Luna iulie in 2 zile: Punerea cinstitului vesmant, al Preacuratei Fecioare, Nascatoare de Dumnezeu, in Biserica Vlaherniei

    In zilele dreptcredinciosului imparat Leon cel Mare (456-474) erau in Constantinopol doi barbati cinstiti, din randul senatorilor, anume Galvie si Candid, frati dupa trup. Si, sfatuindu-se intre ei, au cerut imparalului invoire de a merge la Ierusalim, sa se inchine Sfintelor locuri. Si, luand invoire, au purces la drum. Deci, ajungand in Palestina, au mers in Galileia, vrand sa vada Nazaretul si casa Preacuratei Fecioare, in care dupa Buna vestirea Arhanghelului si prin venirea Sfantuliu Duh, s-a zamislit Dumnezeu-Cuvantul cel negrait. Si, umbland ei si ostenindu-se, s-au odihnit, peste noapte, intr-un sat din apropiere. Acolo, dupa dumnezeiasca purtare de grija au gazduit la casa unei femei vaduve, batrana de ani si cinstita prin viata ei curata.

    Deci, pe cand cinau ei, au vazut o alta camera deosebita, in care erau multe lumanari aprinse si, de unde, arzand tamaie, iesea o mireasma de aromate, caci acolo, era ascuns cinstitul vesmant al Maicii lui Dumnezeu, si zaceau, acolo, multi bolnavi. Si se minunau senatorii, de acel lucru strain, si, socotind ca acolo se pastreaza ceva scump, din Legea veche, au rugat pe cinstita femeie sa cineze cu ei, in vreme ce o intrebau. Iar ea, la inceput, tainuia, zicand: "Iata, cinstiti, barbati, toti bolnavii acestia, tamaduire asteapta si toate bolile nevindecate, aici, cu inlesnire, se tamaduiesc." Iar senatorii, auzind acestea, au inceput, cu si mai mare staruinta, a o intreba: "Oare, pentru ce pricina, un dar si o putere de facere de minuni, ca acestea, s-au daruit locului acestuia ?" Iar ea, inca tainuind adevarul, a zis: "Se povesteste, in neamul nostru, ca, unuia din parintii nostri, i s-a aratat Dumnezeu, in acest loc si, de atunci, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu si se fac, acolo, minuni". Iar ei, luand aminte la cuvintele femeii, in inimile lor s-au aprins, ca, odinioara, inimile lui Luca si Cleopa, si au grait catre dansa: "Te rugam, pe Dumnezeu cel viu, sa ne spui adevarul". Deci, femeia, rugata fiind, a grait catre dansii: "O, barbati alesi, nimeni, pana astazi, n-a stiut aceasta taina dumnezeiasca, pe care ma siliti sa v-o spun. Dar, de vreme ce se vad dreptcredinciosi, va spun voua aceasta taina, nadajduind ca o veti pazi, nespunand-o la nimeni. Aici, este ascuns, de mine, vesmantul Preacuratei Fecioare Maria. Ca, pe cand s-a mutat la cele ceresti, in ziua ingroparii sale, uneia din stramoasele mele, dupa hotararea Preacuratei insasi i s-a dat acest vesmant. Iar ea, luand vesmantul, il pazea pe el cu cinste, in toate zilele vietii sale. Si, murind ea, l-a incredintat unei fecioare din neamul sau, poruncindu-i, cu juramant, ca si fecioria sa-si pazeasca, in cinstea Pururea Fecioarei, Nascatoarei de Dumnezeu. Si asa, din fecioara in fecioara, anii trecand, acest sfant vesmant a ajuns in mainile mele. Iar, de vreme ce nu se mai afla nici o fecioara in neamul meu, careia sa-i incredintez aceasta taina v-o spun voua, ca sa stiti, pentru care pricina se fac aici minuni".

    Deci, ei, fagaduind sa pastreze taina, au rugat pe batrana sa le ingaduie a priveghia cu rugaciuni, toata noaptea, langa sfantul vesmant. Deci, intrand ei inauntru, au vazut un sipet in care se pastra sfantul vesmant. Si, pe cand se rugau ei, cu lacrimi, catre Nascatoarea de Dumnezeu, facand multe metanii, cu lumini si cu arome, le-a venit gandul ca sa daruiasca acea comoara, imparatului lor din Constantinopol. Si, luminandu-se de ziua si multumind femeii, au dat imbelsugata milostenie si s-au dus in cale, spre Ierusalim, fagaduind sa vina iarasi, pe acolo, cand se vor intoarce in tara lor.

    Au ajuns cu bine la Ierusalim si au ingenunchiat la toate locurile sfinttle de Mantuitor, apoi, au luat drumul intoarcerii. Si poposind iarasi la batrana aceea, au petrecut noaptea langa racla sfantului vesmant. Iar, la plecare, cu invoirea batranei, care nu mai avea in neamul ei nici o fecioara, careia sa-i lase aceasta mostenire, au luat cu ei sfantul vesmant, lasand multe daruri. Si, purtandu-i de grija, au mers pana la cetatea imparateasca a Constantinopolului. Acolo, au instiintat pe marele imparat Leon si pe imparateasa Verina, asemenea si pe Ghenadie patriarhul, inaintea carora, descoperind cinstita racla, au vazut sfantul vesmant, umplandu-se ei de nespusa bucurie. Deci, luandu-l, l-au dus cu slava in biserica Vlahernei si au hotarat ca in fiecare an, sa se praznuiasca, punerea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu, in acea biserica, in ziua de 2 a lunii lui iulie, in cinstea si slava Fecioarei Maria si a Celui nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru, celui slavit, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci Amin.
 

    "Minunat este Dumnezeu intru sfintii lui, Dumnezeul lui Israel; Insusi va da putere si intarire poporului Sau" (Psalmul LXVII, 36).
IUBITE CITITORULE,

    Sfantului STEFAN CEL MARE AL MOLDOVEI, voievodul de neam musatin, pentru taria credintei sale in Hristos, pentru multimea faptelor sale crestinesti, pentru maretia actelor sale de vitejie, de aparator al Bisericii stramosesti si al hotarelor patriei, poporul roman de pretutindeni i-a inaltat in adancul constiintei sale un altar de preamarire cuvenita, un monument mai trainic decat orice granit. Prin acest monument nepieritor, inchegata din virtutile stralucitului voievod, acesta este ridicat in cinstire si preaslavire, este privit asemenea sfintilor si asezat in randurile binecredinciosilor aparatori ai Bisericii si ocrotitori ai dreptei credinte. Peste ani si veacuri el a fost si este in constiinta poporului asemeni Sfantului Imparat Constantin cel Mare, asemeni lui Justinian cel Mare.

    Prin actul solemn al canonizarii sale oficiale, Sfantul si indreptatorul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pronunta recunoasterea si marturisirea soborniceasca a faptului de constiinta istorica si crestina ca poporul nostru a pastrat neintrerupt vreme de cinci secole candela aprinsa la Putna, locul odihnei vesnice intru slava a marelui Stefan, i-a pastrat chipul - icoana, intr-o lumina limpede si in toata stralucirea ei: "Un om minunat, un sfant cum nu mai poate rasari altul, izvorul a toata vitejia, fantana tuturor dreptatilor, marea bunatatilor". Sfantul Stefan cel Mare este si ramane in istoria noastra simbolul voievodului crestin, neinfricatul aparator al credintei ortodoxe si al patriei sale, straja darza in fata dusmanilor care amenintau sau cotropeau tara pustiind dintr-o zare sau alta, "sfant si imparat al romanimii", al tuturor celor care "cumineca" in aceasta limba , limba in care poporul nostru vreme de doua milenii s-a bucurat, a plans si s-a rugat.

