Luna iulie in 9 zile: pomenirea Sfantului, Sfintitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (sec.I).

    Acesta s-a nascut in Antiohia si a trait in cetatea sa de nastere, pana la varsta barbatiei cand, insotit de tatal sau, a mers la Ierusalim. Calatoria lor a avut loc la scurta vreme dupa Inaltarea la cer a Domnului si dupa Pogorarea Duhului Sfant. La Ierusalim, Pangratie a cunoscut pe Apostoli si, mai ales, pe Sfantul Apostol Petru si si-a aprins sufletul sau, ascultand istorisirile minunate, din mantuitoarele propovaduiri a Evangheliei Domnului. Si, marturisind pe Hristos-Dumnezeu, s-a invrednicit de primirea Sfantului Botez, chiar de la Sfantul Apostol Petru. Acesta, vazand ravna si indemnarea noului crestin, pentru raspandirea credintei, l-a sfintit, nu dupa multa vreme, episcop al Taveromeniei. Primind asemenea har, Pangratie ardea si mai mult de ravna pentru raspandirea credintei  crestine. Propovaduirea Sfantului a adus roada bogata: prin el insusi dregatorul imparatesc Bonifatie s-a botezat si a dobandit atata dragoste pentru Hristos, incat a zidit o biserica, drept loc de inchinare pentru crestini. Dar, cu toata ravna Sfantului Pangratie, multi dintre locuitorii insulei au ramas credinciosi idolilor. Intamplandu-se ca Bonifatie sa plece, pentru catva timp, din orasul dregatoriei sale, paganii au folosit aceasta lipsa a dregatorului si, prinzand pe Sfantul Pangratie, l-au ucis. Si, asa, ca mucenic, si-a incheiat Sfantul Pangratie viata lui, inaintea Domnului.
 

    Acest Patermutie a fost, la inceput, inchinator la idoli, si vataf de talhari si fur si jefuitor de morminte, vestit pentru rautatea lui, in partile Egiptului. Dar, s-a intors la Dumnezeu, dintr-o pricina, ca aceasta: "Intr-o oarecare noapte, acest talhar s-a suit pe acoperisul unei case, in care traia o fecioara sfintita lui Dumnezeu, si voia sa descopere casa aceea, pe deasupra, si talhareste sa intre la ea, sa-si implineasca pofta sa cea rea. Si, ostenindu-se mult, fara spor, a atipit si a adormit si a vazut, in vis, un barbat luminos, imbracat imparateste, graind catre dansul: "Inceteaza, de acum, cu rautatile tale, inceteaza de a mai varsa sange omenesc si de a face furturi si spurcate faradelegi a savarsi, ci te intoarce la pocainta si la osteneli placute lui Dumnezeu si chiar chip de ostasie ingereasca sa iei asupra ta, si sa vietuiesti, cu fapte bune, ca eu domn te voi pune pe tine si mare conducator de oaste." Iar el, cu osardie, a fagaduit sa faca, indata, cele poruncite lui. Si barbatul, cel din vis, i-a aratat o ceata de calugari, care ii porunceau sa fie mai mare peste dansii. Acestea vazandu-le in vis si dormind s-a facut ziua. Si fecioara aceea, suindu-se pe acoperisul casei, a vazut pe acel om dormind si se mira, inspaimantandu-se. Si s-a desteptat cel ce dormea si, vazand pe fecioara stand, s-a infricosat si s-a mirat. Apoi, l-a intrebat pe el fecioara, cine este, de unde si pentru ce a venit. Dar el altceva nu raspundea, decat numai se ruga, ca sa-i arate lui unde este biserica crestinilor. Si fecioara, intelegand, ca se petrece cu dansul ceva dumnezeiesc, l-a dus pe el la biserica si l-a infatisat inaintea preotilor. Iar el, vazand pe preoti, a cazut la picioarele lor, rugandu-i, cu lacrimi, ca sa-l faca crestin si la calea pocaintei sa-l povatuiasca. Iar preotii, cunoscandu-l pe el s-au minunat si nu credeau in cuvintele lui, socotind ca este o inselaciune la mijloc si o mestesugire. Dar, vazand lacrimile lui cele multe si staruitoarea lui rugaciune, au zis catre el: "De vei parasi cu desavarsire faptele tale cele rele si de vei vietui bine de acum inainte, si de vei face fapte bune, te vom primi pe tine." Si a fagaduit ca va face tot ce-i vor porunci. Deci, l-au invatat pe el preotii, si, nu dupa multe zile, l-au botezat. Si, dupa primirea Botezului a rugat Patermutie pe preoti sa-i dea vreo porunca, pentru a-l povatui pe el la calea mantuirii. Iar ei i-au dat lui trei stihuri din Psalmul cel dintai, invatandu-l ca sa le stie pe acestea, pe de rost. Iar el, auzindu-le, a zis: "Destule-mi sunt mie acestea spre mantuire." Si, dupa trei zile de la Botez, s-a dus in pustie si multa vreme a vietuit acolo, petrecand in rugaciuni si in lacrimi, ziua si noaptea. Si se hranea cu radacinile verdeturilor ce cresteau acolo. Si, dupa multa vreme, s-a intors la biserica, deprinzandu-se bine a implini cele trei stihuri, nu numai graindu-le prin cuvinte, ci implinindu-le cu fapta. Iar preotii se minunau de o schimbare ca aceasta a vietii lui celei rele si de infranarea lui cea nemasurata si voiau sa-l opreasca la ei, ca sa-l invete citirea cartilor. Iar el, ramanand cu ei o saptamana, s-a dus, iarasi, in pustie si a petrecut acolo alti sapte ani, nemaihranindu-se cu radacini si cu verdeturi, ci cu painea, care i se trimitea de la Dumnezeu, o data pe saptamana, Duminica. Pentru ca, in toate zilele de Duminica. Pentru ca, in toate zilele de Duminica, dupa savarsirea rugaciunilor afla inaintea sa o paine curata, pusa cu nevazuta mana, si mancand-o cu multumire, iarasi, pana la alta zi a Duminicii, petrecea fara de hrana, fara a slabi de foame. Si i-a dat Dumnezeu darul intelegerii si stia toata dumnezeiasca Scriptura.

