Luna iulie in 15 zile: patimirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita (†304).

    In cetatea Iconiei, din tara Licaoniei, era o femeie tanara, de bun neam, anume Iulita, care se tragea  din semintia imparatilor celor mai vechi ai Romei, fiind, cu credinta crestina. Si, petrecand, cu un legiuit barbat, putin timp si, de la el primind si zamislind si nascand un prunc, de parte barbateasca, a ramas vaduva. Si, nascand pruncul, cu Sfantul Botez l-a luminat si l-a numit pe el Chiric. Intru acea vreme, Diocletian, paganul, tinand sceptrul imparatiei Romei, a ridicat prigoana asupra crestinilor, in toate tarile stapanirii sale. Si era pus demn de dansul, in tara Licaoniei, dregatorul Dometian, om salbatic si fara de omenie, cu chip si cu narav de fiara, bucurandu-se de varsarea sangelui crestinesc. Deci, acela, venind in Iconia, a inceput a chinui cumplit pe cei ce credeau in Hristos, si ii cauta, cu inversunare, pe cei ce tineau, in taina, crestineasca credinta. Vazand aceasta ci stiind ca nu se va putea tainui credinta ei, de acest tiran, credincioasa roaba lui Hristos Iulita, s-a gandit sa fuga, ca se temea ca nu cumva, neputand suferi chinurile cele cumplite, sa se lepede de Hristos. Deci, si-a lasat toate averile sale si casa si rudeniile si robii si toata frumusetea lumii acesteia pentru dragostea lui Hristos si, luandu-si pe fiul sau Chiric, fiind prunc de trei ani, si doua slugi credincioase, a iesit noaptea din cetatea Icoanei, si a purces printre straini aducandu-si aminte de ceea ce a zis Scriptura: "Nu avem aici cetate statatoare, ci pe cea viitoare o cautam". Si a mers in Seleucia, ca o straina, si ca una din cele sarace, tainuindu-si neamul sau, insa a aflat si acolo aceeasi prigoana asupra crestinilor. Ca un oarecare Alexandru, luand stapanirea de dregator, de la imparat, a mers in Seleucia si ucidea fara mila pe toti cei ce marturiseau numele lui Iisus Hristos.

    Deci, fericita Iulita, aducandu-si aminte de ceea ce se scrie: "Fugiti de manie" si iarasi: "Cand va vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta", a iesit din Seleucia si s-a dus in Tars, cetatea Ciliciei, si petrecea acolo, intre cei saraci. Dar, dupa o vreme, acelasi dregator, Alexandru, a venit si in Tars, ca sa chinuiasca pe crestini. Si s-a facut cunoscuta Sfanta Iulita unora si au vorbit, despre ea, cu dregatorul. Iar acela indata a poruncit sa o prinda si a stat la judecata, inaintea poporului. Si prinzand-o pe ea ostasii, cu fiul ei, amandoua slugile au fugit, dar priveau de departe, ca sa vada patimirea si sfarsitul ei. Si dusa a fost, inaintea dregatorului. Mucenita, avand in brate pe Sfantul Chiric, pruncul cel de trei ani. Si, fiind intrebata, de dregator despre nume, despre neam, de mosie, raspundea, cu indrazneala, marturisind numele Domnului nostru Iisus Hristos, numindu-se pe sine crestina, si spuanand ca patria ei este cereasca Imparatie a lui Hristos. Deci, maniindu-se dregatorul, a poruncit sa ia de la dansa pruncul si, dezbracand-o si intinzand-o, sa o bata fara de crutare, Si batuta fiind Mucenita, pruncul plangea si se tragea din mainile celor ce-l tineau pe el, ca sa alerge la mama lui. Iar dregatorul, vazand pruncul ca este frumos, a poruncit sa-l aduca la el. Si, luandu-l pe el, l-a pus pe genunchii sai. Si-l mangaia pe el, ca sa nu planga, si netezea capul copilului si-l saruta pe el si cuvinte dulci ii zicea. Dar copilasul se apara, tragandu-se din mainile lui si, ferindu-si capul de dregator, nelasandu-se mangaiat, nici sarutat de buzele acelea spurcate. Iar, privind spre mama sa, care era batuta, plangand, pruncul striga: "Crestin sunt, lasa-ma la mama mea". Si zgaria fata dregatorului unghiile sale. Si, umplandu-se de manie, dregatorul l-a aruncat jos pe prunc si l-a izbit cu piciorul in coaste, trantindu-l jos de pe scaunul sau cel inalt. Iar pruncul cazand pe treptele cele de piatra si izbindu-se cu capul de colturile cele ascutite ale treptelor, tot locul acela l-a umplut de sange si si-a dat sufletul sau fara de prihana in mainile lui Dumnezeu. Si asa s-a incununat cu mucenicie Sfantul prunc Chiric.