    In chipul marelui voievod Slefan al Moldovei, neamul nostru din toate hotarele sale stravechi si-a recunoscut cea mai inalta intrupare a propriilor insusiri si nazuinte, proiectandu-le pe fundalul crestin si inca de atunci intr-un orizont ecumenic. S-ar cuveni astfel ca insasi constiinta europeana sa recunoasca meritul sau deosebit in apararea crestinatatii la portile Orientului. A purtat un lung sir de razboaie sub stindardul unei singure lupte, lupta pentru "Lege", in inteles spiritual, aparandu-si neamul impotriva veleitatilor eterodoxe din jur, impotriva semilunei care primejduia intregul continent. Pentru acest lucru se cuvine, acum si mereu, sa luam aminte la indemnurile acelor strabuni care in scrierile lor subliniau adanca povata a cugetului, de a vedea in virtutile de lupta rabdare si sfintenie, prin care a stralucit Voievodul Stefan cel Mare, "pilda de indreptare si sfintenie, de indreptare celor vii", noua tuturor celor de astazi si celor ce ne vor urma.

    Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui!
    Preaslavitul Stefan Voda al Moldovei s-a nascut din binecredinciosii crestini Bogdan Voda, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Musatinilor, si din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor, care dupa uciderea miseleasca a sotului sau la Reuseni a imbracat haine cernite, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu pentru fericita odihna in imparatia cerurilor a dreptcredinciosului voievod si pentru ca Atotputernicul sa-si reverse harul si ocrotirea Sa asupra fiului Stefan.

    Ca vrednic vlastar domnesc, Stefan a primit o temeinica educatie in spiritul cuvenit, cel al credintei strabune, al respectului datinilor si randuielilor neamului si a fost instruit in manuirea armelor epocii. Facea parte din spita acelor "fericite odrasle" musatine si basarabe, a avut asadar "radacini sfinte", dar a avut parte si de educatori buni, invatand "Legea" de la acestia; nu doar a primit-o, ci s-a intemeiat in ea, "cu incredere si incredintat fiind de al ei folos, au tinut-o".

    Traditia spune ca viitorul voievod al Moldovei mergea inca de tanar la cuviosul David Daniil Sihastru. Unele izvoare spun ca erau rude mai indepartate, fapt ce ar explica si increderea pe care o avea Stefan in Sfantul Cuvios Daniil, de la care primise deopotriva invatatura aleasa si cea mai inteleapta sfatuire duhovniceasca. Mai presus de toate, insa, i-a fost aratata drept pilda virtutea virtutilor, frica de Dumnezeu, cea care l-a calauzit de-a lungul intregii vieti, pana in cea din urma clipa. Dupa noaptea de groaza de la Reuseni, ramas orfan de domnescul sau parinte, inspaimantat si neajutorat a mers la pustnicul Daniil, singurul in stare sa-i dea imbarbatare si povata inteleapta, credinta tare in Dumnezeu si nadejde in zile mai bune. Dupa un rastimp de pribegie peste hotarele Moldovei, la timpul cuvenit, cu ajutorul lui Dumnezeu a revenit in mosia stramoseasca, iar dupa doua confruntari de arme ocupa tronul domnesc de la Suceava in anul 1457. In drum spre cetatea de scaun, trecerea pe la Borzestii copilariei sale i-a putut insufla puteri sufletesti, nadejdi noi si hotarare nestramutata in slujirea tarii si a credintei strabune. Inteleptul mitropolit de atunci al Moldovei, Teoctist, l-a miruit in numele Celui Atotputernic, in fata norodului, "la Direptate, pe Siret". Toti cei ce se aflau de fata, inalti sfetnici, clerici, targoveti si oameni de rand, au strigat intr-un glas: "Intru multi ani de la Dumnezeu sa domnesti, Maria Ta!". Cu adevarat, indelungati si binecuvantati ani, aproape jumatate de veac a carmuit cu intelepciune, dar si cu jertfe.

    Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui!
    In indelungata si rodnica sa domnie, Stefan cel Mare dovedeste o iscusinta pe masura destinului sau de "ales al Domnului". Pe de o parte respecta cu sfintenie trecutul, cu izbanzile, cu durerile si invatamintele lui, pe de alta parte are deschidere spre lumea si gandirea timpului sau, adopta principii noi de domnie, stiind ca nu era de-ajuns sfatul boierilor, ca sprijinul sau temeinic era multimea oamenilor de rand, cei care se dovedeau bravi osteni in ceasurile de grea cumpana pentru tara. Chezasie in toate nu putea fi insa decat credinta fara clintire in Dumnezeu si datoria sa de slujire a neamului.

    Evlaviosul domn Stefan era un chibzuit pastrator de datini si un zelos ctitor de tara. S-a jertfit deopotriva pentru Biserica strabuna si pentru apararea gliei intre hotarele mostenite. Pentru toate, inca in viata fiind, obstea crestineasca din Moldova, cronicarii timpului, i-au asezat cu smerenie si recunostinta pe frunte nimbul sfinteniei desavarsindu-i gloria in apusul vietii.

    Nu numai pentru tara Moldovei, dar pentru intreg Sud-Estul european, cea de-a doua jumatate a secolului al XV-lea, cand a carmuit cu neostenita destoinicie acest ales al lui Dumnezeu, era o perioada de istorie zbuciumata, cu involburari amenintatoare. Cu patru ani inainte de urcarea lui Stefan cel Mare pe tronul Moldovei, in 1453, cucerirea Constantinopolului de catre musulmani constituia un moment istoric crucial, o lovitura fatala in inima Crestinatatii si o primejdie ce nu putea lasa ragaz de gandire sau odihna celui randuit de Dumnezeu sa vegheze cu sfanta cruce intr-o mana si cu sabia in cealalta, aici, la "poarta Crestinatatii".

    La inceputul domniei binecredinciosului Stefan Voievod, Tarile Romane, Moldova cu deosebire, reprezentau un punct de reazim si de intarire a Ortodoxiei. Domnitorul moldovean oferea ajutoare substantiale si multiple Athosului si intregului Rasarit crestin. Istoria mentioneaza in amanunt relatiile sale binefacatoare cu Ohrida, cu Sarbii si cu Kievul, cu Moscova si cu dreptmaritorii crestini din Pocutia.

    Sprijinit de mitropolitii Moldovei Teoctist si Gheorghe "cel batran", de episcopii locului, de clerici si de intregul popor, Stefan cel Mare a depus mari stradanii pentru a pastra si a duce mai departe mostenirea primita, sub raport religios, spiritual, cultural, artistic, dar si in domeniul politic. Este mostenirea autohtona, dar si mostenirea de inalta spiritualitate a Bizantului, putand spune aslfel ca prin virtutile si harul Sfantului Voievod Stefan cel Mare al Moldovei se prefigurau cu vigoare neindoielnica trasaturile fundamentele ce au determinat acel grandios "Bizant dupa Bizant".

    Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui!
    Inca din primii ani ai domniei lui Stefan cel Mare primejdiile de la hotarele tarii erau amenintatoare. Dupa caderea Constantinopolului ostile turcesti se apropiau de malurile Dunarii, cautand sa deschida drum Semilunei catre largul Europei, ravnind spre orasele Italiei si ale Frantei, spre burgurile de pe Rin si spre zidurile Vienei. Prin pozitia sa geografica, Moldova se vedea confruntata inaintea oricarei alte tari europene cu primejdia otomana. In chip firesc, nu numai pamantul tarii era amenintat, dar si credinta noastra crestina, Sfanta Biserica a neamului. Binecuvantarea lui Dumnezeu s-a intrupat in chipul acestui voievod, plin de credinta si virtute, plin de barbatie si avand puterea de a-si imbarbata ostenii. El s-a dovedit crestin desavarsit, un mare domnitor si stralucit conducator de osti, nebiruit protector al dumnezeiescului asezamant care este Biserica neamului. Aparandu-si tara impotriva turcilor, luptand pentru neatarnarea Moldovei, el apara Biserica stramoseasca si insasi credinta ortodoxa.