    Iar, dupa cei sapte ani de pustie, cu dumnezeiasca porunca, Cuviosul Patermutie s-a intors in mijlocul poporului, spre folosul multora. Si, prin chipul vietii sale pustnicesti, a atras la sine pe multi oameni, care s-au facut ucenicii lui si mergeau dupa dansul si urmau faptele lui cele bune. Intre acestia a venit la el si un oarecare tanar, vrand sa-i fie ucenic. Iar el, primindu-l pe acela, l-a imbracat in imbracaminte monahiceasca: o rasa de par, culion si o piele de capra, numita de monahi cojoc. Si-l povatuia pe el cum sa placa lui Dumnezeu, pe calea monahiceasca. Si avea obicei Cuviosul Patermutie a cerceta bolnavii si a petrece langa ei, pana la sfarsitul lor, si, murind ei, ii ingropa, cumparandu-le, din sarguinta sa, hainele cele de ingropare. Si tanarul acela vazand, sarguinta cea mare a batranului, pentru ingroparea mortilor, a zis catre dansul: "Parinte, as voi si eu ca, dupa ce voi muri, sa ma imbraci asa si pe mine si sa ma ingropi. Raspuns-a parintele: "Voi face asa, fiul meu. Si atata te voi imbraca pe tine, pana ce singur vei zice: "Destul este." Si s-a intamplat, nu dupa multa vreme, ca a murit monahul acela tanar, iar batranul, dupa obicei, imbracandu-l cu hainele de ingropare si acoperindu-i fata, a zis catre mort: "Iti sunt tie destule acestea, spre ingropare, fiule? Sau inca ceva sa mai adaug?" Raspuns-a mortul, intru auzul tuturor: "Destul este parinte." Si s-au mirat toti cei ce erau de fata, de o minune ca aceasta. Si au inceput a-l cinsti pe staret, ca pe un facator de minuni. Iar el, nesuferind sa fie slavit de ei, ingropand mortul si tainuindu-se de toti, s-a dus la pustie. Dar, dupa catava vreme, iarasi s-a intors, ca sa opreasca pe fratii, pe care el ii povatuise la viata monahiceasca.