    Iar mama lui, Iulita, cumplit batuta fiind, ca intr-un trup strain patimea, si ca un stalp neinsufletit; si nimic altceva nu striga, fara numai aceasta: "Crestina sunt, si nu voi jertfi idolilor." Iar, daca au incetat a o bate si a ridicat-o de la pamant, a vazut pe fiul sau iubit mort, inaintea divanului, si zacand in sange. Drept aceea, s-a umplut de bucurie si a zis: "Iti multumesc Tie, Doamne, ca ai invrednicit, pe fiul meu, de un dar ca acesta, ca sa patimeasca muceniceste, el mai inainte de mine, pentru numele Tau cel sfant si sa primeasca cununa cea nevestejita a slavei Tale." Dupa aceasta, a poruncit dregatorul sa o spanzure pe lemnul de chinuire si cu piepteni de fier sa-i strujeasca trupul si sa arunce cu smoala fiarta peste ranile ei. Si, asa, chinuita fiind Sfanta, dregatorul striga: "Miluieste-te Iulita, pe tine insati. Inchina-te zeilor ca sa te izbavesti din chinuri." Iar Mucenita raspundea: "Nu ma voi inchina dracilor si idolilor celor surzi si muti". Si dregatorul vazand rabdarea  si marirea de suflet a Mucenitei, a osandit-o la taiere cu sabia. Si slujitorii, luand-o pe ea, au dus-o afara din cetate, la locul cel de moarte. Si mergea Sfanta, bucurandu-se, ca la o incununare de nunta. Si, ajungand la locul acela, a cerut putin timp, pentru rugaciune. Si ea, plecandu-si genunchii, s-a rugat, zicand: "Iti multumesc, Tie, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, ca ai chemat pe fiul meu mai inainte de mine, invrednicindu-l pe el a patimi, pentru numele Tau cel sfant si infricosator. Primeste-ma, dar, si pe mine, nevrednica roaba Ta, si ma invredniceste sa dobandesc dar inaintea ta, ca sa fiu numarata cu fecioarele cele intelepte, care au intrat in camara ta cea nestricacioasa. Ca bine sa Te cuvanteze duhul meu pe Tine, Ziditorul sau si pe Tatal Tau, cel fara de inceput, si pe Duhul Sfant, cel impreuna de o Fiinta, in veci. Amin."

    Asa rugandu-se Sfanta, dupa ce calaul si-a ascutit sabia, i-a lovit grumajii si i-a taiat cinstitul ei cap, lasand-o la acel loc fara de ingropare, spre mancare cainilor si fiarelor. Asemenea si trupul Sfantului Chiric, afara din cetate tragandu-l, l-au aruncat langa trupul mamei sale si s-au dus. Si, sosind noaptea, cele doua slujnice venind, au luat trupul stapanei lor si  al fiului ei si, ducandu-le departe, le-au ingropat in pamant. Dintre aceste slujnice, una a vietuit pana in anii marelui Constantin, intaiul imparat al crestinilor, cand Bisericile lui Dumnezeu au luat indrazneala, cu darul lui Hristos. Atunci, slujnica aceea a aratat credinciosilor locul unde erau ingropate cinstitele moaste ale Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita si a povestit patimirea lor. Si au scos sfintele moaste, intregi si pline de buna mireasma si dand tamaduiri. Iar patimirea lor a fost scrisa, spre pomenirea Sfintilor Mucenici, spre folosul credinciosilor si spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh slavit in veci! Amin.
 

    Un frate a intrebat pe un staret, despre anumite cuvinte din Scriptura. Si i-a grait lui staretul: "De acelea nu intreba inca, ci leapada, mai intai, de la tine, rautatea, si Dumnezeu iti va descoperi tie si cele de sus si cele de jos."
 

    Cand biserica lui Dumnezeu te cheama la rugaciune, sa lasi lucrarile cele pamantesti si sa te sui la cerul cel pamantesc, cu tragere de inima. Sa mergi la hrana cea sufleteasca, ca Petru si Ioan, la mormantul Domnului. Iar, dupa ce vei merge in sfanta biserica, sa te gandesti, oare, n-ai maniat pe cineva, in mersul tau la vreun lucru oarecare? Apoi, in tot chipul, sa te sarguiesti, ca sa gonesti ceata maniei si, asa, frumusetea rugaciunii va lumina, ca soarele, sufletul tau. Sa nu zici: "Am gresit mult si sunt nelegiuit si nu pot sa cad inaintea lui Dumnezeu." Nu deznadajdui, adica, ci inceteaza de mai gresi, de acum inainte,si, cu puterea Milostivului Dumnezeu, nu vei fi rusinat. Daca vrei sa ai pocainta adevarata, apoi, s-o arati pe ea si cu fapta. Adica, de te caiesti de mandrie, arata smerenie, de te caiesti de betie, arata pazire, de te caiesti de desfranare, arata curatie. Ca zice Scriptura: "Fereste-te de rau si fa bine" (Ps. 33, 13). Preotilor lui Hristos, propovaduitorilor Cinei Lui celei de taina si impartitorilor Trupului Sau, cinste sa le dai. Episcopilor si pastorilor turmei oilor Lui, celor cuvantatoare, sa-ti pleci capul si sa-i rogi sa-ti dea tie binecuvantarea lor. Sa iubesti pe Domnul tau, din tot sufletul pentru ca frica Lui sa vie in inima ta. Drept sa fii si adevarat bland si smerit, supus si plecat. Iar mintea indreptandu-ti la cer, fii umil fata de Dumnezeu, fii cinstitor de oameni, celui mahnit, mangaietor, rabdator sa fii in ispite, milostiv si indurat, spre saraci, hranitor si primitor de straini, cu grija fata de Dumnezeu, flamand si insetat de dreptate si linistit, neiubitor de slava, nici iubitor de aur, nici mandru, ci de Dumnezeu temator, gata la poruncile Lui, ca inaintea Imparatului, bland la raspunsuri, deseori rugator catre Dumnezeu, ostenitor la cunoastere, neosandind pe nici un om, ajutator celor napastuiti si nefatarnic sa fii. Si, asa, vei fi viu al Evangheliei si fiu al Invierii si mostenitor al vietii ce va sa fie. Dumnezeului nostru slava!