    Faptul ca Stefan Voda a purtat atat de numeroase razboaie, departe de a insemna o invinuire, a reprezentat meritul nepretuit si virtutea sa, pentru ca toate bataliile purtale au insemnat tot atatea indatoriri de aparare, de fiecare data trebuind sa raspunda agresiunilor, invaziilor, planurilor ucigase de cotropire si pustiire. Chiar si conflictele cu domnitorii munteni erau determinate de prezenta si actiunea turcilor invadatori, impotriva acestora domnitorul moldovean dorind sa stabileasca alianta intre frati, stiind ca o alianta a celor doua state romanesti ar fi constituit o puternica opozitie in fata dusmanului comun.

    Voievodul Moldovei, in vinele caruia curgea sange musatin si basarab, a dovedit in fiecare gest si in fiecare din actiunile sale iubirea de neam si cinstirea strabunilor. Slujirea Sfintei Biserici, alaturi de cei chemati sa o savarseasca in sfintele altare, alaturi de osteni si de poporul intreg, era un scop fundamental, era o ratiune a existentei sale. Nenumarate documente ale cancelariei domnesti stau marturie peste veacuri: "Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei, care arzand de dumnezeiasca credinta si iubire al cuvantului lui Dumnezeu fiind ..." este mentiunea care adevereste ctitorirea scrierii unui torn in anul 1475, scriere care cuprinde Cuvintele pustnicesti ale Avvei Dororei. In 1479, inaltand ziduri puternice de aparare la Cetalea Alba, gandul ctitorului este daruit lui Dumnezeu: "In zilele binecinstitorului si de Hristos iubitorului si de Dumnezeu daruitului si de toala lauda vrednicul Io Stefan voievod ..., a inceput si sfarsit acest zid". In pisania bisericii mari din Manastirea Neamtu, din 1497, citim: "Doamne Hristoase, primeste biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tau, intru slava si cinstea Sfintei si slavitei Tale Inaltari de la pamant la cer; si Tu, Stapane, acopera-ne cu mila Ta de acum si pana in veac. Io Stefan Voievod ...". Insemnarea de pe celebrul Tetraevanghel din 1502 glasuieste: "Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn Tarii Moldovei ... si iubitor al cuvintelor lui Hristos, pentru a Carui dragoste a tanjit si cu ravna a dat de s-a scris acest Tetraevanghel si l-a ferecat si l-a daruit intru ruga sa siesi ... la Sfantul Munte ...".

    Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
    Intr-o pagina de antologie a panegiricului ortodox romanesc citim: "Dar pentru acea ravna pe care o avea Stefan Voda spre intarirea Legii, ce vom zice ? Ca nu da somn ochilor sai, nici genelor sale dormitare. Aceasta gandea, aceasta judeca, catre aceasta se nevoia, ca Biserica lui Hristos sa se mareasca si sa se lateasca ... Insa ce ne trebuie atatea cuvinte, ca si cand ar fi vreo indoiala asupra credintei lui, cu care s-au adapat din curatele si neamestecatele izvoare a pravoslavnicei Biserici din copilaria lui ? Si nici eresurile cele inselatoare, nici focul varstei tineresti n-au putut-o sminti, ci au ramas intarit pe piatra care este Hristos pe a Carui cruce de-a pururea imbratisata, la pieptul lui tinand, viata sa Lui au inchinat-o, nadejde neincetata printr-insul la Parintele veacurilor avand, prin Care pe toti vrajmasii sai au biruit, au infrant, au surpat".

    Stefan cel Mare cunostea si traia profund invatatura noastra crestina. A dovedit ca intelegea profund insemnatatea faptei crestine. Credinta fara fapte este "ca un trup fara suflet", iar el, stiind insemnatatea faptei, "cu dorirea era pentru fapte si cu nevointa era ca sa le savarseasca. Si cu cat mantuirea sufleteasca ii era dorita, cu atata silinta lui era aprinsa si de-a pururea cauta orice loc, orice vreme i s-ar intampla indemana sa n-o lase in desert sa treaca". El stia, crestineste chibzuind, ca "faptele credintei" sunt mai mari decat "faptele lumesti". Dar daca Stefan voievod ar fi judecat si apreciat in istorie "numai pentru faptele lui cele lumesti, putina este lauda care curand trecand in intunericul uitarii se pierde. Dar cu atata marirea lui mai vesnica este si mai luminata, cu cat nu dintru a lumii, ci din plinirea poruncilor lui Hristos, Imparatul veacurilor au agonisit-o"; asadar, "toate faptele lui Stefan Voda, ori despre care parte se vor cauta, sunt minunate toate darurile lui covarsitoare". La curtea voievodului, "dreptatea pe scaun imparatea, si nu ea lui, ci ei supus si slujitor era"si asemenea ravnea sa fie in intreaga tara. Se stie cat este de greu ca stapanitorii sa fie drepti, dar tocmai pentru ca este atat de greu, cu atat sunt mai de lauda cand sunt drepti. "Dar noi, pentru Stefan Voda ce vom zice atuncea cand il stim drept judecator si dreptatea lui Dumnezeu cel nemuritor laudata ? Un stapanitor stramb faca toate faptele celelalte ale legii, sa umple lumea de milostenii, acelea nu numai ca nu-i folosesc, inca intru pomenirea uraciunii raman si pe toate bunatatile lor lacramile si suspinurile celor asupriti le sterg ..., dupa cum si singura dreptatea pe toate celelalte pacate le sterge si curat inaintea lui Dumnezeu il pune".

    Stefan Voda cel Sfant dovedea ca stie sa biruiasca mandria, dar din taria fiintei sale pe vrajmasi sfarama. Pe de alta parte, el stia ca nu sabiei, ci rugii, nu taberei, ci Bisericii se cuvine a-si pleca cugetul. "Cine ar putea crede de nu asa s-ar fi intamplat, ca o tara mica ca Moldova ar fi putut birui acea imparatie care peste multe scaune rasturnate puterea sa au intarit ? Nu se poate asemana biruinta aceasta cu cele mai stralucile izbanzi a norodului lui Dumnezeu ?... Nu se vede ca lumina zilei bunatatea celui ce s-au invrednicit ajutorului de Sus ?"

    Plina de semnificatie duhovniceasca este ruga Sfantului Stefan cel Mare infatisata pe steagul biruintelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe "purtatorul de biruinta" ucigand balaurul cel cu multe capete. "O, rabdatorule de patimi si purtatorule de biruinta, Mare Mucenic Gheorghe, care in nevoi si nenorociri esti grabnic aparator si ajutator si celor necajiti bucurie nespusa, primeste de la noi si aceasta rugaciune a smeritului robului Tau, domnul Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei ...".

    Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
    Toata straduinta si tot rodul gandurilor si lucrarilor sale, Voievodul Stefan lui Dumnezeu le inchina. "Patruzeci si patru de manastiri si biserici au ridicat in Moldova". Unii dintre vrednicii ierarhi ai Bisericii noastre au subliniat faptul ca "rugaciunile inaltate catre Dumnezeu de catre slujitorii Altarului in aceste sfinte biserici, precum si sfanta jertfa ce s-au adus in acel lung timp pentru sufletul fericitului lor ctitor, negresit i-au castigat iertarea pacatelor. In aceasta credinta a impodobit el pamantul tarii cu biserici si credinta lui l-a mantuit".