    Si i s-a descoperit lui, de la Dumnezeu, despre un frate bolnav, care era aproape de moarte, si care isi avea chilia cea sihastreasca langa un oarecare sat, nu departe. Deci, s-a dus cu sarguinta, sa-l cerceteze pe el, si, intarziind in calatorie, apunea soarele. Iar Sfantul nu voia sa mearga noaptea la satul acela, pazind cuvintele Domnului: "Umblati pana aveti lumina, ca sa nu va cuprinda pe voi intunericul." Drept aceea, cu mare credinta, a zis catre soare pe cand trecuse crugul de jumatate: "Intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, stai soare din calea ta si asteapta putin, pana ce voi ajunge la sat." Si s-a oprit soarele, care trecuse crugul de jumatate si care lumina cu cealalta jumatate de crug si a stat asa, asteptand pana ce Cuviosul a ajuns la sat. Iar oamenii satului aceluia, vazand ca soarele intarzia sa apuna, se minunau si, adunandu-se in mijlocul satului, priveau la acea minune. Si, trecand catava vreme, au vazut pe Cuviosul Patermutie, venind de la pustie spre satul lor. Si, intampinandu-l pe el, l-au intrebat despre oprirea soarelui, cea de mirare. Iar el le-a zis lor: "Oare nu va aduceti aminte de cuvintele Domnului, Care, in Evanghelie, ne invata sa avem credinta? Caci zice: De va avea cineva credinta, cat un graunte de mustar, acela va putea sa mute si muntii din loc. Si cu acea credinta, cu care poate cineva sa mute muntii, cu aceeasi credinta, puternic este ca si pe soare sa-l opreasca din mers." Acestea zicandu-le el, au inteles toti ca, pentru el, s-a oprit soarele, care, dupa ce a venit el in sat, a apus indata. Si inchinandu-i-se staretului, cu frica, i-au urmat lui, mergand multi  la fratele cel bolnav. Si, intrand in chilia lui, l-a aflat sfarsit intru Domnul. Si, facand rugaciuni, s-a apropiat si a sarutat trupul mortului si a zis catre el: "Care-ti este voia, frate, ori sa vietuiesti cu Hristos, ori sa mai petreci, cu noi, in trup?" Si, indata, mortul a inviat si a deschis ochii si, ridicandu-se, a stat si a inceput a grai: "Pentru ce m-ai intors pe mine, parinte? Ca mai bine imi este mie, sa ma duc la Hristos si sa fiu cu El, iar a petrece in trup nu-mi trebuie." Si, i-a zis lui staretul: "Dormi, dar, in pace si te roaga pentru mine." Iar el, culcandu-se a adormit iarasi si s-a facut spaima la toti cei ce erau de fata si ziceau: "Cu adevarat, dumnezeiesc om este acesta." Iar Cuviosul, ingrijind trupul mortului, a petrecut toata noaptea aceea in cantare de psalmi. Iar, a doua zi, ingropandu-l cu cinste, s-a dus de acolo.

