici unul din cei ce alearga la El. Pentru cel ce vrea niciodata nu este vreme neprielnica pentru cautarea mantuirii. Pentru ca talharul s-a mantuit, nu din pricina vremii, ci pentru ca a crezut si s-a osandit pe sine si astfel, a luat, dupa faptele sale, si, asa, a aflat visteria cea nedesertata a Imparatiei Cerurilor.Ca, pentru cel ce se caieste, inceputul mantuirii este sa se osandeasca pe sine; si nu se va indrepta cineva, acoperindu-si greselile sale. Iar cel ce se caieste de rautatile ce a facut, daca nu va face vrednica ispasire de pacate, prin implinirea canoanelor, atunci, acela va raspunde la Judecata. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.