    Alaturi de vitejia bratului si inlelepciunea hotararilor, totdeauna l-a impodobit cugetul dreptatii, bunatatea si smerenia. Viata sa niciodata nu si-a curatat-o. Cu sabia in mana insasi moartea infrunta. Cu picioarele sale pururea pe piatra "ajutorului de Sus statea". Dupa orice lupta, "indata alerga cu mainile intinse la Altarul lui Dumnezeu, Ingenunchia si striga din adancul inimii: "Tu ai biruit, Doamne, a Ta este biruinta ... Viteazul acesta este mai puternic cu rugaciunea pe buzele sale". Chiar si in vremea infrangerii de la Razboieni, tot la Dumnezeu a alergat, "la acel loc necalcat de urme omenesti ..., catre acel sihastru (Daniil) Stefan a nazuit si plecand armele patrahilului, din codri cauta si aducea biruinte in tabere, cu lacrimile pe obraz zicand: Parinte, roaga sa biruim! si sa se cunoasca faptul ca biruintele nu sunt ale oamenilor, ci ale lui Dumnezeu". Stefan Voda "bun domn si adevarat crestin prin fapta s-a aratat. Tara a usurat-o, obiceiurile bune a intarit si dreapta credinta a pazit". Voievodul Stefan cel Mare si Sfant cu vitejie tara a aparat, cu intelepciune a chivernisit-o si "cat a trait volnicia si fericirea poporului a inflorit si toate lucrarile lui cu credinta lui Hristos le-a pecetluit".

    Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
La Manastirea Putna se pastreaza cu cea mai mare evlavie cateva sfinte vestigii: o cruce cu miner si tripticul Deisis. trei sfinte icoane pentru rugaciuni staruitoare de implorare a ajutorului dumnezeiesc, sfinte obiecte liturgice pe care le purta oricand in calatorie, prin tara si la hotare, pe campurile de lupta, fara a se desparti vreodata de ele, Voievodul Stefan al Moldovei.

    Cronicile si traditia arata cum din vreme in vreme Stefan Voda pleca de la Suceava la Putna sau la alte ctitorii, insotit de putini curteni si ramanea catva timp, ori numai in trecere, se ruga in taina, sau participa la slujbe de zi si de noapte cu obstea sfantului locas. Postea in timpul campaniilor si al bataliilor, cerand curtenilor, sfetnicilor si oastei sa faca la fel ... Cu adanca evlavie si infricosare se impartasea cu preacinstitele si de viata facatoarele Sfinte Taine. Era milostiv si indelung sfatuitor, "la neputintele noastre ajutand, slabiciunea noastre ridicand, cu durere de maica pe acela mustra, pe acesta mangaia, pe unii incalzea, pe altii ii hranea". Cunostea puterea si binefacerile smereniei: "Biruitor l-ati vazut, dar mandru niciodata, atunci cand calca cerbicia vrajmasului era plin de smerenie", plecandu-se spre cel neajutorat si nedreptatit "ca o apa limpede si rece pre cei topiti de arsitele lipsei racorea".

    Faptele sale l-au aratat pe Sfantul Voievod Stefan cel Mare ca era pe deplin constient de rolul sau de aparator al crestinatatii in Moldova si departe, dincolo de hotare. Aceasta se citeste cu cea mai mare limpezime din Scrisoarea pe care o adresa in 1475 ianuarie 25, catre principii crestini ai Europei, dupa biruinta dobandita impotriva turcilor la Podu-Inalt langa Vaslui. In aceasta epistola isi marturiseste credinta si faptele, dragostea profunda intru Hristos, solicitand ajutoare pentru confruntarile viitoare, in slujba crestinatatii. "Noi, Stefan Voievod, va spun ca necredinciosul imparat al turcilor a fost de multa vreme si este inca pierzatorul intregii crestinatali si in fiecare zi se gandeste cum ar putea sa supuie si sa nimiceasca toata crestinatatea ... Susnumitul a trimis in tara noastra si impotriva noastra o mare ostire ... Auzind si vazand noi acestea, am luat sabia in mana si cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit si i-am calcat in picioare. Pentru care lucru, laudat fie Domnul Dumnezeul nostru. Tara noastra este poarta crestinatatii pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Dar daca aceasta poarta, care este tara noastra, va fi pierduta, Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva atunci toata crestinatatea va fi in mare primejdie ... Noi, din partea noastra, fagaduim pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei noastre ca vom sta in picioare si ne vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru".

    Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
    Ocrotitoare permanent, mana nevazuta a lui Dumnezeu a lucrat pururea in viata si faptele prea evlaviosului voievod al Moldovei. Vechile traditii istorice ale Moldovei aduc marturie ca in lupta cu polonii, la Codrii Cosminului, la 26 octombrie 1497 soarta armelor era de partea marelui voievod Stefan. In ziua aceea de joi, inainte de inceperea bataliei, cand preotii ce insoteau ostirea slujisera Sfanta Liturghie langa flamura domneasca, lui Stefan Voda biruinta i s-a aratat in vedenie, deasupra ostenilor lui venindu-i intr-ajutor Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, calare si inarmat ca un viteaz, spre izbanda oastei moldovene. Alta data, la Ramnic, Stefan Voda a primit de asemenea cerescul ajutor, acum prin Sfantul Mucenic ostean Procopie. Inscriptia bisericii din Milisauti-Suceava arata: "In anul 1481, luna lui iulie 8, in ziua Sfantului Mare Mucenic Procopie, Io Stefan Voievod ... a facut razboi la Ramnic cu Basarab Voievod cel Tanar ... si a ajutat Dumnezeu pe Stefan Voievod si a biruit ... De aceea, Stefan Voievod a binevoit a zidi biserica aceasta intru numele Sfantului Mare Mucenic Procopie ...". Traditia consemnata de cronicarul Grigore Ureche istoriseste ca, "in timpul acestei lupte, Stefan cel Mare a vazut in chip minunat pe Sfantul Mare, Mucenic Procopie, umbland deasupra razboiului calare si inarmat ca un viteaz fiind intrajutor lui Stefan Voda, dand valva ostii lui".

    Ar trebui sa vedem ca, intr-un anumit fel, vremurile lui Stefan ce Mare si Sfant se asemanau cu cele ale Sfantului Imparat Constantin cel Mare, caruia in chip minunat i s-a aratat Sfanta Cruce pe cer, inconjurata de cuvintele dunmezeiescului indemn: "Prin acest semn vei invinge!". Sfanta Cruce a fost totdeauna arma nebiruita a Voievodului Stefan. Credinta si convingerea lui a fost ca nici o sabie nu poate apara fara ajutorul crucii. Acest lucru l-a determinat sa dea bisericii de la Patrauti-Suceava hramul Inaltarea Sfintei Cruci. Aici, in pronaos pe peretele de apus se remarca in fresca tema "Aflarea Sfintei Cruci" de catre Sfantul Constantin cel Mare, compozitie in care cercetatorii artei noastre religioase vad o transpunere a razboaielor lui Stefan Voda pentru apararea crestinatatii. Tot Sfintei Cruci a inchinat slavitul Domn Stefan si biserica zidita la Volovat in anii 1500-1502.

    In scopul apararii credintei ortodoxe si a gliei strabune, Sfantului Stefan Voievod a trimis o Epistola marelui cneaz Ivan III de la Moscova, memoriu in care se oglindesc framantarile si nazuintele marelui nostru voievod. Pune in lumina nevoia de a se consolida in Europa o unitate politica a tarilor crestine, o unitate puternica, spre a fi ca un zid de rezistenta in fata primejdiei musulmane, alcatuita din Turcia si Hanatul tatarilor; Stefan arata cu adanca ingrijorare ca Moldova este in mare primejdie din aceasta cauza. Deplange caderea Constantinopolului, "pentru pacatele noastre", si incheie cu trista constatare: "in aceste parti eu am ramas singur" in fata unei atat de mari primejdii. Dar cel Atotputernic nu l-a parasit pururea.

    Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
    Povara anilor, greutatile de neinchipuit ale atator razboaie, acea rana nevindecata de la picior capatata inca din tinerete intr-o lupta la Cetatea Alba, podagra care l-a chinuit doi ani inainte de a trece la cele vesnice in 1504, n-au putut sa infrana virtutea maritului Voievod Stefan, care mereu, cu mintea si cu inima era neinfricat aparator al hotarelor, al libertatii tarii si al credintei. S-a stins la varsta de peste 70 de ani, inconjurat de netarmurita iubire a familiei, a sfetnicilor, a oastei si a intregului popor "care-l cinstea ca pe un Mesia". Intr-un basorelief de la manastirea atonita Vatoped caci si acolo Stefan Voievod s-a numarat printre ctitori, este infatisat ca un principe in varsta inaintata, pe chip se descifreaza oboseala unei vieti atat de zbuciumate. Dar intreaga sa viata si in indelungata domnie pe care Dumnezeu i-a randuit-o si-a indeplinit datoria in cea mai inalta masura.