    Iarasi, intr-o alta vreme, fiind un alt frate bolnav si aproape de moarte, a mers Cuviosul spre cercetare. Si, vazandu-l pe acela ca se teme de moarte, pentru pacatele sale, a zis catre el: "Pentru ce nu esti gata, fiule, de calatorie? Eu cred ca mustrarea va merge cu tine si acolo." Si a zis bolnavul: "Rogu-ma tie, parinte, roaga pe Dumnezeu pentru mine, ca sa-mi dea mie macar putina vreme de pocainta." Raspuns-a staretul: "Acum cauti vreme de pocainta? Dar vremea trecuta unde este? Si ce-ai facut in toate zilele calugariei tale? Au, n-ai putut sa-ti tamaduiesti ranile tale, cele mai dinainte, ci mereu ai adaugat rani peste rani?" Iar bolnavul nu inceta, rugand pe staret, cu lacrimi, ca sa se roage Domnului pentru dansul. Si i-a zis staretul: "Daca nu vei mai adauga, de acum, rele peste rele, atunci, ma voi ruga, pentru ca bun este Domnul Cel iubitor de oameni, Indelung-Rabdator, si-ti va da tie vreme spre curatirea pacatelor tale." Aceasta zicand-o, si-a plecat genunchii la rugaciune si, dupa multa rugaciune, sculandu-se a zis bolnavului: "Iata, trei ani iti da tie Domnul, sa petreci in viata aceasta, numai cu adevarat sa te pocaiesti." Si, luandu-l de mana, l-a ridicat pe el sanatos si l-a luat cu el in pustie. Iar dupa acei trei ani, iarasi a mers cu dansul la frati. Si a stat inaintea lor fratele, ca un inger al lui Dumnezeu. Si multi, adunandu-se la Cuviosul si ascultand cuvintele lui, cele ca mierea, a intins cuvant catre dansii despre roadele pocaintei, vorbind toata noaptea pana dimineata. Si, intru acea vorbire, fratele cel ce implinise pocainta cea de trei ani a fost vazut ca si cum dormita. Si asa si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu, fara durere si fara frica, ca si cum ar fi dormit intr-un somn dulce.

    Inca, se povesteste, despre Cuviosul Patermutie ca, de multe ori, a trecut raul Nilului, umbland pe deasupra apei. Iar odata, fiind adunati cativa frati, intr-o chilie, si vrobind spre folosul sufletului si fiind usile incuiate, a stat Sfantul in mijlocul lor, precum oarecand Hristos Domnul, in mijlocul Apostolilor, caci atat de mare era, intru minuni, Cuviosul Patermutie, fiind plin de darul lui Dumnezeu. Si, dupa destui ani ai vietii sale, placute lui Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul.
 

    Sfantul Coprie, singurul martor al Sfantului Patermutie si povestitorul mununilor aceluia, a fost, cu randuiala, preot, care, avand darul facerii de minuni, de la Dumnezeu, petrecea in aceleasi parti ale Egiptului, tamaduind felurite boli ale oamenilor si gonind duhurile cele viclene. Adunandu-se, odata, fratii la dansul, acesta le povestea, spre folos, din viata Cuviosului Patermutie si din ale celorlalti Sfinti. Iar un frate, necrezand cele ce se spuneau, nu lua aminte si, dormitand a vazut in vis mainile Sfantului Coprie, tinand o carte scrisa cu slove de aur, din care vorbea el catre frati. Iar aproape de dansul statea un barbat luminos, cinstit la vedere, impodobit cu caruntete cautand cu groaza spre cel ce dormita. Si i-a zis: "Pentru ce nu crezi cele ce se graiesc si dormi, neluand aminte?" Iar fratele acela s-a desteptat inspaimantat si a spus, indata, celorlalti, ceea ce a vazut. Si, de atunci, asculta, cu credinta si cu luare aminte, toate cuvintele Sfantului Coprie.