    Cand si-a simtit sfarsitul aproape, la 2 februarie 1503, binecredinciosul Stefan Voda a intocmit un hrisov cu semnificatii testamentare: "In numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh, Troita Sfanta de-o-fiinta si nedespartita. Iata eu, robul Stapanului meu Iisus Hristos, Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, facem cunoscut, cu aceasta carte a noastra, tuturor celor care o vor vedea, sau o vor auzi citindu-se, ca a binevoit domnia mea cu a noastra bunavointa si cu inima luminata si curata si din toata bunavoia noastra si cu ajutorul lui Dumnezeu, si am facut pentru pomenirea sfant-raposatilor inaintasi bunici si parinti ai nostri, si pentru sanatatea si mantuirea copiilor nostri, si am intarit prin acest privilegiu Manastirii Putna, unde este hramul Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu ..."

    Venind sfarsitul zilelor sale, binecredinciosul Voievod Stefan nu a putut vedea incheiat de scris Tetraevanghelul pe care incepuse sa-l ctitoreasca in primele luni ale anului 1504: "Io Stefan Voievod ... care aprins de dumnezeiasca dorinta si iubitor al cuvintelor lui Hristos fiind, cu ravna a dat si a scris aceasta. Si apoi l-a aflat moartea. Iar fiul sau, Bogdan Voievod, a ferecat acest Tetraevanghel ... si l-a dat bisericii de la curtile din Harlau ... 1504, luna noiembrie 24".

    S-a stins incet din viata aceasta pamanteasca voievodul cel preaevlavios si a fost plans de tara intreaga careia ii lasa amintirea de nesters a unei domnii lungi si stralucite, a unei bunatati luminate, pe care n-o covarsea decat iubirea pentru neamul si pamantul romanesc, pe care le-a aparat cu bratul sau neinvins vreme de o jumatate de veac, trecand prin vremuri vitrege si prin greutati fara de seama.

    In Letopisetul anonim al Moldovei se afla mentiuni deosebit de interesante in legatura cu acea sfanta si neuitata zi de 2 Iulie 1504. S-au intamplat atunci fapte si semne prevestitoare ale marelui eveniment: "A fost in acelasi an, inainte de moartea lui, iarna grea si foarte aspra, cum nu fusese niciodata si au fost in timpul verii ploi mari si revarsari de ape ..."

    Daca pe marmura sacra de la Putna nu este sapata si ziua de hotar, "2 iulie 1504, ea se afla insa mentionata pe Acoperamantul acestei lespezi: "Io Bogdan Voievod din mila lui Dumnezeu domnul Tarii Moldovei, a infrumusetat si a acoperit cu acest acoperamant mormantul tatalui sau, Io Stefan Voievod, cel care a domnit in Tara Moldovei 47 de ani si trei luni, care s-a stramutat la lacasul de veci in anul 1504, luna iulie, ziua 2 de marti, in ceasul al patrulea din zi."

    Despre acea neuitata si sfanta "stramutare", cronicarul Grigore Ureche stia si arata spre stiinta tuturor: "Pre Stefan Voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire, in Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunosteau toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura ...".

    Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
    Marii nostri istorici, analizand si comparand scrierile si traditiile, cronicile si documentele despre evlaviosul Stefan Voievod, au remarcat ca putini au fost in istoria omenirii carmuitorii care sa fi fost descrisi de contemporanii lor in chip atat de elogios. Chiar si cronicarii tarilor cu care a purtat razboaie nu i-au scazut valoarea, scotand in relief marile sale virtuti. Iar pentru poporul nostru, pentru Biserica noastra ortodoxa, el este eroul si sfantul in fata caruia ne plecam fruntile si ne smerim cugetul in rugaciune.

    Cronica Moldovei acelui timp, care se oprea la anul 1504, consemneaza momentele istorice ale epocii: consolidarea puterii centrale si lupta Domnului Moldovei in fruntea ostenilor lui impotriva turcilor, pentru libertalea tarii si apararea credintei. Cronica arata ca Voievodul Stefan este alesul si unsul lui Dumnezeu, puternic, viteaz si evlavios. Pentru cronicarul anonim, toate tarile crestine formeaza o unitate: crestinatatea. Iar ceea ce ne intereseaza in chip deosebit pe noi acum este faptul ca aceasta cronica slava, oglindind opinia vremii il numeste pe slavitul Stefan Voievodul "un sfant purtator de biruinta pentru credinta", asa cum se putea spune numai despre marii luptatori pentru apararea credintei. Sfintii care au fost in viata lor luptatori, osteni viteji, se pictau in aproape toate bisericile in acea vreme. La Voronet sunt infatisati sfintii mari purtatori de biruinta: Gheorghe, Eustatie, Mercurie, Mina, Artenie, Govdelie. O deosebita semnificalie au cele doua cavalcade pictate pe peretii sfintelor locasuri de la Patrauti si Arbure.

    In scena Aratarea Sfintei Cruci de la Patrauti, sunt infatisati saisprezece sfinti militari pe cai, intre care, Gheorghe, Dimitrie, Nestor, Procopie, Teodor Tiron, Mercurie, in fruntea lor fiind Arhanghelul Mihail. Un personaj principal in aceasta compozitie picturala este Sfantul Imparat Constantin cel Mare, ceea ce are un talc istoric deosebit. Marele bizantinolog Andre Grabar a vazut in aceasta cavalcada un indemn la cruciada impotriva turcilor, indemn pe care purtatorul de biruinta Stefan Voievodul l-a adresat in repetate randuri intregii crestinitati a vremii. Scena avea drept menire sa tina treaza cunostiinta moldovenilor si sa-i imbarbateze in lupta pentru apararea credintei si a independentei tarii.

    Incununarea evlaviosului Domn Stefan cu denumirea de "purtator de biruinta" insemna recunoasterea intru totul a sfinteniei idealului sau de lupta pentru apararea credintei.

    Nu credem ca denumirea pe care i-a dat-o Papa Sixt IV lui Slefan Voievod de Athleta Christi, dupa biruinta stralucita de la Vaslui, este prea departe de denumirea mentionata in cronica de la Suceava: "Faptele tale, contra necredinciosilor turci, dusmanii nostri comuni, ce le-ai indeplinit pana acum cu atata intelepciune si vitejie, au adaugat atata stralucire numelui tau, incat toate gurile te numesc si toti intr-un glas te lauda". Atunci, prin solii sai veniti la Suceava, Papa Pius IV ii indemna binecredinciosului Voievod Stefan al Moldovei "spada de aparator al crestinatatii".

    La acea vreme, dupa ce tara si lumea intreaga a vazut faptele de biruinta si de credinta ale Voievodului, umbrite mereu de harul Duhului Sfant, semnele de pretuire, de lauda, de venerare, veneau din toate partile.

    Cronicarul polon Jan Duglosz scria despre nebiruitorul Stefan Voda al Moldovei: "0, barbat demn de admirat, intru nimic inferior ducilor eroici, pe care atata ii admiram, care cel dintai dintre principii lumii a reputat in zilele noastre o victorie atat de stralucita in contra turcilor. Dupa parerea mea el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii, si mai ales functiunea de Comandant si conducator contra turcilor cu sfatul comun, intelegerea si hotararea crestinilor".

    Dupa victoria de la Vaslui, Mura, mama sultanului spunea ca "Ostile turcesti n-au suferit nicicind o mai mare infrangere", iar cronicarul turc Sead-Eddin scria: "A fost un groaznic macel si putin a lipsit sa nu fie cu totii taiati in bucati. Numai cu mare greutate Soliman Pasa si-a scapat viata cu fuga".

    Medicul lui Sigismund al Poloniei scrie despre viteazul Voievod al Moldovei, dupa luptele din Codrii Cosminului: "O! Barbat glorios si victorios!... O! Om fericit, caruia soarta i-a harazit cu multa darnicie toate darurile!... Tu esti drept, prevazator, istet, biruitor contra tuturor dusmanilor. Nu in zadar esti socotit printre eroii secolului nostru ... ". Un alt medic, cel care a vegheat asupra sanatatii Voievodului Stefan, foarte suferind in anii 1502 1503, Mathaeus Murianus, scria de la Suceava ca domnitorul "este un om foarte intelept, vrednic de multa lauda, iubit mult de supusii sai, pentru ca este indurator si drept, vesnic treaz si darnic"

    In aceasta atmosfera de preamarire a trecut la cele vesnice, in Imparatia lui Dumnezeu "Soarele Moldovei", Stefan cel Mare si Sfant, la 2 iulie 1504.

    Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
    Dupa ce s-a asezat lespedea pe mormmtul de la Putna si s-a aprins candela care lumineaza si astazi, dupa aproape 500 de ani, venerarea lui Stefan cel Mare, manifestata chiar din timpul vietii, prin denumirea "Purtator de biruinta pentru credinta". "Atletul lui Hristos", s-a pastrat si s-a extins in intreg spatiul romanesc. Chipul sau, locul atat de clar configurat pe care l-a ocupat in istoria tarii noastre si a continentului, a preocupat statornic si, departe de a cunoaste estompari, s-a limpezit tot mai mult, inconfundabil si nepieritor.

    In Cronica rusa de la Hust se mentioneaza ca "a murit Stefan Voda, Domnul Moldovei, ostean viteaz ca un al doilea Alexandru cel Mare". La 3 februarie 1531, regele Sigismund al Poloniei il numea "Stephanus ille magnus" Stefan acela, Mare. Prin 1563, calatorul Graziani, stia ca "biruitorul din Codrul Cosminului a fost moldavul rege, neinfricat si neobosit", iar scriitorul francez Blaise de Vigenere aflase in Moldova ca Voievodul Stefan cel Mare a fost "cel mai viteaz si mai renumit comandant de osti din vremea sa, caci a infaptuit lucruri mari impotriva turcilor, ungurilor si chiar a poloniior".

    De o insemnatate deosebita pentru noi sunt marturiile arhidiaconului catolic din Polonia Maciej Staryjkowski, care in anii 1574-1575 a facut parte din solia trimisa la Constantinopol, trecand prin Moldova si prin Tara Romaneasca: "M-am silit cu staruinta ca, mergand ... sa nu schimb numai aerul ci ... am descris ... toate traditile, obiceiurile ... si le-am redat intocmai .... Despre Stefan cel Mare a adunat stiri de cea mai mare importanta. A observat ca in Moldova, ca si in Muntenia, cu prilejul unor sarbatori, la mormintele oamenilor de seama se istorisesc vitejiile, virtutile, insusirile principale ale acestor barbati. La Podu-inalt langa Vaslui, unde Stefan Voda a repurtat biruinta asupra turcilor in 1475, a vazut si "trei cruci care stau zidite ca semn al acelei biruinte". Solia cu care calatorea a fost poftita la Bucuresti la un ospat dat de domnitorul Alexandru al II-lea. Pe peretele "iatacului" domnitorului a vazut un chip zugravit pe lemn, dupa obiceiul vechi, "aratandu-l pe acest voievod Stefan ..., sezand cu coroana pe cap ...". Despre Stefan Voda spune direct: "Acest Voievod al Moldovei era iscusit si norocos, caci intr-un rand a biruit o suta cincizeci de mii de turci, pe langa alte lupte dese si insemnate cu ei. De asemenea a alungat pe Matias, regele Ungariei cel viteaz, din Tara Moldovei si din cea secuiasca, nimicind o mare oaste de unguri si ranind pe regele insusi cu trei sageti, in dreptul orasului Baia, dupa care izbanda i-a luat si tara secuiasca. De asemenea si pe tatari i-a biruit de cateva ori, de asemenea pe regele Poloniei Albert l-a biruit in Bucovina... Orice istoric poate sa-l preamareasca cu drept cuvant pentru acest slavit noroc cu o tara asa de mica". A fost impresionat de cantecele locului, in care este evocata vitejia voievodului: "Stefan..., a batut pe turci, a batut pe tatari, a batut pe unguri... ", dupa care, mentiunea cea mai importanta, aratand ca moldovenii, "din cauza nespusei sale vitejii il socotesc ca sfant".

    In prima jumatate a secolului al XVII-lea, pentru cronicarul moldovean Grigore Ureche figura centrala era Stefan Voievod. Celebrul portret este fara pereche: "Fost-au acest Stefan Voda om nu mare de statu "statura"... intregu la fire, nelenesu si lucrul sau stia a-l acoperi si unde nu gandeai acolo il aflai ... Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zice sveti (sfantul) Stefan Voda, nu pentru sufletu, ce este in mana lui Dumnezeu ..., ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile nimenea din domni, nici mai nainte, nici dupa aceia n-au ajunsu". Este aici cea mai importanta contributie mostenita din documente si din traditia orala moldoveneasca.

    In aceasta atmosfera de perpetua venerare a maritului voievod a aparut in secolul al XVIII-lea acel inegalabil "panegiric", din care am si citat pana acum de cateva ori, al carui autor ramane pentru noi necunoscut.

    Cuvant de ingropare vechiului Stefan Voievod a fost tiparit pentru prima oara la Iasi, in 1841, de Mihail Kogalniceanu si recent, in 1990, in revista "Mitropolia Moldovei si Bucovinei" (nr. 4, p. 136- 149). In adevarate pagini de Sinaxar bisericesc s-a incheiat un poem in proza, inchinat Sfantului nostru Stefan Voievodul. Este preamarit in termeni proveniti din datele istorice si ale traditiei, sunt prezentate faptele si virtutile domnitorului. Se glorifica astfel, in plin regim fanariot, domnia luminoasa si pilduitoare a Voievodului Stefan.

    Acest Cuvant de lauda arata ceea ce este si trebuie sa fie mereu Stefan Voda, "pilda de indreptare celor vii", care "toate lucrarile lui cu credinta lui Iisus Hristos le-a pecetluit". Stefan este comparat cu figuri biblice ilustre: "Stefan, ca un alt Macaveu", strangea ostasii sai langa sine si prin singura a lui viteaza indrazneala si inimile tuturora alina, si, de nadejdea biruintei le umplea" si mai departe: "Acest inalt Dumnezeu, zic, carele vantura ca pleava coroanele imparatilor, iar pre Stefan, sluga Sa, imbarbateaza inimile norodului celui pana la moarte inspaimantat si pune biruinta in mana lui Stefan ...; in mijlocul luptelor, el, ca dinaintea altarului lui Dumnezeu a petrecut". Stefan Voievod "cuvios si drept se dovedea in viata de fiecare zi, drept judecator, ca ceea ce se cuvine sa faca, s-a cunoscut. In zilele lui, strambatatea era inabusita si legata, dreptatea saracului cel bogat nu o putea intuneca, cel puternic nu o putea calca ... Insusi si pana astazi tara aceasta cu dreptele lui asezari se tine ... O, vreme fericita, o, stapanire minunata, o, tara norocita, unde dreptatea ta nu mai putin decat domnul stapaneste si unde fiestecarele, randul sau stiind din cararea oranduita nu sa poate abate". Pentru toate slavitele sale fapte, Stefan Voda este "in sanurile lui Avraam", este fericit in Imparatia lui Dumnezeu, este sfant: "toate faptele lui Stefan, ori despre care parte se vor cauta, sunt minunate, toate darurile lui, covarsitoare". Stefan Voda a avut "o credinta nesmintita, nadejde in Dumnezeu neschimbata, fapte bune necontenite, grija de sfarsit bun si dupa lege". Panegiristul termina proiectand aureola asupra parintelui Moldovei: "O, fericit suflet, pentru carele atatea jartfe se ridica spre iertarea pacatelor si curatit, langa Mantuitorul lacuiest! O, pamantean blagoslovit, ca asa ai trait, ca viata aceasta sa-ti fie o lesne mijlocire prin care nemurirea sa agonisesti! O, stapanitor cuvios, caruia puterea si averea spre implinirea legii lui Hristos i-au slujit! ... Vedeti a lui cuviosie crestineasca! Desteptati-va, stapanitorii noroadelor, ascultati, indemnati-va, urmati!... Cei ce fac faptele legii, traind si murind intru Hristos Iisus, se invrednicesc nesfarsitei bucurii, intru a sa cereasca Imparatie Amin!"