    Sezand la Cuviosul niste frati straini, care venisera la dansul spre cercetare, si ascultau de la el cuvinte de folosul sufletului, iata, a venit un om mirean, purtand un vas cu nisip, si sta la usa chiliei, asteptand pana ce staretul isi va sfarsi vorba sa. Iar fratii, vazand acel om, l-au intrebat pe staret: "Pentru ce s-a adus nisipul acela?" Raspuns-a staretul: "Nu se cadea mie, fiilor, ca sa va spun voua lucrul acesta, ca sa nu ma arat ca ma slavesc in desert, laudandu-ma cu dumnezeiestile lucruri. Insa, vazandu-va pe voi, ca v-ati ostenit pana la noi, atata cale, nu va tainuiesc aceasta, ci spre folosul vostru, voi spune lucrurile lui Dumnezeu, pe care El a binevoit a le savarsi prin noi, pacatosii. Pamantul satului aceluia, care este aproape de noi, era cu totul neroditor si, din granele cele semanate in tarini, abia se aduna samanta. Ca un vierme manca spicele mai inainte de coacerea lor. Si oamenii satului aceluia erau toti inchinatori la idoli. Iar noi, ajutandu-ne darul lui Dumnezeu, pe toti i-am adus la sfanta credinta si i-am botezat. Iar, dupa ce toti s-au facut crestini, venind la noi, ne-au cerut ca sa ne rugam lui Hristos, Dumnezeu, pentru dansii, ca sa dea pamantului lor buna aducere de roada. Si am zis catre dansii: Noi putem sa ne rugam, numai credinta voastra sa fie neindoita in Dumnezeu. Iar ei, spunand ca au credinta tare, au luat in sanul lor nisip din pamantul acesta, in care umbla picioarele noastre pacatoase. Si, m-au rugat pe mine ca, in numele Domnului, sa le binecuvantez nisipul acesta, ca pe niste seminte. Si eu am zis catre ei: Dupa credinta voastra sa fie voua! Si ei, ducandu-se la locul lor, au amestecat nisipul acela cu samanta graului lor si l-au semanat in tarina. Si s-a facut atat de mare indestulare de roade, incat nici un pamant, din aceste parti ale Egiptului, nu poate sa faca o aducere de roade, ca aceea. Deci, din acea vreme, in toti anii, lucratorii de pamant vin la noi si, luand nisip de aici, il aduc la noi, ca sa-l binecuvantam: si credinta lor nu este in zadar, pentru ca, totdeauna, aduna roduri indestulate."

    Acest Cuvios Coprie, avand, intr-o vreme, vorba cu un eretic maniheu inaintea poporului, despre credinta, si, neputand, prin smeritele sale cuvinte, sa infranga pe cel mandru si semet, a vrut ca, printr-o fapta, sa-si arate credinta cea dreapta. Deci, poruncind sa se aprinda un foc mare, a chemat pe eretic in foc, cu dansul, zicand ca, cel ce nu va arde dintre ei, a aceluia sa fie credinta socotita ca dreapta. Iar maniheul a zis catre el: "Tu mai intai sa intri." Si a intrat Sfantul in foc si s-a despartit vapaia in doua. Iar el sta pe carbunii de foc, ca pe niste iarba verde, fara de vatamare. Si, stand asa in mijlocul focului, o jumatate de ceas, a iesit intreg, neatingandu-se focul nici de hainele lui. Acest lucru, vazandu-l poporul, s-a mirat mult si a proslavit pe Hristos-Dumnezeu. Iar ereticul n-a vrut sa intre dar, fiind impins de norod, fara voia sa, indata a inceput sa arda si, sarind din foc, parlit, a fugit. Iar poporul, prinzandu-l striga: "Sa se arda ereticul." Ci Cuviosul Coprie, potolind galceava poporului, a slobozit pe eretic viu, dar parlit ca un taciune.

    Avea staretul aproape de chilia sa o gradina mica, in care semana verdeturi si roade de mancare, pentru strainii ce veneau la el. Iar un inchinator de idoli, intrand, noaptea, in gradina, a furat din roade, cat a putut sa duca. Si, ducandu-le in casa sa si punand o parte intr-o caldare, a inceput a le fierbe. Si, ferband trei ceasuri, si mai mult, si multe lemne arzand, n-a sporit nimic, caci nici apa din caldare, nu putea sa se incalzeasca. Si se mira omul de lucrul acela neobisnuit. Apoi, cunoscandu-si pacatul sau si intelegand si puterea lui Hristos, care lucreaza prin crestini, a luat toate cele furate si pe cele ce erau in caldare le-a dus la staret. Si, arucandu-se pe sine inaintea  picioarelor lui, si-a marturisit furtisagul sau si a spus minunea ce se facuse cu caldarea si cerea iertare si se ruga sa-l faca pe el crestin. Si s-a intamplat ca, in acea vreme, erau la staret multi straini. Si s-au bucurat toti de acea minunata intoarcere spre Hristos a omului aceluia. Iar, din roadele acelea, s-au ospatat toti si au multumit lui Dumnezeu.

    Acestea, si alte multe minuni facand, Cuviosul Coprie, cu darul lui Hristos, s-a odihnit cu pace si s-a facut partas cu Cuviosul Patermutie la Imparatia Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava in veci! Amin.