    Preamarirea, veneratia fata de Voievodul Stefan cel Drept si Sfant au continuat in timpul ce a urmat, nu vor inceta niciodata, ct va fi sub soare neamul romanesc si Biserica sa ortodoxa.

    Gheorghe sincai contura o efigie luminoasa maritului stefan Voievod, In episoadele dramatice aratand cum stia sa transforme o infrangere in victorie. Gheorghe Asachi il considera pe ilustrul voievod "un luceafar nemuritor". La 27 decembrie 1848, Costache Negri evoca la Paris "nepieritoarea amintire a marelui "Stefan, zidul crestinitatii ..."

    Cu prilejul unor cercetari arheologice la mormintele voievodale de la Putna, parintele Iraclie Porumbescu, care vazuse cu emotie adanca cinstitele relicve pamantesti ale Voievodului Stefan, scrie despre simtamintele puternice traite atunci, o emotie care chema "natiunea intreaga sa simta ... acest moment sacru si maiestuos". Apoi, isi exprima veneratia: "Moldova, Moldova, veche si noua, iata eroul tau, iata parintele tau, iata creatorul cununii tale!".

    Veneratia si admiratia se citeste in versul eminescian: "Stefan, Stefan, Domnul Sfant, / Ce nici in ceruri seaman n-are / Cum n-are seaman pe pamant"

    Din veneratia adanca pentru Stefan cel Mare, Mihai Eminescu si alti tineri de nadejde pentru neamul romanesc au organizat cu mari stradanii festivitatile de la Putna din 1871. La vibrantele apeluri ale studentilor de la Viena pentru sarbatoarea de la Putna, studentii romani de la Paris declarau in raspunsul lor ca ei vad in personalitatea Voievodului Stefan cel Mare "o figura suprema", deoarece in el s-a intruchipat "conceptiunea unei singure Romanii". Organizatorii memorabilei ceremonii de la Putna scriau despre Stelan Voda ca a fost "cel mai mare aparator al romanismului in Orient si al civilizatiei crestine in secolul al XV-lea. El a infrant incursiuni barbare nu numai spre gloria si fericirea natiunii romane, ci si spre binele Europei intregi". Pe frontispiciul arcului de triumf ridicat de ei la intrarea in Manastirea Putna stralucea inscriptia: "Memoriei lui Slefan cel Mare, mantuitorul neamului".

    Istoricul Dimitrie Onciul de la Bucuresti spunea atunci, la Putna: "Stefane, mareata umbra, revarsa lumina ta asupra noastra si asupra neamului tau intreg si spre faptele iubirii de tara, ale iubirii de neam, ale iubirii de lege, virtuti prin care tu stralucesti in veacuri". La putin timp apoi, se tacea un indemn care a si fost urmat, si va fi mereu urmat acum dupa recunoasterea deplina a sfinteniei Voievodului Stefan: "... ar fi de dorit ca tot romanul, cel putin o data in viata sa, sa mearga la manastirea Putna spre a se inchina la mormantul unde zac osemintele acestui mare erou".

    Cand se implineau patru veacuri de la trecerea Voievodului Stefan la cele vesnice, in 1904, la Academia Romana, presedintele de atunci, Ion Kalinderu, a rostit Cuvantul de slavire, care, "ascultat in picioare de cei de fata, a fost primit cu pioasa emotiune" Ziua de comemorare 2 iulie a fost atunci numita "o zi sfanta". Ion Kalinderu arata in Cuvantul sau ca marele Stefan Voda "a fost un erou al crestinitatii si al civilizaliei care atunci renastea si ne-a aratat la toti drept ceea ce suntem: implinitori ai vointei lui Dumnezeu aici, pe pamant... "

    Cu acelasi prilej, episcopul Atanasie al Ramnicului spunea: "Stefan Voda este sfant pentru faptele sale cele mari, pentru smerenia, dreptatea si credinta sa ... A fost un parinte indurator dorind fericirea tuturor, insufletit de credinta in Dumnezeu intru toate caile sale, vrednic de dragostea si cinstea tuturor. Deci pentru aceasta l-a numit sfant. El si-a facut numele nemuritor si si-a asigurat slava cea vesnica ... A urmat Mantuitorului, Care si-a dat viata rascumparare pentru lume ... De aceea petrece acum in locasurile dreptilor si, ca unul ce a slujit Mantuitorului, este cinstit de Tatal cel ceresc "

    Ca un solemn si patrunzator legamant suna atunci si cuvantul lui Spiru Haret: "cand inimile tuturor Romanilor bat impreuna, insufletite la amintirea lui Stefan cel Mare si Sfant, sa fie legatura care sa ne uneasca pe toti in acelasi gand de iubire de tara si de sacrificiu pentru gloria si taria ei".

    Profesorul de teologie din Cernauti, N. T. Tamavski, marturisea la Putna in 1904: "Numai Domnul a putut planta in inima lui Stefan o energie fara seaman de mare, a putul intari bratul lui cu o putere careia nu a putut rezista nimeni."

    Ziarul "Epoca" din Bucuresti (nr. 184 din 1904) si "Tribuna" din Arad (nr. 124 din 1904) scriau: "De prin toate unghiurile unde se vorbeste limba-muma au venit (la Putna) in pelerinaj pios nenumarati romani, ca sa aduca prinosul lor de veneratie moastelor hinecuvantate ale lui Stefan" ("Epoca"), ziarul din Arad, sub titlul "Plecati-va neamuri ..." scria: "Podoaba neamului nostru, maritul voievod Stefan cel Bun, Mare si Sfant. Inaltandu-se din mormant dupa patru sute de ani, primit-a ingenuncherea unui neam intreg".

    Cand scria paginile inchinate cu adanca evlavie si admiratie lui Stefan cel Mare, Mihail Sadoveanu nu pierdea nici un moment din vedere adevarul continut in cronicile pe care le cerceta cu cea mai mare atentie. Meditand la episodul cutremurului din Moldova din anul 1471, arata ca "etic, cutremurul din 1471 era talmacit de Stefan Voievod ca semn din partea lui Dumnezeu pentru caderea vrajmasilor sai cei rai, si ca vestire pentru cei care trebuia sa purceada indata la fapte ... A detunat din fundul pamantului si s-a dat zvon in inaltime, pentru ca sa nu mai intarzie domninii si imparatii, sa nu se mai desfraneze in lene, ci sa purceada impotriva lui Antihrist razboi pentru credinta dreapta".

    Intr-o aureola de miracol prezinta Nicolae Iorga trecerea la cele vesnice a binecredinciosului Stefan Voievod: "... pe mormantul lui a ars atunci, (la ingropare) timp de trei zile si trei nopti, o lumina pe care n-o aprinsese nimeni".

    Principesa Martha Bibescu scria la sfarsitul deceniului al patrulea: "Stefan este si astazi in Bucovina stapanul netagaduit al tarii. El domneste singur. El se afla peste tot. Aceasta prezenta prelungita in absenta, aceasta viata ce urmeaza dincolo de moarte ..."

    Patriarhul Iustin Moisescu scria, pe cand era mitropolit al Moldovei, in 1966: "Maritul domn Stefan cel Mare, care asezase tara pe stalpii puternici ai biruintelor sale ..., isi plecase fruntea incoronata de slava si cinste inaintea Ziditorului a toata faptura ..., si s-a purtat ca parinte si frate fata de toti cei apasati de silnicii si impresurati de primejdii ... "
 

    Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!
In legatura cu canonizarea Sfantului Voievod Stefan cel Mare de catre Biserica noastra prin Sfintui Sinod in anul 1992, trebuie sa mentionam cateva notiuni de aghiologie ortodoxa, de drept bisericesc, principii stabilite pe temeiul invataturii dogmatice ortodoxe.

    Prin canonizare se intelege actul solemn prin care Biserica recunoaste, declara si aseaza pe eroii dreptei credinte adormiti in Domnul in randul sfintilor pe care ea ii venereaza. Cuvantul vine de la cuvantul grecesc "cnzon"-catalogul in care se inscriau numele sfintilor si ziua trecerii la cele vesnice. Acesta este sensul si in Biserica noastra - trecerea, increierea, sau asezarea in canonul, catalogul sfintilor, spre a li se face cu lauda si cinste pomenirea si spre a li se inalta rugaciuni, ca unor ajutatori si mijlocitori ai darurilor celor dumnezeiesti pe langa tronul Celui Prea inalt.

    In calendarul Bisericii, in cartile de slujba, gasim enumerate mentionati sfantul Vechiului Testament, apoi Sfintii Apostoli, martiri, marturisitori, Sfintii Parinti si mari Dascali ai Bisericii, Parintii Cuviosi din viata monahala, marii binefacatori ai credintei si ai Bisericii, luptatori pentru dreapta credinta, simpli ostasi sau domnitori, imparati. Dintre cei amintiti face parte si Sfantul Voievod Stefan cel Mare. "Luptatorii pentru Biserica sunt luptatori pentru Hristos, sunt mari binefacatori ai Bisericii si opera lor, lucrarea lor binecuvantata a fost si trebuie sa fie privita ca fiind un semn al credintei lor sfinte si al proslavirii lor de catre Domnul cu puteri biruitoare asupra vrajmasilor Lui"

    Istoria Bisericii ne arata ca initiativa pentru asezarea eroilor credintei crestine in randul sfintilor a avut-o intotdeauna poporul dreptcredincios prin evlavia sa curata si prin impreuna-incuviintarea clerului si episcopilor. Evlavia poporului, ca si in cazul maritului Voievod Stefan, a fost aceea care a identificat pe adevaratii sfinti luptatori si eroi.

    In baza doctrinei crestine, in baza randuielilor consacrate de practica si de traditia bisericeasca a Ortodoxiei, Sfantul Sinod al unei Biserici autocefale este pe deplin competent, deci indreptatit, sa procedeze la canonizarea Sfintilor ei care raspund acestor randuieli spre a fi asezati in randul sau canonul sfintilor.

Conditiile de fond sunt:

Ortodoxia neindoielnica a credintei;
Proslavirea lui de catre Domnul cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri:
a) puterea de a suferi moartea martirica pentru dreapta credinta;
b) puterea de a infrunta orice primejdii sau chinuri pentru marturisirea dreptei credinte, pana la moarte;
c) puterea de a-si inchina viata celei mai desavarsite trairi morale si religioase;
d) puterea de a savarsi minuni in viata sau dupa moarte
e) puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa;
Raspandirea miresmei de sfintenie dupa moartea lui si confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acorda poporul credincios, numarandu-l in rand cu sfintii.
De la indeplinirea acestei conditii pot face exceptie mucenicii dreptei credinte.

    Existenta conditiilor de fond, si anume, existenta neindoielnica a primei si a celei de a treia, care poate lipsi numai in cazul martirilor , ca si a oricareia dintre cele enumerate la cea de a doua, indreptateste autoritatea bisericeasca, Sfantul Sinod, sa procedeze la actul de canonizare 75.

    Prin canonizarea Sfantului Voievod Stefan cel Mare al Moldovei, in anul mantuirii 1992, se pecetluieste sinodal cultul pe care, de veacuri, poporul roman il aduce slavitului nostru domnitor, se toarna pentru eternitate untdelemnul dragostei, al proslavirii si al veneratiei in cinstita candela de la mormantul Sfantului voievod si erou de la Putna strabuna.

    Sfantul Stefan cel Mare este de acum inainte asezat canonic ca un margaritar de mare pret in coroana Bisericii Ortodoxe Romane, din 1992, cand Sfanta noastra Biserica a mai canonizat si pe Sfantul Cuvios Gherman din Dacia Pontica (Dobrogea); pe Sfantul Ierarh Ghelasie de la Rimet-Transilvania; pe Sfantul Daniil Sihastru; pe Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti; pe Sfantul Cuvios Ioan de la Prislop; pe Sfintii martiri Constantin Voda Brancoveanu cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache; pe Sfantul Ierarh martir Antim Ivireanul; pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures; pe Sfantul preot marturisitor Ioan din Gales; si pe Sfantul preot marturisitor Moise Macinic din Sibiel; pe Sfantul Cuvios Antonie de la Iezerul-Valcea; pe Sfantul Ierarh Iosif cel Milostiv mitropolitui Moldovei, si pe Sfantul cuvios Ioan Iacob de la Neamt (Hozevitul) precum si proclamarea Duminicii Sfintilor romani, Duminica a II-a dupa Rusalii.

    Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!

    Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale, si nici un cuvant nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale!" Amin.
    Multumescu-ti pentru lectura si rabdare iubite cititorule, cu arhieresti binecuvantari.

+NESTOR, Mitropolitul Olteniei
 

    Fericit este, fratilor, omul acela, care nadajduieste, intru toate, in Dumnezeu, mai mult decat in oameni. Cautati la neamurile, cele de la inceput, si vedeti cum au crezut in Domnul si n-au fost rusinati. Ca cine, petrecand intru frica Lui, a fost parasit de El ? Sau cine, chemandu-l pe El, a fost trecut cu vederea ? Milosliv si indurat este Domnul, ca iarta pacatele si mantuieste, in vreme de necaz. Drept aceea, sa nu ne luam dupa gandul inimii noastre, nici sa zicem, cine ne va izbavi pe noi de rautati, ca Domnul Dumnezeu va da izbanda celui asuprit. Deci, bine este a nadajdui in Domnul Dumnezeu, mai mult decat in om.
 

    Se cuvine, dar, celui ce vrea sa faca milostenie sa nu caute a deosebi pe cel bun, de cel rau, pe cel drept sau pe cel nedrept, dupa trebuintele lor trupesti, ci, tuturor, la fel, sa le imparta cele de trebuinta. Si, daca tu te-ai saturat de multe bucate, hraneste, macar cu paine, si pe cel flamand. Sau de ai baut prea mult, da, si celui insetat, un pahar. Sau, daca te-ai incalzit prea mult, in haine scumpe si moi, apoi, imbraca si pe cel gol, ce tremura de frig, macar cu o haina mai proasta. Daca locuiesti in case frumoase si inalte, cheama-l si pe strainul, care se zbuciuma pe ulita, in casa ta. Ori, de te-ai veselit cu cineva, veseleste, cu a ta veselie, si pe cel necajit. Sau, de te-ai bucurat de ceva, bucura si pe cel intristat. Sau, de ai fost cinstit, ca un bogat, cinsteste si tu, pe cel sarac. Sa fie casa ta odihna slujitorilor Domnului, adica preotilor, si la toata tagma bisericeasca. Sa fii odihna, ca Iov, ochi al orbilor, picior schiopilor, celor goi, haina, acoperarmnt celor fara acoperammt. Picioarele tale sa umble, adeseori, la temnite, la bolnavi, la manastiri, la casele de batrani, de orfani, ca sa auzi pe Domnul, zicandu-ti: "Veniti, binecuvintatii Parintelui meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua, de la inceputul lumii". A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.